luni, 25 septembrie 2017

E toamnă iar

De când nu am mai scris nimic, a venit toamna. Pe bune, nu doar calendaristic :( Azi dimineață erau doar 9 grade și o ceață groasă.


În timpul cât nu am mai scris nimic, mi-am operat deviația de sept și am scăpat de dependența de Bixtonim. Nu a fost deloc ușor pentru că vreo două săptămâni după operație am respirat numai pe gură, iar noaptea era un chin. Însă a trecut, și acum, deși mai am perioade cu nas ușor înfundat din cauza schimbărilor bruște de temperatură (ziua cald/noaptea frig), nu am nevoie de picături.
Vara asta, în schimb, față de alte veri, am citit mai mult, grație unei subscripții gratuite de 2 luni pe scribd. Recent am terminat prima carte, Prietena mea genială, din Tetralogia napoletană a Elenei Ferrante, mult lăudată, dar care pe mine nu m-a impresionat defel. Nici nu știu dacă să mai continuu cu celelalte cărți din serie, sau să mă las păgubașă.
Mi-a plăcut mult, în schimb, Medeea și copii ei, o carte scrisă de Ludmila Ulițkaia. În rest, chestii ușurele, de vară, mai mult de palmares, decât pentru a mă îmbogăți cumva.
Acum citesc Zile întunecate de Yrsa Sigurdardottir, un policier scandinav destul de palpitant.
Zilele astea, duc un mic război cu Facebook pentru a-l obliga pe unul, Remus Istrate,  să șteargă de pe wall-ul lui o poză făcută de mine și postată aici prin 2012, poză în care este Bambu pe fundal de Palas și hotel Internațional în construcție. L-am avertizat că e poza mea și inițial, idiot fiind, mi-a lăudat motanul, fără a se prinde că interpelarea mea cu "am motan frumos, nu-i așa?" și link către articolul de pe blog era menit a-i atrage atenția că poza aia e a mea și n-are acceptul meu s-o preia. Ulterior, a intrat pe blog, și a sters postarea mea de pe wall-ul lui, nu și poza lui Bambu :(
Cu ajutorul Monicăi, sper să-i conving pe cei de la Facebook să acționeze.
În rest, fac deja bagaje pentru cele două săptămâni în Cipru, unde e încă vară  :)
Mai vin.