Se afișează postările cu eticheta concurs. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta concurs. Afișați toate postările

miercuri, 4 martie 2015

8 Martie


M-am gândit că n-ar fi rău să scriu un articolaş despre ce înseamnă 8 martie pentru mine, că tot e subiect de actualitate.
8 Martie... 
Hmmm... 
Uneori motiv de frustrare, alteori de bucurie, înduioşare... După cum mi-e norocul în acel an. De ce? Pentru că pe 7 martie e ziua mea de naştere şi, uneori, asta prevalează şi, mai mult, eclipsează total Ziua Femeii. Şi da, ăsta este un motiv de frustrare pentru că vă asigur că nu-s mai puţin doritoare de flori, cadouri, pupici şi, de ce nu, surprize plăcute, decât cele născute în alte zile ale anului care, nu-i aşa, au tot dreptul să serbeze Ziua femeii.
Anul ăsta, fatidica zi cade într-o duminică. Ce drăguţ! Ar fi o zi ideală de a mai lenevi în pat, de a primi cafeluţa şi micul dejun la pat. Apoi, la prânz, aidoma norocoaselor de care am auzit că totuşi ar exista şi în viaţa reală nu doar în filme siropoase, masa la un restaurant drăguţ ca să nu mai trebuiască să spăl vasele după, totul presărat cu complimente (măcar o dată pe an!), un cadouaş, poate şi nişte flori... Keep dreaming, Miki! :D
E drept că nici cu o zi înainte nu se întâmplă mare lucru de ani de zile, aşa că, ce pretenţii să am de la o zi în care s-ar dori sărbătorite toate femeile, dacă de ziua mea de naştere nu se întâmplă nimic memorabil.
Oricum, încerc să nu fiu dependentă de cei din jurul meu, mai puţini sensibili la acest gen de evenimente, şi-mi fac o zi drăguţă cu propriile-mi resurse.
Un film plăcut, o bunătate de mâncare, poate şi un pahar de vin bun...
Bineînţeles că şi cadourile pe care mi le fac singură au rolul lor de a-mi ridica moralul. Dacă şi vremea ţine cu mine anul ăsta (îmi doresc să fie soare şi călduţ!), fiţi siguri că am să fiu într-un mood de sărbătoare.
Şi că tot veni vorba de cadouri, mai totdeauna mi se spune că am de toate pentru că-mi cumpăr singură tot felul de chestii. 
Pe undeva e adevărat, însă ceea ce nu-mi cumpăr niciodată singură sunt bijuteriile ceva mai preţioase, cum ar fi niste cerceluşi cu perle care ar face ca orice ţinută să fie elegantă.
Zău că mi-aş dori aşa ceva! Dar mă întreabă pe mine cineva ce vreau? Poate doar aşa, ca să nu se zică că nu s-a întrebat :D
Pe de altă parte, nici doleanţele exagerate pe care le au anumite doamne nu mi se par normale. Aşa s-a ajuns ca perioada cuprinsă între 14 februarie şi 8 martie (cu 1 martie la mijloc) să fie numită de o gaşcă de amici extrem de haioşi, "triunghiul morţii" =)), când fiecare dintre ei ar vrea să se ascundă undeva în sălbăticie, pentru a nu fi nevoiţi să facă faţă perioadei solicitante emoţional şi financiar.
Dar să nu vă închipuiţi că am scris articolul ăsta ca să-mi plâng de milă. Doamne fereşte! Atâta necaz să am, că nu primesc drăgălăşenii de 8 Martie! :)
Anul ăsta, pentru că nu-s tocmai în regulă cu sănătatea, cu atât mai mult, îmi doresc să fiu sănătoasă şi capabilă să-mi cumpăr eu toate cadourile şi florile dorite.
Nu pot să închei înainte de a ura tuturor cititoarelor mele să aibă parte de o zi de 8 Martie aşa cum şi-o doresc. Vă pup dragele mele! :-*

joi, 10 iulie 2014

Un premiu și nelipsitele solduri

Deși am promis că am să scriu mai des, iaca-tă că nu m-am ținut de cuvânt, deci, să-mi fie rușine la obraz! :( Am zis că vă povestesc despre cărțile pe care le-am citit, doar ca tare lene-mi mai e să scriu. Fac a vacanță! :p Oricum, de luni intru în concediu, și poate-mi înving lenea și fac recenzie de cărți.
Dar să vă zic de premiul primit. E cel câștigat la concursul Eucerin Sun organizat de Mihaela. Nici nu se putea ceva mai potrivit acum, înainte de a pleca în vacanță, adică în Corfu. Nu, n-am luat bilete, dar am convingerea că mergem acolo :)


Apoi, sâmbăta trecută am dat o tură prin Palas Mall, însă, deși reducerile sunt destul de mari, nu m-a tentat mai nimic.
Mi-am luat doar două miniaturi L'Occitane cu iasomie și bergamotă reduse cu 70%. Laptele de corp parfumat are 30 ml., iar apa de toaletă 7,5 ml.


De pe internet însă, se schimbă kalimera =))
De pe Topshop.com mi-am luat jeans-ii ăștia pe care, deocamdată, nu-i iubesc. I-am comandat având o imagine distorsionată și, în plus, nici n-am fost atentă că-s "ankle", deci pentru mine foarte scurți deși sunt lungime 34". Au costat 13,50 lire.


Ghetele astea, luate tot de acolo, îmi plac. Sunt din piele și interior și exterior.  Singura problemă în cazul lor e că-s pentru o labă a piciorului foarte subțire în grosime și, așa se face că, acum mă strâng ușor în zona de sub șireturi. Sper să se dea, că-s, așa cum spuneam, de piele.



Am dat pe ele 18 lire și, zic eu că, merită.
Ce ziceți de achizițiile mele? Vă plac?
Mâine (sau poimâine :p) vă arăt ce am cumpărat de la iHerb.

sâmbătă, 3 mai 2014

Rezultatul concursului aniversar

După cum lesne s-a putut observa, concursul organizat la împlinirea a 3 ani de când există blogul meu, n-a avut succes. Trei premii, trei participante...
Primul premiu, kitul cu ceară pentru epilat și gelul de duș Marionnaud merge la Diana-Elena.
Al doilea premiu, crema Gerocossen și micile bijuterii fantezie, merge la Enchanted Ana.
În sfârșit, premiul al treilea format din mini loțiunea tonică Marionnaud, tratamentul pentru unghii de la Essence și lacul de unghii L'Oreal merge la Cecilia.
În plus, în fiecare colețel se va regăsi una dintre cărți, titlul urmând să-l descoperiți când veți primi premiul.
Vreau să trimit pachetele cât mai repede, așa că am rugămintea să-mi trimiteți un e-mail cu adresele poștale până cel târziu luni, la ora 15,00.
Mulțumesc celor 3 participante că citesc și comentează articolele pe care le public :-*

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Concurs aniversar - ediția a 2-a

Așa cum vă spuneam înainte de Paști, organizez un concurs cu ocazia aniversării a 3 ani de când există blogul miki's playground. 
Toate produsele oferite sunt cumpărate de mine sau primite cadou și, din varii motive, nu mi se potrivesc.
Așadar, vor fi 3 premii dintre care

Primul este un set de epilare cu ceară, folosit o dată de mine, însă n-am reușit decât să-mi învinețesc picioarele


Sunt convinsă că există fete care au o îndemânare mai mare decât mine la chestiile astea și și-l doresc. Cine nu dorește acest premiu pe motiv că nu e nou, rog să nu participe la concurs.
La asta se adaugă un gel de duș Marionnaud cu blackcurrant



Al doilea premiu este o cremă Melcfort pentru ten mixt/acneic și  un set fantezie format dintr-un mic colier și cercei cu pietricele colorate



Al treilea premiu este o mini loțiune tonică pentru ten gras de la Marionnaud, un lac de unghii L'Oreal Color Riche și o bază pentru unghii Essence


Lacul de unghii este în culoarea Hypnotic Red.
În plus, fiecare câștigatoare va primi și o carte chick-lit.


Nu în ultimul rând, să vă spun condițiile de participare:
1. Să urmărească blogul prin GFC
2. Să fi comentat PÂNĂ ACUM  măcar o dată în ultimul an
3. Să lase aici un comentariu din care să reiasă că dorește să participe la acest concurs. În plus, să-mi menționeze cu ce nume mă urmărește prin GFC și, în cazul nevorbărețelor, când a comentat în ultimul an (link către articol-comentariu)
Înscrierile se pot face până pe 3 mai, la ora 17.
Pentru imparțialitate, câștigatoarele le voi extrage cu ajutorul random.org
Sper să participați în număr cât mai mare :)

luni, 6 mai 2013

Rezultatul concursului aniversar

După cum am promis, am tras la sorți cu random.org câștigatoarea concursului
Pe listă sunt înscrise 9 persoane:

1. dianaelenastoica
2.Claudia Vaga
3. Pina
4. Beauty and others
5. silavaracald
6. Ladybug
7. Alina
8. lili
9. Maria Irina



și câștigătoarea este Alina. O felicit și aștept să-mi trimită un e-mail care să conțină numele complet și adresa poștala pe adresa de e-mail a blogului, mikisplayground [at] gmail [dot] com.
Mulțumesc tuturor pentru participare și stați pe fază pentru că o să mai fac concursuri în curând.

Despre concursul meu!

Vă reamintesc că astăzi, 6 mai, ia sfârșit concursul aniversar inițiat de mine, deci vă mai puteți înscrie aici doar până  la ora 18.
 Până acum sunt 8 înscrieri valide, pentru că, deși au comentat și ale două bloggerițe (arakelian și doarleguma), ele sunt departe de România și m-ar costa trimiterea premiului "mai mult ața, decât fața".

duminică, 28 aprilie 2013

Concurs aniversar

Mâine, 29 aprilie, blogul meu împlinește 2 ani, ocazie cu care aș vrea să ofer un cadou unei cititoare și comentatoare.


geantă de pânză, fistic, cu portfard

set bronzant (pudră, cremă și creion de ochi) -încercate

ojă Essence 119 Booho Chic-încercată


Pudră MUA fur-effect pentru unghii - încercată

MUA pentru manichiură caviar (Pisces)-sigilat

gene false MUA-sigilate

fond de ten MUA - nuanța 02 Honeycomb-încercat

lectură motivațională :p
Pentru a participa trebuie să-mi urmăriți blogul prin GFC și să-mi lăsați un comentariu prin care să-mi spuneți ce vă place și ce nu vă place la blogul meu. Câștigătoarea o voi alege cu random.org dintre cele care au postat comentarii interesante scrise corect gramatical. Da, știu că-i un pic ciudat, însă așa sunt eu, o "grammar nazzi", și nu mi-e rușine deloc.
Termenul final este luni, 6 mai 2013, ora 18:00

duminică, 18 noiembrie 2012

Rezultatul concursului

Mi-aș fi dorit să participe mai multă lume (ce bloger nu-și dorește asta...), însă sunt mulțumită și așa. Au participat creme de la creme și mi-a fost greu să mă decid. 
Deci, să recapitulăm participanții:

1. Diana-Elena Stoica
2. Enchanted Ana
3. georgiana 
4. Maya
5. Eva
și, deși a spus că nu participă pentru că nu are noroc, la nr. 6 o trec și pe Ladybug.

Pentru premiul prezentat o aleg câștigătoare pe Enchanted Ana.
Doar că asta nu-i tot, pentru că doresc să dau câte un mic premiu fiecărei participante, de aceea vă rog să-mi trimiteți un e-mail pe adresa mikisplayground[at]gmail[dot]com în care să-mi spuneți adresele poștale, nickname-ul și numele real. Fetele care vin periodic la Iași și doresc să se vadă cu mine, le pot înmâna premiul personal. Voi alegeți.
Aștept e-mailurile voastre până marți, 20 noiembrie, când vreau să merg la poștă să pun pachețelele.

luni, 12 noiembrie 2012

Concurs pentru cititorii fideli

Premiul constă în


două cărți chick-lit, benzi depilatoare Sesu din care am încercat, fără succes, 2 bucăți, un lac magnetic Flormar nr. MG02, un lac de unghii Fontana Contarini nr. 29 și o perie de păr Manhattan. Unele sunt cumpărate ca atare, altele sunt inserturi la reviste. 
În cutia cu benzi de ceară este de fapt conținutul a două cutii (am ales eu să le adun în aceeași cutie), lacurile de unghii au fost doar încercate, iar peria n-am folosit-o niciodată pentru că nu am atâta păr pentru ea :D
Acum, cine vrea să participe vreau să-mi spună într-un comentariu de ce citește blogul meu și ce crede că aș putea schimba pentru a-l face mai plăcut, aici referindu-mă, bineînțeles, la conținut. Urmărirea prin GFC este opțională și o încurajez în măsura în care chiar vă doriți acest lucru.
Concursul este deschis de azi până sâmbătă, 17 noiembrie 2012 orele 20:00, iar a doua zi voi alege câștigător pe cititorul/cititoarea care mă va convinge că-mi citește/urmărește blogul și chiar are habar despre ce aberez eu în articole și îmi va da idei de îmbunătățire a conținutului, fără să mă "perie" și alte tertipuri.

sâmbătă, 26 mai 2012

Soapmill lansează Naturo'matic

N-am fost educată să folosesc produse bio, organice, naturale sau cum s-or mai fi chemând acele produse care nu folosesc compuși chimici sintetici care, deși potențează gustul, mirosul, culoarea, în timp afectează, se pare, starea de sănătate. Și, nu-i așa, cum e și zicala românească, sănătatea e cea mai scumpă dintre toate. Însă, de curând, am hotărât să-mi tratez scepticismul care-mi șoptea că produsele naturale sunt scumpe și mai puțin eficiente decât celelalte.
Parcă ghicindu-mi gândurile, Soapmill a anunțat lansarea unor detergenți 100% naturali. Detergentul lichid de rufe poate fi cumpărat în două versiuni de parfum: unul cu eucalipt, mentă și portocale, iar celălalt, pentru hainele bebelușilor și copiilor, cu mușetel roman și lavandă. Detergentul solid Naturo'matic are miros de lavandă și mentă, iar printre ingrediente găsim ulei de cocos, ulei de măsline, sare de la marea Moartă...
Detergentul de vase conține ulei de cocos și de migdale dulci pentru protecția pielii mâinilor, iar  mirosurile sunt de portocale și mentă, lavandă și lămâie.
Mie mi-ar plăcea să încerc detergentul lichid care, pe lângă miros plăcut, are și proprietăți antistatice, calitate extrem de importantă într-o casă cu două pisici care lasă păr peste tot. Nimeni nu vrea să apară în lume cu hainele pline de păr de pisică, nu-i așa?

vineri, 13 aprilie 2012

Particip la un concurs

Katynel, în colaborare cu Boots Romania, organizează un concurs de Paști ale cărui premii sunt 4 gentuțe de voiaj No. 7

Ca să respect regulamentul, trebuie să spun ce produse am tot timpul în geantă, cu mine. Well, referindu-ne la cosmetice și accesorii cosmetice, portfardul meu conține întotdeauna un ruj, vreo două-trei glossuri, o micuță oglindă care mărește de vreo câteva ori (pentru retușuri), câteva vial-uri cu parfum, o pilă de unghii și un pachețel cu servețele cosmetice umede.


Nu-s prea norocoasă la jocuri și concursuri, dar m-am hotărât să particip că... nu se știe de unde sare norocul!
Dacă vreți să participați și voi, mai aveți timp până mâine, 14 aprilie.

UPDATE: n-am avut noroc! =))

joi, 23 februarie 2012

Ia'și'ascultă!

Ascult Radio Hit încă de la la lansare (1994), pentru că mi se pare că e postul local cel mai echilibrat și, în ciuda schimbărilor (sediu, realizatori de emisiuni etc.), au rămas în topul preferințelor mele. Așa că, zilnic, cât timp sunt la birou, radio Hit "zumzăie" în surdină.
În urmă cu o săptămână (sau două, că nu-mi mai amintesc :D), îmi ajunge la urechi o întrebare pusă de realizatorul emisiunii de la acea oră: "cine a scris cartea Firma". Îmi dau seama că era un concurs și că cel care sunase (un tip enervant care sună mereu în direct și pare ușor retardat), habar n-are răspunsul. Am făcut 214333, deși șansele de a "prinde" directul sunt destul de reduse. Habar n-aveam în ce constă concursul, ce premiu se oferă, pentru că până atunci vorbisem la telefon. Am intrat în direct, am zis că Firma e scrisă de John Grisham (unul dintre scriitorii mei preferați) și am câștigat. Ce? Tot n-aveam habar.
Ieri m-au sunat să-mi spună că pot veni să-mi ridic premiul și azi i-am vizitat.
Acolo am găsit-o pe drăguța și zâmbăreața Maria (Păduraru), una dintre membrele echipei radio Hit, care mi-a dat premiul (sponsorizat de AXN pentru promovarea noului serial Firma) și mi-a zis de vreo două ori să intru în studio să-l cunosc pe Radu Cristin, cel care face "Raportul de seară", însă n-am acceptat pentru că mi-a fost jenă să deranjez omul când lucrează. Poate altă dată!
Și ca să închei apoteotic, aș fi vrut (dar n-am îndrăznit) să-i spun Mariei să transmită și colegilor ei că "Ai seu te pego" a ajuns să ne enerveze deja și că e cazul să n-o mai difuzeze :D

luni, 9 ianuarie 2012

joi, 27 octombrie 2011

Concurs foto

Pe blogul Georgianei este mare concurs foto! Tema este Toamna.Aveți timp până duminică să trimiteți fotografiile voastre pe adresa ei de e-mail.