vineri, 13 mai 2011

Sunt dezamăgită

Nu știu câți din voi ați reușit să citiți postarea mea de aseară în care povesteam de bunica mea. Am pus și niște poze. Era, așa, un fel de omagiu pentru cea care m-a crescut. Însă blogger a clacat azi și acea ultimă postare s-a dus în neant. Ei spun pe forumul blogger că vor încerca să readucă toate postările făcute după ora breakdown-ului. Eu mai aștept, pentru că, oricum, acum nu mai am starea necesară să reiau povestea bunicii mele.

miercuri, 11 mai 2011

Curiozitate

Am descoperit că blogul meu este accesat zilnic și din Statele Unite și din Israel și chiar sunt curioasă cine ar putea fi persoanele care mă citesc de acolo. Dați un semn ?

Neinspirată

Aşa mă simt de câteva zile bune... Nu mi s-a întâmplat nimic demn de a vă povesti, ploile nu încetează, deci "groapa mea de potenţial" se adânceşte. Un scurt intermezzo a fost în seara de sâmbătă, când ne-am distrat între fete pe Daily Cotcodac , evocând trecute vieţi de... fotbalişti :D



Ţuţu într-o fotografie "artistică"


Bambu gânditor

sâmbătă, 7 mai 2011

Vegetez

Vremea rece, de toamnă, și vântul nebun care bate fără oprire de câteva zile mă fac să mă simt bolnavă. Mi-e veșnic frig și sunt fără chef de viață. Așa că singurele activități bifate sunt mersul la serviciu, unde indiferent de stare, trebuie să-mi fac datoria și zăcutul acasă (celebrul ciclu birou-pat !). N-am dispoziție nici să citesc, nici să văd vreun film...
În schimb, m-am tot analizat și nu-s prea mulțumită de ceea ce văd. Și uite așa, mi-a intrat în cap ideea că aș vrea să fac o blefaroplastie inferioară. Nu-s vanitoasă, însă zona de sub ochi arată rău. Am multe riduri care nu se mai estompează cu creme și asta datorită unui cumul de factori printre care ar fi faptul că am purtat timp îndelungat ochelari cu dioptrii mai mici decât imi trebuiau, fumatul și, de ce nu, chiar lipsa îngrijirii. Am început să folosesc creme de ochi doar de vreo doi ani. În mod sigur, mult prea târziu!  Am căutat pe net informații despre intervenție și, deși îmi doresc, cred că nu am sa mi-o permit prea repede. Tarifele variază între 1000-1500 de euro, ceea ce-i prea mult pentru mine. Am să contactez totuși un chirurg plastic pentru o consultație și, cine știe, poate-mi face un preț bun. Încă studiez cărui medic să mă adresez, pentru că la Iași sunt mulți specialiști în chirurgie plastică și mai toți au cabinete private.
Până una-alta, mi-am cumpărat un voucher de pe FunGroup pentru o consultație stomatologică și o coroniță de ceramică în valoare de 250 de lei. Mi se pare un preț bun, pentru că la dentistul meu, o asemenea coroniță e aproximativ 100 de euro. Am un dinte cu coroniță de acrilat, vechi de vreo 16 ani, care nu arată rău, dar nici extraordinar. Sper să nu am surprize neplăcute...
Cum vremea nu dă semne de îndreptare, poate dacă fac o schimbare de look (chiar și discretă), mă voi simți mai bine.

miercuri, 4 mai 2011

Atenție la Dealmania.ro!

După cum v-am mai zis, vânez discounturi!
Site-urile care vând vouchere pentru diverse servicii mi-au suscitat interesul, așa că m-am înscris pe o parte din ele pentru a primi oferte zilnic.
În ianuarie am cumparat un voucher de pe Groupon pentru servicii de detartrare a danturii, de care am fost foarte mulțumită. Plata voucherului am făcut-o cu cardul de credit și a fost în valoare de 29 de lei. Dr. Radu Vataman de la Cabinetul Viadent a fost extrem de amabil și profesionist, oferindu-mi la plecare și două mostre din noile paste de dinți Blend-a-Med și Sensodyne. După părerea mea cabinetul este modern utilat și, cel mai important, deține și aparatura pentru efectuarea radiografiilor dentare, știut fiind că în majoritatea cabinetelor de stomatologie ieșene nu exista această posibilitate.

Asta a fost singura mea experiență cu voucherele de reducere, pe care însă aș fi dorit s-o reeditez, dar nu a fost posibil.
Mai concret, în urmă cu 3 zile am primit o ofertă de pe site-ul Dealmania pentru servicii de cosmetică. Pentru 33 de lei aș fi beneficiat de:
Curățare în profunzime: peeling, mască, vacuum pentru eliminarea toxinelor, galvano termo pentru eliminarea sebumului în exces;
Hidratare: mască hidratantă, cremă pentru luminozitate, cremă de zi în funcție de tipul de ten;
Bonus - Masaj facial
Sună tentant, nu?
După ce am studiat oferta, am demarat acțiunea de cumpărare a voucherului. Procesul este format din 6 pași, în care îți adaugi în coș voucherul, iți verifici datele înscrise în cont etc. Eeeei, și la pasul 5 ți se cer deja datele cardului (nume deținător, nr. card, codul de securitate) asta în condițiile în care pagina este una nesecurizată (nu este de forma https:// și nu apare acel icon lăcățel), iar datele sunt confidențiale. Am scris un e-mail celor de la Dealmania în care le-am sesizat problema de securitate, însă de luni după amiază și până acum nu am primit nici un răspuns și nici problema nu s-a rezolvat.
Deci, din punctul meu de vedere, al unei persoane care cumpără online de mai bine de 6 ani, site-ul Dealmania are o problemă de securitate, ceea ce îl face vulnerabil la un eventual atac informatic în care datele cardurilor cu care s-au făcut plătile pot fi aflate și folosite de terți.

marți, 3 mai 2011

Let me introduce you

Cred că e timpul potrivit să vă fac cunoștință cu "copiii" mei.


Dumnealui este Țuțu, un motan turkish angora în vârstă de 8 ani, iubitor, însă extrem de încăpățânat.
L-am luat de la mama lui când avea 2 luni și jumătate și, de atunci, este un membru important al familiei noastre.



Cel de-al doilea motan se numește Bamboocha (pentru prieteni, Bambu), un melanj extrem de reușit (zic eu) dintre o birmaneză și un "tomberonez".  A ajuns la noi în casă într-o vară fierbinte, lăsat fiind de un humanoid într-o cutie, în soare, la marginea unei străzi extrem de circulate. Soțul meu l-a auzit plângând de la distanță și mi l-a adus în casă. Avea, mititelul, purici și în ochi ! L-am dus imediat la vet și după deparazitare, i-am tot căutat o familie iubitoare, pentru că lui Țuțu îi era teamă de el.
Însă, după un timp în care nu am făcut nici un progres  în procesul de dare spre adopție, iar Țuțu deja îl acceptase, ne-am hotărât să-l păstrăm. Astăzi este un motan în vârstă de aproape 6 ani, alintat și independent. "Băiatul lu' tata"

luni, 2 mai 2011

V-am zis că-s ușor shoppaholică?

A nu se înțelege că-mi cheltui ultimii bănuți pe diverse nimicuri "absolut" necesare, ci că atunci când găsesc ceva care-mi place și am niște bani în plus, nu ezit. Aaa, și sa precizez că majoritatea lucrurilor le comand online și că vânez discounturi.
Dar, hai sa vă arăt ce mi-am cumpărat:

De la MiniPrix

E drăguță. Îmi vine ceva mai scurtă decât modelului din poză

O poșetă încăpătoare, lucrată îngrijit

Un colier finuț, la baza gâtului

Și colierul ăsta e foarte drăguț

Pe toate aceste produse am plătit doar 115 lei, ceea ce mie mi se pare mai mult decât ok

De la StrawberryNet, contra "fabuloasei" sume de 223 de lei am cumpărat



Două lip-tint Clarins, nuanța caramel

Fond de ten Diorskin Nude
Farduri de ochi Philosophy




Parfum Shi - Alfred Sung

Vă plac achizițiile mele?

Fotografiile sunt preluate de pe site-urile MiniPrix, respectiv StrawberryNet

Wonderful life

Astăzi am avut o zi de luni minunată! Cum vă spuneam de dimineață, așteptam comenzile de la MiniPrix și StrawberryNet și speram să primesc și produsele FaNutriskin pentru a le testa în cadrul campaniei Word of Mouth . Ei bine, le-am primit pe toate !
Pe la ora 13 am primit un apel de la curierul TNT că vrea să-l direcționez spre adresa mea de domiciliu, întrucât are pentru mine un pachet de la Trender. I-am spus ca sunt la birou până pe la 17 și s-a oferit să mi-l aducă la serviciu. O jumătate de oră mai târziu a și venit și, până să semnez pentru livrare, am și deschis plicul. Curierul s-a arătat foarte interesat de conținut când i-am zis că sunt produse trimise gratuit, pentru a fi testate. M-a rugat să-i scriu pe un post-it adresa site-ului Trender ca să o dea soției lui.
Dar să vă zic de produsele primite: un deo-stick FaNutriskin 48 h deo protection și un lapte de corp  Rich Body Milk cu unt de shea și piersici albe, special pentru piele uscată.
Deocamdată nu pot spune decât că ambele miros foarte bine.


Mă duc să mănânc ceva și după, vă arăt și comenzile de la MiniPrix și StrawberryNet.

Monday, monday

O nouă săptămână de muncă! Așa-mi trebuie! Dacă jucam la loto, aveam șanse să încep săptămâna la bordul unei nave de croazieră, undeva prin Caraibe, întinsă pe-un șezlong în bătaia soarelui. Cum nu joc, gata cu visarea: pe cai, că se filmează!

Azi aștept cu nerabdare coletul de la  MiniPrix și pe cel de la StrawberryNet  . Și dacă se poate, și pe cel de la Fa cu produsele FaNutriskin de testat.

Ieri am lenevit toată ziua. Am citit blogurile altora, pe alocuri am și comentat, m-am uitat sporadic la ceremonia de beatificare a Papei Ioan Paul al II-lea, iar mai spre seară, chestii "de damă": aplicat o mască cosmetică, vopsit unghiile...

Acum mă intorc la muncă. Să aveți o săptămână plăcută!


duminică, 1 mai 2011

Întâi de mai

"Râde iarași primăvara,
Peste câmpuri, peste plai
Veselia umple țara
C-a venit întâi de mai"

Așa se cânta în copilaria mea, în această zi. Ziua internațională a oamenilor muncii!
Acum, nu se mai cântă nici cântecelul, dar nici oameni ai muncii nu mai sunt. Sau sunt, dar s-au re-branduit în angajați/salariați.
În acele vremuri, suprema distracție era o ieșire la iarbă verde cu tot familionul. Nu știu alții pe unde se distrau, pentru ca televiziunea nu ne arăta așa ceva, însă cei din Iași se înghesuiau în număr mare la cele două locuri de agrement existente la acea vreme: ștrandul și lacul Ciric. Acum, nici ștrandul nu  mai e ce-a fost. Dintr-o oază de verdeață și, mai tîrziu, în anii '90, loc de întâlnire a dubioșilor ieșeni, n-a mai rămas nimic. Pe locul acela s-a ridicat complexul Palas, care se vrea a fi un "must do" al shoppingului și relaxării. Asta pe lângă cei care vor locui acolo sau cei care vor lucra în clădirile de birouri, magazine și ce-or mai face ei pe acel loc. Mda! Eu văd deocamdata doar niște cuburi de sticlă maro, urâte, care mi-au luat toată vederea spre dealul Tătărașilor. Și aud! Aseară am adormit, greu, în sunet de metal lovind alt metal. Ritmic. De mă scotea din minți. Deci, muncitorii chinezi erau la datorie.
Apropo de muncitorii chinezi: îi întâlnesc uneori la magazinul "de la colțul blocului", cel mai aproape de locul în care sunt ei cazați, și, Doamne! îmi e atât de milă de ei... Săracii, nu leagă două vorbe într-o limbă străină, alta decât chineza, și le e atât de greu să se facă înteleși ce doresc să cumpere. În rarele mele plimbări per pedes, îi văd stând pe un gărduleț ce mărginește spațiul verde, mâncând înghețată și uitându-se la trecători. Se relaxează... Oameni ai muncii... Probabil în China, angajații mai sunt numiți așa.
Dar, m-am luat cu vorba și nu v-am zis de cel de-al doilea loc de agrement al Iașului ante-'89, Ciricul. Mai e și acum, în aceeași stare. Acolo se fac în continuare grătare, se ascultă manele de răsună valea și, cam atât. Citeam prin presa locală că s-a hotărît în consiliul local ca o porțiune a pădurii care înconjoară lacul, să fie defrișată, însă nu am înțeles de ce. Probabil consilierii locali ieșeni nu pot vedea pădurea din cauza unor copaci și, drept urmare, au hotărît să-i taie. Sau vreun manelist om de afaceri vrea să ridice vreo crâșmă, că nu-s decât vreo două.
Vă scriu toate astea în timp ce la TV ni se arată cum se distrează tinerii la Vama Veche. Sincer, m-aș lipsi de așa imagini: tineri beți, plini de piercing-uri, urlători și fără bani. Cel puțin, așa se tot menționează: că au avut bani doar de dus... Sunt ei oare reprezentativi pentru generația lor?
Spre seară s-au anunțat ploi torențiale, grindină, dar până atunci, cine dorește poate ieși la o plimbare pentru că vremea e deocamdată însorită.