luni, 14 august 2017

Am testat SLEMOL

Nu a trecut decât un an de când mă lăudam aici că am slăbit 10 kg. și că mă simt foarte bine, și că n-a fost foarte greu... Da, dar nici nu m-a ținut foarte mult, pentru că peste iarnă, lipsa de mișcare, pofte diverse de chestii de ronțăit și-au pus amprenta și, iată-mă azi cu aproape aceeași greutate de la care am plecat când am ținut dietă. Partea proastă e că nici nu am mai găsit motivație, cum a fost anul trecut, ca în primăvara să reduc cantitatea de alimente care, cel puțin anul trecut, a avut efectul scontat.
81,9 kg!
Toată vara asta am avut undeva pe la 78-79 de kg. și m-am complăcut așa. Însă recent, am avut un șoc când am vrut să mă îmbrac cu o bluză nouă, cumpărata prin iunie, și care acum pocnește pe mine :(
Cum primisem spre testare de la Brander.ro și Ayurmed.ro suplimentul alimentar SLEMOL, am hotărât să încerc din nou o dietă și, în plus să mă ajut și de SLEMOL.
Conform site-ului Ayurmed.ro, produsul conține:

Garcinia cambogia (Vilayati imli), extract de fructe            225 mg
Commiphora mukul (Guggul), rasina                                 75 mg
Tinospora cordifolia (Giloy), extract de tulpina                    25 mg
Piper longum (Piper indonezian), pulbere de fructe             25 mg
Glycyrrhiza glabra (Lemn dulce), pulbere de radacina         25 mg
Zingiber officinalis (Ghimbir), pulbere de rizom                  25 mg
Terminalia chebula (Haritaki), pulbere de fructe                 25 mg
Terminalia belerica (Bibhitaki), pulbere de fructe               25 mg
Phillanthus emblica, pulbere de fructe                               25 mg
Acacia arabica (Guma acacia - excipient)                           25 mg

Am luat SLEMOL timp de aproape 2 săptămâni (10 zile, mai precis) și am renunțat pentru că, din păcate, aveam niște reacții adverse destul de neplăcute, respectiv, la circa o oră, două, după ce înghițeam cele două tablete, deși mâncam, mă apuca o amețeală de nu mă puteam ține pe picioare.
O să vă întrebați de ce am persistat să iau produsul timp de 10 zile. Pentru că, inițial, am crezut că amețeala poate fi de la ochi. Și atunci, m-am programat la un control oftalmologic, în urma căruia nu s-a depistat nici o problemă de natură să-mi dea amețeli. Așa că am renunțat să mai iau produsul și, tot de atunci, au încetat și amețelile.
Cel mai probabil, a fost o reacție la ceva din compoziția produsului. Deci, în cazul meu, nu numai că nu a funcționat nicicum, ba chiar mi-a și dăunat, din fericire cu urmări reversibile. 
Aceasta relatare este după experiența mea personală cu produsul SLEMOL.