joi, 15 noiembrie 2012

Take me down to the paradise city

Where the grass is green and the girls are pretty

Take meeeee homeeeeeee!

(Guns N'Roses - Paradise City)


Cu asta m-am trezit eu azi în cap :D

Şi-mi era aşa de somn... 

M-am culcat aseară ceva mai târziu decât de obicei, pentru că am vrut să termin "Visul lui Joy". Şi am terminat-o, în sfârşit. Tare greu am mai citit-o, spre deosebire de prima parte, "Fetele din Shanghai".
În "Visul lui Joy" se urmăreşte călătoria şi viaţa lui Joy, fiica celor două fete frumoase, Pearl şi May, în China proaspăt devenită comunistă. Purtată de acelaşi idealism care, se pare că, s-a manifestat şi printre unii intelectuali ai vremii din România post WW II, lasă totul în urmă şi pleacă din L.A. natal în ţara părinţilor ei, parte şi pentru a-l întâlni pe tatăl ei biologic. Dacă "Fetele din Shanghai"  urmăreşte viaţa celor două surori Chin într-un Shanghai cosmopolit, o perioadă de glorie a oraşului (anii '30) şi, drept urmare mi-a plăcut teribil să o citesc, "Visul lui Joy" ne arată o Chină urâtă, plină de corupţie, deşi infracţiunea era aspru pedepsită, condusă de celebrul Mao, în care toată lumea muncea cât şi cum vroiau celebrii secretari de partid, funcţie potentă prezentă şi în România comunistă, unde totul se rezuma la a se raporta producţii record la hectar, toţi să fie înregimentaţi, urmăriţi, intimidaţi, ostracizaţi şi care doar să muncească pentru a asigura succesul Marelui Salt Înainte, aşa cum este numită perioada. Şi nu în ultimul rând, înfometaţi! Pentru că foametea a fost şi motivul pentru care călătoria lui Joy a luat sfârşit. Visul lui Joy este, de fapt, un coşmar şi, de aceea, eu o recomand mai ales tinerilor care nu ştiu ce a însemnat comunismul decât din ceea ce povestesc alţii. Perioada colectivizării şi foametea care a precedat-o au fost fix ca în România. Atrocităţi s-au produs oriunde în lume unde schimbarea a fost impusă de o mână de oameni, cel mai adesea needucaţi şi doritori de glorie cu orice preţ.
Dar nu vă spun mai mult. pentru a nu vă răpi plăcerea de a descoperi peripeţiile tinerei americance pe tărâmul lui  Mao TseDong.

4 comentarii :

  1. E timpul să-l citești...pe cum îl cheamă...Mo Yan, așa, aveam un lapsus. Sorgul roșu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inca nu, pentru ca trebuie sa fac o pauza. Atata tristete e in cartea asta si in toate cele care zugravesc perioadele salbatice ale instaurarii comunismului, incat se impune ca acum sa citesc ceva frivol, de dragoste, comic etc. Subiectele triste imi influenteaza in asa masura starea de spirit, incat aproape ca devin depresiva.

      Ștergere