Se afișează postările cu eticheta Douglas. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Douglas. Afișați toate postările

vineri, 5 februarie 2016

Douglas Box of Beauty

Astăzi am cumpărat beauty box-ul celor de la Douglas, pentru că m-au tentat cremele Méthode Jeanne Piaubert, așa că nu m-a abținut defel :)


Pentru că promo-ul Douglas conține o mică inexactitate, am decis să scriu articolul ăsta. 
Deci, să le luăm pe rând:
Primul produs, și cel mai scump, e Reload Mini spray reîncărcabil, adică un fel de Travalo. 
Al doilea produs, full-size, este Spuma demachiantă 100 ml. Douglas Beauty System. 
Pe lângă acestea, mai sunt și 4 miniaturi, respectiv, 4 Miniaturi de lux:
Apă de parfum 4 ml  Narciso de la 
Narciso Rodriguez (testat deja, nu m-a dat pe spate!)
Cremă pentru față 7 ml. Méthode Jeanne Piaubert,
Cremă pentru corp 30 ml. Méthode Jeanne Piaubert,  și
Mascara Artdesign de la Collistar


Inexactitatea de care vă spuneam mai sus e la crema de față, unde Douglas spune că ar fi 10 ml. și nu-s decât 7.
Cu  cardul Douglas a costat 69 de lei. Dacă vă trebuie produsele, nu ezitați s-o cumpărați, că probabil se va epuiza rapid. Mie nu-mi trebuia nimic din ce e în ea, însă, cum ziceam, nu m-am putut abține să n-o cumpăr.

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Mici cumpărături de la Douglas, PAI...

Așa cum v-am promis, revin pentru a vă arăta ultimile achiziții făcute.
De la PAI Skincare am comandat și am și primit deja 4 try-me kit care erau la o ofertă la acel moment și, în plus, aveau și free shipping. Am dat 6 euro pe toate, însă impresia finală e de ușoară dezamăgire.


 Citisem la fiecare kit în parte și am văzut gramajele tuturor pliculețelor inserate în kit-uri, însă, la primire am ferma convingere că, de fapt, sunt muuuuuult mai mici :(


Nu știu de ce mi-am închipuit că aceste kituri sunt cam la fel cu cele comandate acum câțiva ani de la Paula's choice, iar acelea aveau mult produs și mai erau și multe pliculețe pentru pentru fix aceiași sumă (1,5 euro fiecare kit). Well, asta e! Oricum, ținând cont de prețuri, sunt slabe șanse să comand vreodată de acolo un produs full size :p
Ieri, am dat o fugă la mall și mi-am cumpărat noul beauty box de la Douglas


Conține două produse full size (o cremă de corp și un gloss marcă proprie) și 5 miniaturi (3 creme Shiseido, o mascara Hypnose de la Lancome și o apă de parfum Carven care miroase diviiiin!). În cutie am avut de data asta și voucherul de reducere. Cutia n-a mai fost închisă nicicum, nici legată cu panglică, nici lipită cu scotch... Hmmm...
Tot ieri mi-am cumpărat și revista Beau Monde de pe luna noiembrie cu insert un fard de ochi și un ruj de la Essence.


Ambele produse sunt în culori nude și miros bine, semn că nu sunt vechi. Precizez asta, pentru că am mai avut surprize de astea cu alte ocazii.


În sfârșit am găsit și la noi L'Oreal Elseve ulei Extraordinar (Elvive Extraordinary Oil, pe alte meleaguri care au produsul încă de pe la începutul anului!). Erau două variante, iar eu l-am luat pe cel pentru păr vopsit. Sper să fie la fel de bun precum mostra găsită într-o revistă grecească și folosită preț de vreo săptămână :) A costat cca. 27 de lei la Auchan și are 100 de ml.


Închei cu ultima comandă Topshop, două chilipiruri prinse cu noaptea-n cap în secțiunea Sale.
O pereche de blugi albi maternity, care-s perfecți de călătorie atunci când nu vrei să simți după câteva ore nasturele pantalonilor încercând să-ți intre în carne :D


Au costat 5 lire.
Și pentru că prea erau chilipir, nu m-am putut abține să nu comand din nou o pereche de ghete de piele pe care am dat 7 lire 
Uitam să vă arăt ce am primit de la Marionnaud în urma înscrierii la un concurs pentru câștigarea unui parfum Dahlia Divin.
Parfum mă îndoiesc că voi câștiga, însă brățăruca e tare drăguță și parfumată :)

Singurul inconvenient e faptul că nu are nici un sistem de prindere, iar înnodată, pur și simplu, nu e așa de elegantă, pentru că șiretul din care e făcută e destul de gros și rigid.


Dacă aveți vreo sugestie de prindere, nu ezitați să-mi spuneți, pentru că încă nu am purtat-o și asta numai din cauza că nu știu cum să închei :(
Acum vă las și mă duc la veșnicele treburi de weekend, precum spălat rufe, tras cu aspiratorul și alte fitness-uri dintr-astea =))

vineri, 21 septembrie 2012

Pe scurt

Dacă e vineri, e masaj și, apoi, drumul spre casa prin mall. Numai că de data asta rutina a suferit o mică modificare, pentru că am trecut întâi prin Moldova Mall în căutarea unui produs de la Krauter. Doar că am petrecut în trafic mai bine de jumătate de oră pentru un drum de 10-15 minute
foto făcută de soț, dinafara mașinii, că tot nu înaintam deloc
 Oricum, până la urmă am ajuns și m-am făcut cu frumusețile astea


pe care am dat 50 de lei și pe care le-am încălțat când am plecat de la masaj, pentru că-mi înghețaseră picioarele din cauză de ploaie rece, torențială, la care eu am asortat dimineață niște balerini roșii cu talpă subțirică. Deci, revenind la prea minunatele cizme de cauciuc, vreau să vă spun că-s grozave. Sunt căptușite cu un material pufos (și călduros, bineînțeles), ușoare și, dacă vă doriți, le găsiți la House of Art.
La întoarcere spre casă, am luat toate bălțile în plin, cu aceeași satisfacție pe care cred c-o simt copii când fac lucrul ăsta :D
Bineînțeles că m-am oprit și la Douglas un pic, ocazie cu care am remarcat că s-a înnoit gama de produse de la standul Essence și, înafara lacurilor de unghii în format nou, sunt și lacurile de unghii cu două capete (habar n-am cum le zice), niște glossuri noi și balsamurile de buze. Pe o măsuță alăturată mai sunt produse din vechea gamă, cu reducere. Mai erau lacuri de unghii, niște creioane de buze, 2 quad-uri, câteva farduri de ochi mono și niște glossuri.
Din noua colecție am cumpărat un gloss XXXL căruia nu i-am putut rezista. A costat 8 sau 9 lei (nu găsesc bonul și nu-mi amintesc exact). EDITEZ că am găsit bonul: este 9 lei!

021 Red blossom, iar "semnul" de pe mână se vrea a fi un swatch
La ora postării, la Iași sunt 10 grade și plouă, dar voi să aveți un weekend plăcut!

miercuri, 13 iunie 2012

Sunt irecuperabilă

și mă paște insolvența!
N-am rezistat și mi-am cumpărat rochia de care vă spuneam aici

rochie Oodji, preț 119 lei  (scuzați că v-o prezint șifonată!)

Tot ieri am fost și la Douglas, pentru că am fost anunțată de o amică că au primit marfă. Însă nu au primit nimic în plus față de ce au avut la deschidere, ba chiar mai puține, așa că m-am limitat la o ojă pentru care pun poză de pe net, că nu mai am chef de făcut poze.

sursă foto


Tot ieri am primit și detergentul lichid de vase Naturo'Matic pe care l-am câștigat la un concurs organizat de SoapMill și aștept produsele Ivatherm pe care am ales să le testez împreună cu o prietenă,  în cadrul campaniei WOM Trender-Ivatherm.
Lecterița are dreptate când îmi spune că am cam multe cosmetice. Și nu numai! Am câteva lucruri pe care le-aș oferi cititoarelor mele care mă urmăresc prin GFC și sper să reușesc să le pozez în cel mai scurt timp, ca să știți cum arată. În caz contrar, risc să mă acopere toate lucrurile cumpărate/primite cadou și nefolosite sau folosite foarte puțin. Să-mi țineți pumnii să mă hărnicesc :D
Să nu iau exemplu de la micuțul leneș

poate vă era dor de Bambu

Vă pup!

duminică, 10 iunie 2012

Duminică electorală

Nu, n-am să mă refer în nici un caz la politică și la scrutinul pentru alegerile locale care a avut loc azi, ci doar am vrut să punctez evenimentul în calendarul blogului. Eu am votat dis-de-dimineață pentru că se profila o zi fierbinte și n-aveam chef să umblu pe căldură.
Pe la prânz, mă plictiseam și am trecut strada până la Palas.


Am dat o tură prin Auchan unde n-am putut rezista mirosului si am mâncat o mini pizza fierbinte, destul de gustoasă, am luat o sticlă de apă și am trecut în mall.
Ne-am împrăștiat (eu și soțul :D) pe zone de interes, urmând să ne reunim acasă.
De la insula editurii Nemira am cumpărat 3 cărți, fiecare costând 10 lei.


La Oodji am probat o rochie care-mi place la nebunie, însă n-am cumpărat-o. Și acum îmi pare rău. Voal turcoaz, în față flori pictate, niște pliuri la decolteu și în față și în spate, care făceau rochia evazată, vaporoasă... 120 de lei și m-am zgărcit, deși mi-au zis că e ultima... Parcă aș trăi 1000 de ani...
N-am rezistat să nu intru iar la fetele de la Douglas și, bineînțeles, cum să ies cu mâna goală?
Vă spuneam că zilele trecute am luat niște lacuri și un topcoat de la Essence. Astăzi am mai luat un lac și un creion contur buze.
de la stânga la dreapta: 53 You belong to me,
   86 A lovely secret, topcoat-ul, 01 Cotton candy și 91 Glamorous life

91 Glamorous life - am încercat să surprind particulele strălucitoare
Din păcate, standul Essence era cam goluț, fetele spunând că au comandat, dar că încă nu au venit produsele.
Eu aștept cu interes bronzer-ele, corectoarele, fondurile de ten...
Pe la 5 m-am retras spre casă, îmi pregătesc hainele pentru mâine și aștept să înceapă o nouă săptămână.
Mâine seară se lansează Digi24 Iași și am invitație la eveniment, însă nu știu dacă am să mă duc, pentru că nu-s într-o formă bună pentru socializare. Dar mai este până mâine, nu?
Să aveți o săptămână frumoasă!

miercuri, 6 iunie 2012

Palas - Ziua II

Aşa cum v-am promis, revin cu impresiile mele vis-a-vis de Palas. Acum voi posta şi câteva fotografii cu parcul, pentru ca cardul pe care erau, nu-mi era accesibil la momentul postării anterioare.






Vineri când am ieşit de la birou am mers la hipermarketul Auchan, care nu m-a impresionat în nici un fel. Preţurile sunt aidoma celor de la celelalte hipermarketuri aflate deja la Iaşi. Realmente n-am avut ce să văd! Am cumpărat o pâine şi gata. Dacă tot n-am avut ce vedea la Auchan, mi-am zis să mai dau o raită prin mall, aşa că le-am luat la rând.

Primul a fost L'Occitane, unde am vrut să miros bujorii din noul parfumel Pivoine Flora. Miroase sublim! Nu m-am putut abţine să nu cumpăr ceva, aşa că mi-am luat o cremă de mâini Cherry Blossom, pe care am mai avut-o şi e foarte bună, şi un cub efervescent pentru baie cu uleiuri esenţiale de mentă, pin şi rozmarin. Cadou am primit un mini-săpunel cu frunze de verbină :D



Următorul a fost C&A, care avea lucruri drăguţe şi o promoţie de discount 20%. M-am ales doar cu o pereche de ochelari de soare pe care am dat 20 de lei şi care-mi par a fi bunişori, însă mi-a atras atenţia o salopetă turcoaz care arăta foarte bine, dar pe care n-am avut timp s-o probez, deci e pe lista de must do :D

La New Look n-am văzut nimic deosebit. Poate doar nişte sandale turcoaz cu talpă ortopedică, foarte asemănătoare cu unele cu care n-am dansat decât o vară, pentru că s-au rupt pur şi simplu. Şi astea, ca şi acelea (luate de la Cherryl, my favorite seller on ebay!), erau made in China, aşa că probabil vor rezista "3 zile cu cea de ieri" :D La preţ nu m-am uitat, pentru că oricum nu le cumpăram.

La plecare, cu o durere de picioare teribilă, m-am oprit din nou la Douglas, ca să mai casc gura un pic. Iar am cumpărat un lac de unghii Essence (You belong to me) şi sigur nu-i ultimul. Am mai văzut nişte culori frumoaaaaaseeee!

Deja umblam de vreo 3 ore, aşa că am decis că e deajuns pentru o zi şi m-am îndreptat spre casă. În drum, am intrat la noua farmacie Biomed care mi s-a părut bine aprovizionată şi, mai important, are preţuri bune. Eu sunt o consumatoare veche de Bixtonim (doar aşa pot uneori respira normal, dată fiind sinuzita cronică de care sufăr), iar aici l-am găsit la minunatul preţ de 8,5 lei, în timp ce peste tot e deja 10 lei. Am profitat să-mi fac provizii, mi-am făcut card (acordă 5% reducere) şi drăguţele farmaciste (toate-s tinerele şi amabile!) mi-au pus în punguţă şi nişte pliculeţe de Ca efervescent şi două tubuleţe mostră de cremă: una de Elancyl-cremă de corp multiferimitate şi una de Avene Cleanance anti-strălucire. Am şi eu, în sfârşit, o farmacie decentă în preajmă! Ca să ştiţi că farmacia Biomed de la Palas are program până la ora 23, ceea ce-i grozav, pentru că restul farmaciilor se închid la ora 20-21.
Cam atât despre ziua de vineri, pentru că mă grăbeam acasă să fac bagajul pentru mini-vacanţa de Rusalii.
Despre asta vă povestesc mâine.

marți, 5 iunie 2012

Palas - Ziua I

Din nou am fost absentă nepermis de mult, însă sper să mă iertaţi şi de data asta. Am mai multe subiecte de dezbătut cu voi şi sper să reuşesc să le scriu azi-mâine.

Dar să începem cu începutul, nu-i aşa? Rămăsesem datoare să vă spun despre inaugurarea Palas Iaşi la care am fost încă de la deschidere, însă doar ici-colo, din motive de aglomeraţie şi neamuri proaste care te împingeau, dădeau din calea lor... Ştiţi genul, nu?

După ce a intrat mulţimea care stătea de ceva timp să aştepte deschiderea mallului, am intrat şi noi. Eu cu Georgiana. Că ne vorbisem de cu seară să petrecem ceva timp împreună. Ne-am dus la Sephora unde am primit câte un mic cadouaş ce conţinea un minuscul port-fard cu un mini-kabuki şi nişte mostre de ser Lancome Genifique. M-am uitat un pic în jur, n-am văzut nimic deosebit şi ne-am îndreptat spre magazinul Douglas, primul deschis în partea asta de ţară. Eram hotărâtă să-mi cumpăr creionul pentru corectat manichiura "Correct it" şi să văd ce-o mai fi pe acolo. Mi-am cumpărat creionul (26 de lei) şi, hoooopa! am dat cu ochii de un mic stand Essence. Nu am putut rezista să nu-mi cumpăr ceva, aşa că un lac bej mat şi un top coat au fost primele alegeri. Lacul de unghii a costat 6,50 lei! Încercând să vizitez cât mai multe magazine, eram în mare grabă aşa că am lăsat pe altă zi aprofundarea categoriilor de produse :D Totuşi la ieşire m-a abordat o domnişoara frumoasă, blondă, care mi-a propus să-mi facă un machiaj profesional şi cu  care am convenit să mă văd înainte de a mă duce la cocktail-ul oferit de Iulius Group, cu ocazia inaugurării complexului Palas. Rezultatul îl puteţi vedea mai jos :D
Împreună cu Cristina, make-up artist Artdeco

Cocktail-ul a fost foarte bine organizat şi m-am simţit foarte bine. Punctul culminant a fost concertul lui Horia Brenciu şi orchestra sa. Am filmat un pic, deşi nu aveam cameră de filmat, ci doar aparatul foto



Dineul s-a încheiat spre miezul nopţii, când am şi plecat, desigur, pentru că a doua zi urma să merg la serviciu.

Acum mă apuc de muncă :D Revin mai târziu cu alte amănunte.

UPDATEZ cu o poza de pe pagina de FB a Sephora Romania, care ne-a surprins pe mine și Georgi în magazin