joi, 17 octombrie 2013

Regina şi cu mine - Sue Townsend


Regina şi cu mine este una dintre cele mai amuzante cărți citită de mine în ultimul  timp! Fără exagerare!
Scrisă la începutul anilor '90 şi descriind o Anglie a aceleiaşi perioade, ne povesteşte coşmarul reginei Elizabeth, în care alegerile sunt câştigate de către Partidul Republican, iar familia regală devine nulă și neavenită prin abdicarea acesteia. Aşa că, toată familia este trimisă să trăiască printre cei săraci, în locuinţe sociale, într-un loc numit Hell Close. Povestea a fost scrisă înainte de divorțul dintre Charles și Diana, astfel încât aceştia sunt prezentaţi ca fiind încă căsătoriți. Cum fiecare membru al familiei regale se adaptează la noua situație în felul lui, rezultă situaţii extrem de nostime mai ales în interacţiunile cu noii vecini :p
Charles este atras de una dintre vecine, o femeie vulgară, cu forme generoase, Anne intra într-o relaţie amoroasă cu un individ bun la toate, cunoscut când a fost chemat să taie covoarele şi să facă mici reparaţii în casele mici şi igrasioase în care au fost mutati membrii familiei regale, iar prinţul Phillip este lovit de o depresie severă care-l face să nu mai vrea să mănânce, să se spele şi să se ridice din pat. De fapt, această ultimă situaţie, nu a fost aşa de amuzantă de citit, ba din contră.
Însă, per total, cartea este veselă şi chiar uşor educativă, în sensul că poţi descoperi cum se poate trece de la o situaţie privilegiată la una extrem de vitregă şi totuşi să poţi supravieţui.
O recomand din toată inima pentru cazurile în care vreţi să citiţi ceva amuzant şi care să nu vă solicite intelectual prea tare :D
Urmează să vă povestesc şi de urmarea acestei cărţi, Regina Camilla, imediat ce o primesc de la elefant.ro şi o citesc.

6 comentarii :

  1. Eu am citit-o acum două săptămîni, în vacanţă. A fost amuzantă, dar cred că era şi mai şi dacă aveam habar de bîrfele despre familia regală. Aşa unele chestii au trecut pe lîngă mine. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu n-am inteles unele chestii, insa nici nu erau lucruri de capatai care sa impieteze nostimada :)

      Ștergere
  2. Pare foarte funny! Imi si imaginez!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mda. Ceea ce trece cu vederea autoarea e că familia regală britanică e al naibii de bogată, așa că nu-i văd trăind în sărăcie nici dacă ar fi detronați.
    În rest, e un bun exercițiu de imaginație. Și, poate, o reparație morală, că prea trăiesc ăștia în puf.
    (Ca să vezi de unde sare revoluționara! ;)) )

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aaaa, pai n-a scapat asta din vedere. Traiau asa pentru ca li se confiscasera averile, li se nationalizasera toate proprietatile etc. :)

      Ștergere