marți, 15 octombrie 2013

Shame on me!

Deşi v-am promis articole cu noutăţi de la Sărbătorile Iaşului de anul ăsta, nu m-am ţinut de cuvânt. În apărarea mea trebuie să vă mărturisesc că, pur şi simplu nu am avut ce vă spune sau arăta.
Constat că, de la an la an, aceste sărbători se apropie tot mai mult de conceptul de bâlci rural. Mai mult, de la an la an, celor care conduc oraşul ăsta şi hotărăsc în numele contribuabililor, "li se rupe" de toţi locuitorii oraşului ăsta! Altfel, nu înţeleg afluxul din ce în ce mai mare de ţigani-comercianţi autorizaţi de primărie, nici faptul că aceleaşi autorităţi îşi bat joc de locuitorii unei întregi zone prin autorizarea amplasării tiribombelor cu muzici urlătoare până spre orele dimineţii (Georgiana vă poate spune ce-a tras zilele astea!) şi nici faptul că duminică am fost "under siege", adică absolut toate străzile din jurul blocului/zonei în care stau erau închise circulaţiei rutiere, iar unele chiar circulaţiei pedestre.
Am ieşit sâmbătă cu gândul să fotografiez şi să vă arăt oraşul în sărbătoare. Dar n-a fost chip, pentru că era jenant să vă arăt haosul general de pe străzi, gunoaiele expuse spre vânzare de genul "orice la 5 lei", unde orice-ul era un rahat chinezesc fără nici un folos, sau poate "batice doamnele, avem baticeee" urlat de un ţigan jegos care mai şi încurca traficul. Sau poate lumea proastă care şi-a adus copiii sub 2 ani să-i plimbe (eventual de mână sau cu tricicleta) prin aglomeraţia de pe acel trotuar, generos ca dimensiuni în versiunea "fără corturi", dar care acum nu măsura mai mult de un metru lăţime. De hoţii de buzunare nu vă mai zic, că ei oricum se găsesc oriunde este aglomeraţie.
Aşa că am străbătut zona în pas alergător, făcând slalom printre obstacolele de care vă ziceam, şi ţinând strâns geanta şi am intrat la Palas Mall. Pe esplanada superioară a complexului se desfăşura un târg de flori trist cu vreo 3 expozanţi, dintre care unul era veşnicul participant, Baumax.
M-am uitat un pic la florile expuse de o firmă de la Bacău (foarte frumoase, de altfel!)




şi am intrat în mall, pentru că vroiam să ajung la farmacia Ropharma ca să-mi iau kit-ul antirid de la Vichy, oferit gratuit spre testare.


Lista farmaciilor în care puteţi găsi kit-ul
După ce mi-am luat cutiuţa, am căscat gura la un târg de beauty care se desfăşura în Atrium-ul Palas Mall şi la care nu erau decât vreo câţiva expozanţi. Cum nu mă interesa nici Avon, nici Yves Rocher, nici Konad şi nici Oyster, am dat târcoale standului Inglot, însă am fost ignorată total, aşa că m-am îndreptat spre standul Skin79.







Aici am întâlnit-o pe doamna Gabriela Georgescu, trainer Skin79, cu care am stat de vorbă mai bine de o oră. Mi-a arătat şi mi-a vorbit despre aproape toate produsele Skin79 cu o pasiune cum rar întâlneşti. Bineînţeles că la final mi-a dat câteva mostre cu produsele recomandate tipului meu de ten, iar eu am fost convinsă să cumpăr o mască. Despre toate produsele vă voi povesti după ce le voi folosi.
Cam atât pentru astăzi. Revin curând cu noutăţi :-*

4 comentarii :

  1. pai si sarmaua aia gigantica cum ramane? eram curioasa :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Coco, nu cunosc. Si trebuie sa recunosc ca nici nu ma intereseaza manifestari de genul asta unde se bat calicii pe pomana facuta de primarie.

      Ștergere
    2. Ei merg la moaste, ce vorbiti voi acolo? Dupa ce se calca in picioare si lasa bani in cutia milei, se duc si baga la burtica vin si bere la corturile primariei.

      Ștergere
    3. da, Maya, si nu oricum, ci impingandu-se si dracuind, totul pentru o pozitie fruntasa in fata sarmalelor :p

      Ștergere