I'm back. Sau, cel putin, asa sper. Poate nu m-ați uitat de tot, în ciuda faptului că scriu din ce în ce mai rar.
Azi am descoperit că anul ăsta, în toată luna februarie, nu am scris nici un articol. Shame on me!
Și tot ce-am scris anul ăsta nu a fost decât despre shopping, deși, slavă Domnului, mai am și alte preocupări.
Nu multe, însă, nu fac doar cumpărături așa cum s-ar crede.
Am și citit. Nu așa mult cum aș fi vrut, însă am citit
Poza e copiată din contul meu de pe Goodreads și cărțile sunt trecute în ordinea inversă în care le-am citit.
Prima de anul ăsta a fost "Onoare" de Elif Șafak. O carte extrem de tristă, care are ca punct de plecare o crimă de onoare într-o familie turcă musulmană, care locuiește la Londra. Fiul cel mare își ucide mama, văduvă, pentru că, crede el, îi face de râs în comunitate "văzându-se" cu un alt bărbat. În paralel, ni se povestește despre sora geamănă a decedatei, soră rămasă în Turcia (zona kurdă), necăsătorită și întreținându-se din leacurile pe care le prepară și ajutorul dat la naștere, ca moașă, femeilor din acea zona defavorizată. Nu mi-a plăcut foarte mult, tocmai din cauza gri-ului zugrăvit de-a lungul întregii narațiuni.
Cea de-a doua carte citită anul ăsta e "Să iubești o femeie" de Amos Oz, unul dintre scriitorii mei preferați. În acest roman, Amos Oz povestește despre un bărbat încă tânăr, retras din serviciile secrete israeliene, care încearcă să-și clădească o viață comună, normală, într-o nouă casă, alături de mama și fiica sa, după moartea neașteptată a soției.
A treia carte "Doamnele de marți" e un roman foarte simpatic, scris într-o notă veselă de către Monika Peetz. Cinci prietene care s-au cunoscut în urmă cu 15 ani la un curs de limbă franceză și de atunci se văd în fiecare marți și iau masa la același restaurant, hotărăsc să o urmeze pe una dintre ele, devenită văduvă de curând, într-un pelerinaj la un loc sfânt, acolo unde își închipuie văduva că și-a dorit să ajungă soțul și nu a mai apucat decât parțial. Călătoria făcută per pedes le pune prietenia la încercare și le dezvăluie lucruri despre ele însele pe care nici nu și le-ar fi putut închipui dacă nu părăseau confortul propriilor locuințe. O recomand cu căldură!
A patra carte, "Confidentul" de Hélène Grémillon e o carte drăguță. O tânără descoperă după moartea mamei ei câteva scrisori care vorbesc de niște persoane necunoscute, lucru care o face să creadă că au fost primite dintr-o eroare a poștei. Lucrurile evoluează însă, când continuă să primească scrisori semnate de același necunoscut și, cu timpul, lucrurile par a se limpezi. Romanul are o ușoară tentă de policier, iar finalul este destul de imprevizibil.
Ca să nu vă plictisesc, despre celelalte cărţi am de gând să vă spun în următoarele zile.