luni, 13 martie 2017

Am testat Spirulina Star

 









Prin amabilitatea Brander.ro, am fost selectată pentru ca Ayurmed să-mi trimită spre testare produsul Spirulina Star



Spirulina are o compoziţie  bogată în proteine, vitamine din complexul B (B1, B2, B6, acid folic), beta-caroten, vitamina E, săruri minerale (fier, calciu, zinc, potasiu, magneziu, seleniu, cupru şi sodiu), acizi graşi, phycocianină, clorofilă etc.

Spirulina are un continut ridicat de proteine vegetale (50-63%) si multiple vitamine care lipsesc in mod normal in cazul unei diete vegetariene. Nu este cazul meu, însă, eu neconsumând exclusiv produse vegetale. Spirulina conține, de asemenea, minerale (fier, potasiu, sodiu, magneziu, fosfor, calciu etc.), are un nivel important de betacaroten ce are rolul de a proteja celulele (de 5 ori mai mare decât morcovii și de 40 de ori mai mare decât spanacul), un volum crescut de acid gama-linoleic (care reduce colesterolul și previne apariția bolilor de inimă).
Contraindicații
Spirulina de calitate este non-toxica si nu are efecte secundare. Cu toate acestea, datorită conținutului de iod, spirulina este containdicată persoanelor alergice sau sensibile la iod, precum și celor care suferă de hipertiroidism. De asemenea, suplimentele cu spirulină nu sunt indicate persoanelor sensibile sau alergice la fructe de mare, diabeticilor dependenți de insulină (inclusiv diabet de tip 2) și nici persoanelor cu febră.
Se impune precauție la dozaj persoanelor cu boli hepatice. Nu se depașește la inceput doza de 1 gram pe zi.

Pentru uz cosmetic, însă, nu există nici un fel de contraindicații! :) 
Pulberea de spirulină, obținută în acest caz prin pisarea tabletelor, se poate adauga in preparatele cosmetice deja existente ori în cele preparate acasă. Inainte de a amesteca pulberea obținută din spirulină cu celelalte ingrediente, praful de spirulină trebuie dizolvat in apă și nu in alcool sau in ulei. Pentru o mai bună aderență a pulberii in compoziția cremei/măștii, diluati-o mai intâi intr-o cantitate mică de apă, până când devine omogenă, urmând ca ulterior să o amestecați cu restul ingredientelor. 
Cum în ianuarie și februarie am luat Bio-Seleniu+Zinc și sunt de părere că ce e prea mult strică, chiar și în cazul suplimentelor alimentare, am ales să folosesc Spirulina Star exclusiv pentru măști cosmetice.


Într-o cocotte am pisat câteva tablete de Spirulina Star și praful rezultat l-am amestecat cu apă de trandafiri și 2 lingurițe de miere de albine de salcâm.


O parte din amestec am întins-o pe față și, după circa un sfert de oră, am îndepărtat-o cu apă caldă cu ajutorul unui burețel de celuloză.
În cealaltă parte rămasă am amestecat și un gălbenuș de ou și masca rezultată am întins-o pe păr și scalp, menținând-o circa 15 minute, după care am clătit părul foarte bine până când apa nu mai avea nuanța de verde specifică spirulinei ;)
Ca efecte imediate, tenul pare mai hidratat, cu riduri mai puțin pregnante, iar părul pare să aibă un fir mai plin, după uscarea naturală nefiind necesar să-l aranjez în vreun fel, pentru că stă bine și coafura are volum.
Mi-am produs să fac masca de față săptămânal, iar cea de păr, o dată la două săptămâni, și să vă țin la curent cu efectele.

2 comentarii :