vineri, 2 ianuarie 2015

Shopping online la început de an


Cum altfel puteam să-mi încep anul, dacă tot sunt atâtea zile libere, decât vânând sale-urile de iarnă.
Și pentru că am descoperit câteva noutăți deosebit de plăcute privind shippingul, am zis să vi le spun și vouă.
Așadar, au început marile reduceri la Mango și la MangoOutlet. Cum ziceam, am descoperit cu plăcere că, în cazul Mango, shippingul este de 29 de lei (și prețurile sunt exprimate în lei!), iar în cazul MangoOutlet, e 9,90 lei. Mă bucur că la ambele au scăzut foarte mult taxele de livrare, pentru că, din câte-mi amintesc, prin vara 2013 shippingul la Mango pentru România era de 24 de euro. Coletele sunt trimise din Spania cu o firma de curierat (din păcate, deși am comandat de vreo două ori, nu-mi amintesc cu ce firma le-am primit), în maxim 7 zile lucrătoare. Dacă aveți un magazin Mango în oraș, cu atât mai bine, pentru că puteți bifa "colect from store" și trimiterea comenzii e gratuită.
Pe MangoOutlet, unde am dat o micuță comandă :p ,  reducerile sunt semnificative, însă mărimile și culorile dispar văzând cu ochii. Așa că, nu ratați!
Tot zilele astea am dat și o mică comandă la miniPrix, pentru că de Revelion au avut ceva reduceri la toate produsele de pe site. Și acum sunt niște reduceri însă pe mine nu mă încântă reducerile punctuale precum cea de azi ori cea de mâine, adică "40% la sacouri și cămăși" (1-2 ianuarie), respectiv "50% la jeans, pantaloni și pulovere" (3-4 ianuarie), pentru că mai întotdeauna găsesc câte ceva de cumpărat și de la alte secțiuni, însă nu mă îndur să dau prețul întreg, așa că renunț să mai comand.
De altfel, perioada de reduceri s-a deschis și în cazul altor magazine online, însă eu sunt mai răbdătoare și nu mă arunc la 50%, ci aștept al doilea sau chiar al treilea val de reduceri, unde prețurile pot scădea până pe la 70-75-80%.
Vă doresc să aveți un an bun și sper să fiți alături de micul meu blog și în 2015.
La mulți ani, tuturor! :)

UPDATE: coletele sunt trimise cu UPS, au numar de urmarire, insa pot fi urmarite cel mai usor prin link-ul direct din contul mangooutlet al fiecaruia

miercuri, 31 decembrie 2014

S-a mai dus un an...

Am tendința să devin melancolică la fiecare sfârșit de an, așa că, pentru a contracara starea, am zis să scriu pe blog. Cum nu petrec nicicum, nu mă dă veselia afară din casă.

Vă urez să aveți un an bun, poate mai bun decât cel de care ne despărțim într-un sfert de oră, să fiți sănătoși și, dacă se poate și îngăduie Creatorul, să vă simțiți iubiți.
Vă pup pe toți cei care mă citiți, știuți și neștiuți! :-*
La mulți ani, dragii mei!

joi, 25 decembrie 2014

Cadourile mele de Crăciun

Se pare că am fost destul de cuminte :)


Înafara dulciurilor, am primit și câteva cosmetice, plus un aparat pentru mani/pedi pe care sper să reușesc să-l folosesc


Dar cel și cel mai mult mă  bucur de noul meu telefon (da, rămân fidelă HTC :p)  care face poze destul de bune (bine, nu la fel de bune ca aparatul foto, dar totuși) și, în plus față de vechiul HTC, are și o cameră secundară decentă.
Vă rog să observați temperatura exterioară. Și azi o să fie cam la fel de cald, de pot să spun că fac Crăciunul în Florida or smth =))
Să petreceți bine zilele astea! :-*

miercuri, 24 decembrie 2014

ebay & miniPrix goodies

Pentru că am amânat prea mult postarea asta, iată-mă în situația în care nu am timp de poze și sunt nevoită să le copiez de pe net.
Deci, avem așa:



Două inele extrem de frumoase, primul placat cu aur roz, iar cel de-al doilea cu aur alb. Fiecare a costat cca. 4,50 $. Pe Aliexpres.com erau mai ieftine, însă faptul că acolo nu se poatre plăti prin PayPal, m-a determinat să renunț a le comanda de acolo. Au venit dupa o lună la poșta vamală, unde am stat la coadă o oră. Dar a meritat! :)
Cealaltă comandă pe care vreau să v-o arăt e cea de la miniPrix.
Pe lângă o geacă odios de urâtă, no name, pe care scria maaaaare Made in China și care, bineînțeles că pe site arăta onorabil, am mai comandat niște ghete foarte frumoase (Eram)


Sunt negru intens (nu ca în poză), sunt foarte comode și poți încropi cu ele foarte ușor un smart casual outfit.


Celălalt produs comandat e o geantă Alcott care e tot atât de frumoasă precum se vede în poză. O văzusem pe un blog străin și am zis că e de neratat, mai ales la prețul pe care o are.



Am mai comandat un top New Look, care arată ca o lenjerie intimă ;)
Geaca nu v-o mai arăt (am comentat la articol pe site), că nu merită și, bineînțeles că am returnat-o.
Cam astea-s restanțele promise.
Înainte de a-mi continua bucătăreala, dați-mi voie să vă urez să aveți un Crăciun liniștit și să primiți cadourile pe care vi le doriți, indiferent dacă ați fost cuminți sau nu :)

sâmbătă, 20 decembrie 2014

Ultima comandă la StrawberryNet

pe anul 2014, bineînțeles :p
Mi-am cumpărat un cofret Oscar de la Renta - Live in love


și un travel set Clinique.


Parfumul îl mirosisem cu ceva timp în urmă la o colegă și mi-a plăcut, însă acum nu m-a mai impresionat deloc. E drept, că atunci când l-am mirosit prima dată era încă cald afară, așa că, cel mai probabil o să-mi placă din nou la primăvară/vară.


Produsele Clinique sunt OK și, mai mult decât atât, am fost tentată de setul ăsta pentru că avea și un chubby stick. Dezamăgirea a existat doar în momentul în care am primit pachetul și am constatat că chubby stick-ul e mini (1.2 ml.), deși pe site, la descrierea setului, scrie ca are 3 ml. (full size). Eh, dar asta e!
Cadou am avut o trusă micuță Fashion Fair, fără cutie, care însă arată destul de onorabil încât să fie dată cadou.
Acum, la final de an, am mai primit niște comenzi la miniPrix și ebay, pe care am să vi le arăt în zilele ce urmează.
Să aveți un weekend plăcut și spor la treabă celor care se pregătesc de Crăciun! :)

duminică, 14 decembrie 2014

O nouă comandă StrawberryNet şi un cod de reducere valabil doar azi


Săptămâna asta am ridicat o comandă făcută pe la mijlocul lunii noiembrie. A durat mult mai mult decât de obicei ca să ajungă la mine, dar a ajuns în perfectă stare.
Pe lângă cofretul Vince Camuto, al cărui parfum miroase într-un mare fel, eu fiind iubitoare de parfumuri deosebite ca aromă (rum patchouli vanilla floral leather animalic)


am mai cumpărat cremele de mâini Cath Kidston care sunt foarte bune şi, totodata, miros foarte frumos.


Cadou am primit o mascara Megavolume Calvin Klein (preferata mea imediat după Hypnose!) şi un portfard mov StrawberryNet, care e bine lucrat, încăpător şi, bineînţeles, extrem de folositor :)

În pachet am avut un pliant "Gift Guide 2014 Christmas", care, pe ultima pagină avea niște coduri de reducere, însă doar unul mai este valabil (până AZI, 14 decembrie!), celelalte fiind deja outdated. Codul SNETXMAS5S oferă un discount de 5% la toate produsele skincare.



Sper să vă fie de folos, cu atât mai mult cu cât acum, înainte de Crăciun, sunt nişte reduceri pe site pe care cu greu le poţi ignora.
De exemplu trusele astea de călătorie de la Clinique care, deși conțin și produse de machiaj, sunt de găsit la secțiunea Skincare, deci beneficiază de reducere în plus cu minunatul cod.
Prețul lor este foarte bun, vă garantez! Am văzut un set oarecum asemănător la Kendra, care conținea doar o cremă de față full size (diverse game), o mini cremă de ochi, un mini chubby stick (1.2 ml.) și un portfard si costa nu mai puțin de 290 de lei! Deci astea merită cumpărate, fără îndoială
Nu-mi mai rămâne decât să vă urez să aveți o duminică plăcută și happy shopping!

marți, 25 noiembrie 2014

Campanie Farmec de Ziua Naţională a României



Tocmai am primit un e-mail de la Farmec cu această minunată promoţie şi m-am gândit că multe dintre voi sunteţi interesate.


Este o oportunitate grozavă, cel puţin pentru fetele din străinătate, să-şi comande produse cosmetice româneşti foarte bune.
Transportul gratuit se face către România, Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Suedia.
Mă folosesc de ocazie ca să vă recomand cea mai bună cremă de ochi folosită vreodată (sunt la al 5-lea tub!), crema Aslavital Lift Intensiv contur ochi şi buze
Eu nu sunt endorser Farmec (nici nu ştiu să fie vreunul la Iaşi!), aşa că acest articol este o recomandare, strict după experienţa mea cu produsul cumpărat.
Happy shopping, girls! :)

joi, 20 noiembrie 2014

I Wanna Hold Your Hand

Nu, nu-i numai primul single al celebrilor Beatles, ci și ceea ce ar dori fiecare femeie să audă de la cel care-i este drag. Doar că, niște mâini nu tocmai moi și călduțe, nu-s cel mai plăcut lucru.
Dar pentru asta exista cremele de mâini și, dintre toate, L'Occitane Fleurs de Cerisier este preferata mea.
Înafara faptului că hidratează foarte bine, mirosul e de-a dreptul divin. Și se menține pe piele destul de mult. De fapt, toată gama de produse Fleurs de Cerisier este grozavă.


De ce vă spun asta? Pentru că tocmai am primit un e-mail de la L'Occitane care mă anunță că au niște promoții foarte bune în magazinul online cu ocazia Black Friday.


Nu știu cum sunteți voi, însă eu abia aștept să-mi devalizez cardul =))

Diamonds are a girl's best friend

"Pune bani deoparte până de Black Friday, www.gemsale.ro promite cele mai mari reduceri dintre site-urile de profil"

Asta ne cânta prin anii '50 celebra Marilyn Monroe. Doar că, nu toate fetele au norocul să aibă aşa un "prieten". Şi atunci, ce-i de făcut? Soluţia o găsim pe www.gemsale.ro
Putem purta pietre semi-preţioase. Că şi acelea sunt frumoase! 


Mai mult, astrologii ne vorbesc de influenţa acestor pietre asupra reprezentanţilor celor 12 zodii, aşa că, fetelor, căutaţi mărgelele din pietre semipreţioase care se potrivesc zodiei voastre şi, cine ştie, poate veţi avea mai mult noroc, veţi fi mai fericite, mai sănătoase şi, nu în ultimul rând, mai iubite :)

De perle, ce să mai zic. Cu un şirag la baza gâtului şi o "micuţă rochie neagră" poţi fi sigură că vei fi elegantă la orice petrecere. Poate chiar la cea de Crăciun!
Pentru cele care se pricep şi le place să-şi confecţioneze singure podoabele, la acest magazin online pot găsi tot felul de accesorii de bijuterii şi chiar uneltele necesare mărgelitului

Şi chiar dacă acesta este un articol publicitar, nu pot să nu remarc preţurile scăzute ale produselor de la acest magazin online.
Un şirag de perle la aşa un preţ, nu cred că veţi mai găsi niciunde!
Mai mult, cu un pic de ajutor din partea tutorialelor de pe Youtube, puteţi face cele mai spectaculoase bijuterii.

La finalul acestui articol, nu mă pot abţine să nu vă arăt şi nişte globuri de zăpadă, o nebunie!

http://www.gemsale.ro/accesorii-fimo/974-glob-de-zapada-fimo.html


http://www.gemsale.ro/accesorii-fimo/975-snowglobe-fimo.html

Nu uitaţi că, la noapte încep reducerile de Black Friday! Spor la cumpărături! :)

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Comanda iHerb din luna octombrie

Și de data asta am pus în coș o groază de trialuri pe care le mai aveam și mi-au plăcut.
În plus, în comanda asta am avut și chestii pentru două colege, produse pe care, în mod evident, nu le-am mai putut poza pentru că le-am dat imediat cum le-am primit, că nu numai eu sunt nerăbdătoare :p
Mare lucru nu am comandat, pentru că am vrut să mă încadrez în greutatea de 1,8 kg. pentru livrarea cu 4 dolari, și numai pasta de dinți Desert Essence are o greutate destul de mare.


Înafara pastei de dinți, pe care am comandat-o împreună cu serumul Pycnogenol de la Madre Labs , am mai luat un lipgloss e.l.f. în nuanța Bombshell (e primul produs e.l.f. pe care-l am!), un set de dopuri pentru urechi care-mi sunt extrem de folositoare (am vecini destul de gălăgioși și adorm greu sau deloc când e zgomot) și mi se par a fi destul de bune, pentru că sunt moi, rămân în urechi oricât m-aș foi și, în plus, au și acea cutiuță în care le pot pune atunci când călătoresc.
Restul sunt produse trials.
Săpunurile South de France îmi plac mult, așa că, dacă am avut ocazia, mi-am mai cumpărat toate cele patru tipuri de miniaturi. Fac multă spumă foarte fină și nu usucă deloc mâinile.
Vitaminele nu au ce să-mi strice, așa că le-am pus și pe ele în coș, iar mini-șampoanele sunt o ocazie bună să încerc și alte produse pentru scalpul meu mofturos.
Pe lângă toate acestea am mai avut și 4 balsamuri de buze de la Sierra Bees (am uitat să le pozez) care mi se par destul de bune și, calitativ, le-aș compara cu cele de la TIS Farmaceutic, doar că la aceeași cantitate am dat mai puțini bani.
Asta e toată comanda mea și vă reamintesc, pentru cele care vreți să dați o primă comandă, că puteți folosi codul GGP540 pentru a obține un discount de 10$ atunci când în coș aveți produse de peste 40$ sau de 5 $ atunci când prețul produselor este sub 40$.
Să aveți un weekend plăcut! :)