vineri, 28 martie 2014

Prima mea carte în limba engleză

Recunosc, nu fără oarecare jenă, că nivelul meu de cunoaștere al limbii engleze, certificat, e B1. Asta însemnând ca nu mă uit ca "curca-n lemne" când se vorbește în engleză (în engleză, să fim clari, că astă-vară în Corfu m-am conversat cu o crâșmăriță de prin Scoția și m-a cam apucat durerea de cap după asta :p) și nici nu vorbesc gimnastica când vreau să mă exprim. Mai mult, m-am tot uitat, de-a lungul anilor, la filme/seriale sud-coreene cu subtitrare în engleză (de multe ori îngrozitor de proastă, și-mi dădeam până și eu seama de asta), și le înțelegeam destul de bine.
Ei, dar se schimbă situația când e vorba să înțeleg un film doar din ce se vorbește, așa că mă abțin să urmăresc filme fără subtitrare. De citit cărți în limba engleză, n-am citit niciuna, pentru că la nivelul slăbuț la care activez, n-avea rost să cheltui banii aiurea.
Situația s-a schimbat, însă, ieri după-amiază, când am primit de la Legumine prima mea carte în engleză Trimisă via Book Depository, a făcut până la mine 9 zile și este un cadou târziu (dar, binevenit) pentru ziua mea. Nu e propriu-zis un roman, ci un text simplificat al "Școlii de dactilografi Kalahari" (Legu, am tradus bine titlul? ;) ), menit să fie înțeles de cei ca mine :p


Abia aștept s-o citesc, pentru că face parte din seria cu Mma Ramotswe, începută cu Agenția de detective numărul 1, și continuată de Polirom cu doar încă două cărți din serie, Lacrimi de girafă și O lecție de morală pentru fete frumoase. Și s-au oprit, deși sunt mulți cei care ar cumpăra și restul cărților din serie.
În încheiere țin să mulțumesc pentru cadou și să promit că am să fac și exercițiile alea de la finalul "manualului", încât următoarea carte să fie una care să aibă în ea "toate cuvintele autorului" :-*

joi, 27 martie 2014

#dear_romania

Ieri am fost cu totul surprinsă de cadoul primit din partea Zara Romania. Prin minunatul card de cumpărături oferit, îşi anunţă lansarea pe 2 aprilie a magazinului online Zara.


Ce poate să mai spună o shoppaholică ca mine, ahtiată după cumpărături online? Poate doar că abia aştept să se deschidă! :)
Să vă mai spun că oamenii de la People PR Agency au creat un event interesant, anunțându-mă despre el, fără a-mi da însă nici un indiciu, astfel, întreținând suspansul timp de o lună. Închipuiți-vă că, cu atât mai mare a fost surpriza, cu cât nu știam la ce să mă aștept. People PR Agency, vă mulțumesc! :)

luni, 24 martie 2014

Portretul unei familii turceşti de Irfan Orga



Am cumpărat acest ebook dintr-un impuls de moment si nu-mi pare rău.
În Portretul unei familii turceşti, autorul, Irfan Orga, povesteşte despre familia bogată în care s-a născut, naraţiunea începând în anii premergători primului război mondial, şi încercările grele şi declinul aceleiaşi familii, pricinuite, în principal, de pierderea bărbaţilor familiei în acelaşi conflict armat, în care Turcia a fost aliatul Germaniei. Declinul şi sărăcirea familiei survine odată cu dispariţia imperiului otoman şi instaurarea republicii de către Ataturk. 
Pe parcursul acestor memorii am regăsit pomenite aspecte ale vieţii otomane pe care le-am citit anterior şi în excepţionala scriere "În numele prinţesei moarte" de Kenize Mourad.
Irfan Orga, fiul cel mai mare al familiei, crescut împreună cu cei doi fraţi mai mici de către o mamă incredibil de tânără (avea 13 sau 15 ani când s-a căsătorit - vârsta nu e clară nici pentru autor) şi de către bunica paternă, o persoană mândră care-şi impunea voinţa în familie şi care nu a cedat umilinţelor nici măcar atunci când le-a ars casa împreună cu toţi banii agonisiţi şi, pur şi simplu, nu aveau ce mânca. 
Am parcurs cu nerăbdare perioada în care autorul ne povesteşte despre studiile militare pe care le-a urmat, atât el, cât şi fratele mai mic, Mehmet, despre căsătoria surorii sale, despre boala psihică a mamei sale survenită în anii de privaţiuni, cât şi despre tăria bunicii sale care, deşi la un moment dat s-a recăsătorit (soţul foarte vârstnic a murit după un an), a reuşit să ţină familia unită şi, mai important, în viaţă.
Ultima parte a memoriilor o reprezintă postfaţa scrisă de fiul autorului, Ateş, în care ni se spune şi despre exilul tatălui lui, căsătoria cu mama sa, englezoaică, frustrările autorului datorate faptului că era întreţinut de soţie, el necâştigând decât din vânzarea cărţilor scrise, însă nu prea mult.
Mi-a plăcut teribil de mult cartea asta şi v-o recomand dacă vă place şi vouă să citiţi despre vremuri apuse şi oarecum exotice.


sâmbătă, 22 martie 2014

Prima comandă FeelUnique

Expediată de ei pe 14 martie, a ajuns la mine pe 20 martie. O cutie cam șubredă, însă produsele au ajuns cu bine, poate și pentru că erau înconjurate de "pufuleți" de polistiren expandat.


După ce le voi folosi un timp, am să vă spun dacă în cazul meu, cele două produse, șampon și balsam Jason cu aloe vera, au funcționat la fel de bine ca și în cazul celor care au lăsat review-uri worldwide, review-uri care m-au determinat să le aleg.
Cele două produse m-au costat fix 62,11 lei (la o rată de schimb de 5,48 lei/1 liră sterlină), ceea ce eu consider că e destul de bine. De pe iHerb le-aș fi luat cu 17,12 USD + shippingul, așa că aș fi ieșit tot pe acolo, doar că timpul de așteptare în cazul iHerb e mult mai mare, nu poți plăti prin PayPal, deci dacă nu primești comanda, ciuciu rambursare!
Săptămâna asta aștept încă o comandă dată la ei și una la Topshop, de unde mi-am cumpărat o pereche de bluejeans care tare mă tem că-mi vor fi mari. Vom vedea.
Să aveți un weekend cald și însorit!

marți, 18 martie 2014

Ofertă Feel Unique

Am primit un newsletter de la feelunique.com care mă invita să cumpăr produse reduse cu 50% din secţiunea outlet


Nu m-am putut abţine să nu dau o comandă de gift-set-uri Crabtree & Evelyn, fiecare conţinând 3 mini-produse (gel de duş, loţiune de corp şi cremă de mâini)
Din câte am citit, produsele brandului american Crabtree & Evelyn pot fi comparate cu cele ale L'Occitane sau The Body Shop. Oricum, vor fi primele mele produse de la această firmă şi, recunosc că, abia le aştept.
Dacă vă doriţi ceva din outlet, trebuie să vă grăbiţi pentru că de dimineaţă până acum deja s-au epuizat unele produse.
Menţionez pentru cine nu ştie că site-ul feelunique.com este din UK, deci produsele vin la poşta de cartier trimise prin Royal Mail, iar comenzile care depăşesc 10 lire au shippingul gratuit.
Deasemeni, de fiecare dată când vreţi să comandaţi, merită să căutaţi pe google "feelunique promo code", astăzi fiind valabil unul pe care l-am folosit eu, respectiv SAVOO12, care scade 12% dintr-un total al comenzii de minim 10 lire :)
Happy shopping!

luni, 17 martie 2014

Târgul de carte Librex 2014

Îmi propusesem sâmbătă să ajung la Târgul organizat anul ăsta la Palas Mall, însă probleme insurmontabile m-au oprit din drum. Aşa se face că duminică pe la 11 jumătate, am reuşit să ajung. Eu şi încă o mie de oameni (adulţi/copii/bătrâni) înscrişi probabil într-o competiţie "care-i cel mai căscat vizitator", drept pentru care m-am ales cu o vânătaie pe mâna stângă de la geanta unei asemenea persoane, care s-a întors brusc, cam ca Stan şi Bran cu scândura :p
Dar, atenţie, cârcotelile nu s-au sfârşit!
După ce-am ameţit învârtindu-mă printre standuri şi căutând cele ale editurilor care publică şi altceva decât doar cărţi religioase sau cărţi pentru copii, cărţi cu reţete miraculoase ori cărţi de specialitate, n-am cumpărat absolut nici o carte.
Am întrebat la standul Corint dacă au adus-o pe Sissi la Iaşi şi am aflat că da, doar că se epuizase, la Nemira erau reduceri de 50% şi mă hotărăsem să cumpăr noua apariţie Kenize Mourad, În oraşul de aur şi de argint, însă după ce am stat un timp destul de îndelungat la rând pentru a plăti, în timp ce persoana de la stand se chinuia la un laptop rablagit, căruia îi lipseau taste (?!), şi apăsa obsesiv pe un loc de ăla gol de pe tastatură, am renunţat cu speranţa că o voi găsi în viitor la standul permanent Nemira din Palas Mall, cu aceeaşi reducere. Sau poate totuşi o să am norocul să fie editată şi e-book, deşi, la întrebarea asta pusă pe pagina de FB a editurii în ziua când au anunţat apariţia editorială, nu mi s-a răspuns nici acum :(


standul Editurii All

carti la oferta, insa putine si neinteresante

standul Rao
Un caz deosebit îl reprezintă editura Polirom, care, în fiecare an la Librex, oferă cărţi cu maxim 30% reducere, reducere pe care o au de altfel toţi membrii Clubului cărţii Polirom, la toate cărţile editurii,  aşa că nu văd de ce m-aş înghesui să cumpăr de la stand cu aceeaşi reducere, sau chiar mai mică, şi doar la unele titluri.
standul Polirom

mini-reducerea Polirom

vedere de sus

vedere de sus 2
Lume, după cum vedeţi, era, însă cât am bântuit pe acolo n-am văzut pe nimeni cumpărând.
Ba, mint: de la standul Corint, un tată a cumpărat pentru fiică un număr de cărţi dintr-o serie cu vampiri şi erau dezamăgiţi că ultimul volum nu era disponibil.
În rest, toată lumea se înghesuia să vadă cărţile care costau 5 sau 10 lei, cărţi pe care le găseşti, de altfel, la Inmedio, cu acelaşi preţ.
Ca o concluzie, consider că e mai rentabil să cumperi cărţi de la libris.ro (care are şi transport gratuit!) sau de la elefant.ro care are chiar acum o campanie în care cărţile sunt reduse cu 40-50% (Happy Wishlist).

luni, 10 martie 2014

My 46th B-Day

a fost vineri, zi lucrătoare, aşa că, în principal, am sărbătorit la birou.
Am adunat câţiva colegi care-mi sunt mai apropiaţi şi i-am servit cu tort şi ceai rooibos :p



Am primit flori şi, pentru că mă ştiu picky :D , cadoul lor a fost o sumă de bani din care să-mi cumpăr eu ce doresc.



Cu câteva zile în urmă mă vizitase la birou Diana şi pentru că nu era în Iaşi de ziua mea, mi-a lăsat cadoul mai devreme.


Seara mi-am petrecut-o cu soţul la un restaurant chinezesc care-mi place (Shanghai), unde am mâncat bunătăţi specifice bucătăriei chinezeşti şi am băut un pahar (eeeei, hai două! =)) ) de vin.
A doua zi, m-a vizitat mama ca să-mi aducă sfinţişori (mucenici, pentru ne-moldoveni)


am prestat obişnuitul program de sâmbătă (spălat rufe, tras cu aspiratorul etc.), iar restul zilei l-am petrecut lenevind, uitându-mă la ultimele episoade ale unui serial britanic mişto, Case Histories.
Ieri n-am făcut mai nimic, ci doar am ronţăit tot felul de chestii pline de calorii şi m-am uitat la un film romantic destul de slăbuţ (Baggage Claim), dar care, pe alocuri, m-a amuzat şi, la două episoade nou apărute din Castle.
Şi cu asta, gata zilele de sărbătoare!

sâmbătă, 1 martie 2014

Mărțișoare

Deși abia azi e 1 martie, încă de acum câteva zile am început să primesc "mărțișoare".
Unul e o ciocolată bună, bună, dăruită de un coleg

iar celălalt, mult mai consistent, e din partea unei colege, Alina, una din colegele de care mă simt mai apropiată

Abia aștept să testez kitul de depilare cu ceară :) Am să vă povestesc dacă îmi iese pasiența, ținând cont că-s destul de neîndemânatică în chestii de astea, de finețe :p
La mine, primăvara calendaristică a început cu o zi mohorâtă și rece, însă, din câte se aude, vin zile mai frumoase în curând.

marți, 25 februarie 2014

Dermatita periorală cu completări din 2017

Sufăr de această boală de piele încă din adolescență. A fost unul din motivele pentru care eram o fată destul de retrasă. Mulți ani am fost tratată incorect pentru că, pur și simplu, medicii vremii nu știau ce afecțiune este.
Așa că, mă învârteam veșnic într-un cerc vicios creat de cremele cu cortizon. Îmi ameliorau simptomele, ca după un timp să-mi reapară erupțiile în număr și mai mare.
Dar, să vă spun ce este de fapt dermatita periorală.



Termenul "dermatita periorală" se referă la o boală a pielii care se caracterizează prin iritaţia şi inflamaţia pielii (dermatită) pe bărbie şi în jurul gurii (zona periorală). Cel mai frecvent, pe fondul roşeţii pielii, în regiunea bărbiei şi în jurul gurii apar mici coşuri (papule).

Vă arătam erupțiile, de data asta destul de reduse, pozate în data de 11 februarie,



dată de la care am început să mă tratez cu o cremă preparată în farmacie și să iau câte o capsulă de doxiciclină de 100 mg. pe zi. Ulterior pozării mi-au mai apărut câteva pustule.




Să vă mai spun despre această boală.


Puteţi presupune că problemele Dvs. de piele sunt asociate cu dermatita periorală, dacă observaţi următoarele simptome:
  • Pe bărbie (sau chiar pe pielea din jurul gurii), aveţi o mulţime de coşuri mici;
  • Pielea din jurul coşurilor arată inflamată şi iritată (este de culoare roşie);
  • Analizând atent pielea din jurul gurii, observaţi că, deşi inflamaţia se extinde pe pielea din jurul gurii, nemijlocit în jurul buzelor (o fâşie îngustă de câţiva milimetri) pielea arată sănătoasă (are culoarea normală, nu are coşuri) şi că între pielea neinflamată şi pielea inflamată parcă trece o graniţă clară.
În cazul dermatitei periorale coşurile pot avea "vârfurile" umplute cu un lichid limpede (cum este cazul la mine), dar, pe măsura ce boala evoluează şi pielea inflamată se infectează cu microbi (bacterii, demodex), pot apărea şi coşuri cu puroi (cu vârfuri albe).
Destul de des, persoanele care suferă de dermatita periorală, au senzaţia, fie că de ardere, fie că de mâncărime, fie că de durere în zonele afectate. Eu simt durere.
Cauzele exacte ale dermatitei periorale nu sunt cunoscute în prezent. Cu toate acestea, numeroasele observaţii clinice arată că la baza dezvoltării acestei boli poate fi iritarea pielii în urma aplicării produselor cosmetice, precum:
  • diverse remedii pentru îngrijirea pielii (inclusiv, creme hidratante, creme anti-rid, creme nutritive, geluri, spume, tonice, săpun);
  • diferite tipuri de machiaj (inclusiv, fondul de ten, pudra);
  • diverse proceduri cosmetice (inclusiv, măşti, scruburi, etc).
A fost, de asemenea, remarcat faptul că riscul dermatitei periorale creşte semnificativ la persoanele care utilizează, în îngrijirea pielii, în paralel, mai multe produse cosmetice.
O altă cauză a dermatitei periorale poate fi contactul pielii cu hormonii corticosteroizi (glucocorticoizi), care pot fi prezenţi în creme, în spray-uri şi în inhalatoarele utilizate în tratamentul bolilor respiratorii alergice (astm, rinita alergică).
Mai multe informații puteți găsi aici.
Acum, am să vă arăt cum apare pielea mea dupa 10 zile de tratament.





Au mai rămas doar niște pete roz care, cu timpul, or să se estompeze.

Ce țin să vă spun e că dacă vă apar "chestii" pe piele, care par ba coșuri, ba herpes, ba Dumnezeu știe ce, nu vă tratați singuri. Căutați un dermatolog bun (da, știu, e greu să fii sigur!) și urmați tratamentul prescris. Un dermatolog de care nu a auzit mai nimeni, poate da chix, deși, habar n-am cât de greu de diagnosticat este această boală de piele. În Iași, eu recomand pe dr.dermatolog Anca Zbranca de la cabinetul Roderma. Ea este cea care, după ani de tratament greșit, a stabilit fără echivoc boala de care sufăr și mi-a tratat-o cu succes.

COMPLETARE a articolului, azi, 15 septembrie 2017

Pentru că e cel mai citit articol scris de mine vreodată, pentru că am primit numeroase mesaje prin care eram întrebată de tratament și am obosit să răspund fiecăruia, asta și pentru că, ulterior, nu mai am nici un fel de feedback, scriu aici tratamentul urmat de mine, prescris MIE de un medic dermatolog. Rămâne la latitudinea fiecăruia dacă îl urmează sau nu, eu neputând fi făcută nicicum răspunzătoare de eventualele eșecuri, reacții adverse etc. 

Deci, tratamentul meu a fost compus din:
1. cremă preparată în farmacie, care conține - eritromicină 2%
                                                                 - zinc 2%
                                                                 - metronidazol 5%
                                                                 - bază hidratantă 30 gr.
Se dă în fiecare seară, pe acele zone, timp de 10 zile
2. doxiciclină 100mg./zi timp de 10 zile

Și ca să mai răspund la o întrebare care mi-e pusă în fiecare e-mail, DA mi-au mai apărut pustele de-a lungul vremii, însă niciodată mai mult de una-două și care, date cu cremă încă de la început, au dispărut în maxim o săptămână.

duminică, 23 februarie 2014

Cosmetice Essence

Vineri, după program, am mers cu o colegă la complexul Carrefour Felicia, gândindu-ne că poate mai găsim ceva cărți la reducere :p
N-a fost să fie, pentru că cele care mă interesau, de la editura All, reduse la 4 lei, erau doar două și pentru că le citisem recenziile în cadrul campaniei vALLuntar de anul trecut, nu m-au tentat (una dintre ele era "Dezgheț").
În schimb, am dat cultura pe chestii frivole și de la standul Beauty mania mi-am cumpărat două produse din noua colecție Essence.


ojă glitter jewels Essence 03 glitz & glam

Essence glow tinted lip balm 01 Light Up!
Oja mi-am închipuit-o altfel, însă e aceeași chestie transparentă cu particule strălucitoare care se prind de unghie de muncești o oră să le ștergi :(
Lip balm-ul, în schimb, îmi place. Este emolient și destul de colorat. E drept că, o versiune mai ieftină este balsamul de buze Nivea Fruity Shine Cherry pe care l-am avut de câteva ori și m-a mulțumit pe deplin. Și e numai 8-9 lei.
Oja a costat 11,90 lei, iar lipbalm-ul 12,90 lei.
Dacă merită achiziționate, voi hotărâți :)