vineri, 30 august 2013

Sfârșit de vară prematur


Iubesc vara! Iubesc soarele! Și-n fiecare început de toamnă sunt în pragul unei depresii și trăiesc cu impresia că parca nici n-a fost vară, că prea repede a trecut sezonul cald... Anul ăsta cu atât mai mult cu cât, în ultima săptămână din luna august a fost... toamnă =(( A plouat, iar diminețile și serile nu-s mai calde de 15, 16, 17 grade.

Singurele lucruri care mă mențin pe linia de plutire sunt serialele pe care le urmăresc (acum mă uit la ultimele episoade din "The Tudors" pe care-l recomand celor cărora le plac filmele istorice) și cărțile mele. Mai nou am avut o ocazie să fiu fericită pentru că, după aproape un an de când o am, pot citi e-book-urile cumpărate pe tabletă. Până acum am avut un reader care, deși spunea că suportă formatul Adobe DRM, de deschis nu mi le deschidea. Și aveam câteva cărți cumpărate sau primite cadou de 8 martie de la Elefant, pe care nu le puteam citi, pentru ca eu nu pot citi cărți pe laptop. Întâmplarea face să aflu că Elefant au propriul reader pe Magazin Play, l-am descărcat, iar acum pot citi "Se numea Sarah" direct de pe tabletă, cu opțiuni diverse ca la un e-reader. Poate o să ziceți că-s nebună, însă, da, pentru mine e un motiv de bucurie să pot sta în pat și să citesc fără a-mi rupe mâinile de greutatea unei cărți. Nu mai spun de faptul că-mi pot pune câte cărți vreau și să le iau cu mine peste tot. Singurul regret e că editurile nu-și dau prea mult interesul pentru a oferi și varianta electronică a unora dintre cărțile pe care acum mi le doresc.
Mai multe nu am a vă spune, așa că vă las aici, nu înainte de a-mi exprima speranța că, totuși, vara nu s-a sfârșit și că vom avea o luna septembrie caldă și însorită. Oare visez?
:-*




10 comentarii :

  1. Si eu sper la același lucru. .un septembrie călduros.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate nu speram in van... Ar fi greu de suportat un sezon rece care sa inceapa din august

      Ștergere
  2. Foarte frumoase pozele din Corfu, cred si eu ca iti este greu sa te desparti de vara!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Diana, e si greu sa-ti iasa poze urate in peisajele alea. Ma bucur ca am poza cu steaua aceea foarte luminoasa, pe care o vedeam in fiecare seara. Nu ma pricep la astronomie, asa ca habar n-am cum ii zice.

      Ștergere
    2. Miki nici eu nu ma pricem foarte mult la astronomie, dar cred ca e Venus, fiind cea mai apropiata planeta de Terra sunt aproape sigura ca ea este cea mai vizibila si stralucreste cu intensitatea cea mai mare! Te pup!

      Ștergere
    3. Hahah, macar tu ai habar ce ar putea fi, pe cand eu... Nici macar nu stiam ca venus e cea mai apropiata planeta de Pamant =))

      Ștergere
  3. Ce peisaje frumoase ai suprins! Eu intru in depresie cand vine vara, nu suport caldura, iar cand vine toamna si incepe sa se raceasca afara sunt in elementul meu :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eii, nu suntem toti la fel...
      Mersi pentru aprecierea pozelor! :-*

      Ștergere
  4. Parca trecerea a fost prea brusca ! Am citit si eu " Se numea Sarah " .Am plâns la urmă.

    RăspundețiȘtergere