marți, 30 octombrie 2012

Feriţi-vă de răceală şi gripă


În timpul lunilor reci de iarnă, atunci când suntem vulnerabili la răceli şi gripă, plantele ne pot ajuta să ne menţinem sănătoşi. Multe plante au proprietăţi antibacteriene şi antiseptice care ajută organismul să reziste la germeni şi infecţii, altele stimuleză sistemul imunitar şi scurtează timpul de recuperare. Unele plante pot fi folosite pentru a trata în mod natural și a ameliorara simptomele răcelii şi gripei, inclusiv durerile de gât şi congestia nazală. 
Iarna aduce vreme deprimantă, dimineţi întunecate şi seri reci, la care, dacă mai adaugi şi o răceala, ai toate şansele să te simţi la fel de mizerabil ca vremea de afară.
Tuse și strănut, dureri de articulații, de cap, în gât, transpirație și senzație de frig, simptome cunoscute tuturor.

Principala problemă cu răceala şi gripa este că, deși există multe produse pe piață pentru a ușura simptomele, nu este de fapt nici un remediu. Răceala trece în 7 zile, tratată şi într-o săptămână, netratată. Aşa zice o vorbă din bătrâni, iar eu zic că mai bine să prevenim, decât să tratăm.

M-am gândit că ar fi folositor un articol în care să vă vorbesc despre răceala, gripă, simptomele lor şi modalităţi de a le evita sau, după caz, de a le trata.

Simptomele răcelii
Răceala are multe forme, iar simptomele variază de la persoană la persoană, însă cele mai frecvente simptome pot include un nas înfundat sau secreții nazale, strănut, tuse, durere în gât, răgușeală, dureri de cap şi senzație de oboseală. Răceala poate dura între 24 de ore și zece zile.

Simptomele de gripă
Gripa este mult mai invalidantă decât răceala. Unele dintre simptome sunt similare gripei, însă de această dată vom avea şi febră şi dureri musculare. Specialiştii spun că gripa trece într-un interval de una-două săptămâni.

Lichide, somn şi căldură
Remediul natural pentru răceală şi gripă este odihna, îngurgitarea de lichide, de preferinţă ceaiuri calde, cât şi menţinerea corpului cald şi confortabil. Atunci când suferim de răceală şi gripă, corpurile noastre tânjesc în mod natural după căldură, odihnă şi lichide și, prin ignorarea acestor mesaje ale organismului, nu facem decât să prelungim boala.



Din experienţa personală vă pot spune că toate simptomele sunt mult diminuate atunci când virusurile întâlnesc un organism pregătit pentru a înfrunta boala. Pentru asta nu-i nevoie decât ca odată cu venirea sezonului rece, să luaţi câteva suplimente alimentare care conţin echinacea, vitamina C, zinc... Dacă toate astea vin după administrarea frecventă a unui ulei de peşte, bogat în Omega 3, a spirulinei, cu atât mai bun rezultatul. Odată ce am răcit deja, salicilolul natural, o aspirină naturală care nu dă efecte secundare, o să facă minuni.
Shoppaholicele înnebunite după cumpărături online şi persoanele ocupate în general, le pot comanda online de la Magazinul Dacic Cool, care comercializează produse naturiste ale firmei Hofigal, la preţuri foarte bune. Livrarea produselor se face ori prin Poşta Română contra unui tarif de 8 lei, ori printr-o firmă de curierat, pentru un tarif de 16 lei.
  

Păstrați aceste remedii pe bază de plante la îndemână şi folosiţi-le ori de câte ori aveți nevoie de ele.

sâmbătă, 27 octombrie 2012

Reviews & swatches Lancôme Absolue Bx și nu numai

Așa cum am promis, revin cu părerea mea despre ultimele produse cumpărate de la StrawberryNet.
Primul, și cel pentru care am dat comanda, este fondul de ten Lancôme Absolue Bx despre care citisem review-uri care-l dădeau drept The Holy Grail al multor membre Makeupalley


Lancome Absolue Bx nuanța Absolute Ecru 220 (N)

Lancome Absolue Bx nuanța Absolute Ecru 220 (N)
 Deși la prima vedere s-ar putea spune că e prea închis pentru nuanța pielii mele, odată întins bine nu face decât să acopere destul de frumos (acoperirea este medie, aș spune eu), oferind și o iluminare a pielii. Am purtat acest fond de ten două zile și pot spune că este bun pentru că se amestecă bine, nu oxidează absolut deloc, nu necesită pudră pe deasupra, însă se ia pe telefon destul de tare ( probabil și pe gulere/eșarfe deschise la culoare),  ceea ce mă determină să spun că nu e în nici un caz excepțional.

Lancome Absolue Bx nuanța Absolute Ecru 220 (N)

Cel de-al doilea este rujul Kanebo Lasting Lip Colour pe care însă nu l-am folosit încă, dar vă ofer un swatch


Kanebo LL07 Toffee

Kanebo LL07 Toffee

Kanebo LL07 Toffee

Nu pot să nu vă pomenesc și de apa de toaletă Solo Amore (Luciano Soprani) care are un miros destul de plăcut, deși un pic dulce. Este cotat ca fiind un parfum oriental-floral la care ceea ce rămâne pe pielea mea până când se disipează, sunt notele de mijloc, adică trandafirul, crinul, magnolia și bujorul. Ambalajul este sweet & girlish, partea de sus fiind din plastic roz cu irizații argintii



Atât am a vă spune azi, așa că vă las, nu înainte de a vă ura weeekend plăcut!

miercuri, 24 octombrie 2012

Bunătăți de la StrawberryNet

Astăzi am primit ultima comandă făcută la StrawberryNet, cea pentru care am beneficiat înafara discounturilor obișnuite și de 10% reducere pentru clienții din România. În plus, mi-am putut alege și un cadou pentru că am comandat și parfum, și produs de machiaj și de îngrijirea părului.


După cum observați din poză, am comandat un fond de ten Lancôme Absolue Bx în nuanța Ecru 220N, fond de ten pe care mi-l doream de mult, însă nu se mai aduce în România, o apă de toaletă Solo Amore (Luciano Soprani) și Loțiune de styling cu caviar Alterna, pachet de 2 bucăți. Cadou mi-am ales un ruj Kanebo culoarea Toffee. Toată comanda a costat 170 de lei.
Într-una din zilele viitoare am să încerc să vă prezint fiecare produs în parte, cu swatch-uri pentru fdt și ruj. Din păcate, astăzi n-am reușit, pentru că deja se întuneca și nu vreau să pozez la lumină artificială.
Ce pot să vă spun e că parfumelul miroase tare bine, deși a costat doar 50 și ceva de lei. iar mirosul persistă deja de 3 ore.

luni, 22 octombrie 2012

Ofertă de la Editura All. Tips&tricks!


Mă gândesc că cei care fac deja parte din Clubul de carte All ştiu de oferta asta, însă, dintre cei care se califică pentru a face parte din club, or fi şi cei ca mine care, deşi am cumpărat cărţi de peste 50 de lei de pe site-ul Editurii All, nu au primit cardul, deci nu au codul care se introduce în câmpul special creat pentru asta, deci ciuciu ofertă!
Aşa că, luaţi aminte: scrieţi un mesaj privat pe pagina de Facebook a editurii menţionând în el şi adresa de e-mail la care vreţi să vi se răspundă şi drăguţa doamnă Loredana Modoran va trasmite celor de la vânzări doleanţa voastră şi veţi primi codul pe e-mail. Aşa cum am făcut eu. Aşa că, acum mă pregătesc de o altă comandă pentru că din precedenta nu mi-a mai rămas de citit decât Britannia Road 22 

Sâmbătă şi duminică am citit Fetele din Shanghai şi Moştenirea (din care mai am jumătate, recunosc, şi abia aştept să ajung acasă să mai citesc!).
Săptămâna trecută a apărut la editură continuarea romanului Fetele din Shanghai, care a aşa de fain scris şi are o acţiune aşa de palpitantă, de am citit 400 de pagini într-o zi în care am făcut şi curat, am şi gătit. Nu degeaba a lăudat-o Amy Tan pe Lisa See. De altfel, acest roman al Lisei See seamana foarte mult cu cele ale lui Amy Tan, zugrăvind, şi unul şi celelalte, viaţa chinezilor din Statele Unite.

Şi iată că, spunându-vă de oferta asta, v-am spus şi ce am făcut eu tot weekendul de nu am dat pe blog nicicum :D Cititul (şi cumpăratul de cărţi bune) e aproape o dependenţă. Însă una care nu e nici imorală, nici ilegală, şi nici nu îngraşă! Poate duce, cel mult, la o stare zen în care nici bani nu mai ai, nici grija  nu le-o duci, însă ai ce citi, ai o lume frumoasă în care poţi evada de realitatea (uneori) mai puţin plăcută.
Dacă ai cărţi frumoase de citit, nu poţi fi nefericit!

miercuri, 17 octombrie 2012

Primele reduceri de Crăciun la StrawberryNet


A apărut prima serie de 250 de parfumuri la Oferta de Crăciun pe site-ul StrawberryNet.
E drept că multe dintre ele pot fi regăsite și în oferta activă de reduceri de până la 60%, așa că eu sper că cea de-a doua serie să fie mai tentantă. Singurele tentații sunt acum câteva parfumuri ale unor branduri de nișă, la prețuri foarte bune (CoSTUME NATIONAL, Mauboussin, Penhaligon's, Molinard...)

Ce-a fost mai greu, a trecut

Mă refer, bineînțeles la răceala de care sufăr. Deja nu mai am dureri de cap (sinuzita și-a făcut de cap de data asta), dureri în gât nu mai am, doar nasu-mi mai curge, dar e OK.
Așa că dacă tot ne simțim mai bine (că și soțul era "atins"), aseară ne-am dus la soacra mea să-i ducem o atenție, că a împlinit 77 de ani. Am mâncat o fripturică, am stat de vorbă, pentru că s-a potrivit să vină ieri la Iași doi veri de-ai soțului, pe care-i vedem destul de rar.
Din balcon am făcut câteva poze, pentru că era un apus tare frumos.


La plecare, am primit un cadou de la sora soacrei mele, o apă de toaletă Elizabeth Arden - Red Door. Nu l-am desfăcut încă, pentru că opiniile sunt divergente. Unele spun că e un parfum floral-oriental foarte plăcut, care e foarte persistent, pe când altele susțin că "omoară viața pe rază de 100 de metri" =)) Așa că am să-l testez într-un magazin și-l desfac doar dacă-mi place. Dacă nu, mai văd eu ce fac cu el.
La Iaşi e soare şi destul de cald pentru perioada asta a anului (dimineaţă erau 17 grade)! Atât pentru azi, revin când am noutăți.
Să aveți o zi frumoasă!

luni, 15 octombrie 2012

Thanks God, it's over!

Sărbătorile Iaşului. De ele ziceam. După debandada din oraş din ultima săptămână, ieşenii vor răsufla uşuraţi. Asta-mi aminteşte de un banc

Un evreu se duce la rabin si ii povesteste ca traieste prost, ca are o casa mica, si ca e spatiu prea mic pentru toata familia, pentru copii, pentru el. Si ii cere un sfat, sperand ca intelepciunea rabinului il va face sa traiasca mai bine. Rabinul ii spune sa bage in casa, timp de o saptamana,  capra. Evreul merge acasa, increzator in sfatul primit. Dupa o saptamana se intoarce. Rabi: “Ei, cum e?”. Evreul: “Rabi, e mai rau, e si mai aglomerat”. Rabinul ii spune atunci sa bage in casa, pentru o saptamana si vaca. Evreul merge acasa, cu incredere ca sfatul rabinului il va ajuta. Dupa o saptamana se intoarce: Rabi: “Ei, cum e?. Evreul: “Rabi, e si mai rau decat pana acum. Capra si vaca ocupa aproape tot spatiul, iar copiii nu mai au loc sa se joace. E greu. Ce sa fac?”. Rabinul ii cere sa bage, peste toti si oile. Evident, dupa o saptamana, evreul se intoarce abatut. “E foarte rau, Rabi, nu stiu ce sa mai fac. Deja nu mai avem loc nici sa ne miscam. Abia ne descurcam.” Atunci, rabinul ii spune ca solutia este sa dea afara imediat toate animalele. Si capra, si vaca, si oile. In sfarsit, evreul  e fericit, multumind din suflet rabinului pentru sfatul cel bun care l-a ajutat sa rezolve problema spatiului insuficient =))

Parcă ni se potriveşte, nu? Oricum, eu n-am ieşit din casă deloc în weekendul ăsta pentru că, după cum am mai spus, am bolit. Încă nu-s bine, dar sper să nu fie ăsta sfârşitul :D

Aşa că, între reprize de somn (dat de febră), mâncat-băut chestii lichide şi fierbinţi (supă/ceai) am reuşit să citesc două cărţi din cele comandate la Editura All. E vorba de "Ce să fac cu moştenirea" şi "Bărbaţi şi alte catastrofe" de Kerstin Gier. Ambele uşor de citit (chiar şi de către o persoană suferindă, aşa cum sunt eu acum), însă nu extraordinare ca subiecte. Am început deja şi cea de-a treia carte de Kerstin Gier (Mă sinucid altădată), care mi se pare ceva mai bine scrisă decât celelalte. Şi mai nostimă. Până să cumpăr cărţile, am citit multe recenzii, scrise de persoane diferite, şi toate au avut numai cuvinte de laudă despre primele două cărţi. Poate nu am eu acum starea propice lecturării acestui fel de cărţi? Cine ştie...

În rest, am urmărit 5-10 minute din programele de ştiri şi m-am crucit de cât le mai place unora să înflorească ştirile şi aici mă refer la cele transmise de corespondenţii din teritoriu, care au afirmat la unison că coada la moaştele Sf. Cuvioase Paraschiva a fost sâmbătă de 5 km. Unora le acord prezumţia de "venetic", însă dacă chiar vroiau să ştie, măcar orientativ, puteau încerca cu google maps unde rezultatul e de aprox. 1,8 km. Dar, mă rog, treaba lor, ştirile lor... 

Ăsta este, cred, ultimul articol despre Sărbătorile Iaşului 2012 şi nu uitaţi că, la Mitropolia de la Iaşi o puteţi vizita pe Sfântă şi-n extrasezon, când hoţii de buzunare şi vânzătorii de diverse chestii mai mult sau mai puţin utile  s-au întors la casele lor.
Să aveţi o săptămână bună!

sâmbătă, 13 octombrie 2012

Tot despre Sărbătorile Iașului, însă doar în imagini


și acelea făcute de soț, pentru că eu nu scot nasul afară nici să mă bați. Sunt 11 grade și plouă!


capătul cozii spre Mitropolie

mai au doar vreo 2 km. si ajung la moaște

nu prea are căutare Festivalul vinului

Tot mă doare-n gât și-mi curge nasul. Sper să mă fac bine până luni.

vineri, 12 octombrie 2012

Instantanee din fuga... mașinii și alte poze

Azi dimineaţă am surprins arătările astea umblând după nuci în grădina firmei la care lucrez.




Ice Age, frate!
Apoi, drumul spre casa
intrarea blocată spre Ștefan cel Mare

str. Palat



cam așa se circula pe la 2 și ceva spre Podu Roș

"oameni de afaceri" prezentându-și produsele

alt "business-man" reînnoind stocul de marfă

uite așa îți piere pofta de porumb fiert!

De vineri

"O lectură plăcută este tot aşa de folositoare sănătăţii noastre, ca şi exerciţiile fizice corporale"

Immanuel Kant

Stocul de cărți, de citit în următoarea perioadă



Destul de eclectică colecția mea, nu? :D

În rest, mă doare-n gât, îs mucoasa, mi-e veşnic frig şi abia aştept să ajung acasă să bolesc. Îmi propusesem să caut căciula rusească pe la târgul de profil care se ţine pe esplanada Halei Centrale, dar tare mi-e că n-am să fiu în stare şi, odata intrată în bârlog, am să mai ies luni dimineaţă.
Aveţi grijă de voi!

joi, 11 octombrie 2012

Scurt intermezzo în care mă laud, chiar dacă n-am nici un merit

Printre articolele dedicate bâlciului local în plină desfăşurare, dați-mi voie să vă spun că marți, prietena mea din copilărie, Anina, mi-a făcut o surpriză extrem de plăcută venind în vizită, după doar un scurt apel telefonic, deși știam că-i la mai bine de 1600 de km. de Iași.

într-o conversație privată cu Bambu
Și n-a venit singură, ci însoțită de un june chipeș, nepotul ei și finul nostru, Victor

Vic, cu bătrâna lui nașă
Nu-i aşa că-i tare frumuşel cu look-ul lui nordic? Şi-i şi foarte deştept. Să vă  mai zic şi că nu fuge de muncă ca dracu' de tămâie aşa cum fac mulţi dintre reprezentanţii vârstei lui?
Hai că l-am lăudat destul pentru un articol şi o să credeţi că am deschis agenţie matrimonială şi m-am apucat să-mi promovez rudele  :D
Să vă arăt şi ce am primit cadou cu ocazia asta: o trusă cu 8 "ombretti", o minunăție fix pe gustul meu, căreia nu i-am prins frumusețea pe motiv de poză făcută la lumină artificială. Culorile fardurilor sunt mai vii, iar unele buline sunt sidefate.
trusă Christian Ros's - un brand de cosmetice italian
Din păcate, vizita a fost destul de scurtă, deplasarea prietenei mele în România având scopuri precise printre care buletin în prag de expirare, vizite la doctor (dentist of course!), însă sper ca până la plecare să ne mai vedem.

miercuri, 10 octombrie 2012

Sărbătorile Iașului 2012 (III)

Continui serialul despre Sărbătorile Iașului cu relatări despre porțiunea de strada Palat de la intersecția cu strada Sf.Andrei până pe Splai Bahlui, acolo unde se desfășoară Festivalul vinului.
Dar, înainte de a pune pozele făcute acolo, vă arăt cum s-a văzut cerul Iașului azi-dimineață la 7 jumătate


Mi s-a părut tare frumos și nu m-am putut abține să nu fotografiez. Cum nu mă pot abține să nu împărtășesc cu voi o veste "minunată": în curând, pe străzile Iașului vor circula autobuze fără geamuri, drept urmare, n-o să mai strâmbe fițoșii din nas că pute a transpirație de luni dimineața =))


Da, prin fanta aia se vedea afară! Dacă plouă, cel mai probabil plouă și în autobuz. Dar cui să-i pese? Poza e făcută de jos în sus (n-am vrut să atrag atenția), iar albul nemărginit priponit în tablița cu șuruburi e tavanul autobuzului. Poate n-aș fi observat dacă nu bătea un alizeu prin gaura aia...
Am descălecat în stația de vis-a-vis de Sala sporturilor și m-am avântat în mulțime. Doar că nimerisem în țigănie. Cu una-două excepții, toate standurile erau "manageriate" :D de conlocuitori, alții decât unguri, care vindeau gablonțuri, porumb fiert (3 lei, dacă vă interesează!) și chinezării. Închipuiți-vă că n-am riscat să pozez în zonă.
Așa că am grăbit pasul și iată-mă pe strada mea. Minunata mea stradă, închisă circulației auto. Singurul lucru bun e că am văzut cel puțin 7 polițiști cât am străbătut zona.



marți, 9 octombrie 2012

Sărbătorile Iașului 2012 (II)

Așa cum v-am promis, vă țin la curent, atât cât îmi permite timpul liber, cu desfășurarea Sărbătorilor Iașului.
Azi am plecat de la birou cu tramvaiul, pentru că a trebuit să merg la oficiul poștal să ridic comanda făcută la Editura All și nu era chip ca soțul să ajungă cu mașina, în mod civilizat, pe acea strada. Am profitat de ocazie să fac câteva poze pentru voi și să fac și o scurtă plimbare per pedes apostolorum, că tot nu mai călcasem prin unele zone din Iași de mai bine de câteva luni.


Mitropolia, într-un fel de contre jour

aranjamente florale în fața primăriei

luni, 8 octombrie 2012

Sărbătorile Iaşului 2012 (I)

Bine v-am regăsit! Sunteţi bine, sănătoşi? Eu nu prea. Am fost la dermatolog şi a hotărât că am nişte aluniţe care trebuie musai excizate. Şi asta mă nelinişteşte.
Dar în weekendul ăsta s-au întâmplat şi lucruri bune. Sâmbătă după-amiază, după lupte seculare, am reuşit să mă văd cu Violeta, venită în patria-mumă în vizită la rude. Am petrecut câteva ore plăcute (zic eu!), am făcut o talpă prin cartier şi ne-am despărţit când deja se întuneca. Deşi am făcut poze, nu pun niciuna pentru că am uitat să-i cer acceptul :D
Ieri, n-am făcut mare lucru: am gătit nişte bunătăţi de mâncat pe loc (halal exprimare!), m-am uitat la nişte filme pe care le recomand (The Edge cu Sir Anthony Hopkins şi Alec Baldwin şi Arbitrage cu un Richard Gere de moralitate îndoielnică), mani-pedi, mască-n păr şi pe meclă, frivolităţi de damă... :D
Azi, o nouă săptămână, rece dis-de-dimineaţă, vânt puternic şi un pic de ploaie, situaţie care mă bucură pentru că deja ne-au invadat pelerinii/expozanţii de la Sărbătorile Iaşului şi poate vremea nefavorabilă o să ţină departe  fauna întâlnită la astfel de evenimente pe la locurile unde se bea alcool, se mănâncă chestii fripte pe grătar ş.a.m.d. Drept urmare, mai multe străzi din Iaşi s-au închis (nu c-ar mai fi rămas prea multe deschise în urma lucrărilor tehnico-edilitare care se desfăşoara concomitent în tot oraşul), strada mea fiind destinată "Sărbătorii Vinului".
sursa foto
Hai, toată lumea intonează de 3 ori Bucură-te, Marie! Aaaa, nu, scuzaţi, credeam că toate astea sunt pentru o sărbătoare religioasă (Sfânta Paraschiva), însă din câte se poate observa de la an la an, toate manifestările nu-s altceva decât "a venit circu-n oraş!". Cam aceleaşi nemulţumiri le are şi Georgi, drept urmare a scris aici de ele. La mine-i cu vinul, la ea cu tiribombele. Oraş european universitar, ce mai! Municipiu chiar!
Am să încerc să vă ţin la curent cu atmosfera de anul ăsta, în caz că vă interesează.

joi, 4 octombrie 2012

Să ne trăiţi, animăluţelor!

Azi e Ziua Internaţională a Animalelor, aşa că profit de ocazie să vă spun să vă trăiască (mult şi bine!) căţeii, pisicile şi alte creaturi care aduc bucurie în viaţa voastră!
Şi o poză mai veche cu Ţuţu şi Bambu pregătiţi de lupte greco-romane :D



luni, 1 octombrie 2012

Văleu! Careva să mă oprească!

Că am să ajung de n-am să am ce mânca!

Editura RAO are o promoţie valabilă între 1 şi 7 octombrie 2012.

Deja am câteva cărţi în coş, dar stau până mâine. Dacă impulsul e la fel de puternic, comand :D