duminică, 7 august 2016
Reducerea reducerilor la C&A
Așteptam campania asta de ceva timp, însă, de data asta m-a prins un pic "descoperită". Financially speaking :D
Dar, din toată sărăcia, tot mi-am cumpărat câteva lucruri, că așa mă feresc eu de depresie.
Oricum, oferta nu a fost așa de bogată ca în alte dăți, unele produse, precum pijamalele, care-s destul de faine la C&A, lipsind cu desăvârșire.
Să vă arăt ce am luat
Geacă biker 20 de lei (preț inițial 149 de lei, apoi redusă la 40 de lei)
Pantaloni scurți, 20 de lei, un pic cam mari, însă era singura pereche, așa că i-am luat
Maiou din crepe, 20 de lei.
Rochie de tricot, 20 de lei. Am luat și un set de curelușe (argintiu/alb) pentru rochia asta și nu numai, 10 lei.
Shopper-bag, lucrată destul de mișto, 45 de lei.
După cum vedeți, "cumpătare" is my middle name :))
Dacă sunteți interesate, mai aveți timp până deseară să profitați de ofertă. Și dacă tot vă duceți la mall, treceți și pe la H&M unde e "cântecul de lebădă" al soldurilor, cu încălțăminte la 20 de lei, rochii cu 30 de lei și multe altele, la prețuri mult mai mici față de cele din magazinul online.
De vă duceți sau nu, eu tot vă urez să aveți o duminică seara plăcută!
vineri, 22 iulie 2016
Solduri de vară de la H&M (2) - eșecuri
Am recidivat cu alte două comenzi pe site-ul H&M, însă, de aceste două dăți nu am mai avut așa mult noroc.
În prima comandă am avut această rochie superbă
care, însă, ar veni de minune unei fete cu conformația de tip "scândură de călcat" aka fără nici un fel de rotunjimi, că ți le adaugă din plin,vizual, rochia. Returnată!
A doua dezamăgire e o bluză care, în realitate, nu arată nicicum ca-n poza de pe site
După cum observați, bluza pare a fi cambrată, nici foarte lungă, dar nici scurtă, însă sigur una elegantă. Nimic mai fals! Produsul primit de mine, deși respectă în linii mari decrierea, e un cămeșoi lung până la vreo 2 palme sub fund (vă reamintesc, am 1.77 m., deci nu-s tocmai o pitică!), extrem de largă, deși e mărimea mea, pentru că-mi vine bine doar la umeri, iar mânecile alea foarte largi sunt extrem de ciudate: fiind dintr-o pânză de bumbac moale, nu stau îndoite nicicum, deci, ca să zic așa, le cam bagi în borș dacă te nimerești undeva la masă :D În poză, cel mai probabil că au strâns la spate cămașa, pentru că altfel, oricât de mică ar fi mărimea, croiala nu e de așa natură încât să stea cambrată pe corp. Returnată!
În aceeași comandă am mai avut și o pereche de sandale, singurul produs de care sunt mulțumită
În cea de-a doua comandă (de fapt prima, însă mi-au fost livrate de Cargus în ordinea inversă trimiterii), am avut o pereche de bluejeans, nu foarte reduși, însă i-am luat că păreau promițători
Deși, sunt mărimea mea, nu stau tocmai strânși pe picior în partea de sus, ba chiar fac niște cute cam inestetice. Deasemeni, materialul este foarte subțire și oarecum lax, iar talia, deși e doar "regular", e înaltă (mai înaltă de atât, zău că nu se poate!). Mă mai gândesc dacă-i returnez sau nu.
Cam astea-s toate cumpărăturile din ultima vreme, din păcate nu prea izbutite.
Aștept încă un colet de la StrawberryNet expediat de ei pe 26 iunie, ajuns în țară pe 2 iulie, procesat de BSI pe 4 și trimis (conform Infopost) la oficiul poștal 13 vamal din Iași pe 6 iulie. Și de atunci stă. Azi se împlinesc 16 zile calendaristice de când comanda mea de cosmetice zace într-o magazie de poștă, în Dumnezeu știe ce condiții :( Și nu ai cui te plânge! Am sesizat la Infopost, mi-au dat și număr la sesizare (4554/18.07.2016), și ce dacă. E strigător la cer! Și trimiterea mea e una recomandată, care are tracking no. și pot vedea de când zace la ei, însă în cazul trimiterilor simple, din cauza Poștei Române și a comisionarilor vamali de la oficiul cu vamă (aceiași împuțiți aroganți de ani de zile!), îți cam iei gândul de la ce ai de primit.
Na, că mi-am spus oful, așa că vă las, dorindu-vă să aveți un weekend pe placul fiecăruia!

sâmbătă, 9 iulie 2016
Solduri de vară de la H&M
Suntem în plin sezon de soldare, iar eu sunt slabă în fața tentațiilor, așa că azi, dis de dimineață, am dat o raită prin Palas Mall. M-am oprit în mod deosebit la H&M, pentru că știam deja că unele lucruri sunt mai ieftine în magazin decât pe site și viceversa. Și nu m-am înșelat!
Cum nu se cade să pleci cu mâna goală, iată achizițiile mele de azi. Că mâine e altă zi, alte tentații... :))
În final, dacă trag linie, pe lângă că sunt soldate, am mai făcut o economie de vreo 90 de lei, cumpărându-le mai ieftin decât sunt pe site ;) Nu că mi-ar fi trebuit musai vreunul din obiecte, dar dacă erau reduse :))
Vă pup și vă urez să aveți un weekend așa cum vi-l doriți! :-*

bluză 64,90 lei |
espadrile 49.90 lei |
bluza 40 lei + espadrile 40 lei |
bluză cu umerii goi 89.90 lei |
cum puteți vedea, 40 de lei |
rochie cu guler polo 35.90 lei |
în magazin, 30 de lei |
În final, dacă trag linie, pe lângă că sunt soldate, am mai făcut o economie de vreo 90 de lei, cumpărându-le mai ieftin decât sunt pe site ;) Nu că mi-ar fi trebuit musai vreunul din obiecte, dar dacă erau reduse :))
Vă pup și vă urez să aveți un weekend așa cum vi-l doriți! :-*
joi, 7 iulie 2016
O mică comandă iHerb
Pe 22 iunie am dat o comandă la iHerb, notificată fiind de ei că-mi expiră creditul de loialitate.
Nu-mi trebuia nimic, însă am zis să comand din nou lucruri pe care le-am mai avut și mi-au plăcut.
Să le luăm pe rând, deci.
Crema Kiss My Face Sensitive Side 3 in 1 cu SPF 30, pentru că expiră tocmai în 2018 și e și tare bună :)
Tiger Balm Ultra Strength, fără de care nu pot funcționa când mă apucă durerile de cap
Săpunul South of France Lush Gardenia, pentru că n-am mai întâlnit un altul care să miroasă atât de frumos (parfumează și baia!) și să nu usuce pielea de pe mâini
M-au tentat și am cumpărat și picăturile oculare lubrifiante Visine pentru lentile de contact. Am dat 5 $ pe 15 ml., în contextul în care Systane, sau alte asemenea care pot fi puse peste lentile, au doar 10 ml., iar prețul incepe de pe la 40 de lei.
De la Try&Save am luat tonicul pentru față Witch Hazel de la Madre Labs și pasta de dinți Auromere, fiecare din cele două produse costându-mă 1$.
Cadou am primit un foarte folositor metru de croitorie, în cm. pe o parte și în inch pe cealaltă.
Coletul a venit foarte repede de data asta, în numai 12 zile. În schimb, se pare că au renunțat total la mijloacele de protecție a produselor. Obiectele erau puse în cutie fără air-bags ori hârtie mototolită, însă, am avut noroc și au ajuns toate întregi. Probabil că, dacă aș fi avut ceva mai fragil, ajungea bucăți :(
Am fost tentată să pun în comandă și un BB cream Missha care tocmai reintrase în stoc, însă am văzut că l-au scumpit (13.75$) și-mi convine mai mult să-l iau din Coreea de pe ebay, cum am și făcut (10.30$ cu free shipping).
Așadar, cam asta a fost toată comanda mea.
Modest, nu? ;)

Etichete:
iHerb
luni, 27 iunie 2016
Reviste grecești cu cadou - iunie 2016
Cred că deja v-ați obișnuit ca, după ce vă arăt unde am fost în vacanță, să revin ulterior cu un articol în care să vă arăt revistele glossy grecești pe care le-am cumpărat exclusiv pentru inserturi, pentru că nu, nu am învățat încă limba greacă :D
Pozele nu sunt prea grozave pentru că le-am făcut la lumina becului din camera de hotel, pentru că acasă am venit doar cu inserturile, revistele fiind donate fetelor de la recepția hotelului,
Unele au fost luate în mai multe exemplare datorită cadoului tentant.
În final, astea sunt toate cadourile, adunate
O mini-mascara Benefit They're real! (nu prea-mi place pentru că se demachiază extrem de greu), un gloss LA Angel (probabil brand grecesc, însă destul de bun și arată tare bine pe buze), mini-mascara Lancome Hypnose Drama și mini-rujuri Yves Saint Laurent x 2, ca să fie acolo :), mini-glossul Lancome In Love și mini-fondul de ten Lancome Teint Miracle. Dintre toate, nu găsesc mini-mascara Armani :(
Tot din aceeași serie sunt și blush-ul FAB (cred ca tot brand grecesc), foarte drăguț și cremos, și uleiul tratament de păr Elixir Ultime de la Kerastase, produs mini (50 ml.)
Inserturile nu au fost cine știe ce. În absolut toate am găsit duo-ul șampon/balsam Elvive Extraordinary, iar în alte câteva, pliculețe cu crema Biotherm Everplump ori binecunoscutul peel-off cu o bucățică de servețel impregnat cu parfumul Candy Kiss de la Prada.
Cea mai scumpă revistă a costat 6,50 euro și a fost cea cu uleiul Kerastase. Sunt reviste de pe iunie, mai și aprilie. Cam astea sunt "capturile" mele în ceea ce privește revistele grecești. Dacă urmează să călătoriți în Grecia și vreți să știți ce reviste să căutați, nu ratați blogul FoxyLadyNews, unde Maria ne ține la curent cu toate aparițiile editoriale ale revistelor glossy cu cadou (pentru ca să înțelegeți ce scrie, traducere automată din greacă în engleză)
Pozele nu sunt prea grozave pentru că le-am făcut la lumina becului din camera de hotel, pentru că acasă am venit doar cu inserturile, revistele fiind donate fetelor de la recepția hotelului,
Unele au fost luate în mai multe exemplare datorită cadoului tentant.
În final, astea sunt toate cadourile, adunate
Tot din aceeași serie sunt și blush-ul FAB (cred ca tot brand grecesc), foarte drăguț și cremos, și uleiul tratament de păr Elixir Ultime de la Kerastase, produs mini (50 ml.)
Inserturile nu au fost cine știe ce. În absolut toate am găsit duo-ul șampon/balsam Elvive Extraordinary, iar în alte câteva, pliculețe cu crema Biotherm Everplump ori binecunoscutul peel-off cu o bucățică de servețel impregnat cu parfumul Candy Kiss de la Prada.
Cea mai scumpă revistă a costat 6,50 euro și a fost cea cu uleiul Kerastase. Sunt reviste de pe iunie, mai și aprilie. Cam astea sunt "capturile" mele în ceea ce privește revistele grecești. Dacă urmează să călătoriți în Grecia și vreți să știți ce reviste să căutați, nu ratați blogul FoxyLadyNews, unde Maria ne ține la curent cu toate aparițiile editoriale ale revistelor glossy cu cadou (pentru ca să înțelegeți ce scrie, traducere automată din greacă în engleză)
duminică, 19 iunie 2016
Creta, iunie 2016
Gata, s-a terminat și vacanța asta :(
A fost bine, ba chiar uneori, foarte bine. Și anul ăsta am găsit o ofertă foarte bună pe site-ul celor de la Tez-Tour și, pentru ridicola sumă de 218 euro de persoană, am călătorit de la București la Heraklion și retur cu avionul și am stat 7 nopți la Michalis Apartments în Hersonissos.
Pentru că alături de noi a fost și prietena mea, Lușa, anul ăsta am luat un apartament cu două dormitoare.
Ne-am plimbat mult pentru că am închiriat o mașină pe toată durata sejurului. Singurul loc pe care soțul meu ținea să-l vadă, însă e tare departe de Hersonissos și am zis pas, e Chania.
În rest, am bifat Agios Nicolaos de vreo două ori
Am fost și suporteri la primul meci al echipei României (cel cu Franța) la Campionatul european de fotbal
Cât am stat acolo, după plimbarea de seară, noi. fetele. ne delectam cu un pahar de vin, musai cretan :)
Cea mai bună băutură, însă, a fost granita. Răcoritoare, gustoasă și mult superioară calitativ celei pe care o găsim uneori în România. La noi, se pare, că nu știu s-o prepare, atâta timp cât gheața rămâne albă în pahar și tot ce bei e doar siropul. Acolo, siropul în sine e înghețat, așa că bei până la ultima picătură :)
Din bucătăria zonei, am încercat doar musacaua care e grozav de gustoasă
baclavaua,
și pita chicken gyros de la Mc Delly's, cel mai bun dintre toate cele mâncate vreodată
A trecut tare repede, așa că deja facem planuri pentru septembrie când am vrea să mergem in Zakynthos. Sper să ne iasă pasiența! :)
În zilele următoare vreau să scriu tradiționalul articol despre revistele grecești cu cadou, pentru că și de data asta am avut de unde alege.
A fost bine, ba chiar uneori, foarte bine. Și anul ăsta am găsit o ofertă foarte bună pe site-ul celor de la Tez-Tour și, pentru ridicola sumă de 218 euro de persoană, am călătorit de la București la Heraklion și retur cu avionul și am stat 7 nopți la Michalis Apartments în Hersonissos.
vedere din balconul apartamentului |
Ne-am plimbat mult pentru că am închiriat o mașină pe toată durata sejurului. Singurul loc pe care soțul meu ținea să-l vadă, însă e tare departe de Hersonissos și am zis pas, e Chania.
În rest, am bifat Agios Nicolaos de vreo două ori
Agios Nicolaos |
Ultima zi am dedicat-o capitalei insulei, Heraklion, unde noi mai fusesem, însă Lușa nu.
|
biserica Sf. Tit din Heraklion |
Din peregrinările noastre, poze cu marea incredibil de frumoasă
Una dintre marinele din Agios Nicolaos |
Am fost și suporteri la primul meci al echipei României (cel cu Franța) la Campionatul european de fotbal
Cât am stat acolo, după plimbarea de seară, noi. fetele. ne delectam cu un pahar de vin, musai cretan :)
Cea mai bună băutură, însă, a fost granita. Răcoritoare, gustoasă și mult superioară calitativ celei pe care o găsim uneori în România. La noi, se pare, că nu știu s-o prepare, atâta timp cât gheața rămâne albă în pahar și tot ce bei e doar siropul. Acolo, siropul în sine e înghețat, așa că bei până la ultima picătură :)
Din bucătăria zonei, am încercat doar musacaua care e grozav de gustoasă
Cea mai bună musaca la Mezes by Alex & Christine în Koutouloufari |
o baclava so-so la care s-a adăugat aiurea frișcă :( |
Uitam de o mâncare numită ghiveci, însă e cu totul altceva decât ghiveciul nostru de legume.
E făcută din carne de vită și niște paste micuțe care arată cu boabele de orez ceva mai mari, totul gătit în sos de roșii și acoperit cu o crustă de brânză.
La Mc Delly's făceau și o pizza foarte bună, din care ne-am înfruptat de vreo două ori, deși nu-i fel specific grecesc
Cât am stat acolo am suferit toate trei fetele din grup (pe lângă noi, a mers și o familie de amici) de un disconfort ocular teribil. Ne usturau ochii mai tot timpul, deși am purtat ochelari de soare cu protecție de nivel 3. Din când în când căutam un loc umbros, să ne odihnim un pic ochii. Lumina albă a soarelui, extrem de puternică, a venit de hac ochilor noștri.
Pun și două selfie-uri pentru că, din păcate, din toate cele făcute de toată lumea, sunt cam singurele poze în care arăt uman :P
La Loggia venețiană, loc în care sunt acum birourile primăriei Heraklion, unde frecau menta cu spor niște dudui, cam ca la noi - parol, am stat și le-am observat :))) |
într-un parc micuț în Agios Nicolaos |
A trecut tare repede, așa că deja facem planuri pentru septembrie când am vrea să mergem in Zakynthos. Sper să ne iasă pasiența! :)
de pe terasa Mc Delly's, în ultima seară |
În zilele următoare vreau să scriu tradiționalul articol despre revistele grecești cu cadou, pentru că și de data asta am avut de unde alege.
luni, 6 iunie 2016
Plec, vă pup
Mâine o să am o zi tare grea. Dis de dimineață, adică la 6 jumate, plec la București. Așa că pe la 3 jumate trebuie să mă trezesc, pentru ca la 5 să fiu la aeroport pentru check-in. La 7,30 ajungem la București și, până la 15,15 când pleacă cursa de Heraklion, stăm și așteptăm. Apoi, aproape 2 ore de zbor spre Creta și, poate, pe la 7 - 7,30 seara vom ajunge la hotelul nostru de la Hersonissos. Sper să nu fiu dezamăgită și oboseala să merite :)
Plec lăsându-l în urmă pe Țuțu bolnăvior, dar cu convingerea că vecina mea dragă, Alina, o să aibă multă grijă și de el și de Bambu.
Azi am ales să vin la birou, pentru că nu vreau să pierd nici o zi din concediu nefolosită pentru vacanță. Bagajele sunt aproape gata, proba de foc fiind doar cântărirea lor, la final :d
Tot azi am de primit și două comenzi făcute la H&M, însă din păcate doar una intră în posesia mea în timp util pentru articolul ăsta, cealaltă urmând să-mi fie adusă de foarte amabilul curier Cargus, care, deși are zona unde e biroul meu, mi-a promis că vine deseară acasă să-mi aducă celălalt pachet, imediat cum primește datele de livrare de la H&M care, înțeleg că trimit în mod frecvent comenzi fără aceste date :(
În comanda care are datele complete, am geaca asta, comandată cu un cod de reducere de mulțumire în procent de 25%+transport gratuit
În cealaltă comandă, am o pereche de jeansi albi, pentru că dintre cei pe care îi am din anii trecuți, nu-mi mai vine bine nici o pereche
Acum mă întorc la muncă și voi reveni aici cu poze de la mare, în măsura în care voi avea net destul de bun. Vă pup și vă doresc zile însorite! :-*

Creta
,
Grecia
,
Ţuţu Bambu
,
vacanță
joi, 2 iunie 2016
Am acordat primul meu interviu
În urmă cu câteva zile am fost contactată de Mădălina Stama de la femini.ro, pentru a acorda un interviu pe tema protecției solare.
Colaborarea a mers strună și, iată, vă las acum, aici, link către articol.
Nu știu cât de folositor e pentru alții ceea ce spun eu acolo, însă trebuie să vă asigur că am abordat subiectul cu maximă sinceritate.
Articolul face parte dintr-o serie de interviuri acordate de bloggerițe din România, iar pe site-ul femini.ro puteți găsi multe subiecte interesante atât din beauty, cât și din fashion, sănătate și timp liber.
Aștept feedback-ul vostru cu nerăbdare! :)
P.S. AMR Creta 4 zile!

Blogger
,
eveniment
,
ineptii
,
părerea mea
miercuri, 18 mai 2016
Mai, cu vreme de toamnă
Vremea asta mă deprimă teribil! Azi dimineață erau doar 9 grade, iar când am ieșit de la birou erau vreo 12 și ploua :( Mă simt stoarsă de puteri din cauza frigului și a cerului veșnic înnorat.
Oricum, mă îmbărbătez gândindu-mă că mai e puțin și plec la mare, soare, căldură...
Până atunci, până și cumpărăturile sunt pentru sezon mai rece, așa că, hai să vă arăt ce mi-am mai luat de la H&M.
Printre rateuri, trebuie să menționez și o geacă biker pe care am luat-o în mărimea cea mai mare (44) și care e incredibil de mică (cred că-i bună pentru cineva care poartă 40!). Începând cu mânecile foarte strâmte și cam scurte, și terminând cu jacheta în sine, care e strâmtă și foarte scurtă.
Toate produsele sunt cumpărate din secțiunea de reduceri.
În rest, de mâine încep iar un calup de 3 zile cu ore de șofat, așa că după-amiezele îmi vor fi iar ocupate. Continuu să visez la Creta, în timp ce centrala duduie :d
AMR 20 de zile :))
Oricum, mă îmbărbătez gândindu-mă că mai e puțin și plec la mare, soare, căldură...
Până atunci, până și cumpărăturile sunt pentru sezon mai rece, așa că, hai să vă arăt ce mi-am mai luat de la H&M.
Căciulă cu lânică moale precum cașmirul, 7 lei
Bluză, care e, de fapt, dintr-un tricot destul de ordinar, și care merită fix prețul pe care l-am dat acum (20 de lei)
Gloss destul de fain, într-o culoare care mă prinde și a costat doar 12 lei :)
Rujul, în schimb, nu mi s-a potrivit, însă i-am găsit stăpân. E foarte cremos și se simte plăcut pe buze, însă e cvasi-invizibil pe buzele mele. Am dat 20 de lei pe el.
Am trimis-o retur și pentru că, cu excepția zonelor inserate din poliuretan, restul e dintr-o cârpă moale și fără nici un fel de formă. Am dat 120 de lei pe ea și zic că nu merită.
În rest, de mâine încep iar un calup de 3 zile cu ore de șofat, așa că după-amiezele îmi vor fi iar ocupate. Continuu să visez la Creta, în timp ce centrala duduie :d
AMR 20 de zile :))
Etichete:
H and M
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)