miercuri, 22 ianuarie 2014

Bijuuri de la Dorothy Perkins și miniPrix

Când s-au afișat reduceri de 70% pe site-ul Dorothy Perkins, am intrat cu totul întâmplător, cu ceva timp înainte de a trimite ei newsletter-ele, așa că am prins niște coliere foarte frumoase reduse cu aproape 80%. După circa o oră nu mai era nici urmă de ele pe site.






Triple flower necklace 3 lire

Flower and chain necklace - 3 lire

Metal link collar necklace - 1,50 lire


Navy stone necklace - 3 lire
Ultimul colier îl cumpărasem cu ceva timp în urmă Dianei și știam că e foarte frumos, așa că n-am pregetat să-l cumpăr cu ocazia asta.
Abia acum îmi dau seama că am uitat să pozez unul dintre coliere, așa că mă rezum la o poză făcută cu telefonul. Sorry!
Wire ball necklace - 1 liră
De la miniPrix mi-am cumpărat două coliere foarte drăguțe

poza e făcută tot cu telefonul, așa că nu se văd foarte clar
Vă plac achizițiile mele?

marți, 21 ianuarie 2014

S-a dat startul soldărilor de iarnă



M-am gândit că v-ar interesa lista magazinelor care au dat startul legal al soldărilor, aşa că, din lista apărută în presă, spicuiesc magazinele din Iaşi care au depus notificări de soldare la primărie şi mi se par mie interesante.


De pe 15 ianuarie

Marks&Spencer până pe 1.03
Motivi până pe 28.02
Il Passo până pe 28.02
Staccato până pe 28.02
H&M fără termen final
Bershka până pe 28.02
New Look fără termen final
Oysho până pe 28.02
Zara până pe 28.02
Stradivarius  până pe 28.02
Pull and Bear până pe 28.02
Massimo Dutti până pe 28.02
Humanic până pe 15.04

De pe 28 ianuarie

Bata  până pe 13.03
Celio  până pe 15.03

De pe 1 februarie până pe 17.03 Intersport

Pe lângă aceste firme care au magazine în toată ţara, au mai depus notificări şi magazine mai mici, cele mai multe afaceri locale, care pe mine nu mă interesează pentru că mai toată marfa o aduc din China/Turcia şi nu e de bună calitate.

Happy shopping! :)

luni, 20 ianuarie 2014

Unde vă spun mai mult despre filme

Iar am tras mâța de coadă și n-am mai scris de o săptămână. E drept ca nici n-am răsturnat lumea în astea 7 zile, dar poate v-o fi fost dor de mine. Sau nu :p
Vreau să vă anunț că m-am mobilizat și mă duc la niște tratamente corporale (împachetări UCW) menite să-mi mai subțieze un piculeț talia-mi de silfidă. Mai am o ședință și trag concluziile.
Apoi, am citit cât am putut de mult, m-am uitat la TV (incredibil, nu?) pentru că am aflat cu totul întâmplător că pe postul Euforia se difuzează un serial spaniol făcut după romanul Iubirile  croitoresei de Maria Dueñas. E destul de bine realizat, însă trebuie să recunosc că mi-e destul de greu să urmăresc la televizor de luni până joi, la ora 20, câte un episod întrerupt de calupuri publicitare. Din fericire mai sunt doar 10 episoade din 13.
Pe de altă parte, am văzut câteva din filmele nominalizate la premiile Oscar și musai să vă zic că Gravity mi s-a părut cam degeaba, 12 years a slave destul de slăbuț și, deși se spune că e inspirat dintr-un fapt real, mie-mi vine greu să cred că un negru educat ar fi comis greșeala care a dus la cei 12 ani de sclavie.
În plus, am încercat să văd Saving Mr. Banks și am rezista la doar trei sferturi de oră de manifestări schizoide ale personajului feminim, iar acum încerc să văd La grande belezza, însă s-au derulat deja 20 de minute din film și n-am nici o idee despre ce ar putea fi vorba. Constat apetitul producătorilor pentru filme de minim două ore, iar pe mine filmele lungi mă cam pierd pe traseu dacă nu-s palpitante. Iar cele văzute, după cum am spus, nu sunt nici pe departe așa.
Mi-am mai propus să văd The Wolf of Wall Street imediat cum apare o versiune demnă de a fi urmărită online și Philomena pentru că-i cu Judy Dench și-i "a BBC production", când o apărea pe undeva, că acuma nu-i :(
Ca să vedeți că nu-s total cârcotașă, trebuie să vă spun că totuși au fost două filme care mi-au plăcut mult. E vorba de Frozen și Despicable me2. Da, știu că-s filme de animație, da' ce să fac dacă mie alea mi-au plăcut? :p Bașca coloana sonoră de la Despicable me2 care-i un cântec foarte, dar foarte fain. Believe me!
Ladies & gentlemen, Pharrell Williams with Happy


În rest, șoping la greu de la miniPrix pe sistemul comandat, plătit, returnat, suma înapoiată ca voucher cu care iar comand, iar nu-mi place mai nimic, iar retur... Asta e! Nu-i vina mea că nu dau dimensiunile corecte și nici că unele haine arată de parcă ar fi dormit pe ele câinele firmei (asta în cazul în care au unul, dacă nu, n-au nici scuza asta pentru halul în care arată unele haine. Zău!)
Mai aștept o comandă de la Dorothy Perkins cu bijuuri super soldate care s-au epuizat in jumătate de oră și una de la StrawberryNet cu un parfum și un cadouaș pentru o colegă care mi-e dragă și care sâmbătă aniversează ziua de naștere.
Acu vă pup și mă duc că începe acușica serialul! :)

luni, 13 ianuarie 2014

Zara boots

Ieri am ieşit un pic pentru un comision şi, inevitabil, am ajuns iar la mall. La Camaieu sunt reduceri de 70% la multe produse, iar la Zara sunt promoţii care nu-s încă foarte tentante din cauza preţurilor nu foarte scăzute. Totuşi, frumuseţile astea nu m-am putut abţine să nu le cumpăr, cu atât mai mult cu cât era ultima pereche.


Erau reduse 60 de lei şi au costat 109 lei. Nu sunt de piele, însă sunt lucrate foarte frumos şi sunt comode. Sper să mă ţină până mă satur de ele :p

duminică, 12 ianuarie 2014

Cadouri și minuni

Așa cum promiteam ieri, să vă arăt și alte cadouri primite, pe care nu am apucat să vi le arăt.
Cea mai frumoasă surpriză mi-a fost făcută de Lecterița care mi-a trimis un cadou inedit: gulerul-șal. Din păcate, încă nu am avut ocazia să-l port pentru că temperatura se încăpățânează să se mențină peste 0 grade.
Iată-l într-o poză în care nu am reușit nicicum să-i surprind culoarea reală (închipuiți-vă că e un pic mai portocaliu), însoțit de o căciulă la culoare pe care am cumpărat-o special pentru a le purta împreună.


Dacă cu gulerul-șal îmi stă bine, cu căciula arăt de parcă aș fi o persoană cu retard mintal :p Mă gândesc că niște floricele croșetate, aplicate în partea din față a căciulii mă vor face să arăt uman cu ea, doar că nu știu să croșetez floricele și până voi găsi pe cineva care să mi le facă, rămâne în stand-by.

Al doilea cadou pe care vreau să vi-l arăt, vine de la Diana care s-a gândit cât îmi place mie bejul și maroul și, într-o cutie de cadou foarte drăguță, mi-a pus un șal tie dye în culorile astea, un glos Yves Rocher și o mascara.



De la soțul meu am primit o cutie pentru păstrarea ceasurilor, un obiect foarte folositor, pentru că-mi țineam ceasurile în sertarul de la noptieră și când vroiam unul anume, băjbăiam după el prin multitudinea de nimicuri de acolo.

Nu închei înainte de a vă arăta și vouă minunea: ceaiul care înflorește. Poate vă amintiți de ceaiurile pe care le-am cumpărat de Black Friday de la CTS Corner
Printre ele și acesta. Gustul e bun, însă nu extraordinar, eu fiind fan ceaiuri de fructe. Impresia artistică, în schimb, e una deosebită


în plin proces de înflorire

Cam atât pentru azi. Vă pup și vă urez o duminică plăcută!

sâmbătă, 11 ianuarie 2014

Hai, pe cai că se filmează!

Are și lenea o limită, nu? 10 zile din anul 2014 în care n-am scris nici un rând pentru blog. E drept că pe Facebook n-a trecut zi în care să nu evoluez "grațios", dar acolo nu mă vede decât un cerc restrâns.
În schimb, nu mi-a scăpat nici un blog necitit, din cele care mă interesează. Asta ca să se știe :p
Revelionul l-am petrecut la niște vechi prieteni, în ținute casual, menite să ne facă să ne simțim cât mai comod.
cu soțul și Jack, pitbull-ul prietenilor noștri, care e un drăgălaș
Vineri, pe 3 ianuarie, ne-am întors la serviciu, așa că zilele libere n-au fost prea multe.
La finalul anului trecut, cât și la începutul ăstuia, am făcut o groază de cumpărături, majoritatea de la Dorothy Perkins, miniPrix și StrawberryNet. Mi-am cumpărat multe lucruri frumoase, bune, cât și altele, mai nereușite, dar pe care le-am returnat (de la miniPrix, of course!).
Dacă ultimele achiziții de la StrawberryNet vi le-am arătat în ultimul articol din anul trecut, pe cele de la Dorothy Perkins n-am apucat să vi le arăt. Nu am unde să le pun ca să le fac poze avantajoase, așa că aleg să postez poze furate de pe Polyvore :D
rochie din jersey albastru electric, foarte frumoasă și bine lucrată :). A costat 8 lire



bluză din mătase artificială, foarte drăgălașă (la spate, la gât, se leagă cu o fundă neagră). A costat 15 lire

botine de piele cuban heels, mai aurii decât în poză (un pic prea aurii după gustul meu :( ), și care mă nemulțumesc și pentru că au calapodul un pic cam lat și sunt largi la gleznă și nu le pot purta și cu rochii/fuste. Au costat 16 de lire

O bluză superbă pe care mi-au trimis-o cu un număr mai mare, așa că-mi vine cam largă, însă nu-i de nepurtat. Tot 15 lire a costat.
Nu pun link-uri, pentru că s-au epuizat.
De la miniPrix, în schimb, mi-am luat multe lucruri, dintre care vă arăt doar cele la care am găsit poze bune pe net :p

blazer violet, Michele Boyard, calitate f.bună

bluză casual s.Oliver, foarte faină

colier Tally Weijl, cu charm-uri. De efect!

haină oversized cu mâneci 3/4, Piazza Italia.
Drăguță, însă lucrată foarte neglijent (a trebuit să tai eu ațele de la butoniere :( )
fular circular alb, foarte frumos

set colier și cercei foarte frumoși

rochie din tricot de vâscoză, drăguță

rochie din vâscoză și elastan, foarte frumoasă
Astea sunt cam 2/3 din produsele cumpărate și păstrate.
Pe lângă astea, am cumpărat și câteva e-book-uri de la elefant.ro, pentru că n-am putut rezista ofertelor :)
Parte din ele le-am și citit, cea mai cea fiind Poker cu rechinul de Daria Donțova, pe care o așteptam să apară încă de la mijlocul anului trecut și pe care v-o recomand din toată inima. O lectură extrem de tonică și recomfortantă, cu noi aventuri ale Evlampiei Romanova.
Sper să mă mobilizez mâine și să vă arăt și restanțele la cadourile primite.
Până mâine vă doresc o seară frumoasă! :-*

luni, 30 decembrie 2013

Ultima comandă StrawberryNet pe 2013

Astăzi am ridicat de la poştă prima din cele două comenzi lansate recent pe StrawberryNet.

E o comandă micuţă care are doar un cofret Parlez-moi d'amour de la John Galliano şi două Secret Concealer (unul pentru Diana). Sunt mulţumită de achiziţii pentru că, deşi ştiam de corector că e foarte bun, parfumul Galliano l-am comandat dupa review-urile de la Fragrantica. Intuiţia m-a ajutat şi de data asta şi am un parfum care miroase tare bine. Toate produsele au fost mult reduse, făcând obiectul unor campanii de Crăciun.

duminică, 29 decembrie 2013

La sfârșit de an 2013



Iar n-am scris nimic de două săptămâni și nu pentru c-aș fi fost foarte ocupată, ci de lene.
Crăciunul a trecut ca și cum n-ar fi fost, poate și pentru că temperatura exterioară frizează toamna târzie și nicidecum iarna.
Brăduțul a fost împodobit de soțul meu, pentru că eu n-am avut răbdare să-l fac.
Anul ăsta nu m-am mai omorât ca în alți ani să fac bucate peste bucate pe care după câteva zile le aruncam, nici n-am mai scociorât de praf fiecare colț al casei, ci m-am limitat la curățenia obișnuită de sfârșit de săptămână și meniu cu 3 feluri principale. La astea s-au mai adăugat gustări diverse, dulciuri (cozonac, fursecuri, înghețată) și, bineînțeles, fructe. Perfect îndestulător.
Mai mult, n-am primit vizite și nici n-am făcut, ci am stat frumușel la noi acasă și am lenevit în ambele zile de sărbătoare. Vineri, pe 27, am fost la serviciu (pierdere de vreme!), cum va fi și ziua de mâine și cea de marți când mă voi duce la birou ca să am de unde mă întoarce, pentru că mai toată lumea e în vacanța de sfârșit de an.
Cadouri nu am primit prea multe, însă eu sunt mulțumită. De la soț am primit o pereche de bluejeans skinny, o bluză și un ceai grozav de bun, iar de la diverși amici și colaboratori, multe dulciuri și câteva sticle cu băuturi alcoolice :p


cana asta foarte frumoasă mi-am oferit-o eu cadou :p



În plus, am avut eu grijă de suflețelul meu, așa că aștept două comenzi de la StrawberryNet, două de la Dorothy Perkins și tot două de la miniPrix :D
În rest, am văzut tot felul de filme, dintre care cel mai haios a fost unul văzut într-o dimineață la HBO, "Mare și frumos", am văzut episodul Christmas special al sezonului ăsta din Downton Abbey și am citit. Apropo, pentru fetele din campania vALLuntar care au citit "Manichiura pentru mort" de Daria Donțova, țin să le spun că a apărut un alt volum, "Poker cu rechinul", în care Evlampia e la fel de nostimă.
Sper să ne mai vedem zilele astea până la sfârșitul anului! :-*

luni, 16 decembrie 2013

Idei de cadouri de Crăciun

O nouă săptămână a început, ultima înaintea sărbătorilor.
Deja cadourile trebuie cumpărate şi profit de ocazie pentru a vă recomanda câteva locuri cu produse numai bune de pus sub brad
De astăzi, New Yorker dă drumul reducerilor de Crăciun de până la 70%


Am să profit de ocazie şi am să dau o raită pe la magazin.
Deasemeni, la miniPrix găsiţi lucruri drăguţe de dăruit pentru Crăciun şi din toate eu vă recomand papucii de casă Friis&Company (papucipapuci, papuci, papuci sau papucii de casă bărbăteşti Zara ) şi pijamalele Louis&Louisa care trebuie împerecheate de voi bluză + pantaloni sau bluză + pantaloni. Singurul inconvenient e că n-au mai rămas multe mărimi disponibile. O comandă dată astăzi, ajunge sigur până lunea sau marţea viitoare.
La StrawberryNet sunt în continuare multe oferte, însă comandate chiar şi azi, mă îndoiesc că vor ajunge până la Crăciun. Dacă nu-i târziu să ajungă între Crăciun şi Anul Nou, că, nah, Moşul e bătrân şi merge mai greu :p , profitaţi!
Tot de azi apare şi ultima parte a produselor din catalogul de bunătăţi Lidl. Ieri după-amiază a trecut soţul pe la magazin şi aranjau deja marfa pe rafturi.
Să aveţi o săptămână uşoară! :-*

sâmbătă, 14 decembrie 2013

Pregătiri. Plus o cerere de ajutor

Mai sunt 10 zile până la Crăciun și chiar dacă n-am început curățenia mai mult sau mai puțin generală aferentă sărbătorii, de un lucru să fiți siguri: adun ca hârciogul bunătăți de devorat în acele zile de relache.
Când a apărut catalogul glossy Lidl, mi-am făcut însemnări pe el ca o pensionară, însă de ajuns la magazin n-am reușit încă. Azi s-a dus soțul cu pliantul adnotat după el și a reușit să-mi cumpere câteva chestii




Congelatorul dă pe dinafară de plin ce e :p
În plus, tot pentru Crăciun, am cumpărat două vouchere, unul pentru cozonac și unul pentru fursecuri, ambele la o cofetărie deschisă în toamna asta și de la care am mâncat tot felul de prăjituri și au fost foarte bune.
La birou mi-au făcut deja brăduțul,


așa că eu aștept cadourile :D
Singurul meu of la momentul ăsta e că nu găsesc o familie iubitoare pentru micuțul Papillon, pisicul operat care a rămas în 3 lăbuțe.


Este așa de drăgălaș și doritor de mângâieri și alinturi, însă nu-l pot aduce acasă la mine, pentru că Țuțu și Bambu l-ar teroriza =(( Are 2 ani și jumătate, este castrat, știe să folosească litiera,  nu-i mofturos la mâncare și după 4 zile de la operație zburdă ca și cum ar avea toate 4 lăbuțele. Deocamdată e cazat la soacra mea, dar nu e o situație ideală pentru el. Peste o săptămână îl ducem la dr. Liviu Burtan, cel care i-a amputat lăbuța și l-a castrat, pentru a-i scoate firele de la incizie și, după aceea, ar fi grozav dacă l-ar vrea cineva să-i umple viața de iubire. Mă ajutați poate-i găsim căsuță de Crăciun?
Să aveți un weekend frumos! :-*