duminică, 7 august 2016

Reducerea reducerilor la C&A


Așteptam campania asta de ceva timp, însă, de data asta m-a prins un pic "descoperită". Financially speaking :D
Dar, din toată sărăcia, tot mi-am cumpărat câteva lucruri, că așa mă feresc eu de depresie.
Oricum, oferta nu a fost așa de bogată ca în alte dăți, unele produse, precum pijamalele, care-s destul de faine la C&A, lipsind cu desăvârșire.
Să vă arăt ce am luat


Geacă biker 20 de lei (preț inițial 149 de lei, apoi redusă la 40 de lei)


Pantaloni scurți, 20 de lei, un pic cam mari, însă era singura pereche, așa că i-am luat


Maiou din crepe, 20 de lei.

Rochie de tricot, 20 de lei. Am luat și un set de curelușe (argintiu/alb) pentru rochia asta și nu numai, 10 lei.


Shopper-bag, lucrată destul de mișto, 45 de lei.
După cum vedeți, "cumpătare" is my middle name :))
Dacă sunteți interesate, mai aveți timp până deseară să profitați de ofertă. Și dacă tot vă duceți la mall, treceți și pe la H&M unde e "cântecul de lebădă" al soldurilor, cu încălțăminte la 20 de lei, rochii cu 30 de lei și multe altele, la prețuri mult mai mici față de cele din magazinul online.
De vă duceți sau nu, eu tot vă urez să aveți o duminică seara plăcută!

10 comentarii :

  1. No, amu' nu-ți mai lipsesc decât o cască de-aia meseriașă, cu flăcările prelingându-se pe lateral, și un bărbos împielat și fioros (tare mi-i teamă că m-ar lua la poceală Edy dacă ar citit asta, dar mizez pe simțul lui al umorului :) ). Și un Harley-Davidson ca lumea, că ”jiacă” de biker ai. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mel, ma faci sa visez periculos de luni dimineata :))
      P.S. Edi nu citeste blogul meu, din motive expuse mai acu cativa ani

      Ștergere
  2. Eu visez tot timpul, așa că nu văd ce rău ar fi în asta. Face viața mai suportabiă. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa le porti cu drag! Imi plac toate alegerile tale, in special geanta. Vreau si eu sa imi iau UNA, dar aceasta limitare ma face sa fiu foarte exigenta. De la culoare, pana la marime si buzunare, nu ma decid cum sa fie geanta. Parca vad ca ori nu iau niciuna, ori iau vreo 3 :))
    Am fost iar prin magazine. Spre uimirea mea, am gasit un sacou galben mustar in New Yorker, magazin din care nu prea cumpar. Imi place mult mult, si m-a costat doar vreo 9€, era super redus. In H&M am vazut multe genti pe placul meu, dar nu am putut sa aleg doar una care sa imi placa cel mai mult.
    Ma enervez ca trebuie sa merg in Romania, ceea ce inseamna o cheltuiala mare, din cauza careia nu pot sa ma bucur de reduceri :)) Bine, ma bucur ca merg, reducerile ar fi putut sa astepte pana ma intorc, nu? Of.
    Saptamana frumoasa, Miki!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu mai cumpar cateodata de la New Yorker, insa, in general, lucrurile de la ei sunt destul de prost lucrate si asta ma retine de la multe cumparaturi.
      H&M la Iasi are doar un magazin de dimensiuni foarte reduse in care, bineinteles, ca nu gasesti mare lucru. Rafturile cu reduceri sunt ultra-inghesuite si cu greu gasesti ceva in gramada aia. Stau destul de prost la capitolul incaltaminte si accesorii tocmai din cauza spatiului redus. In toamna urmeaza sa se deschida un al magazin la un alt mall, pe 2 etaje de data asta, si poate asa vom gasi mai multe lucruri faine.
      De ce faci cheltuiala mare cu venirea in Ro? Nu vii/pleci cu Wizz Air?
      Sa ai si tu o saptamana frumoasa! :-*

      Ștergere
    2. Sa speram ca magazinul H&M nou va fi mai mare! Asta la care am fost eu zilele trecute se afla intr-un mall la care nu prea ajung, e mai departe. Dar e maaare si are si o mare parte de deco, ceea ce in restul magazinelor nu am vazut! Nici macar nu stiam ca H&M se ocupa si de astea.
      Mergem cu masina in Ro, si asa biletele erau destul de scumpe. Am de strans multe lucruri din apartamentul din tara, si e neaparat nevoie de masina, familia e destul de imprastiata :)) Pe langa cheltuiala de drum, vom fi nasi la o nunta.
      Sper totusi in total sa cheltuim mai putin decat ma astept..

      Ștergere
    3. Eh, atunci e de inteles de unde vin cheltuielile mari :)
      Cat priveste produsele Home de la H&M zic ca ma pot lipsi de ele. Gasesti lucruri mai frumoasa (ma rog, dupa gustul meu) si mai ieftine la IKEA sau JYSK

      Ștergere
  4. geaca e o super achizitie, si ca pret si ca look. Sa o porti cat mai des!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa fii sigură că asa am sa fac, ca- mi place si mie mult, doar ca trebuie sa vad cu intervin un pic la ea , ca mi-e larga tare in partea de jos

      Ștergere