Cam târziu, însă, cred eu, că e mai bine decât deloc. Între timp, observ că 7
urmăritori ai blogului meu au dezertat deja :D Să fie sănătoși!
Am început anul 2016 fără mari așteptări. Cum n-am avut nici de la cel trecut. Que sera, sera!
Odată cu trecerea anilor, mă rablagesc și eu, și zic asta pentru că m-a prins un elan de
a mă căuta pe la doctori, ocazie cu care am descoperit că sunt hipertensivă și obeză. De gradul I. Dacă tensiunea mare a fost o reală surpriză, nu același lucru s-a întâmplat cu obezitatea. Știam că-s grasă, dar parcă nu mi-a venit bine când cardiologul mi-a zis că-s de-a dreptul obeză deja. Și am convingerea că de greutatea mare se leagă și valorile mari ale TA. Așa că de azi (e și luni, e și 1 ale lunii februarie), mi-am propus să micșorez porțiile, să mănânc mai puțin sărat, să nu mai mănânc dulciuri și să nu mai beau Pepsi. Și toate astea, să aibă un rezultat mulțumitor. Sper. Dă-mi Doamne tăria de-a rezista!
În timpul care s-a scurs de când nu am mai scris, am făcut ravagii în bugetul propriu. Soldurile mă tentează la maxim și nu le pot rezista.
Am comandat de vreo câteva ori de la
Dorothy Perkins, de alte câteva ori de la
Topshop, iar din țară, am cumpărat tot felul de chestii de pe
H&M.
Nici magazinele fizice nu le-am iertat. C&A au chiar acum o campanie de reducere cu încă 50% a tuturor lucrurilor care sunt deja reduse. Campania este până pe 2.02.2016.
De la Zara mi-am luat niște ghete violet închis, care-mi plac la nebunie. Sunt așa de comode, iar pielea e de bună calitate. Prețul a fost, de asemeni, unul bun. Am dat 125 de lei, în condițiile în care prețul întreg era de 70 de euro. Zic prețul în euro, pentru că se știe cât sunt de bandiți cei de la Zara când vine vorba de prețul produselor lor vândute în România. Pe etichetă era trecut prețul inițial de 379 de lei, ceea ce înseamnă un mic
capac de vreo 50 de lei față de prețul practicat în celelalte țări din U.E :(
De la C&A mi-am luat o groază de chestii, în numai două zile :)
Poșetă shopper de mărime medie la minunatul preț de 45 de lei, papuci de casă cu 20 de lei, set de mănușele tricotate cu 5 lei, curea cu 10 lei și pantaloni de trening de la Clockhouse cu 20 de lei. Asta a fost prima rundă de cumpărături. A doua, s-a soldat cu o gaură în buget de 200 de lei. Nu am mai apucat să le pozez, că s-a întunecat afară și cum haina e neagra, mare lucru nu ieșea. Cum n-a ieșit nici cea deja postată, care tot la lumină artificială a fost făcută. Pe lângă haina matlasată, până la genunchi, cu croială ușor
princesse pe care am dat 100 de lei, mi-am mai luat o cămașă cambrată, albă, de birou (20 de lei), două hanorace subțiri și simple, de purtat în casă, și o pereche de pantaloni negri, clasici, din jerse.
Mâine aștept o comandă de la ZorileStore, de unde mi-am comandat un rucsac Le Coq Sportif, pentru a-l folosi ca bagaj de mână la avion, în care să-mi pun și laptop-ul.
By the way, în iunie plec în Creta. Din nou o super ofertă a tour operatorului
Tez Tour. 217 euro de persoană, cazare la 3 stele + charter BlueAir din București, cu transfer și asigurare incluse :)
Cam atât pentru acum. Să aveți o săptămână ușoară!