miercuri, 27 iulie 2011

Dr.Lentilă

Așa-i zice unui magazin online care vinde lentile de contact și soluții de întreținere a acestora. Un magazin pe care-l recomand! De ce? Pentru că-s serioși și amabili. Și știu să facă comerț.
Am rămas în pană de soluții de întreținere a lentilelor de contact și am făcut un search pe net. Inițial am găsit  un alt site care avea prețuri mai bune, însă adăugând taxele de livrare, îmi dădea mai mult decât pe Dr.Lentilă. Primii au livrare gratuită la un total de minim 300 de lei, Dr.Lentilă la minim 100 de lei. Ce nu-mi place nici la unul, nici la altul e că nu se poate plăti cu cardul, cu toate că primii se laudă că se poate achita și prin PayPal. Vezi să nu! Cum totalul era de peste 100 de lei, am beneficiat de livrare gratuită și am plătit doar 5 lei, reprezentând taxa de ramburs.
De ce i-aș mai alege? Pentru că a doua zi m-a sunat un reprezentant al firmei care mi-a spus că, din păcate, nu mai au decât un flacon din soluția comandată de mine, însă pentru că sunt clientul lor (am mai comandat o dată soluții și altă dată niște lentile de contact pe care nu le-am găsit în altă parte și care erau foarte ieftine), vor să-mi propună înlocuirea celorlalte două flacoane cu un alt tip, ceva mai scump. Asta numai dacă sunt de acord. Hmmm, mănânci calule ovăz?
Drept urmare, după două zile de la lansarea comenzii, am primit coletul.
Și nu, această postare nu e publicitate plătită, ci doar opinia mea sinceră despre Dr.Lentilă, pe care am vrut să v-o spun și vouă.

2 comentarii :