joi, 5 aprilie 2012

Postare narcisistă

În urmă cu ceva timp, am cumpărat un voucher în valoare de 25 de lei pentru tuns, spălat și un tratament pentru păr, la salonul "Stefan Art". Salonul e în cartierul Alexandru cel Bun, în apropierea restaurantului Familial. De fapt, cred ca restaurantul nu se mai cheamă așa, însă eu așa îl știu, așa îi zic :D
Azi aveam programată o vizită la mama și am zis să profit de deplasare să mă programez și la tuns, doar că domnul care mi-a răspuns la telefon mi-a cam tăiat elanul, spunându-mi că e destul de aglomerat și nu mă poate programa decât mâine la 12. Doar că eu la ora aia sunt încă la birou, așa că am insistat să încerce să mă tundă în seara asta. Mi-a spus să trec pe acolo și dacă are o fereastră, o să mă tundă.  Zis și făcut!
Salonul Stefan Art și domnul Vali, cel care m-a tuns (în tricou negru)

La 5 și un pic eram la salon, Vali (domnul cu care mă conversasem la telefon) nu era. Totuși, a venit în scurt timp (cca. 5 minute) și a fost de acord să se ocupe de mine. Mai întâi mi-a fost spălat părul și mi s-a aplicat tratamentul de către doamna Marcela, care are niște mâini magice. După masajul capilar pe care mi l-a făcut, eram de-a dreptul somnolentă. Imediat am intrat pe mâinile domnului Vali care n-a avut de obiectat decât că freza anterioară nu-i prea feminină, așa că am decis să facă o schimbare.
Iar acum, admirați-mă! "Șuting" în balcon !






Mie-mi place mult cum îmi stă părul, însă nu știu dacă am să reușesc să-l aranjez singură după ce-l spăl.
Oricum, mă bucur că am găsit și eu un hair-stilist care-mi spune din start ce nu-i bine la părul meu și-mi face schimbări care mă avantajează, că până acum numa tunsori stil "cooperativa igiena" am avut :p
Vă dați seama că-l recomand pe domnul Vali, pe doamna Marcela (aveți grijă să nu adormiți când vă spală părul!) și, implicit, Salonul Stefan Art. Dacă mă întrebați de tarife, să știți că n-am apucat să le văd, însă știu că un tuns păr scurt (ca al meu) e 10 lei. La asta se mai adaugă, spălatul, uscatul etc. Totuși, cred că nu-i prea scump și merită să încercați.

8 comentarii :

  1. foarte misto te-ai tuns, si ce frumoasa esti cu tunsoarea asta! crede-ma, ai sa reusesti sa aranjezi singura tunsoarea, cu prosopul sau ciufulit neglijent, fara pieptene. ai sa vezi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, draga mea! Stii tu ca de la o varsta tare bine-ti mai fac complimentele, de oriunde ar veni ele!
      Uel, dimineata m-am chinuit sa-mi aranjez parul, mi-a iesit o "chestie", da-i cam departe de ce mi-a facut stilistu... Totusi mi s-a spus ca-mi sta bine (pareau sincere persoanele :D)si ca-i o tunsoare tinereasca care ma "prinde"

      Ștergere
  2. Te prinde de minune noua tunsoare, sa-ti fie de bine :)

    RăspundețiȘtergere
  3. si eu am achizitionat 5 vaucere cu diverse servicii...am emotii cu ele , o sa postez experienta !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Coco, eu n-am avut nici o experienta neplacuta cu voucherele luate pana acum. Ce fel de servicii ti-ai luat? Astept postarile tale.

      Ștergere