vineri, 3 noiembrie 2017

Vacanță în Cipru (II)

Astăzi am să vă arăt câteva poze din excursia pe care am făcut-o la Lefkara, un sat tradițional din districtul Larnaca, aflat pe versanții sudici ai munților Troodos, sat renovat aproape complet și cunoscut în lume pentru faptul că aici se fac broderii, dantele și bijuterii de argint nemaipomenit de frumoase. Satul e împărțit în două zone, cea de sus (Pano Lefkara) unde am fost noi, și cea de jos (Kato Lefkara).

la Biserica "Sfânta Cruce" (sec. XIV) din Pano Lefkara


localnică brodând "la poartă"






asta mi-a plăcut în mod deosebit, însă 39 de euro... :(
În rest, în cele câteva ore pe care le-am avut la dispoziție, am hoinărit pe străduțele satului, am făcut poze, am mâncat și dacă nu m-am îndurat să dau 39 de euro pe mileul ăla, mi-am luat două inele de argint, pentru care am negociat la sânge :P


Cel de-al doilea, cu opal și niște cristale, l-am vrut pentru că-mi cumpărasem cu niște ani în urma, din Creta, niște cercei cu opal și mi s-a părut drăguț să am un fel de set.





un magazin luxos cu obiecte din argint

un restaurant unde doar am făcut o poză


mica piațetă de la biserica Sf.Cruce 




Am mâncat la o tavernă, Coffee Yard Bar-Restaurant, unde totul a fost foarte bun și nu a fost scump



orange pie, o bunătate!






nu, nu e o curte, ci o străduță din sat

cărți de dat



În episodul viitor, vă voi povesti despre Limassol și Nicosia.
Deocamdată, vă urez să aveți un weekend plăcut! :)

joi, 2 noiembrie 2017

Vacanță în Cipru (I)

La aproape 3 săptămâni de când ne-am întors, mă învrednicesc și eu să scriu despre vacanța noastră din Cipru.
Așa cum cred?! că am spus, a durat de la sfarșitul lunii septembrie până pe 14 octombrie când ne-am întors acasă plini de regrete, mai ales din cauza vremii de vară care mai era încă acolo, la noi fiind deja toamnă în toată regula.
Am stat la Larnaca, într-un apartament închiriat pe booking.com, 104 Frixos Roula Court, unde a fost excelent. Chiar vizavi de bloc este un supermarket foarte bun, cu prețuri decente Petros Supermarket, de unde cumpăram în fiecare dimineață pâine proaspătă, lapte, fructe.

credit foto: www.booking.com



credit foto: www.booking.com

credit foto: www.booking.com


cutia de bun venit

În zilele ce au urmat ne-am plimbat, am făcut plajă, am mâncat bunătăți, ne-am dus la pomul lăudat cu sacul (adică la restaurantul Militzis) și am plecat flămânzi, dar ușurați de o sumă consistentă...

pe Piale Pașa



Minaretul geamiei Kebir

Athinon Ave. de-a lungul promenadei Finnikoudes


Plaja Finnikoudes și castelul

rodii

sediul Poliției din Larnaca

aceeași clădire a poliției

o casă care mi-a plăcut



"cantina socială" de la restaurantul Psarolimano :)

un soi de struguri de care am tot cumpărat cât am stat acolo, deși nu erau tocmai ieftini (2.90 euro/kg)

o altă casă care mi-a plăcut

Biserica Sfântul Lazăr by night

promenada Finnikoudes, noaptea

chioșcul unui omonim :P
Plajă am făcut la Kastela Beach, o plajă până la care făceam de acasă cca. 10 minute și care, înafara unui soi de turiști mai estici decât noi, care se purtau de parcă doar ei existau acolo și se mirau că nu înțelegi ce spun atunci când ni se adresau, totul era perfect. 2 șezlonguri erau 5 euro, fără vânzători ambulanți, însă cu priveliștea oferită de avioanele care survolau la joasă înălțime marea, la aterizare/decolare, deoarece aeroportul Larnaca este nu departe.



Nu pot să nu vă spun că Larnaca, și Ciprul in general, e țara pisicilor. Oriunde te uiți vezi măcar o pisică. Sunt îngrijite, hrănite, însă, din păcate, nu sunt sterilizate , așa că sunt o groază de pisici cu puiuți vulnerabili la trafic :(
Chiar la plaja Kastela, pe dig, printre pietrele mari, își aveau casă câteva pisici, iar motănoiul din poze era cel mai îndrăzneț. L-am zărit chiar cotrobăind într-o geantă de plajă a cărei proprietară era în mare :D

mascota plajei Kastela
aici dornic de alint, rezemat de piciorul meu

Apa era foarte caldă, puțin adâncă până, hăt, departe de mal. Ce mai, o plăcere să te bălăcești în ea.
Mâine revin cu relatări despre excursia la Lefkara :)

luni, 25 septembrie 2017

E toamnă iar

De când nu am mai scris nimic, a venit toamna. Pe bune, nu doar calendaristic :( Azi dimineață erau doar 9 grade și o ceață groasă.


În timpul cât nu am mai scris nimic, mi-am operat deviația de sept și am scăpat de dependența de Bixtonim. Nu a fost deloc ușor pentru că vreo două săptămâni după operație am respirat numai pe gură, iar noaptea era un chin. Însă a trecut, și acum, deși mai am perioade cu nas ușor înfundat din cauza schimbărilor bruște de temperatură (ziua cald/noaptea frig), nu am nevoie de picături.
Vara asta, în schimb, față de alte veri, am citit mai mult, grație unei subscripții gratuite de 2 luni pe scribd. Recent am terminat prima carte, Prietena mea genială, din Tetralogia napoletană a Elenei Ferrante, mult lăudată, dar care pe mine nu m-a impresionat defel. Nici nu știu dacă să mai continuu cu celelalte cărți din serie, sau să mă las păgubașă.
Mi-a plăcut mult, în schimb, Medeea și copii ei, o carte scrisă de Ludmila Ulițkaia. În rest, chestii ușurele, de vară, mai mult de palmares, decât pentru a mă îmbogăți cumva.
Acum citesc Zile întunecate de Yrsa Sigurdardottir, un policier scandinav destul de palpitant.
Zilele astea, duc un mic război cu Facebook pentru a-l obliga pe unul, Remus Istrate,  să șteargă de pe wall-ul lui o poză făcută de mine și postată aici prin 2012, poză în care este Bambu pe fundal de Palas și hotel Internațional în construcție. L-am avertizat că e poza mea și inițial, idiot fiind, mi-a lăudat motanul, fără a se prinde că interpelarea mea cu "am motan frumos, nu-i așa?" și link către articolul de pe blog era menit a-i atrage atenția că poza aia e a mea și n-are acceptul meu s-o preia. Ulterior, a intrat pe blog, și a sters postarea mea de pe wall-ul lui, nu și poza lui Bambu :(
Cu ajutorul Monicăi, sper să-i conving pe cei de la Facebook să acționeze.
În rest, fac deja bagaje pentru cele două săptămâni în Cipru, unde e încă vară  :)
Mai vin.

luni, 14 august 2017

Am testat SLEMOL

Nu a trecut decât un an de când mă lăudam aici că am slăbit 10 kg. și că mă simt foarte bine, și că n-a fost foarte greu... Da, dar nici nu m-a ținut foarte mult, pentru că peste iarnă, lipsa de mișcare, pofte diverse de chestii de ronțăit și-au pus amprenta și, iată-mă azi cu aproape aceeași greutate de la care am plecat când am ținut dietă. Partea proastă e că nici nu am mai găsit motivație, cum a fost anul trecut, ca în primăvara să reduc cantitatea de alimente care, cel puțin anul trecut, a avut efectul scontat.
81,9 kg!
Toată vara asta am avut undeva pe la 78-79 de kg. și m-am complăcut așa. Însă recent, am avut un șoc când am vrut să mă îmbrac cu o bluză nouă, cumpărata prin iunie, și care acum pocnește pe mine :(
Cum primisem spre testare de la Brander.ro și Ayurmed.ro suplimentul alimentar SLEMOL, am hotărât să încerc din nou o dietă și, în plus să mă ajut și de SLEMOL.
Conform site-ului Ayurmed.ro, produsul conține:

Garcinia cambogia (Vilayati imli), extract de fructe            225 mg
Commiphora mukul (Guggul), rasina                                 75 mg
Tinospora cordifolia (Giloy), extract de tulpina                    25 mg
Piper longum (Piper indonezian), pulbere de fructe             25 mg
Glycyrrhiza glabra (Lemn dulce), pulbere de radacina         25 mg
Zingiber officinalis (Ghimbir), pulbere de rizom                  25 mg
Terminalia chebula (Haritaki), pulbere de fructe                 25 mg
Terminalia belerica (Bibhitaki), pulbere de fructe               25 mg
Phillanthus emblica, pulbere de fructe                               25 mg
Acacia arabica (Guma acacia - excipient)                           25 mg

Am luat SLEMOL timp de aproape 2 săptămâni (10 zile, mai precis) și am renunțat pentru că, din păcate, aveam niște reacții adverse destul de neplăcute, respectiv, la circa o oră, două, după ce înghițeam cele două tablete, deși mâncam, mă apuca o amețeală de nu mă puteam ține pe picioare.
O să vă întrebați de ce am persistat să iau produsul timp de 10 zile. Pentru că, inițial, am crezut că amețeala poate fi de la ochi. Și atunci, m-am programat la un control oftalmologic, în urma căruia nu s-a depistat nici o problemă de natură să-mi dea amețeli. Așa că am renunțat să mai iau produsul și, tot de atunci, au încetat și amețelile.
Cel mai probabil, a fost o reacție la ceva din compoziția produsului. Deci, în cazul meu, nu numai că nu a funcționat nicicum, ba chiar mi-a și dăunat, din fericire cu urmări reversibile. 
Aceasta relatare este după experiența mea personală cu produsul SLEMOL.