joi, 6 decembrie 2012

A venit iarna şi-o comanda de la miniPrix

Azi dimineaţă când am ieşit din casă, era un fel de ninsoare care, ajunsă pe asfalt se cam topea pentru că temperatura era de 2 grade C. Eeei, însă cu totul altfel stăteau lucrurile în parcul firmei la care lucrez


Poza-i urâţică, pentru că-i făcută cu telefonul, însă sper c-aţi prin ideea :D
Pe la 2 şi ceva am primit comanda făcută la miniPrix în weekendul trecut, cu reducere de 30% de "caravana reducerilor".
Îmi pare rău că nu vi le pot arăta pozate de mine, însă lumina-i proastă la ora asta şi lucrurile arată cam naşpa pe motiv că-s aşa de şifonate încât, în primă fază, nici nu-ţi dai seama de unde să le apuci. Cine comandă de la miniPrix ştie despre ce vorbesc. M-a deranjat teribil faptul că o cămaşă comandată pentru ca s-o dau cadou soţului, e scoasă din ţiplă şi-i îndoită cu tot cu carton, încât arată ca de la tonete, deşi e o cămaşă de in tare drăguţă, lucrată frumos şi e de fabricaţie portugheză.
Pentru mine am cumpărat

 Căciula Pimkie de blană artificială care arată tare rău acum. Sper ca după un tratament de periat şi un pic de fixativ s-o aduc într-o stare în care să poată fi purtată, că acum arată ca un cuibar de hulubi =))

 Guler/fular circular de blană artificială Pimkie (merge făcut set cu căciula), care arată bine-bine!


Pantaloni scurţi pentru la vară, fără etichetă, pe nasturi scrie F's P jeans, care-s tare faini, însă la prima vedere mi-e că nu-mi vin, deşi sunt mărimea mea :(

Bolero obişnuit din vâscoză, tot pentru vară.
Am mai avut o bluză galbenă de voal care mai este disponibilă în mărimea comandată de mine, însă nu mi-au trimis-o, aşa că trebuie să-mi dea banii înapoi pe ea.
Poze mai mari n-am avut de unde să iau, iar cele de pe site pot fi copiate doar în formatul ăsta miniatural.
Mâine, cu voia Domnului :p, ajunge la mine şi comanda făcută pe 24 noiembrie şi care credeam că n-o mai primesc anul ăsta, după cum puneau problema operatorii miniPrix, aşa că am să revin cu noi informaţii.

9 comentarii :

  1. Sa le porti cu placere!Imi place foarte mult caciula.Si la noi a nins putin.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi, Aurelia! Si mie-mi place si-mi sta si bine cu ea, chiar daca e mai haioasa

      Ștergere
  2. Ce noroc pe mine ca mi-am luat deja guler de blana si caciula tot din blana artificiala la 1 euro bucata, erau la super super reducere.
    Sa le porti cu placere si abia astept sa vad "cuibarul de hulubi". :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uaaaau, ce pret! "Cuibaru" a fost adus la o stare foarte buna, periat fiind cu peria pentru periat mâţele! :D Mi l-am pus azi pe cap, si-mi place cum imi sta. Am sa rog pe careva sa-mi faca o poza spre exemplificare

      Ștergere
  3. astept sa vad cum arata gulerul de blana artificiala! am si eu unul asemanator luat din stradivarius si sper sa primesti la fel de multe aprecieri pe cat am primit si eu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Diana, gulerul e pentru vreme rea, pentru ca altfel cred ca simt ca ma sufoc cu el. Iti inchipui ca si eu vreau sa fiu complimentata, dar ma multumesc si cu "ignore-ul", numai sa nu mi se zica ca-i urat! :p

      Ștergere
  4. super caciula!
    ma bucur ca ai resuscitat-o asa usor, cu peria de pisica :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ooo, dar peria aia face minuni. Asa imi aduc la o stare cat se poate de buna si bluzoanele groase de fleece care tind sa se faca ca un catel plouat.

      Ștergere