Pentru că nu-mi ajungea acțiunea de curățare a casei după montarea unor geamuri noi, mâțul meu cel mic, Bambu, s-a gândit ca nu mi-ar strica și un pic de adrenalină.
Pe la 7 jumate a plecat soțul la birou, fără să-l fi condus până la ușă. Pe la 8, când am făcut un mic recensământ, descopăr că ăla micu nu-i nicăieri. L-am strigat, l-am căutat prin toate cotloanele... Nimic.
Îl sun pe soț și-l pun să rememoreze plecarea de acasă. Oare n-a ieșit pe ușă când ai plecat tu? Nu-i sigur. Oooof! Mai dau o tură prin casă strigându-l și nimic. Încui ușa și o pornesc pe scări. Sus, jos, în fața blocului. Cine m-o fi auzit o fi spus că-s nebună. Dar nu-mi păsa. Mâții mei nu ar supraviețui în libertate. Nu știu să se ferească de oameni, câini...
Nu-l găsesc. Sunt aproape disperată. Mă întorc în casă și reîncep căutarea. Plâng și-l strig. Nimic. Iau dulapurile din nou la rând. Și apare! Își făcuse culcuș în dulapul în care-și ține soțul bluejeanșii. Agale, căscând...
Acum face plajă