sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Comanda iHerb din luna octombrie

Și de data asta am pus în coș o groază de trialuri pe care le mai aveam și mi-au plăcut.
În plus, în comanda asta am avut și chestii pentru două colege, produse pe care, în mod evident, nu le-am mai putut poza pentru că le-am dat imediat cum le-am primit, că nu numai eu sunt nerăbdătoare :p
Mare lucru nu am comandat, pentru că am vrut să mă încadrez în greutatea de 1,8 kg. pentru livrarea cu 4 dolari, și numai pasta de dinți Desert Essence are o greutate destul de mare.


Înafara pastei de dinți, pe care am comandat-o împreună cu serumul Pycnogenol de la Madre Labs , am mai luat un lipgloss e.l.f. în nuanța Bombshell (e primul produs e.l.f. pe care-l am!), un set de dopuri pentru urechi care-mi sunt extrem de folositoare (am vecini destul de gălăgioși și adorm greu sau deloc când e zgomot) și mi se par a fi destul de bune, pentru că sunt moi, rămân în urechi oricât m-aș foi și, în plus, au și acea cutiuță în care le pot pune atunci când călătoresc.
Restul sunt produse trials.
Săpunurile South de France îmi plac mult, așa că, dacă am avut ocazia, mi-am mai cumpărat toate cele patru tipuri de miniaturi. Fac multă spumă foarte fină și nu usucă deloc mâinile.
Vitaminele nu au ce să-mi strice, așa că le-am pus și pe ele în coș, iar mini-șampoanele sunt o ocazie bună să încerc și alte produse pentru scalpul meu mofturos.
Pe lângă toate acestea am mai avut și 4 balsamuri de buze de la Sierra Bees (am uitat să le pozez) care mi se par destul de bune și, calitativ, le-aș compara cu cele de la TIS Farmaceutic, doar că la aceeași cantitate am dat mai puțini bani.
Asta e toată comanda mea și vă reamintesc, pentru cele care vreți să dați o primă comandă, că puteți folosi codul GGP540 pentru a obține un discount de 10$ atunci când în coș aveți produse de peste 40$ sau de 5 $ atunci când prețul produselor este sub 40$.
Să aveți un weekend plăcut! :)


8 comentarii :

  1. Sa le folosesti cu placere! Dopuri din astea am vazut si in Catena, insa dupa ce le-am luat de pe iherb, nu stiu cum sunt in comparatie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi! Ma gandesc ca sigur sunt mai scumpe, pentru ca-n Auchan, o singura pereche (de alea portocalii legate cu ata intre ele) erau la un moment dat aproape 10 lei

      Ștergere
  2. Ce produse fainute! Sunt curioasa cum sunt vitaminele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cecilia, nu sunt primele vitamine luate de la iHerb, asa ca pot sa zic deja ca sunt OK. Habar n-am daca sunt mai bune decat altele, insa ce pot sa spun sigur e ca de cand am luat complexul "daily vits&mins" (are o groaza de vitamine si minerale in el), nu mai am crampe musculare la un picior, din cauza carora ma trezeam noaptea si trebuia sa umblu prin casa ca sa-mi treaca, si mi-a trecut si spasmul palpebral care ma apucase brusc intr- dimineata.

      Ștergere
  3. Mi -ai facut pofta de Iherb :), se pare ca au si multe reduceri luna asta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma-ntreb daca nu au si mai mari de black friday/cyber monday?!

      Ștergere
  4. Revenit cu noutati. Sau poate stii. Este un site aradean cu produse elf. Am aflat de el de pe blogul Iguanitzei.
    http://www.eyeslipsface.com.ro/
    Si azi mi-a venit prima comanda. Vezi ca tot baga promotii.
    Sper sa te ajute. Da, stiu ca nu-s preturile de pe iherb.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cecilia, stiam de site-ul elf Ro, dar, cum ai zis si tu, preturile sunt f.mari fara de iHerb. Si nerealiste, as mai zice eu. Lipglossul ala nu mi-a placut absolut deloc. Imi usca buzele si mai forma si niste "scame" total inestetice.

      Ștergere