Iaca am intrat și în anul în care îmi sărbătoresc semi-centenarul, lucru nu chiar dătător de fericire, dar, na, asta e, toți îmbătrânim!
N-am mai scris de o lună, cauza exclusivă fiind lenea. De fapt, am preferat ca în timpul liber să mă uit la filme și să citesc. Că tot veni vorba, în 2017 am citit un pic mai mult decât în 2016, însă nici pe departe cât a citit Vio.
Deci, conform Goodreads, în 2017 am citit 23 de cărți cu un total de 6449 pagini. Încă una și făceam o medie de 2 cărți pe lună, dar n-a fost să fie :P
Cele notate cu 5 stele sunt Viaţa de poveste a lui A.J. Fikry de Gabrielle Zevin, Soniecika de Ludmila Ulițkaya, Pantofi italienești de Henning Mankell și Cei doi domni din Bruxelles de Eric-Emmanuel Schmitt.
Cele cu 4 sunt cele mai multe. Așadar, Valea Minunilor de Amy Tan, Man de Kim Thuy, Eroare (Regii timpului #2) de Laura Nureldin, Medeea și copiii săi de Ludmila Ulițkaya, Zile întunecate de Yrsa Sigurdardottir, Nopți cu ploi și stele de Maeve Binchy, carte pe care am căutat-o de am înnebunit și, până la urmă am cumpărat-o de pe okazii, Copiii de pe strada mea de Iustin Mihailov, Omul de ianuarie de David Mitchell, Fetița căreia nu-i plăcea numele său de Elif Shafak și Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscut de Tatiana Niculescu Bran. Printre cele cu 3 stele sunt două cărți de la care aveam mari așteptări și m-au dezamăgit. Este vorba de O viață mai bună de Anna Gavalda și Prietena mea genială de Elena Ferrante. Cea de-a doua carte e prima dintr-o serie de 4 numită Tetralogia napoletană, însă neplăcându-mi prima în mod deosebit, nu sunt tentată să le citesc și pe următoarele.Tot cu 3 stele am notat și Salvând peștii de la înec de Amy Tan, carte începută în decembrie 2008, lună în care a murit tata, și abandonată pe motiv că era super plictisitoare și pe alocuri deprimantă și în perioada aceea numai asta nu-mi trebuia. Am reluat-o anul trecut la insistențele Melaniei (Șilavarăcald), care mi-a spus că ei i-a plăcut, însă până am terminat-o, mi-a scos peri albi. Nu mi-a plăcut și consider că e cea mai slabă carte scrisă de Amy Tan, scriitoare ale cărei cărți eu le iubesc de-a dreptul.
Celelalte 3 cărți de 3 stele au fost doar niște "derapaje" necontrolate. Nici Love&gelato Vacanță la Florența de Jenna Evans Welch, nici Promisiune de lux de Asa Hellberg și nici Un an în Provence de Peter Mayle nu m-au îmbogățit spiritual cu nimic, însă la vremea lor au fost haioase.
La final, vă prezint eșecurile pentru care consider că am dat bani și am pierdut timpul de pomană. Prima ar fi partea a doua a seriei lui Asa Hellberg, Marele secret. Dacă prima a fost de 3 stele, a doua cu indulgență a primit 2. Celelalte sunt Femei fără bărbați de Shahrmush Parsipur și Noaptea de foc de Eric-Emmanuel Schmitt, ambele romane alegorice, în care abstractul a fost deseori de neînțeles pentru mine. Probabil o persoana mai instruită în sensul ăsta le va aprecia. Eu, însă, nu :(
Pe lângă aceste cărți, au mai fost vreo 3 citite, însă neindexate de Goodreads și nu mi-am bătut capul să le indexez, așa cum am făcut cu Copiii de pe strada mea scrisă de un medic ieșean, despre cartierul Păcurari, cartier în care a copilărit și în care mi-am petrecut și eu mare parte din copilărie.
Cu articolul ăsta am spart gheața în noul an și sper să scriu ceva mai mult decît anul trecut.
Vă urez să aveți un an 2018 cu împliniri, fericire și sănătate!