Se afișează postările cu eticheta pisici. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pisici. Afișați toate postările

duminică, 5 iulie 2015

Am fost la SofistiCAT

Nu pot să spun că m-a impresionat în vreun fel bazarul organizat în beneficiul pisicilor fără stăpân.
Am ajuns pe la 12, pe o căldură destul de mare, mergând pe jos de acasă și până la Embargo, localul pe terasa căruia s-a ținut evenimentul.
Nu știu ce să spun, că nu vreau să supăr pe nimeni, însă înafara cărților și câtorva bijuterii, lucrurile donate erau din seria "luați-le că tot voiam să le arunc" :( Pantofi uzați, poșete sintetice cu urme vizibile de deteriorare, haine uzate...







Nu mi-a plăcut, trebuie să recunosc. De aceea nici nu am stat mai mult de 15 minute, cu tot cu socializarea cu una dintre organizatoare, cea căreia îi dădusem acu câteva zile cărțile pentru a fi vândute la bazar.
Consider că am pierdur timpul cu drumul până acolo și mai bine mă limitam la donație. Doar că nu aveam de unde să știu cum avea să fie, fiind și primul eveniment de gen la care am participat.
Oricum, sper ca cărțile donate de mine să se vândă și bănuții adunați să contribuie la bunăstarea pisicilor fără stăpân.

miercuri, 1 iulie 2015

Veniți la Bazarul SofistiCAT?




"Echipa Catelier si pisicutele fara stapan din Iasi va invita sa participati la cel mai SofistiCAT Bazar din aceasta vara.

Bazarul va reuni haine, bijuterii, jucarii copii, home&deco, flori din hartie, carti si multe alte minunatii donate de artisti dornici sa sprijine conceptul Catelier, precum si multi alti iubitori de animale. 

Evenimentul se va desfasura sub forma unui bazar caritabil in care participantii vor putea cumpara obiecte de toate felurile, in timp ce se racoresc cu o limonada la terasa alaturi de prieteni. 

Toate fondurile stranse in urma acestor vanzari vor fi directionate catre ingrijirea animalelor fara stapan din Iasi si constructia unui tarc in aer liber pentru pisicile de la Catelier. 

Daca doriti sa donati produse pentru vanzare, nu ezitati sa ne contactati la numerele de telefon disponibile mai jos. Voluntarii Catelier sunt disponibili pana pe 3 iulie, de luni pana duminica, intre 8.00 si 21.00 (daca nu sunt ocupati sa alinte vreun animalut :D) si pot prelua personal produsele din orice colt al orasului:
Olti – 0762.298.786
Venera – 0751.403.020
Adina – 0740.453.135
Mihaela – 0757.796.151

Mai multe informatii despre conceptul Catelier puteti citi aici: http://thecatelier.blogspot.ro/2015/03/povestea-atelierului-cu-pisici.html

Va asteptam la Bazar SofistiCAT!"


sursa: pagina de Facebook a evenimentului  Bazar SofistiCAT

Mâine vreau să contactez pe una din fete și să donez niște cărți.
Ce ziceți fetelor din Iași, ne vedem duminică la Embargo? :)

joi, 15 noiembrie 2012

Musafirul

De câteva zile la noi la firmă a apărut o pisică. Intră în clădire și se plimbă peste tot. Ca oriunde, sunt și persoane foarte deranjate de prezența acesteia, deși nu face nimic rău. E foarte sociabilă, "vorbește" cu cine vorbește la ea... Încă nu știu dacă e fetiță sau băiat, pentru că suntem prieteni, dar nu chiar așa de intimi =)) Suspectăm că e a unui vecin care a dat-o să învețe o meserie :D

e mișto să te uiți afara, unde e frig, de lângă o sursă de căldură

a găsit o gâză

ce-o fi chestia asta?

nah, c-am băgat-o dedesubt!

o amețesc bine...

o observ...

o țin să nu fugă...

eh, scuzați ca-n poza asta m-am mișcat puțin

muncă frate, nu glumă!

acum trag un pui de somn


sunt chiar frumușel când dorm, nu-i așa?
The end.

joi, 12 iulie 2012

Pentru "pisicofili", astăzi doar poze

phoaaaai, ce ne mai distrăăăăm!

luăm masa în familie, cu mami şi cu unchii noştri

eu sunt un pic tristuţ. Şi-mi mai e şi cald...

fie mâţu' cât de mic, după masă doarme-un pic

frate, aşa o căldură n-am mai pomenit! oare şi acolo, jos, tot aşa e?

vineri, 18 mai 2012

Postare cu multe poze

În ultimul timp m-am ocupat de tot felul de chestii, numai pe blog n-am prea dat. Așa că, hai să vă spun ce-am mai făcut, ce-am mai cumparat...
Mă știți de "perdelofilă", nu? Așa că atunci când am găsit noi modele la magazinul de la care le-am cumpărat și pe celelalte, n-am putut rezista, Deci, iată noua mea perdea de la bucătărie!


Nu-i frumoasă? Mie-mi pare tare veselă.
În rest, ce să vă mai spun... Deși acum vremea e cam rece pentru mijlocul lunii mai, mica mea grădină e verde. Brăduții plantați în vara 2010 au mulți mugurași, căpșunii sunt plini de floricele, iar pisicii născuți acolo, și care au rămas considerând locul ca fiind casa lor, sunt frumoși și sănătoși.





Tot zilele astea mi-a înflorit și un trandafir japonez, urâțel, strâmb, și care nu a mai înflorit niciodată de când îl am.

În weekend-ul ăsta suntem sub cod galben de ploi și vijelii, așa că, cel mai probabil, vom sta acasă, cu excepția unei incursiuni la cimitir, unde trebuie să recepționez o lucrare pe care am comandat-o pentru mormântul tatălui meu. Sper să-mi îngăduie Doamne-Doamne o oră fără ploaie și vânt, cât să fac și lucrul ăsta.
La final, vă las cu două poze ale aceluiași personaj: câinele de la firmă, care este un alintat. El este Zdreanță!
asta iarnă, dormitând pe covorașul lui!

acum, după o vizită la stilist!
Aveți grijă de voi!

vineri, 14 octombrie 2011

Family bussines

Sărbătorile continuă, aglomerația din oraș e la fel de mare, așa că până luni mi-am propus sa nu mai ies din cartier.

luni, 13 iunie 2011

New kids in town

Avem copii mici! In urma cu câteva zile, soțul meu a descoperit în gradină o pisică cu cei trei puiuți ai ei. Așa ca i-am adoptat. Le ducem zilnic crănțănele și apă  și se pare ca și mâțucii au început să mănânce hrana solidă, deși încă mai sug lapte de la mămica lor.
Iată-i !