marți, 15 aprilie 2014
Singur sub duș - Dan Chișu
Singur sub duș este, așa cum spunea o veche amică într-un comentariu pe Facebook, maculatură.
Recunosc că autorul nu mi-e deloc simpatic, iar cartea am citit-o pentru ca mi-a fost dăruită. Aveți în cele ce urmează, părerea mea, pe scurt, despre opera dumisale.
190 de pagini citite în două seri, la culcare, nimic extraordinar. Dan Chișu își rememorează tinerețea aventuroasă, presărată cu legături pasagere cu diverse femei (dintre care, pe unele spune ca le-a și iubit, deși eu nu mi-am dat seama care au fost acelea), o căsătorie de conveniență menită a-i facilita plecarea în străinatate în timpul regimului comunist, totul expus pe un fond ușor depresiv, în care-și reproșează lipsa unei familii, a unor copii (are totuși unul, suferind de autism, și probabil că de asta ignora existența lui!). În plus, deși nu sunt o pudibondă, găsesc abundența limbajului licențios, absolut gratuită. Însăși coperta cărții mi-a displăcut profund.
A fost o pierdere de timp care n-a făcut decât să mi-l facă pe Dan Chișu și mai antipatic, iar întreaga scriere am perceput-o mai mult ca pe un expozeu în care se laudă cât de macho este, de nu l-a refuzat niciodată nici o femeie.
Etichete:
carte
,
părerea mea
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
"dintre care, pe unele spune ca le-a și iubit, deși eu nu mi-am dat seama care au fost acelea"
RăspundețiȘtergere:)))))))))))))))))))))))))))) ce tare ai fost :)).
eu n-am citit-o si nici nu mi-am dorit dar sunt aproape sigura ca as avea exact aceeasi reactie ca tine.
Daca totusi te razgandesti, da-mi de stire, pentru ca o am si in format .pdf si ti-o pot trimite prin e-mail :D
ȘtergereÎn afară de faptul că nu are vreun merit literar, e și de o ineptă indiscreție, în personajele sale putându-se recunoaște femeile care au crezut la vremea aceea în iubirea lui. E un vierme individul ăsta.
RăspundețiȘtergereIti dai seama ca nu il antipatizez degeaba. E un fante batran, care-si plange acum de mila!
ȘtergereA vrut mereu sa para mai mult decat incerca din rasputeri sa afiseze. Asa au unii impresia ca sunt interesanti!
RăspundețiȘtergere