marți, 26 februarie 2013

Leapşă de la Diana

În weekend am văzut că Diana m-a nominalizat (da, ca la Oscar! :D) să răspund la nişte întrebări întrebătoare, aşa că, să-i dăm drumul!

Le iau cu copy-paste, de lene, bineînţeles

4.1 Care este cartea ta preferata?
Greu, foarte greu să mă decid, însă am să spun Carlton de Cezar Petrescu şi, dacă mi-e permis, latura mea frivolă vrea să zică şi Jurnalul lui Bridget Jones de Helen Fielding

4.2 Ce loc vizitat te-a marcat profund?
N-am călătorit prea mult, oricum, nu cât mi-aş dori, însă din ce-am văzut până acum, prima croazieră pe Marea Egee m-a impresionat până la lacrimi. Nu, nu glumesc, chiar mi-au dat lacrimile de la atâta frumuseţe. Bine, v-am mai zis, parcă, că eu iubesc marea şi dacă ar fi posibil m-aş transhuma în fiecare vară la malul mării.

4.3 Care este ultimul lucru cumparat doar pentru sufletul tau?
Ieri am cumpărat revista Libertatea pentru femei pentru că are ca insert o carte chick-lit pe care am de gând s-o citesc când n-am chef de ceva mai doct.

4.4 What is your dream job?
Să fiu proprietara unui sanctuar în care să trăiască sănătoşi şi fericiţi mulţi căţei şi multe pisici. Locul ăsta să fie undeva în apropierea mării şi într-o climă mediteraneană. Şi singura mea grijă să fie doar dacă nu am omis vreun locatar de la "sesiunile de iubire".

4.5 Care sunt pasiunile tale?
Puţine şi, unele nefolositoare, altele de-a dreptul păguboase :D În ordinea numerelor de pe tricou, prima e lectura, următoarea shoppingul, apoi ar mai fi muzica şi filmele (să le văd/ascult) şi, în rest, orice activitate plăcută care nu implică efort fizic şi intelectual deosebit.

4.6 Care este cea mai draga amintire a ta din copilarie?
Aveam 7-8 ani, mă durea o măsea foarte tare, eram singură acasă şi plângeam urcată pe un scaun, să văd pe geamul de la bucătărie când vine tata de la serviciu. Şi la un moment dat, a venit şi doar s-a descălţat, s-a spălat pe mâini şi m-a luat în braţe. Ne-am aşezat pe canapeaua din sufragerie, el ţinându-mi mâna caldă pe obrazul din dreptul dintelui şi, aşa, ne-am uitat la desene animate cu Lolek şi Bolek care erau aşa haioşi, şi mâna tatei era caldă şi am râs amândoi şi mi-a trecut durerea ca şi cum n-ar fi fost.
Mi-e dor de tata!

4.7 Ai un animal de companie?Daca da ce anume?
Doi motani. Ţuţu, turkish angora în vârstă de aproape 10 ani (o să-i împlinească în aprilie) şi Bamboocha (Bambu) în vârstă de aproape 8 ani, metis de birmanez.

4.8 Ce obiect este indispensabil pentru tine?
Balsamul de buze.

4.9 Preferi cafeaua sau ceaiul?
Cafea, însă nu spun nu unui ceai gustos.

4.10 Cat de des cumperi online si care sunt site-urile cele mai folosite?
Foarte des. De câteva ori pe lună, în funcţie de nevoi, promoţii tentante etc.
Magazinele favorite sunt
4.11 Care este desertul preferat?
În funcţie de sezon, căpşunile, pepenele verde şi savarinele :p

Eu am fugit dintotdeauna de lepşe, însă asta nu mi se pare stupidă, aşa că le invit s-o facă şi pe
Suzi
Camelia Lazăr
belgi
Mel
Alina lui Brumărel
coco
și oricine mai dorește s-o facă!

Da' numai dacă vor :p

Vă pup şi revin în curând cu o recenzie la o carte primită spre citire în campania vALLuntar.

11 comentarii :

  1. hi hi! da, o sa o preiau. cad de curand - probabil sambata!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc! Am sa o scriu si eu.
    Te pup :*

    RăspundețiȘtergere
  3. Răspunsuri
    1. Pune mana si fa si tu leapsa, ca am uitat sa te trec in lista!

      Ștergere
  4. Răspunsuri
    1. Eu mor de pofta cand vad iarna pepeni la kaufland, insa imi inchipui ca nu-s prea grozavi (ca-s si pretentioasa! :D) si ma abtin sa dau 5-6 lei kilogramul.

      Ștergere
    2. Nici tu nu esti in lista, dar daca-ti place, fa-l si tu! Mie mi-ar placea sa citesc la cat mai multa lume raspunsurile la leapsa asta.

      Ștergere
  5. Abia astept sa citesc recenzia de la ALL,si spre rusinea mea nu am auzit de cartea lu' Petrescu pana acum....trebuie sa o caut musai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Diana, mie-mi plac la nebunie romanele lui Cezar Petrescu pentru ca, cele mai multe, zugraveste societatea romaneasca in perioada interbelica, o perioada in care romanii nu o duceau chiar asa rau, plus ca exista o deschidere spre occident care dupa WW II a luat sfarsit.

      Ștergere