joi, 10 iulie 2014

Un premiu și nelipsitele solduri

Deși am promis că am să scriu mai des, iaca-tă că nu m-am ținut de cuvânt, deci, să-mi fie rușine la obraz! :( Am zis că vă povestesc despre cărțile pe care le-am citit, doar ca tare lene-mi mai e să scriu. Fac a vacanță! :p Oricum, de luni intru în concediu, și poate-mi înving lenea și fac recenzie de cărți.
Dar să vă zic de premiul primit. E cel câștigat la concursul Eucerin Sun organizat de Mihaela. Nici nu se putea ceva mai potrivit acum, înainte de a pleca în vacanță, adică în Corfu. Nu, n-am luat bilete, dar am convingerea că mergem acolo :)


Apoi, sâmbăta trecută am dat o tură prin Palas Mall, însă, deși reducerile sunt destul de mari, nu m-a tentat mai nimic.
Mi-am luat doar două miniaturi L'Occitane cu iasomie și bergamotă reduse cu 70%. Laptele de corp parfumat are 30 ml., iar apa de toaletă 7,5 ml.


De pe internet însă, se schimbă kalimera =))
De pe Topshop.com mi-am luat jeans-ii ăștia pe care, deocamdată, nu-i iubesc. I-am comandat având o imagine distorsionată și, în plus, nici n-am fost atentă că-s "ankle", deci pentru mine foarte scurți deși sunt lungime 34". Au costat 13,50 lire.


Ghetele astea, luate tot de acolo, îmi plac. Sunt din piele și interior și exterior.  Singura problemă în cazul lor e că-s pentru o labă a piciorului foarte subțire în grosime și, așa se face că, acum mă strâng ușor în zona de sub șireturi. Sper să se dea, că-s, așa cum spuneam, de piele.



Am dat pe ele 18 lire și, zic eu că, merită.
Ce ziceți de achizițiile mele? Vă plac?
Mâine (sau poimâine :p) vă arăt ce am cumpărat de la iHerb.

6 comentarii :

  1. Deci nu cred, asta e al 3 lea comentariu pe care il scriu si nu mi-l ia :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si ziceam despre o cana, sa-mi aduci o cana din Corfu :))) pls :D

      Ștergere
    2. azi n-am putut nici eu sa comentez pe blogger.
      Am sa ma uit dupa o cana frumoasa :)

      Ștergere
    3. Awww, multumesc. Eu colectionez cani din tari straine si chiar azi mi-a adus mama una di spania. Me soooo happy :D

      Ștergere