joi, 2 octombrie 2014

Miniprix m-a dezamăgit încă o dată!


După cum ştiţi, sunt clienta magazinului online Miniprix încă de la deschidere (cred că octombrie 2009, dacă îmi amintesc bine), timp în care am fost un client mai mult decât onest. Au fost două situaţii, în acei ani de început, când am primit comanda, iar rambursul era o suma mult mai mică decât cea pe care trebuia să o plătesc, aşa că m-am zbătut să vorbesc cu careva de la ei şi să întreb cum pot achita şi restul sumei pentru că, pur şi simplu, n-am vrut ca vreo fetiţă căscată să fie pusă la plată pentru produsele mele. De ambele dăţi am fost trimisă la bancă (pe vremea aia aveau cont la Libra Bank), unde a trebuit să completez hârţogăria specifică depunerii unei sume în contul cuiva, deşi solicitasem să mi se ceară diferenţa tot prin curier, că era mult mai simplu. N-au vrut, aşa că fraiera (aşa m-am simţit!) m-am învoit de la birou, pentru că programul băncii era fix ca cel al meu, şi m-am dus să achit diferenţa. Să nu vă închipuiţi că am primit vreun e-mail sau un telefon de mulţumire. Şi pentru că n-a fost cazul, nici nu le-am cerut vreodată vreo favoare. Bănuiesc că nici nu mi-ar fi făcut-o, pentru că n-au dat absolut nici un semn că ar fi apreciat onestitatea mea. Și nu, nu mă aștept la temenele pentru asta, însă un semn de bunăvoința nu strică niciodată.
După lungul intro, să vă spun de ce m-au dezamăgit de data asta.
Vineri, 19 septembrie 2014, am comandat din aplicaţia de mobil miniPrix (transport+retur gratuit), o pijama mărimea L
Luni, 22 septembrie, am primit comanda, însă în loc de o pijama L era una M. Le-am scris menţionându-le că nu vreau să urmez procedura retur > rambursare şi apoi re-comandarea produsului, ci, înlocuirea mărimii M cu L. Pentru că, nu-i aşa, n-am nici o vină că angajaţii miniPrix nu-s atenţi.
Când am fost sunată de un operator relaţii cu clienţii şi mi s-a spus că aşa vor face (îmi vor înlocui produsul), am zis oricui vroia să mă asculte că uite cum ştiu să-şi promoveze afacerea miniPrix, că bravo lor...
Însă, după alte două zile, "mi-a dat bucuria-n scârbă" cum se zice în popor. De ce?Pentru că şi pijamaua primită la schimb era tot M. Le-am scris destul de mânioasă că mi se pare că sunt subiectul unei glume proaste şi de aici a început teatrul absurd. Dacă ar mai trăi Ionesco, situaţia ar putea să-l inspire  :p
Mi s-a spus cu ceva mai multe cuvinte că, de fapt, mărimea pe care ei au luat-o în considerare e cea trecuta de ei pe eticheta miniPrix, şi nu cea cusută pe produs de către producător şi, deci, mi-au trimis un produs conform comenzii. Le-am spus că nici pe eticheta miniPrix nu e trecută mărimea şi, oricum, miniPrix nu este îndreptăţită nicicum să schimbe mărimile menţionate de producător, însă n-am avut succes. Am suspectat la un moment dat că port corespondenţă cu un robot care emite doar nişte fraze standard, fără a le trece printr-un filtru personal.
Ultimul schimb de e-mailuri a rămas ca-n pom, eu cerând o pijama mărimea L (conform etichetei producătorului, Intimissimi btw!) şi cu dimensiunile menţionate pe site, iar "interfaţa" scriindu-mi:
"Stimata Doamna, dorim sa ne cerem scuze pentru  toate aceste inconveniente. Sesizarea dumneavoastra cu privire la acest articol a fost inregistrata. Ca solutionare, v-a fost expediat un alt articol din stoucul masurii L.
In aceasta situatie, singura modalitate este sa returnati articolul necorespunzator ca marime . Urmeaza ca acest articol sa fie verificat, cu privire la dimensiunile afisate pe site pentru ca descrierea, ulterior sa fie modificata.

Va stam la dispozitie in continuare!"

din care eu, naivă, am înţeles că voi primi în sfârşit produsul comandat, moment în care, firesc, voi returna produsul neconform.
Eeeei, dar asta se întâmpla pe data de 24 septembrie şi de atunci n-am mai auzit nimic de ei. Prin urmare, am rămas cu un produs pe care nu-l pot folosi pentru că mi-e mic. Dacă bluza ar merge cât de cât, pantalonii îmi sunt scurţi şi nimic nu mi se pare mai patetic decât un  personaj cu pantaloni mai scurţi decât i-ar trebui :(
Probabil că am s-o dau cuiva apropiat, pentru că nici de cadou nu se pretează, având etichetele tăiate.
Soţul meu zice să nu mă las şi să-i reclam la ANPC, pentru că, de fapt, m-au desconsiderat uzând de cuvinte politicoase. Mă mai gândesc.

UPDATEZ după două săptămâni ca să vă spun că după cca. 7 zile de la publicarea articolului ăsta am fost contactată de miniPrix pentru a-și cere scuze pentru că n-a gestionat prea grozav situația, să-mi spună că produsul nu mai e pe stoc (mersi, știam, însă a tot fost cât ne-am hârâit pe e-mail și nu ne-am înțeles nicicum!) și că pot să fac retur, ei rambursându-mi prețul plătit conform termenilor și condițiilor de returnare și, în plus, pentru disconfort, mi se oferă un voucher de reducere cu 30%.  Mi s-a părut corect să vă spun aceste lucruri, deși asta nu mă face să uit că am comandat o pijama frumoasă și n-am avut parte de ea.

6 comentarii :

  1. Eu i-aș reclama fiindcă altfel nu se învață minte și vor mai face așa ceva și altora, ducând astfel în derizoriu comerțul online.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, asa e, insa, pe de alta parte, cunosc si mentalitatea celor de la OPC si stiu ca nu actioneaza decat cand au de platit polite sau la comanda politica

      Ștergere
  2. Dezamagitor. Cred ca ceea ce i-ar invata minte sint articole de acest gen si raspandirea lor si pe facebook. Am vazut ca sint foarte sensibili la publicitatea negativa online.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, ar fi o idee cu raspandirea, insa doar daca cei care citesc vor sa faca asta :)

      Ștergere