Poate şi pentru că festivităţile de deschidere a anului şcolar s-au ţinut la şcoala mea. Şcoala 13 (acum "Alexandru cel Bun") va fi până la sfârşitul vieţii mele, şcoala mea.
Au trecut 39 de ani de la acea zi din care eu nu-mi mai amintesc ABSOLUT nimic! Nici cine m-a dus la şcoală, nici cum m-am simţit în ziua aia... Nimic. Şi nu, nu-i din pricina vârstei, pentru că gânduri despre evenimentul cu pricina am mai avut de-a lungul vieţii, cu acelaşi rezultat =((
Astăzi, însă, am citit un articol care m-a emoţionat teribil (recunosc ca mi-au dat şi lacrimile, noroc că nu era nimeni în birou). Este despre şcoala mea, şi despre învăţătoarea mea, doamna Câtia, pe atunci domnişoara Eugenia Diaconu.
Nu a fost prima mea învăţătoare, pentru că în clasa întâi am avut-o pe doamna Sarmiza (şi nu mai ştiu cum) care, din nu ştiu ce motive, a renunţat la noi din clasa a doua. La pensie nu cred să fi ieşit, că nu-mi amintesc să fi fost în vârstă. Aşa că, din clasa a doua am fost preluaţi de Domnişoara. Înaltă, cu părul lung şi creţ, cu talie subţirică, era o frumuseţe. Şi noi o iubeam, chiar dacă ne şi temeam un pic de ea. Cum "călcam pe bec", cum părinţii aflau şi "o furam" seara de nu ne vedeam, pentru că Domnişoara a vrut să scoată oameni din noi, iar pe vremea aceea tuturor părinţilor le păsa de copiii lor.
Dacă scriu (oarecum) corect în limba română (ceea ce mă face să fiu uneori "a grammar nazi" :p) i-o datorez Domnişoarei învăţătoare.
Am luat o poză de pe blogul Andei-Elena Pintilie şi sper să nu se supere. Voiam s-o am, pentru că doamna în albastru e Domnişoara!
Au trecut anii peste noi şi, chiar dacă nici ea nu mai are părul lung şi creţ şi, dacă nu mă înşel, e deja bunică, iar eu nu mai sunt demult şcolăriţa ochelaristă cu cozi lungi, pentru mine va rămâne veşnic Învăţătoarea mea.
Ce frumos articolul..si invatatoarea mea tot Domnisoara era! Era roscata, cu parul lung si cret..Am fost prima ei generatie si dupa 3 ani ne-a lasat, a vrut sa mearga sa faca facultatea de Drept. Am iubit-o mult cu totii, mi-ar placea s-o revad candva..:)
RăspundețiȘtergereMi-a mers la inimă articolul tău!
RăspundețiȘtergereTot o Domișoară am avut și eu, super exigentă, chiar rea aș putea spune. Între timp s-a căsătorit, are un băiat cu doar câțiva ani mai mic ca mine (când eu eram în clasele primare a rămas însărcinată). Era o frumusețe în anii cruzi ai tinereții această Domnișoară, eram pur și simplu hipnotizată de frumusețea ei și împreună cu colegii mei ne certam cu cei din alte clase a căror domnișoară e mai frumoasă, căci aveau și ei domișoarele lor.:D
Aurora, ma bucur ca ti-a placut ce am scris, pentru ca am facut-o din inima. Ieri chiar eram tare, tare nostalgica
Ștergere:) daca ai stii cat mi-am dorit si eu o Domnisoara, dar am ajuns la o Doamna cam acra si care nu a fost apropiata de noi. Eu in schimb imi aduc aminte faorte bine prima zi de scoala, eram mandra nevoie mare ca am crescut :)).
RăspundețiȘtergereAlina, probabil prima zi de scoala nu a fost pentru mine atat de memorabila :p
Ștergere