Se afișează postările cu eticheta music for the masses. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta music for the masses. Afișați toate postările

miercuri, 23 ianuarie 2013

Obsesie muzicală

Sau ce melodie mă binedispune pe mine în fiecare dimineaţă


Nu sunt fan hip-hop-eri, însă David Guetta n-are nici o piesă care să nu-mi placă.

Hev a nais dei! :-*

miercuri, 23 mai 2012

Life goes on

Acum, că m-am liniştit după apariţia lui Zdreanţă, parcă-mi mai vine să mă gândesc şi la altceva.
Aseară a fost prima semifinală a Eurovision pe care eu, însă, n-am văzut-o pentru că am uitat. După cum poate aţi aflat până la ora asta, Romania s-a calificat în finala concursului care are loc anul ăsta la Baku, în Azerbaijan, în ciuda unor probleme tehnice întâmpinate de membrii trupei Mandinga.


Astăzi dimineaţă am avut curiozitatea să ascult piesele ţărilor calificate în finală şi trebuie să spun că nu m-a dat pe spate nici una. Ba chiar unele sunt de-a dreptul sinistre şi aici aş menţiona trupa de septagenare din Rusia, tinereii de tinichea din Irlanda... Deşi Zaleilah, melodia celor de la Mandinga, nu mi-a plăcut prea mult (şi nu-mi place nici acum!), trebuie să recunosc că e veselă, antrenantă şi probabil va prinde la public, pentru că de obicei se votează piese care să fie difuzate la radio şi în cluburi, pe durata verii.
Joi seară va fi cea de-a doua semifinală la care sunt curioasă să-l ascult pe Engelbert Humperdinck, concurentul în vârstă de numai 76 de ani al UK.
Pentru cititorii mei mai tineri am să pun o piesă cântată de susnumitul şi cu care a făcut furori acum mai bine de 40 de ani.


Cu asta incursiunea culturală s-a sfârşit! :D Back to work!
Un pic mai târziu am să vă arăt cele două rochii pe care mi le-am cumpărat de la Dorothy Perkins.


joi, 10 mai 2012

Postare rapidă

N-am mai scris de prea mult timp... Mea culpa! În parte din cauza faptului că am un program destul de încărcat, dar şi pentru că-s leneşă. De aproape două săptămâni am început o sesiune de fizioterapie, şedinţe pe care le fac după orele de serviciu. În plus, în unele zile, după fizio merg şi la masaj, iar lunea merg la cosmetică pentru tratament facial. Aşa se face că plec de acasă dimineaţa la 7 jumate şi mă întorc pe la 8 jumate seara, când tot ce-mi doresc e să mănânc ceva şi să mă odihnesc.

Ca o noutate, vă spun că de azi dimineaţă am început o cură de detoxifiere cu Detoxicolon. Am participat la un mic concurs pe blogul Denisei şi am avut norocul să fiu selectată pentru a testa produsul oferit de producătorul Dacia Plant. Cura e de 21 de zile şi sper să obţin măcar jumătate din efectele benefice pe care le menţionează producătorul. Până atunci, wish me luck sa nu vomit, pentru că are un gust... Jesus Christ ! Oricum, am să vă ţin la curent cu evoluţia problemei :D

Cam atât pentru această oră. Mă întorc la muncă, însă nu înainte de a vă spune că azi e ziua lui Bono. "Face" 52 de anişori !


Hai, vă pup şi aveţi grijă de voi !

joi, 8 martie 2012

8 Martie

Tuturor cititoarelor mele le urez să aibă o zi magnifică, plină de soare, veselie, cadouri, pupături şi iubire!

Bonus, îl las pe Bono (bunăciune irlandeză =)) ) să vă cânte o super-melodie de dragoste

duminică, 12 februarie 2012

marți, 10 ianuarie 2012

Nimic nou sub soare

Cam aşa aş sintetiza zilele trecute de la începutul acestui an. Aceeaşi rutină obositoare, întreruptă pentru scurt timp de bucuria scurtă a descoperirii unui obiect frumos (pe care musai mi-l doresc :D) , mai ales că e perioada sale-urilor.

joi, 8 septembrie 2011

Mărie şi Mărioară

Astăzi, la noi în Moldova, se sărbătoresc cei care poartă numele de Maria şi derivate din acesta, spre deosebire de restul ţării (?!) unde Adormirea Maicii Domnului e considerată a fi onomastica Marielor.
Aşa că dragi Marii, Mărioare, Mariane, Mariani să ne trăiţi întru mulţi ani!
E momentul potrivit pentru a intona un cântecel vesel, nu?

sâmbătă, 23 iulie 2011

A murit Amy Winehouse

Cotidianul Daily Mail anunță că astăzi, la orele 16, cântăreața a fost găsită moartă în casa ei de la Londra. Avea doar 27 de ani.
În ciuda stilului de viața autodistructiv pe care îl ducea, mie-mi plăcea muzica ei.


RIP Amy!