vineri, 28 iunie 2013

Mini-vacanţa de Rusalii, ziua 1

Încercăm, eu şi soţul meu, să instituim un obicei ca în weekend-ul prelungit ocazionat de sărbătoarea Rusaliilor, să plecăm undeva, nu foarte departe, ca un preludiu al concediului ce va să vină peste o lună.
Dacă anul trecut am fost la Dorna Arini, anul ăsta am dat o şansă unui loc pe care, nici eu şi nici soţul, nu l-am mai vizitat din studenţie: Lacu Roşu.
Aşa că sâmbătă, pe la 8 jumătate, ne-am îmbarcat în maşină şi am făcut prima oprire la Piatra Neamţ, un oraş care mie mi-a plăcut.


N-am vrut să ratăm ocazia de a vedea oraşul de sus, aşa că am făcut o tură cu telegondola care operează în oraş. Plecarea e undeva în apropierea gării, iar punctul terminus este o înălţime de pe care poţi observa oraşul. Drumul dus-întors costă 16 lei de persoană, la care se mai adaugă 20 de lei reprezentând garanţia cardului de acces, sumă care ne-a fost returnată la întoarcere. Parerea mea e că au fost nişte bani cheltuiţi aiurea, însă, cum nu a avut nimeni cine să ne spună că nu-i nimic extraordinar, spectaculos, am căzut în capcană. Călătoria durează vreo 5 minute, timp în care nu "survolezi" decât un cartier de case vechi, nişte hale vechi, dezafectate şi, mai apoi, un fel de pădure de salcâmi aflată pe versant. Odată ajunşi sus, ne-am învârtit un pic pe acolo până n-am mai suportat manelele care urlau în boxele unui restaurant aflat acolo şi am coborât mintenaş.



Ne-am continuat drumul şi, la intrarea în Cheile Bicazului, am făcut o scurtă oprire, motiv de-o poză.


La destinaţie, floricele frumoase pe care n-am rezistat să nu le pozez, mai ales că plăuase şi se vedeau picăturile de apă pe clopoţei
Digitalis grandiflora
După-amiază, ne-am cazat şi am ieşit să mâncăm ceva, undeva. Am mâncat câte o ciorbă de legume proastă şi scumpă la o terasa de lângă lac (Terasz) şi ne-a prins ploaia. Da' ce ploaieeee!
Noroc că aveam haine de ploaie şi, deşi mai picura un pic, am plecat să explorăm împrejurimile.

stânga, restaurantul Panorama (se mănâncă foarte bine şi nu-i scump, iar chelnerul Zoli e amabil şi frumuşeeeeel! :p)
în spate, Lacu Roşu, destul de sinistru pe vreme ploioasă


drumul spre hotelul Iaşicon, cel la care am avut cazare
Da, în mână aveam o pungă de pufuleţi, capac peste ciorba "delicioasă" :D

în parcarea hotelului
Ziua s-a încheiat destul de repede, nu înainte de a descoperi ca "gard în gard" cu noi (de fapt, camera de lângă :p), este cazat un coleg de serviciu cu prietena lui, nişte persoane tare simpatice cu care, de altfel, ne-am petrecut următoarele două zile.
În articolele viitoare am să vă arăt pe unde am umblat şi ce-am mai văzut, so, stay tuned!

20 de comentarii :

  1. Foarte frumos. Nu am fost niciodata in acea zona. Poate pe viitor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ramy, si eu am multe locuri din tara pe care n-am apucat INCA sa le vad. Uite, eu n-am fost niciodata in Delta si chiar mi-as dori sa vad cu ochii mei cum e

      Ștergere
  2. am fost ultima data acum 2-3 ani , este un loc frumos...nu pe ploaie vad ! dar din poze nu arata se se fi schimbat ceva de cand am fost eu ! am o fotografie exact pe acele trepte :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. coco, si nici nu cred sa se schimbe prea multe in viitor.

      Ștergere
  3. Și eu îmi doresc să văd Cheile Bicazului... Mi se pare o zonă minunată.
    Mulțumim că împărtășești cu noi impresiile tale!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E o zona interesanta. Mie mi-e un pic frica acolo.

      Ștergere
  4. Foarte frumoasa vacanta, ma bucur ca ai profitat din plin de zilele libere!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Astept sa povestesti si tu unde-ai fost :p

      Ștergere
  5. Frumos, frumos! Ultima oară am fost la Lacu Roșu anul trecut, în drum spre Bucovina. Și pe noi tot Zoli ne-o fi servit. Dar eu am luat și un kurtos kalacs, de am tras trei zile de el:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-am cumparat si eu kurtos kolacs, insa mie mi-a ajuns doar doua zile :p

      Ștergere
  6. Zoli e amabil si frumuseeeeel :))))))))

    RăspundețiȘtergere
  7. Văd că acest Zoli este o mică celebritate, așa că numai el mi-a stârnit interesul lăsând deoparte peisajul frumos surprins în fotografii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Aurora, asa se pare! Am uitat sa spun ca e si foarte tanar, blondut si parca facea si niste gropite cand zambea. Ei, nah, acu ai tabloul complet! Eu zic ca merita sa vizitezi locul, macar pentru Zoli =))

      Ștergere
  8. bravo, măi copii! îmi place că sunteți hotărâți și nu lăsați viața să treacă pe lângă voi pur și simplu! În conțed ce destinație aveți?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Georgi, pentru concediu suntem inca in tratative. Mie-mi place marea, lui ii place muntele. El: "mergem unde vrei tu. Undeva la munte, la aer curat..." =))

      Ștergere
    2. trebuie să cauți o mare cu munte lângă ea. aer curat va fi cu siguranță!

      Ștergere
    3. Ar fi prin Grecia, insa nu-s munti ca pe la noi. El vrea padure, izvoare, pasarele...

      Ștergere
  9. mi-l și imaginez =))))))
    așa-i la noi. eu-s cu marea, el cu muntele, dar mergem unde vreau eu: la mare, adică :D
    nu te lăsa! fii bărbată, Zoe!

    RăspundețiȘtergere