Se afișează postările cu eticheta Tolo. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Tolo. Afișați toate postările

duminică, 17 august 2014

Noi achiziții din Grecia și Bulgaria

Ca să închei subiectele despre shoppingul din această vacanță, vreau să vă arăt  câteva cosmetice și un inel.
Cosmeticele Rose of Bulgaria îmi sunt cunoscute de anul trecut și, plăcându-mi, am zis să mai încerc câteva chestii. Am găsit doar două săpunele, două vialuri cu parfum și un balsam de buze


De la Lidl-ul din Napflio, care e tare sărăcuț comparativ cu magazinele de la noi, am cumpărat niște produse Cien, respectiv două plicuri cu exfoliant, o cremă de ochi antirid Liftan cu  Q10 și un gel de duș cu ulei de măsline Deluxe (făcut în Grecia :p). Toate erau reduse, însă din păcate, nu vă pot spune cât au costat fiecare. În orice caz, în jur de 1 euro fiecare.


De la un bijutier de la Tolo, Jorge, mi-am cumpărat un inel superb.. E din oțel cu cristale Swarowski


Jorge are și magazin online, numit ca și cel fizic, Carmen, după numele mamei lui care e spaniolă.
Eu am descoperit bijuteriile lui și referințe despre magazin pe blogul unei doamne care trăiește călătorind în toată lumea împreună cu soțul, într-un camion adaptat ca o caravană. Pentru că i-am zis că știu de magazinul lui online de pe un blog și pentru că sunt și eu blogger, mi-a făcut discount 5 euro =))
Și am făcut și poze împreună



Eeei, și cu asta gata cu achizițiile de vacanță! Despre cele de la soldurile de vară, mai târziu, că nu vreau să vă plictisesc :p
De mâine mă întorc la serviciu, chiar dacă aș zice ca etichetele cusute pe gențile de plajă



sâmbătă, 16 august 2014

O plajă frumoasă și câteva reviste glossy grecești cu cadou

N-a fost să fie ieri articolul, pentru că, fiind foarte cald, mi-a fost un pic rău, așa că n-am făcut mai nimic. Doar am băut apă și ceai, am văzut niște filme (niciunul demn de a pomeni de el) și ziua s-a dus.
Vă spuneam de o plajă frumoasă pe care am găsit-o, din păcate, în penultima zi de sejur. E plaja camping-ului Kastraki, camping în care vine lume gârlă, și cu Fiat-ul Punto și cu Mercedes-ul C klasse, și stă la cort. Locul arată destul de civilizat, atât cât am putut vedea străbătându-l de la plajă spre poarta de ieșire.
Deci, cum vă ziceam, plaja!

în plan îndepărtat, balenă eșuată făcându-și fotosinteza =))
Plajă de nisip, lungă, lată, cu nisipul afânat, extrem de fierbinte (realmente nu se putea merge fără papuci).

plaja camping Kastraki
Apa clară, caldă, însă îmi ajungea până la gât după 10 metri, așa că, neștiind să înot, stăteam numai la mal.


Cam asta a fost ultima zi de plajă. Seara am ieșit la plimbare

pe drumul dinspre hotel, alintând o pisică mică (nevăzută de voi :p)
Ne-am întâlnit din nou cu furnizorul de legume/fructe (ceva mai ieftine decât la supermarket) și vă arăt o poză pentru că mi-a plăcut printul rochiei (sau bluzei?!) din imagine, de nu mai pot!


Hmm, ce ziceți, nu-i mișto?

Înainte de a vă lăsa să vă savurați sâmbăta în liniște, să vă arăt revistele glossy cu insert pe care le-am cumpărat. De fapt, ei le zic cu cadou (ΔΩΡΑ in limba greacă), așa cum spunem și noi, uneori.


După cum puteți vedea, Marie Claire are cadou un gel de duș și un lapte de corp parfumat Manifesto YSL (fiecare are 50 de ml.) - preț 6,30 €, fiind de departe cel mai fain cadou la o revistă. Madame Figaro  a costat 7,90 € și a avut câte una din cele două genți de plajă bej și bleumarin (am luat 2 exemplare pentru că gențile-s tare faine). La Salonic am găsit și numărul din mai (se pare că la ei nu se fac retur numerele vechi) care a costat 4 € și a avut geanta mare, de weekend, maro închis cu margini roz (sorry, știu că poza nu e prea grozavă, așa că trebuie să mă credeți pe cuvânt că e maro cu roz).


Prima revistă cumpărată a fost Miss Glitter (cred că e Glamour, după design) care a costat 2 € și a avut cadou un lac de unghii Golden Rose și un pachețel cu servețele demachiante Septona. Chiar în ultima zi, înainte de a pleca spre țară, am găsit Celebrity (un fel de OK Magazine), 2,90 € cu cadou un ruj Clinique.
În plus, în fiecare dintre ele am găsit mostre pe care le-am pozat la grămadă.


Știu că pe unele am dat mult mai mult decât aș fi dat pe produsul în sine, ținând cont de faptul că în reviste mă uit doar la poze :D, însă mi-am făcut damblaua și mi se pare OK, că o viața avem, nu?
Acum vă las, nu înainte de a vă arăta o poză care mă face să visez în continuare la vacanță, la mare...


:-*






joi, 14 august 2014

Plajă la Tolo și o scurtă shopping-trip la Atena

Așa cum vă promiteam, vă arăt una din plajele pe care am stat timp de 2 zile. Nu mi-a plăcut pentru că, deși apa e foarte limpede și caldă (specific golfurilor), țărmul e cu pietre și intrarea în apă la fel. Era un chin să stau la plajă, însă și mai mare chinul să fac baie în mare.

"balenă eșuată" pe plaja Kastraki :p
 O altă plajă bună, însă destul de aglomerată și tare zgomotoasă, e Psili Ammos. Aici nu am făcut plajă, însă ne-am plimbat un pic pe ea seara.

plaja Psili Ammos
 Terasa la care am făcut poza asta e mai sus (pe scări) de plaja Kastraki. În ambele zile când am fost acolo la plajă, terasa era închisă și totul era pustiu. Ciudat, ținând cont de faptul că avea o adevărată bellevue și sigur n-ar fi dus lipsă de clienți.


Dar să lăsăm plajele și să vă zic de  aventura mea la Atena. M-am înscris singură pentru că soțul nu a avut chef să meargă iar cu autocarul, 2 ore dus și 2 întors.
Așa că, iată-mă dis de dimineață, într-un grup restrâns de necunoscuți, în drum spre capitala Greciei.
Am ajuns în jur de 10 și 15 minute, iar eu, beneficiind de amabilitatea șoferului grec, m-am dat jos la prima :D Adică, în Piața Omonia, kilometrul 0 al Atenei. De acolo îmi făcusem traseu pe hartă să casc gura și prin magazine și la ceva atracții turistice și, de ce nu, să-i observ pe atenieni, per pedes apostolorum. Luați seamă, însă, că nu am plecat să văd Atena veche cu Acropolele, Partenonul sau mai știu eu ce atracții turistice sunt vizate de tururile obișnuite. A fost mai mult o plimbare pentru cumpărături și pentru a lua pulsul metropolei.
Trebuie să vă spun din start că am fost tare dezamăgită de mall-urile grecești. Deși se întind pe câteva etaje (între 5 și 7), sunt cvasipustii pentru că nu adăpostesc decât super branduri, inaccesibile majorității. Atât la Notes Galleries, cât și la Attika Shopping Center, deși erau oarece sale-uri (până-n 50%), magazinele erau doar de tipul Missoni, Armani, Blumarine, Bulgari, Canali etc., iar spațiile necompartimentate dădeau dintr-unul într-altul, cam ca la vechile magazine universale. Ați prins ideea, nu? Ca la muzeu era. Am încercat să văd dacă pot mânca ceva la unul din ele (cred că era Attika), însă nu era decât o cafenea la ultimul etaj, iar accesul se făcea prin raionul de valize și genți de voiaj =))
Cum nu aveam timp de pierdut (doar 5 ore la dispoziție), m-am îndreptat spre Piața Sintagma unde m-am oprit un pic să mănânc și să beau o cafea.
Apoi, în pas vioi m-am îndreptat spre Plaka, zona comercială de care mi se spusese să mă feresc, pentru că am toate șansele să mă rătăcesc =)) Eu! Să mă rătăcesc! Adică, da, recunosc că de câteva ori nu mai știam pe unde sunt, însă am întrebat pe cine-mi ieșea în cale (inclusiv un domn în vârstă care nu știa engleza, însă a înțeles că vreau să-mi arate pe hartă locul în care ne aflăm). Partea proastă e că aveam și o hartă cam aiurea, lucru de care nu mi-am dat seama decât când, întrebând de direcție pe un taximetrist staționat (btw, taximetriștii poartă cămașă albă, pantalon bleumarin și cravată, adică sunt chiar eleganți!), mi-a oferit o altă hartă pe care mi-a și trasat drumul de urmat cu marker roz. Vorbea bine engleză și a fost foarte amabil. Mă gândesc că nu le-ar strica niște excursii de documentare taximetriștilor noștri zoioși, îmbrăcați vara cu maiou și bermude.
Raiul șopăholicelor e strada Ermou! Cât vezi cu ochii magazine! H&M, Zara și Mango  pe câte 3 etaje, la fel și Marks&Spencer (nu-s fan al magazinului ăsta), cum dădeai colțul, cum îți apărea o nouă provocare. Reducerile erau de până la 60%.
Bineînțeles că mi-am cumpărat câteva lucruri. O pereche de balerini nude, de lac, de la Mango


și o pălărie mișto de la Marks&Spencer, pe care o s-o vedeți în pozele următoare.
Din Plaka, unde am văzut o biserică foarte frumoasă, închisă, din păcate la momentul respectiv (biserica Panagia Kapnikarea construită în sec. XI),


pentru că era deja târziu, m-am îndreptat spre locul de întâlnire cu grupul, Arcul lui Hadrian.


Asta e o poză nu foarte bine încadrată, făcută de o fată care era în zonă. Sus, pe înălțime se vede Erehteionul.
Pe drum, am trecut și pe lângă monumentul dedicat lui Icar


am asistat la schimbarea gărzii la Palatul Parlamentului (am crezut că mă lichefiez de căldură!)


o foarte scurtă oprire la stadionul Panathinaiko (cred că cel mai vechi stadion din lume, făcut integral din marmura albă)


și apoi, în drum spre Tolo, o oprire la Canalul Corint, ocazie cu care am încercat un selfie, pentru că n-aveam pe cine să rog să-mi facă poză


Seara mi-am încheiat-o la o plimbare prin Tolo.


Mâine, pe lângă câteva imagini cu cea mai mișto plajă întâlnită până acum în Grecia,  am să vă arăt și revistele glossy grecești, cu cadou, cumpărate în timpul călătoriei. Pregătiți-vă de-un șoc!
Până atunci, stay healthy! :-*

miercuri, 13 august 2014

Vacanța 2014, Tolo - Grecia

Dau un nou semn de viață de care nu știu cât vă mai pasă, atâta timp cât ați tot așteptat să mai scriu și n-am făcut-o. Mai am doar câteva zile și vacanța mea de anul ăsta ia sfârșit și, deși am tot zis ca poate având mai mult timp liber am să scriu mai mult, iată că se termină și eu am tot fost într-un fel de silenzio stampa. Vă sunt datoare cu impresii de călătorie din Grecia și sper să reușesc să vă spun cum a fost, chiar dacă nu într-un singur articol.
Am plecat spre București duminică dimineață, pe 27 iulie, pe la 4 jumătate, plini de elan, elan ce ne-a fost spulberat înainte de Vaslui, când, din niște buruieni înalte cât un stat de om au ieșit doi câini alergând și pe cel de-al doilea l-am "prins" :( Din fericire n-a murit, pentru că după cele câteva tumbe pe care le-a făcut din impact, s-a ridicat și a rupt-o la fugă. Mașina, în schimb, a avut un pic de suferit (plăcuța de înmatriculare de pe față a zburat și dusă a fost, spoilerul rupt, radiatorul înfundat etc.). Am petrecut 2 ore la poliția județului din Vaslui pentru acea adeverință care să ateste că n-am lovit un om/alt vehicul și care ajută la decontarea reparațiilor pe CASCO, timp în care eram cvasiconvinși că nu vom mai ajunge la timp la București pentru a prinde autocarul.
Totuși, Doamne-Doamne a ținut cu noi și am ajuns fără probleme la București, chiar cu vreo 2 ore înainte de ora de plecare.
Drumul spre Tolo a fost destul de greu, ținând cont că am mers 22 de ore, cu pauzele de rigoare. Totuși a meritat!
Hotelul la care am stat, Heliotopos Apartments, este un loc de cazare foarte bun, curat, cu piscina aflată pe acoperiș, de unde vederea e absolut superbă.

vedere din balconul camerei
la piscină

vedere de pe acoperiș
în balcon, fotografiată de la piscină :p

Ce nu m-a încântat au fost plajele, extrem de înguste și, pe alocuri, ocupate de mese ale restaurantelor din zonă.

în timpul fluxului, fâșia era complet acoperită de apa mării
Asta ne-a obligat să căutăm locuri mai bune și, după multiple încercări, am găsit.
În seara zilei în care am ajuns la Tolo, ne-am înscris la o scurtă croazieră numită "Nafplio by night", care cuprinde pe lângă navigarea spre Nafplio și înapoi la Tolo și câteva ore în care se poate vizita centrul istoric al vechiului oraș din Peloponez, fostă capitală a Greciei.

pe vasul Mantalena

insula Bourtzi și fortificația omonimă
la plimbare, pe străzile luminate frumos și pavate cu granit ale orașului Nafplio

Ce m-a frapat de-a lungul întregii vacanțe a fost faptul că mai toate restaurantele, tavernele, pub-urile erau pline de clienți până târziu, spre dimineață, și nu de turiști, ci de vorbitori de greacă, asta în contextul în care se tot bate monedă pe faptul că grecii o duc tare greu, drept pentru care au tot primit ajutoare de la UE și de la Germania.


De altfel, am și auzit o glumă pe tema asta care spunea că-s terasele pline de clienți pentru că, probabil, au primit o nouă tranșă din ajutorul acordat de madam Merkel :D
Seara s-a încheiat pe la 12 și ceva, odată cu întoarcerea la Tolo, unde am dormit neîntorși, ca după un drum așa de lung.
Într-un articol pe care sper să-l postez mâine, vă arăt plajele descoperite și vă povestesc de aventura "singură, la pas prin Atena" :)
Să aveți o seară frumoasă, dacă e posibil, fără caniculă! :-*

joi, 24 iulie 2014

Un semn de viață

Atât pot să dau acum. Deși mi-am închipuit că în concediu voi avea timp și chef să scriu, iată că aproape de sfârșitul celei de-a doua săptămâni, scriu 3 rânduri și atât.
Înafara pregătirilor pentru călătorie, nu fac decât să mă plimb și să urmăresc Bones, episod după episod. M-a prins serialul ăsta, deși, uneori, imaginile îmi testează limita superioară a suportabilității.
Cum vă spuneam într-un alt articol, ne propusesem ca anul ăsta să mergem tot în Corfu, însă, până ne-am hotărât, n-au mai fost locuri. Asta am aflat-o luni pe la prânz când am tras un bocet de zile mari, gândindu-mă la un concediu ratat.
Totuși norocul a fost de partea mea și, după ore de navigare pe net, am găsit OFERTA. În Tolo, Peloponez. Grecia :D Și pentru ca amărăciunea să mi se șteargă definitiv, noua ofertă e și mai avantajoasă financiar, deși confortul e superior ofertei ratate. În plus, avem și o noapte de cazare la Salonic, pe drumul de întoarcere, motiv de shopping cu ultimele resurse =))
Am găsit-o la touroperatorul  Hello Holydays de care nu știu mai nimic, însă sper să fie unul onest și să facă tot ceea ce a promis în ofertă.
În altă ordine de idei, luni am ridicat de la poștă ultima comandă de la Strawberrynet, comandă ce conținea parfumul mult dorit de mine, Le Parfum-Elie Saab, cât și unul mult dorit de soț, F by Ferragamo, pe care am avut norocul să le găsesc în aceeași zi la Ofertele zilei :)


Al meu a costat 200 de lei, iar al soțului vreo 70 de lei, asta după aplicarea discountului personalizat. Ca să nu plătesc cei 10%, am comandat și o cremă de față RoC, cu spf 50+
Că tot vă spuneam că continui să citesc, după ce a dat gata Micul Chagall, Roșu, roșu catifea, Și munții au ecou și Scenariu pentru dragoste, acum citesc Casa de la Riverton, din care mai am vreo câteva pagini.
Apropo de cărți, astăzi puteți descărca gratuit de pe site-ul Elefant.ro, o carte de vacanță din seria San Antonio.
Acum vă las, că mai am de pregătit lucruri pentru vacanță, nu înainte de a vă arăta o poză din locul unde voi pleca.

Tolo, Greece
Pare drăguț, nu? :)