Așa cum v-am promis, vă țin la curent, atât cât îmi permite timpul liber, cu desfășurarea Sărbătorilor Iașului.
Azi am plecat de la birou cu tramvaiul, pentru că a trebuit să merg la oficiul poștal să ridic comanda făcută la Editura All și nu era chip ca soțul să ajungă cu mașina, în mod civilizat, pe acea strada. Am profitat de ocazie să fac câteva poze pentru voi și să fac și o scurtă plimbare per pedes apostolorum, că tot nu mai călcasem prin unele zone din Iași de mai bine de câteva luni.
|
Mitropolia, într-un fel de contre jour |
|
aranjamente florale în fața primăriei |
|
tot la primărie |
|
Bulevardul Ștefan cel Mare, pavat (prost!) cu piatră cubică și transformat în stradă pietonală |
|
B-dul Ștefan cel Mare |
|
B-dul Ștefan cel Mare |
|
Biserica Trei Ierarhi, fără schele |
|
Detalii Biserica Sf. Trei Ierarhi |
|
aranjamente florale în fața prefecturii/consiliului județean |
|
tot la prefectură |
|
prefectura |
Apoi, am pornit agale, dar vigilentă la hoții de buzunare, pe strada Palat, loc în care s-au amenajat corturi în care expun atât meșteșugari, cât și țigani cu chinezării.
Totuși am văzut și lucruri frumoase, printre care acest stand cu genți din piele
La mai toate standurile se găseau acest tip de căciuli, unele mai izbutite, altele ciudate rău, din blană sintetică, calota tricotată și căptușite cu fleece. Unele chiar drăguțe! Prețurile variau în funcție de "expozant" :D între 50 și 70 de lei.
|
papuci de cojoc (blană naturală) 25 de lei |
Un pic mai jos am dat de un stand cu săpunuri handmade. Am mirosit câteva și miroseau înnebunitor de bine.
Prețul fiecăruia este de 10 lei.
Tot acolo, doamna respectivă vindea și chestiile astea (ceaiuri, tincturi, unguente ?!). Nu știu exact ce erau, că atunci când le-am fotografiat, se cam înghesuiau vreo doi și-mi era că mă devalizeaza cât nu-mi țin geanta, așa că am plecat de acolo.
|
sare de baie |
|
firma producătoare |
|
proprietarul firmei care a insistat să-l pozez prezentându-și site-urile, crezând că-s de la vreun ziar =)) |
|
apărători de urechi super fluffy - 10 lei |
|
mănuși de piele (cred) 30 de lei perechea (scuzați piciorul pe care mi l-am prins în cadru) |
|
cam așa se vedea strada pe toată lungimea |
Mâine, dacă reușesc, explorez și cealaltă parte a zonei, cea cu Sărbătoarea vinului
Ce bine ca au despratit trotuarul de gazon..anul trecut se mergea foarte haotic si fiind si plouat era oribil pe drum..Oricum, mie imi place cum au facut pe Stefan, dar ca si tine sunt de parere ca e prost lucrat..era sa-mi fac ditamai "buba" in pantofiori:(
RăspundețiȘtergereSi eu am calcat rau de vreo cateva ori, desi eram cu niste botine cu toc gros.
ȘtergereAm vazut si eu cu ocazia asta cum mai arata Stefan cel Mare. :) N-am mai ajuns pe acolo de cand au oprit circulatia.
RăspundețiȘtergereCat despre dnul ala care-ti prezenta afisul lui...chiar ma mir. :) Eu de obicei dau numai peste din astia care au impresia ca vreau sa le fur ceva, ca atunci cand vreau sa pozez se uita urat la mine sau imi mai zic cate ceva "de bine". :P
Mihaela, eu le-am cerut voie sa pozez, tocmai pentru a nu avea parte de replici nepotrivite. Si toti au fost de acord, ba chiar domnul harghitean cu sarea de bare mi-a zis: "vai de mine! da' sigur, poftiti domnita! intrati!" =))
ȘtergereCat despre Stefan cel Mare, mi-e mi se pare tare deprimant. Copacii aia slutiti mai acu vreo 2 ani s-au uscat si arata asa de rau. E totul golaş
*sare de baie, bineinteles
Ștergere*mie mi se pare
am scris de la birou si, in graba. mi-a iesit ce mi-a iesit. Sorry!
foarte dragut domnul cu afisul..that made my day=))
RăspundețiȘtergeredaaaa, simpatic domnul!
Ștergere:)
RăspundețiȘtergereTotal de acord ca Stefan cel Mare e pavata deosebit de prost.
Am fost azi la tirgul de nu stiu ce de la Sala Polivalenta, mi-am luat doua perechi de incaltari a 120 lei. Neamurile mele cu piciorusul mai delicat au luat la 80 lei. Acolo sint si sapunuri hand made, am vazut la macar doua standuri.
In zona Halei Centrale e plin oqi de haine piele manusi etc.
:*
Vio, de acolo vine oare vorba aia ca un produs oarecare "face piciorul mai mic si, drept urmare, te costa mai putin papucii"? =))
ȘtergereSa porti sanatoasa achizitiile!
Poate ajung si eu pe la Hala ca vreau o caciula de tip ushanka (ruseasca) mai uschita, dar n-am gasit nimic pe gustul meu in anii trecuti.
am văzut nişte căciuli benguase pe la hală de care zici Dvs. :)
Ștergeresucces, să videm pozele! :)
incerc zilele astea sa ajung acolo si poate-mi gasesc ceva misto
ȘtergereP.S. da si mie, pliiiz, pozele alea pe care le-am facut la bere
Gentile sunt superbe!Le-as aduna pe toate!
RăspundețiȘtergereSi mie-mi plac, insa costa in jur de 150-200 de lei si acuma, din nefericire, nu am disponibila suma asta =((
ȘtergereCe frumos e Iasi-ul!
RăspundețiȘtergereDin pacate nu l-am vazut niciodata. Si Biserica Trei Ierarhi-superba ... ea m-a determinat sa scriu acest prim comentariu la articolul asta, chiar daca e mai vechi.
Am descoperit blogul tau saptamana trecuta si m-am pus la "puricat".
Imi place tare sa te citesc Miki si avem in comun cel putin doua pasiuni : lectura si cumparaturile-gen chilipir-reduceri, second..
Te voi urmari in continuare cu mult drag :)
Mersi pentru aprecieri! Ma bucur ca-ti place blogul meu :)
Ștergere