joi, 4 iunie 2015

Vacanță în Creta

La 3 săptămâni de la întoarcere, mă învrednicesc și eu să scriu câteva cuvinte despre minunatul sejur.
Am plecat cu o ofertă ultra last minute a companiei Tez Tour şi am călătorit spre Heraklion, "capitala" insulei Creta, cu un charter Blue Air. Cu ocazia asta, am bifat și o premieră personală: primul zbor :)
Până atunci nu mai avusesem ocazia să călătoresc cu avionul, iar acest prim drum, un zbor lin, destul de scurt (o oră și 50 de minute) mi-a dat totuşi ceva emoții pe care, însă, nu le-am exteriorizat de jenă :)


Resortul la care am fost cazaţi se numeşte Gouves Sea & Mare şi a fost o experienţă plăcută, în mare parte datorită personalului care era foarte prietenos, fără ca amabilitatea şi zâmbetele afişate să pară a fi forţate. Regimul de masă a fost all inclusive. Zic regim de masă, pentru că înafara mâncării şi băuturii, alte activităţi nu mai existau în cadrul acestui all inclusive. Asta e!


În imediata apropiere a hotelului era o plajă cu nisip, destul de lată, pe care eu însă nu am folosit-o pentru că nisipul era încă rece, iar de apa mării nici nu merită să mai spun. Cred că era foarte, foarte rece. V-aţi prins că n-am avut curajul s-o încerc, în parte şi de teama să nu mă întoarcă răceala de care am suferit în zilele dinaintea plecării.


La piscină, în schimb, a fost perfect. Nici aici apa nu era încă la o temperatură pe care s-o consider plăcută îmbăierii, însă cum temperatura aerului a fost în medie de 26-27 de grade (cu excepţia a două zile în care au fost 30 de grade), mă răcoream bând limonadă şi bere.
Restul timpului, în special după-amiezele, îl foloseam să ne plimbăm.

drumul spre staţia de autobuz

marea, chiar vizavi de intrarea în resort, în ultimele zile un pic neliniştită

o bisericuţă în apropierea resortului, care a fost tot timpul închisă
În peregrinările mele zilnice am întîlnit deseori planta asta căreia nu i-am gasit niciunde denumirea şi nici localnicii nu au stiut sa-mi zică cum se cheamă. Florile miros fantastic de bine (aduc cu iasomia).


Într-o după-amiază am mers cu autobuzul (transport public) la Heraklion, un orăşel destul de modest, cu mulţi ţigani (ţigănci "cu fuste" care cerşeau). Nu, nu erau români, ci indigeni :D
Centrul oraşului este considerată Piaţa cu lei, numele trăgându-i-se probabil de la leii micului obelisc al fântânii Morosini.


Creta a fost foarte mulţi ani (din secolul 13 până în sec.17) sub dominaţia veneţienilor, lucru lesne de observat şi din vestigiile veneţiene rămase.

Fortăreaţa Koules, aflată în restaurare, deci nevizitabilă :(

portul veneţian

un zid de apărare şi dig foarte lung din prelungirea fortăreţei, loc de marş, jogging şi plimbare pentru localnici

un mic scuar în laterala bisericii Sf. Titus (Agios Titos) din Heraklion

o altă fântână, în apropierea Arsenalului veneţian

portocale :)

Ne-am întors acasă după o săptămână şi, de atunci, visăm la o altă vacanţă mai spre toamnă, tot într-o zonă caldă :)

13 comentarii :

  1. Era și timpul să ne povestești!
    Plantei aceleia aici îi spune „pitosforo”. Nu cred să aibă denumire românească, pentru că se găsește doar în zone foarte calde.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Monica, :-*! Daca ai sti cat am cautat cum ii zice... Mi-am adus cateva crengute care au rezistat f.bine intr-o lunch box de plastic, cu coditele invelite in dischete demachiante ude bine, bine, cu gandul sa le plantez acasa, insa nu cred ca-mi iese nimic. Dupa ce s-au trecut florile (au inflorit boboceii incontinuu pana la epuizare, desi crengutele erau in apa), le-am infipt intr-un compost cu pamant, insa par ca se usuca :(

      Ștergere
    2. Noi avem jos la bloc:)ne invadează curtea. Dar tocmai ce are niște dăunători, căci în mailurile dintre locatarii blocului se spune doar: „să chemăm grădinarul, ne mănâncă pitosforul!” Eu: ce denumire urâtă, doar un parazit s-ar putea chema așa, nu planta parazitată!

      Ștergere
    3. Tocmai ce am citit de planta si de parazitii pe care-i poate face. Unii seamana cu paduchii aia țestoși care se fac pe dosul frunzelor de leandru. Nu stiu daca-s aceeasi, da' din poze seamana.Dă sărci că găsești și soluții și poți face propuneri concrete administrației, să vadă vecinii ce cultură vastă ai :)

      Ștergere
  2. sa-ti fie de bine vacanta! cred ca deja ti-e dor de acele locuri!

    RăspundețiȘtergere
  3. super arata pozele! mi-ai facut o pofta de vacanta, ceva de nedescris :)).

    RăspundețiȘtergere
  4. hai ca mi-ai facut pofta de vacanta! am fost prin 2010 parca in Creta, tot un last minute, si tare fain a mai fost!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Zazu, eu sunt de atunci numai pe holiday mood: de Rusalii am fost la Vatra Dornei, saptamana viitoare vreau sa merg cateva zile la marea noastra... :)))

      Ștergere