joi, 14 martie 2013

Domnişoara Einstein - Philip Sington


Romanul lui Philip Sington, Domnişoara Einstein, a început fabulos, însă m-am plictisit pe la jumătate din cauza ritmului lent al romanului.
Cum spuneam, acest roman are un capitol de deschidere superb. O tânără femeie încearcă să-l găsească pe logodnicul ei dispărut, vizitând o secție de poliție pentru a se uita la fotografiile morţilor neidentificaţi. Ea trece prin această rutină din nou și din nou și disperarea ei combinată cu imaginile odioase pe care este nevoită să le vadă, face ca scena să fie de-a dreptul înfiorătoare.
De fapt, în roman  e vorba despre un tânăr psihiatru, Martin Kirsch, care încearcă să reveleze trecutul unei paciente amnezice, găsită într-o pădure, într-o stare foarte proastă. Deşi doctorul recunoaşte pacienta ca fiind Elisabeth, o tânără pe care o întâlnire la Berlin şi o urmărise până acasă cu ceva timp în urmă, teama de a nu fi prost înţeles de cei de la spital îl opresc să spună ceea ce ştie despre ea.
Kirsch nu este un doctor obişnuit pentru că înainte de a fi psihiatru, în timpul primului război mondial a fost chirurg. Se pare că aşa a fost infectat cu sifilis, boală care acum este într-un stadiu mult prea avansat pentru ca tratamentul bizar să mai aibă efect. Deşi acţiunea se petrece în 1933 când trecuseră câţiva ani de la descoperirea penicilinei, tratamentul pe care şi-l aplică doctorul Kirsch este unul barbar, care nu are nici un fel de efect benefic.
Din păcate, restul cărţii am citit-o sub imperiul acestui fapt, lucru care a dăunat mult impresiei generale asupra romanului.
Doctorul devine obsedat de pacientă şi chiar, încercând să dezlege misterul din jurul fetei, se îndrăgosteşte de ea
De ce “domnişoara Einstein”? Pentru că singurul indiciu pe care-l deţin cei de la spital e un pliant de la o prelegere a lui Albert Einstein găsit asupra necunoscutei.
După experienţa pe care am avut-o cu prima carte citită în cadrul campaniei, de data asta chiar am vrut să-mi placă această carte (stimulată fiind şi de coperta şic), însă, deşi aş spune că această carte a avut o premisă interesantă și un potenţial destul de mare (cum spuneam, a început foarte bine), povestea complicată în mod inutil, acţiunea trenantă şi pendularea permanentă între ficţiune şi real de nu mai ştiam care şi cum,  mi-au produs o mică dezamăgire.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul Editurii All și are prețul de 34,90 lei.

Acest articol este a doua recenzie a unei cărţi care face parte din campania vALLuntar 2 iniţiată de Grupul Editorial ALL în parteneriat cu ROMSILVA. Nu uitaţi că pentru fiecare 15 comentarii postate la un articol, va fi plantat un copăcel !



26 de comentarii :

  1. multumim de povestire , hai , nu-i chiar rea !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. aaa, nu coco, nu-i rea, insa nu-i ceea ce mi-as fi dorit sa citesc in perioada asta.

      Ștergere
  2. Titlul cartii mi-a starnit interesul chiar inainte de a citi ceva despre ea. Se afla pana la urma cine e domnisoara?

    RăspundețiȘtergere
  3. e interesenta perioada la care face referire cartea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt anii premergatori perioadei in care Germania a fost condusa de Hitler. Recunosc, insa, ca nu stiu prea multe despre acea perioada.

      Ștergere
    2. Ina mi-a furat vorba din gura :) Tot perioada la care se face referire mi se pare si mie atractiva. Eu am facut ceva cercetare pe ultimii ani de dinaintea celui de-al treilea reich. Am fost foarte curioasa sa vad ce fel de societate critica Hitler in lucrarea sa si sincera sa fiu nu mi s-a parut nimic in neregula cu ea (dar Hitler avea oricum fixurile lui, fiind un perfectionist si jumatate).
      Spor la plantat copăcei și...să creasca voinicei! :D

      Ștergere
    3. Hitler era, cred eu, paranoic si poate chiar usor schizofrenic, asa ca realitatea lui era tare distorsionata.
      Oricum, si in Romania perioada interbelica a fost prospera, de altfel ca mai toate perioadele post-razboi. Din pacate, n-a durat mult pana la a doua conflagratie, asa ca totul s-a dus de rapa.

      Ștergere
  4. faină recenzia ta... combinată cu coperta și titlul cărții, îmi doresc să o citesc

    RăspundețiȘtergere
  5. Pare un thriller clasic. Domnul Sington tine si un blog, tot pe platforma blogspot, la thiswriterstale. Mie mi s-a parut interesant blogroll-ul :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Este chiar interesanta.Imi plac astfel de intrigi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie-mi plac, insa daca era un pic mai alerta era mai bine :D

      Ștergere
  7. Vai Miki, iar ai gasit o carte in concordanta cu vremea de afara(putin posomorata)!
    Daca vrei ceva mai amuzant,ca sa-ti revii,iti recomand scrierile lui Jerome K. Jerome,asta daca nu le-ai citit deja!pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dap! Is norocoasa, de numa :D
      De Jerome K.Jerome am citit "Trei intr-o barca", insa cu mai bine de 20 de ani in urma. Am sa le caut sa le re/citesc, insa pana atunci, imi hranesc latura frivola si superficiala cu chick-lit =))

      Ștergere
  8. Îmi pare rău că nu ţi-a plăcut nici a doua carte. Prezintă ceva din situaţia anilor '30 în Germania sau se axează strict pe personaje?

    Chick lit sună bine. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Prea putin din societate. Preponderente sunt intriga si personajele.

      Ștergere
  9. Seamana cu Anastasia putin...nu are un subiect rau, pare interesant.

    RăspundețiȘtergere
  10. După cât de "entuziast" descrii, cartea asta ar merita cumpărată, dar nu şi citită. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mel, ma stii ca scriu asa cum simt, insa e doar o recenzie subiectiva. Mai mult ca sigur ca n-am fost deloc inspirata in alegerea cartilor pentru campanie. N-am tinut cont ca o sa trebuiasca citite intr-o perioada care e caracterizata de o usoara depresie care revine ciclic in fiecare an in preajma zilei mele de nastere. Probabil ca, citite intr-un alt context psiho-pupu :D chiar mi-ar fi placut.

      Ștergere
    2. În preajma zilei tale de naștere e astenia de primăvară. Trebuia să te orientezi să te naști vara. :D

      Ștergere
    3. Pana pe la 34 nu sufeream de nici un fel de "astenie". Dupa, s-a schimbat kalimera =((

      Ștergere