joi, 23 octombrie 2014

Nu mai fac mare lucru

Pe blog n-am mai scris de mult, doar blogrollul mi l-am făţuit, că adăpostea tot felul de scriitori plictisitori, veşnic cârcotaşi, cât şi pe câte unii care s-au lăsat de tot de blog, că altfel nu se explica de ce nu au mai scris de un an.
În rest, e toamna şi de câteva zile merg la serviciu cu transportul în comun(ă), care nu-i aşa odios cum lasă unii să se înţeleagă. Îmi place şi că merg vreo 10 minute pe jos până în staţie şi, pentru că de obicei e mult prea devreme ca să ajung la birou şi nu vreau să risc o statuie, cobor cu o staţie mai înainte şi merg iar pe jos vreo 15 minute.
Îmi pun căştile în urechi şi ascult muzica care-mi place şi, zău că, abia acum îi înţeleg pe copiii care ascultă muzică la căşti şi se rup de lume complet cât timp circulă cu autobuzul/pe stradă.
Uneori fac şi poze

Casa Dosoftei, văzută din laterală, într-o zi ceţoasă
 Nu-i grozavă, că venea autobuzul =))
Camera de Comerţ Iaşi (Casa Sturdza)
De mâine, cică, vine iarna, adică temperaturi cu minus. O să răzbesc cu mersul pe jos, chiar dacă va fi frig :)
De citit, am terminat Bastarda Istanbulului de Elif Şafak, care mi-a plăcut foarte mult, O iubeam de Anna Galvada care a fost drăguţă, însă nu s-a ridicat la nivelul celorlalte citite până acum (Aş vrea să mă aştepte şi pe mine cineva şi Împreună) şi, cireaşa de pe tort, Tatăl celuilalt copil de Parinoush Saniee care la început m-a cam enervat, dar care s-a dovedit a fi foarte frumoasă şi bine scrisă.
Acum citesc Grădina uitată de Kate Morton, dar nu prea am spor, poate şi pentru că traversez o perioadă un pic mai grea.
Mâine, poate mă mobilizez să vă arăt nişte chilipiruri de la PAI Skincare şi de la Topshop. Până la sfârşitul săptămânii aştept o comandă de la iHerb care sper să nu întârzie.
Acum vă las, urându-vă o după-amiază plăcută! :)

12 comentarii :

  1. Bravo pentru transportul în comun și mersul pe jos! Și eu procedez așa, de câte ori nu mă duc în zone aiurea. plus că numără o aplicație din telefon pașii și mă simt eroină, când depășesc 5 mii. Măcar acum, cât nu e cald/frig extrem! Puțină mișcare în plus n-a stricat nimănui.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa-i, Monica! Eu stau oarecum in centru, deci nu vad sa fie periculos mersul pe jos chiar daca atunci cand plec e inca intuneric

      Ștergere
  2. Și mie îmi place să merg cu autobuzul. Mă relaxează foarte tare, chiar dacă e greu să poți tocuri în astfel de situații. Dar chiar și așa, nu e imposibil. Prin afară am văzut femei în rochii glam, de mergeau la petreceri, ceva, de luau metroul. Așadar...
    Da, vine iarna, Miki dragă! Neapărat trebuie să ne încălzești cu poze ale ultimelor achiziții :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma tot uit dupa tine pe FB, dar nu te vad, ca vroiam sa-ti zoc c-am bagat codu' tau la iHerb, ca mi-am facut un cont nou, cu un card nou. Habar n-am cat e reward-ul la 35 de dolari, da' vezi tu...

      Ștergere
  3. Deci nu inteleg de ce nu imi intra comentariile la tine pe blog. Mereu mi se intampla, si iti scriu chiar destul de mult :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ziceam ca vreau sa citesc Tatal celuilat copil si o carte a lui Kate Morton. Iti recomand orice carte a lui Khaled Hosseini, Vanatorii de zmeie a fost fantastica. Am citit-o in 2 zile, cu munca si facultate. Te pup!

      Ștergere
    2. Gargarito, am cityit in vara asta toate cele 3 carti traduse in ro ale lui Khaled Hosseini. Si muntii au ecou am citit-o in vacanta, pe drum, acolo si la intoarcere am terminat-o. Noroc ca era intuneric in autocar, ca atata am mai bocit...

      Ștergere
  4. Cu mersul pe jos sunt si eu mare prietena de ceva timp!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mi-a placut sa merg pe jos, insa, intre timp s-au schimbat premisele si am revenit la masina

      Ștergere