Se afișează postările cu eticheta dentist. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dentist. Afișați toate postările

duminică, 9 august 2020

Raport scurt

Iar n-am mai scris de mult, deși promisesem.
Multe lucruri nu s-au întâmplat de când am scris ultima dată. 
Pot să vă spun doar că am început să ies din casă singură, ajutându-mă de cârje. Bineînțeles că drumurile sunt scurte și doar din necesitate. 
Primele, au fost la dentist, la un cabinet de la parterul blocului de alături. Am fost nevoită să merg pentru că una din lucrările dentare, care e drept ca avea mai mult de 10 ani, s-a rupt. Nu a fost ceva dificil, așa că de vineri până joi am avut dinți noi. 4 dinți, 2400 de lei :(
Apoi, tot în perioada asta, am avut de făcut un drum până la o farmacie de cartier după niște medicamente pentru soțul meu, care a avut o criză de gută și nu putea să meargă nici cât pot eu. Dus-întors, însumat cam 1 km., mi-a luat mai bine de o oră, dar m-am descurcat.
Oricum, kinetoterapeutul meu, George, mi-a recomandat să merg cât mai mult, pentru că doar așa îmi revin cât mai repede. Problema e că, cu cât merg mai mult, cu atât piciorul se umflă foarte tare și, din cauza asta, mă doare.
Trebuie oricum s-o fac, pentru că de la 1 septembrie mă întorc la serviciu.
Mâine începem o nouă săptămână care pentru mine înseamnă noi provocări.

miercuri, 25 iulie 2012

Ce-am mai făcut

Am deja câteva zile de când sunt în concediu și n-am avut înca timp să mă odihnesc. Mă trezesc zilnic la 6 jumate, pentru că soțul merge încă la serviciu, așa că, dacă se trezește el și umblă prin casă, eu nu mai pot să dorm.

Oricum, îmi programasem pentru zilele astea câteva chestii de făcut, pe care le amânasem tocmai pentru perioada concediului și, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să le rezolv chiar din primele zile.

Luni, dis de dimineață, am reușit să mă programez la dentist pentru extracția unei măsele de minte care fusese tratată, a avut plombă câțiva ani buni, însă s-a fracturat și i-a căzut plomba și a trebuit scoasă. Apoi, am fost la  Camaïeu să schimb o bluză pe care o cumpărasem duminică, fără s-o probez, și care s-a dovedit că nu-mi vine deloc bine. N-am găsit o altă bluză care să-mi placă și care să-mi vină și bine, așa că am mai dat o diferență și mi-am cumpărat o rochie


poză găsită pe net, pentru că, dată fiind forma/croiala îmi e greu s-o fotografiez pe a mea.
 Maroul e un pic mai deschis (un fel de camel)
A costat 49,90 lei și-mi place la nebunie! De altfel, să știți că-n magazinele Camaïeu sunt reduceri foarte mari, iar hainele lor sunt tare draguțe. Mi-am luat deja niște tricouri la 15-20 de lei bucata și la fiecare cumpărătură, mi s-a oferit un card de reducere pentru noua colecție, valabil în perioada 13-26 august, 30 de lei din cumpărături de minim 100 de lei.


Apoi am mers la finanțele locale pentru niște modificări ale declarației de impozit pentru locuința părinților, de unde am scăpat după numai o oră jumate (record personal!) și, când am ajuns acasă era deja după-amiază, deci prima zi de concediu era ca și trecută.


Ieri am tândălit până la 12 jumate când am plecat la dentist, iar când m-am întors, deși nu mă durea, n-am avut chef de nimic. 


Apropo, celor din Iași le recomand dentiștii de la clinica Smile ! Foarte buni profesioniști! Dentistul meu, dr. Dan Cotruță, e așa de drăgălaș și lucrează cu atâta grijă, încât chiar și eu, care mă tem teribil de durere, merg fără teamă la el. Ieri am beneficiat de serviciile chirurgului de la clinică, dr. Oana Deciu, care a fost așa de drăguță și a avut o mână super ușoară. Trebuie să mai menționez și faptul că, pentru că sunt pacienta lor și extracția nu i-a dat bătăi de cap, am beneficiat de un discount de 100 de lei, sumă deloc neglijabilă care, fiți siguri, se va materializa într-un lucru drăguț cumpărat la reducerile astea =))


Astăzi am să mai studiez ofertele primite de la câteva din firmele de turism abordate săptămâna trecută, însă, la prima vedere, nu mi-a atras atenția nimic. Mai mult, am primit o ofertă de la un hotel cu un tarif per noapte de cazare mai mare decât pe site-urile de booking. Mi-au spus că ei nu pot oferi un tarif mai mic decât cel contractat cu agențiile. Așa o fi, cu toate că nu-mi pot închipui cum un contract poate dicta tariful pentru toate camerele unui hotel privat.

Acum mă duc să transfer o violetă de Parma, care s-a înmulțit și a ajuns să fie 3 plante în același vas și, poate de asta, nu-i merge deloc bine, deși are floricele. Am cumpărat de la Kaufland niște vase mici de ceramică lila și mov, cu 2 lei bucata, și cum violeta e mov, cred că i se potrivesc vasele perfect.

See ya!

P.S. Azi și mâine e din nou cod galben de căldură! =((
STATION TOTAL

WAVRIN 30 RUE DE LILLE 59136 WAVRIN STATION TOTAL

WAVRIN 30 RUE DE LILLE 59136 WAVRIN
STATION TOTAL

WAVRIN 30 RUE DE LILLE 59136 WAVRIN STATION TOTAL

WAVRIN 30 RUE DE LILLE 59136 WAVRIN
STATION TOTAL

WAVRIN 30 RUE DE LILLE 59136 WAVRIN STATION TOTAL

WAVRIN 30 RUE DE LILLE 59136 WAVRIN
STATION TOTAL

WAVRIN 30 RUE DE LILLE 59136 WAVRIN STATION TOTAL

WAVRIN 30 RUE DE LILLE 59136 WAVRIN

joi, 22 martie 2012

PALAS

Aseară am fost la dentist ca să-mi spună că trebuie să-mi scoată două măsele. Chiar de-s "de minte" eu le iubesc, că-s ale mele și mi-e greu să mă despart de ele...
Da' până să ajung în cabinet, am trăit o mică aventură, pentru că s-a mutat la Palas, în clădirea United Business Center 3 și n-a fost chiar simplu să nimeresc.

În clădire, taaaare interesant, numai că n-am știut cum se cheamă liftul. E prea high-tech pentru mine! Noroc cu agentul de pază, că altfel stăteam fix ca vițica la poartă nouă.




Pentru deschiderea magazinelor se vehiculează sfârșitul lunii 
aprilie, însă eu mă îndoiesc că până atunci se vor termina lucrările. Poate doar dacă vor deschide ca la ERA, cât încă se lucra și făceai slalom printre ăia de montau pardoseala.

Am făcut câteva poze când am ieșit de la dentist, însă era un praf de nu știam cum să plec mai repede din zonă.
Miercuri încep extracțiile, așa că am să vă țin la curent cu stadiul lucrărilor de la Palas



sâmbătă, 4 iunie 2011

Am dinte nou!

Începând de joi, am un dinte nou. Un incisiv lateral. În urma cu vreo 16 ani l-am ciobit, nu mai știu în ce, și a început să se carieze, Altă soluție nu era atunci decât sa-i pun o coroniță. Așa că în ultimii 16 ani, la acel dinte am avut o coroniță de acrilat, destul de bine realizată, care, probabil, mai rezista foarte bine încă câțiva ani. Numai că, în urmă cu aproape o lună am cumpărat un voucher în valoare de 250 de lei de la FunGroup pentru o coroniță de ceramică.
Pe 17 mai, conform programării, m-am prezentat la cabinetul Danydent unde doamna doctor Daniela Bârlescu, după o scurtă evaluare, mi-a și luat amprentă pentru dinte și în locul coroniței de acrilat pe care mi-a scos-o, mi-a pus o mască pentru ca estetica mea să nu aibă de suferit până era gata coronița de ceramică. De altfel, la întâlnirea cu Georgi, aveam acea mască pe dinte și, după cum puteți observa, nimic nu m-a împiedicat să râd.
După câteva probe de dimensiune și culoare, întinse pe aproape o lună în parte datorate mie, a venit și ziua în care dintele meu a fost gata. Vreau să vă spun că rar mi-a fost dat să văd un dinte mai bine realizat care, aproape, se pierde "în peisaj". Și o spun cu toată obiectivitatea de care sunt capabilă.
De altfel, soțul meu, care nu este chiar cel mai fin observator, m-a întrebat care-i dintele :D


M-am hlizit în obiectiv ca să vă arăt și vouă rezultatul. Bineînțeles că poza nu-i grozavă pentru că mi-am făcut-o singură cu display-ul întors spre mine :D Which one is the fake tooth?

Doamna doctor este o persoană amabilă și nici o clipă nu am simțit c-aș fi acolo c-un voucher, adică, știți voi, "la preț redus".
Cabinetul stomatologic Danydent este situat la parterul unui bloc pe șos. Nicolina nr. 80 (blocul 993, sc.B) și-l recomand în primul rând pentru profesionalismul de care a dat dovadă dentistul care, a preferat să întrerupă colaborarea cu un tehnician dentar care-mi făcuse un dinte prea alb față de restul dinților mei și lucrul ăsta nu părea să-l afecteze prea mult , decât să aibă un pacient nemulțumit.

sâmbătă, 7 mai 2011

Vegetez

Vremea rece, de toamnă, și vântul nebun care bate fără oprire de câteva zile mă fac să mă simt bolnavă. Mi-e veșnic frig și sunt fără chef de viață. Așa că singurele activități bifate sunt mersul la serviciu, unde indiferent de stare, trebuie să-mi fac datoria și zăcutul acasă (celebrul ciclu birou-pat !). N-am dispoziție nici să citesc, nici să văd vreun film...
În schimb, m-am tot analizat și nu-s prea mulțumită de ceea ce văd. Și uite așa, mi-a intrat în cap ideea că aș vrea să fac o blefaroplastie inferioară. Nu-s vanitoasă, însă zona de sub ochi arată rău. Am multe riduri care nu se mai estompează cu creme și asta datorită unui cumul de factori printre care ar fi faptul că am purtat timp îndelungat ochelari cu dioptrii mai mici decât imi trebuiau, fumatul și, de ce nu, chiar lipsa îngrijirii. Am început să folosesc creme de ochi doar de vreo doi ani. În mod sigur, mult prea târziu!  Am căutat pe net informații despre intervenție și, deși îmi doresc, cred că nu am sa mi-o permit prea repede. Tarifele variază între 1000-1500 de euro, ceea ce-i prea mult pentru mine. Am să contactez totuși un chirurg plastic pentru o consultație și, cine știe, poate-mi face un preț bun. Încă studiez cărui medic să mă adresez, pentru că la Iași sunt mulți specialiști în chirurgie plastică și mai toți au cabinete private.
Până una-alta, mi-am cumpărat un voucher de pe FunGroup pentru o consultație stomatologică și o coroniță de ceramică în valoare de 250 de lei. Mi se pare un preț bun, pentru că la dentistul meu, o asemenea coroniță e aproximativ 100 de euro. Am un dinte cu coroniță de acrilat, vechi de vreo 16 ani, care nu arată rău, dar nici extraordinar. Sper să nu am surprize neplăcute...
Cum vremea nu dă semne de îndreptare, poate dacă fac o schimbare de look (chiar și discretă), mă voi simți mai bine.