marți, 26 noiembrie 2013

Buy nothing day

Asta e o zi făcută special pentru shoppaholici ca mine, că, de altfel, de ce le-ar trebui oamenilor normali o zi în care să li se recomande să nu cumpere nimic?  Cu ocazia asta m-am dat nostimă pe Facebook şi am zis că e o zi numai bună pentru a returna produse :p
Ca de exemplu pantalonii de trening luaţi de la miniPrix de care scriau în descriere că au 92 de centimetri lungime interioară, iar ei, săracii, au 97 cu totul, deci îmi vin până undeva sub genunchi :D
Şi aş mai fi returnat şi cablul pentru alimentare cumpărat de la emag pentru a încărca tableta prin port USB şi care nu se potriveşte pentru că unul din capete e microHDMI, iar tableta mea are miniHDMI :( , însă mi-a fost solicitat pentru încărcarea unui smartphone la care funcţionează, aşa că renunţ să-l mai returnez.
La final, să vă arăt botinele pe care le-am cumpărat de la miniPrix de Almost Black Friday :D



luni, 25 noiembrie 2013

Semne

Au început să se arate semne că nu-i departe Crăciunul. Peste exact o lună, e prima zi a sărbătorii Nașterii Domnului.


Dap, mi-a înflorit crăciunița! :)

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

CTS Corner e OK

dar nu pentru comenzi online.
Cum am rămas fără fir de ceai, m-am gândit să profit de oferta de Black Friday a magazinului și să-mi refac stocul. Reduceri bunișoare (cca. 40%), așa că n-am stat pe gânduri și mi-am făcut cont la magazinul online CTS Corner. Buuuuuun...
Mi-am umplut coșul cu ceaiuri de fructe multe și mărunte și, ținând cont de faptul că deobicei cumpăr ceaiuri de la magazinul lor de la Palas Mall si aveau opțiune de livrare "ridicare personală", am bifat acest mod.
Partea proastă e că, deși e magazin online, singurele moduri de plată sunt achitarea cu cash la primirea comenzii/ridicarea din magazin sau plata în contul lor prin ordin de plata :( Really? La finalul anului 2013 se mai duce careva la bancă să achite o comandă făcută la un magazin online prin OP? CTS Corner salută anii '90, nu?
Bine, nici asta nu m-ar fi deranjat foarte mult, pentru că am optat să plătesc când ridic comanda "de la magazinul dvs. din Palas Mall", dupa cum le-am scris la observații, înainte de a plasa comanda.
Azi i-am tot sunat la ore diferite pe numărul de telefon de contact cu intenția de a-i întreba dacă mă pot duce să-mi ridic comanda, însă telefonul suna, și suna...
După ce am terminat curațenia și gătitul, m-am mobilizat să mă duc până la magazin sa-mi cumpăr ceaiurile, în ciuda faptului că statusul comenzii este în continuare pending, deși trecuseră aproape 24 de ore  de la lansarea comenzii . La magazin mi s-a spus că nu mă pot ajuta nicicum, decât facilitându-mi o convorbire telefonică cu proprietarul afacerii (cred?!), un domn care vorbea românește cu accent străin și care a încercat să mă convingă că îmi trimisese deja, și primisem, un e-mail în care-mi spunea că voi putea ridica comanda abia luni după ora 12. Nu m-a putut convinge, pentru că singurul e-mail primit de la ei e confirmarea comenzii, în care nu se spune nimic de nici un termen de livrare. În plus, mi s-a plâns că au primit foarte multe comenzi cărora cu greu le fac față :D
Cum eu pe la mall nu mă pot duce decât în weekend, rămâne de văzut dacă voi mai reuși să ridic comanda sau nu. Și așa mi-au mai murit mie azi vreo doi neuroni, lucru pe care-l evitam dacă nu țineam morțiș să-mi cumpăr ceaiuri online cu discount...

vineri, 22 noiembrie 2013

Black Friday 2013


a început deja şi, ca să nu se mai spună că îi copiem pe americani, unii comercianţi au hotărît să-l "ţină" pe 22 noiembrie. Sau, în cazul altora, începând cu data asta.
Shoppaholica din mine s-a trezit azi pe la 6 dimineaţa în scopul prospectării pieţei, că dacă cumva se vindea ceva prea avantajos şi eu nu mai prindeam, nu? :p
Aşa se face că am dat o micuţă comandă la miniPrix, că ei au început campania Almost Black Friday cu o reducere de 40% la toate produsele de culoare neagră şi nu puteam rata să nu cumpăr mai multe boarfe şi papuci =)) Am dat comanda de pe telefon şi am avut încă 10% reducere.
De pe site-ul Altex, acolo unde toată lumea se bate pentru electronice, eu mi-am comandat două cutii de Ariel cu 32 de bucăţi de pernuţe cu gel, asta după ce am studiat preţurile şi am concluzionat că e un preţ bun şi, cel puţin aparent, real.
În rest, nu m-a mai tentat nimic, pentru că, deşi ieri pusesem în wishlist-ul meu de pe site-ul emag un TV LED extrem de avantajos din punct de vedere al raportului preţ/performanţe, azi produsul a dispărut în neant. Adică nu e epuizat, ci pur şi simplu nu se mai regăseşte pe site :( Probabil va reapărea după eveniment, la un preţ superior.
Mai am în plan nişte e-books reduse cu 50% de pe elefant.ro şi cu asta cam gata. Ce vă spuneam ieri că vreau să cumpăr (antivirusul şi cardul microSD) voi lua, cel mai probabil de Black Friday-ul american.
Voi aţi cumpărat ceva?

joi, 21 noiembrie 2013

Ultimele două săptămâni

n-au fost prea ușoare pentru mine, așa că nu m-am putut mobiliza să scriu pe blog. Am preferat să mă complac într-o stare de lâncezeală și, uneori, de auto-compătimire. Sunt conștientă că ceea ce mă face profund nefericită nu se va termina decât atunci când voi avea curajul să "rup pisica-n două". Doar că eu nu sunt prea curajoasă atunci când vine vorba să iau decizii majore :(
Peste toate astea, în urmă cu o săptămână am răcit, așa că mi-am petrecut week-endul cu dureri în gât, dureri teribile de cap/sinusuri și nas înfundat, devenit mai apoi "curgător".
Ei, dar asta e cam toată partea mai puțin plăcută a existenței mele din ultimele zile.
Pe 8 noiembrie mi-am sărbătorit ziua onomastică a middle name-ului meu Mihaela, servind colegilor câte o felie de tort Cherry, ocazie cu care am primit câteva cadouașe drăguțe de la colegele mele. Eu, pe de altă parte, am avut grijă de mine din punctul ăsta de vedere, și mi-am cumpărat câteva cărți


câteva haine drăguțe de la miniPrix pe care nu le pot poza, din păcate, pentru c-ar ieși oribil la lumina artificială, și am dat o micuță comandă la StrawberryNet care a conținut un fond de ten Kanebo și o mini paletă cu rujuri Pixi pe care, însă, n-o pot folosi pentru că-i râncedă. De altfel, StrawberryNet mi-au și returnat banii pe acest produs.
După cum poate ați văzut deja, pe StrawberryNet au apărut ofertele de Crăciun pe care n-ar trebui să le ratați. Nu se poate să nu găsiți ceva tentant printre sutele de produse cu discount mare.
Mâine se dă startul unui fel de Black Friday autohton, ocazie cu care sper să reușesc să-mi comand un card microSD pentru telefon, cât și suita Total Security 2014 de la BitDefender, ambele la prețuri foarte bune. Dacă nu, nu, că nu-i nici o tragedie.
Cam atât deocamdată, că sunt de-a dreptul epuizată de efort :p
Vă pup și vă urez noapte bună!

luni, 4 noiembrie 2013

Buddha din podul casei de Julie Otsuka


Micuţul roman al Juliei Otsuka  povesteşte despre femeile japoneze aduse pe la începutul anilor 1900 ca "mirese comandate prin poştă" pentru barbaţi japonezi stabiliţi în America cu mai mult timp în urmă, bărbaţi pe care-i ştiau doar din fotografiile şi din scrisorile pe care şi le-au trimis în perioada de curtare. Cartea relatează experiențele lor pe vapor, în drum spre San Francisco, întâlnirea cu soţii, experienţă extrem de dezamăgitoare pentru acestea, naşterea copiilor şi, nu în ultimul rând, abuzurile şi muncile necalificate şi extrem de grele pe care erau obligate să le facă pe câmp, la îngrijirea animalelor... Şi toate acestea numai datorită educaţiei primite care le formase ca persoane obediente, întâi în faţa părinţilor şi, mai apoi, în faţa soţilor abuzivi. 

Însă, cred că cel mai important lucru pe care-l face această povestire este să arate oribila nedreptate făcută de americani cetăţenilor lor de origine japoneză, deposedaţi de proprietăţi, bunuri şi demnitate şi trimişi în lagăre, în timpul al doilea război mondial .

Cartea are doar 176 de pagini si am citit-o în varianta e-book în timpul a două nopţi de insomnie. Povestea este spusă la persoana întâi plural, "noi" fiind modul în care personajele ne împărtăşesc povestea lor care pe mine m-a impresionat tare mult, aşa că v-o recomand şi vouă din tot sufletul.

vineri, 1 noiembrie 2013

N-am chef

Se vede, nu? Şi nici nu mai ştiu ce să mai scriu, încât să intereseze pe cineva, să citească şi, eventual, să şi comenteze.
De cosmetice n-am chef să mai scriu, de cărţi aş mai scrie, că am mai citit câteva, dar v-am plictisit deja...
Astăzi, un coleg de serviciu îmi spunea că ar trebui să scriu ceva şi pentru bărbaţi. D. e singurul bărbat pe care-l ştiu eu să-mi citească blogul. Şi pentru asta îi mulţumesc! Nici chiar soţul meu nu-l citeşte, pentru că i se pare o prostie :(
Aş scrie şi pentru bărbaţi dacă aş şti ce. Doar că mie mi-a secat entuziasmul şi inspiraţia de a scrie pentru fete, darămite pentru băieţi...
Dacă vă scriu despre ce am mai cumpărat şi ce am mai citit, e pentru că mi se pare mai facil şi după cum vă spuneam, eu sunt o leneşă.
În plus, în ultimul timp sufăr de nişte dureri de cap chinuitoare, de insomnie, de stare generală proastă, iar toate astea însumate nu mă ajută deloc să trec prin viaţă senină. Sper ca totuşi să mi se întâmple ceva destul de drăguţ încât să-mi revină cât de cât tonusul şi, nu în ultimul rând, cheful de viaţă. Dacă nu, nu.
Aveţi grijă de voi! :-*

duminică, 27 octombrie 2013

Părerea mea despre crema anti-aging UNA de la Ivatherm


Prin amabilitatea Anei-Maria Tatucu (Beauty Barometer), in urma cu o luna am primit spre testare o crema anti-aging UNA de la Ivatherm. Pana acum am folosit cateva produse ale acestei firme (apa termala, crema Aquafill Rich, fondul de ten Joviale, laptele demachiant pentru fata si ochi, cat si un spray pentru protectie solara cu spf +50) si trebuie sa recunosc ca mi-au placut toate. 
Despre crema anti-aging UNA pot sa va spun ca ambalajul elegant și practic, din sticlă mată cu pompiță care permite dozarea exactă a cremei, cât și păstrarea intactă a proprietăților, face ca această cremă să fie o încântare pentru ten.  Crema este fluidă și destul de economica, trei-patru dozari fiind suficiente pentru față, gât și decolteu
Intră repede in piele și este o excelentă bază de machiaj. Tenul este ceva mai luminos și mai ferm. E drept că la vârsta mea (45 de ani) orice disconfort, cât de mic, precum o durere de cap sau o insomnie rebelă, se reflectă imediat pe față și nici o cremă nu poate estompa efectele.
În ceea ce privește efectul anti-aging, recunosc că n-am văzut o diferență notabilă după aproape o lună de folosire a cremei. Ridurile nu s-au diminuat, dar poate că folosind aceasta crema am contribuit la conservarea stării actuale printr-o bună hidratare, iar daca as folosi-o timp indelungat, efectele chiar s-ar vedea. Si daca as bea mai multa apa :p
Imediat dupa aplicare, ridurile mi se par mai estompate și asta datorită faptului că, această cremă hidratează bine pielea, făcând-o mai elastică. Efectul, în cazul meu, însă, nu este  unul de durată, așa că după câteva ore, ridurile reapar.
Totuși pe mine m-a mulțumit această cremă, începând cu mirosul foarte plăcut și terminând cu efectul de hidratare. In trecut, mi se intampla ca pielea de pe aripile nasului sa se usuce si sa se cojeasca, iar de cand folosesc crema UNA, acest lucru nu se mai intampla. 
Mentionez ca am folosit crema doar seara, înainte de culcare, pentru că în timpul zilei folosesc o cremă cu SPF.

vineri, 25 octombrie 2013

Super ofertă miniPrix!

În seara asta, miniPrix au o ofertă grozavă pentru comenzile plasate din aplicația de mobil: Happy friday afternoon. În ce constă miraculoasa ofertă: orice comandă lansată de pe mobil, din aplicație, beneficiază de un discount de 20% și transport gratuit, indiferent de valoare. La asta mai puteți adăuga un voucher de pe Instagram (codul de azi e DOTS) care mai reduce înca 20 de lei ;)
Tocmai mi-am comandat un "palton" (de fapt, o jachetă mai groasă) pe care mi-o doream de ceva timp, însă nu mă înduram să dau 160 de lei pe ea. Cu toate reducerile, mă costă 108 lei :)
Oferta e valabilă până la miezul nopții.
Happy shopping!

joi, 17 octombrie 2013

Regina şi cu mine - Sue Townsend


Regina şi cu mine este una dintre cele mai amuzante cărți citită de mine în ultimul  timp! Fără exagerare!
Scrisă la începutul anilor '90 şi descriind o Anglie a aceleiaşi perioade, ne povesteşte coşmarul reginei Elizabeth, în care alegerile sunt câştigate de către Partidul Republican, iar familia regală devine nulă și neavenită prin abdicarea acesteia. Aşa că, toată familia este trimisă să trăiască printre cei săraci, în locuinţe sociale, într-un loc numit Hell Close. Povestea a fost scrisă înainte de divorțul dintre Charles și Diana, astfel încât aceştia sunt prezentaţi ca fiind încă căsătoriți. Cum fiecare membru al familiei regale se adaptează la noua situație în felul lui, rezultă situaţii extrem de nostime mai ales în interacţiunile cu noii vecini :p
Charles este atras de una dintre vecine, o femeie vulgară, cu forme generoase, Anne intra într-o relaţie amoroasă cu un individ bun la toate, cunoscut când a fost chemat să taie covoarele şi să facă mici reparaţii în casele mici şi igrasioase în care au fost mutati membrii familiei regale, iar prinţul Phillip este lovit de o depresie severă care-l face să nu mai vrea să mănânce, să se spele şi să se ridice din pat. De fapt, această ultimă situaţie, nu a fost aşa de amuzantă de citit, ba din contră.
Însă, per total, cartea este veselă şi chiar uşor educativă, în sensul că poţi descoperi cum se poate trece de la o situaţie privilegiată la una extrem de vitregă şi totuşi să poţi supravieţui.
O recomand din toată inima pentru cazurile în care vreţi să citiţi ceva amuzant şi care să nu vă solicite intelectual prea tare :D
Urmează să vă povestesc şi de urmarea acestei cărţi, Regina Camilla, imediat ce o primesc de la elefant.ro şi o citesc.