Se afișează postările cu eticheta Corfu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Corfu. Afișați toate postările

luni, 3 iulie 2017

Vacanță în Corfu (1)

N-am mai dat de mult timp pe aici, însă am zis să vă spun cum a fost în Corfu, mai ales că erau câteva persoane pe Facebook care păreau interesate.
Pentru că e mult de spus, ca după timpul petrecut acolo (două săptămâni), am decis să fac un "serial" cu impresiile mele :)
Așadar, am plecat din nou către Roda, pentru a treia oară. De data asta, am ales să facem rezervare prin booking.com la Summerlife Apartments, o proprietate cotată cu 9.2, pentru 14 nopți, ca să ne săturăm de mare, măcar pentru o perioadă.
Cum n-am găsit transport cu avionul convenabil (opera doar Aegean la niște prețuri foarte mari), am rezervat transport cu Memento Bus, 80 €/pers.  dus/întors 
Drumul a fost greu, pentru că se merge cca. 16 ore, bineînțeles, cu opririle pe care le fac toate autocarele (Baikal, "La steaguri", "La bomboane", și cele două Olympic Plaza, în Grecia). Am plecat la ora 14:30 din București și la ora 6 dimineața am ajuns în portul Igoumenitsa, de unde am luat feribotul spre Corfu Town. După aproximativ 2 ore, am ajuns în portul Corfu Town, loc în care ne-am luat bagajele din cala autocarului, și am pornit pe cont propriu spre Roda.
Mă interesasem pe net de căile prin care putem ajunge repede și ieftin în nordul insulei, așa că, am ieșit din port, am traversat strada și am așteptat (foarte puțin!) autobuzul 15 (blue bus-local bus) care ne-a dus contra sumei de 1,7 €/pers. la Central Green Bus Station. Acolo am luat biletele pentru Roda (4 €/pers.), și cum era doar ora 9, ne-am plimbat câte puțin fiecare, prin rotație ca măcar unul să stea cu bagajele,  prin supermarketul Lidl aflat în imediata apropiere. Cu ocazia asta am și cumpărat chestii pe care să le mâncăm/bem/gătim odată ajunși la locul cazării :D
La ora 11 am plecat spre Roda și, după aprox. 1 oră jumătate, am ajuns la Summerlife Apartments și ne-am cazat. Apartamentul rezervat ne-a plăcut și am ajuns la concluzia că prezentarea făcută pe Booking.com este una onestă și reală.






După ce am făcut un duș, am mâncat câte ceva și ne-am dat cu cremă cu spf, am plecat să-i prezint satul și plajele, prietenei mele, Lușa, cea care ne-a însoțit în această vacanță, pe mine și pe soțul meu.





Spre seară am căutat un loc unde să mâncăm, și așa am ajuns la restaurantul Navigator, aflat pe drumul de coastă spre Acharavi. Am mâncat mousaka, care a fost destul de bună, și am băut bere :)




Și așa s-a încheiat prima zi în minunatul sat Roda, acolo unde nici un apus nu seamănă cu altul


Mâine voi publica un alt apisod al serialului Corfu.
Să aveți o săptămână bună! :)



miercuri, 23 septembrie 2015

Reviste grecești cu cadou septembrie 2015 plus ceva cumpărături

Dacă în trecutele călătorii în Grecia am avut norocul de a găsi multe reviste grecești cu cadouri foarte tentante, de data asta, descoperirea unor magazine care vând reviste grecești, a fost o  adevărată încercare. Așa cum v-am spus la vremea respectivă aici și aici , redacțiile grecești ale revistelor nu țin cont de criza economică gravă în care se afla țara și-și dau interesul ca inserturile, cel puțin, să merite prețul dat pe revistă. Despre articole nu vă pot spune mare lucru pentru că mă uit doar la poze și silabisesc :p titlurile și explicațiile fotografiilor, nu întotdeauna cu șanse de înțelegere reale.

revista Forma cu doua folii conținând flash-tatoos

revista Femeia cu lac de unghii full-size Essie (am luat 2 din 3 nuanțe dispo)

Cosmo cu un lapte de corp cu aroma de lime, absolut "delicios"|

Instyle cu unt de corp Olivia (produs Papoutsanis)

Shape cu ulei de păr tratament cu mastic

Harper Bazaar (nr. de iunie) cu cremă de față Clarins

Lac de unghii + topcoat MD Professionnel (brand grecesc)

toate inserturile, adunate la un loc

Prețul fiecărei reviste în parte nu-l mai scriu, pentru că nu am adus și revistele acasă. Am făcut o bucurie unei cameriste albaneze care știa limba greacă (nu și engleza, din păcate) și care nu părea să-și permită luxul de a cumpăra reviste. Oricum, la câteva se vede prețul în poze, iar cea mai scumpă a costat 5,90 euro.


Din Corfu Town mi-am cumpărat aceste minunate sandale (20 de euro).
În toate revistele lunii august-septembrie (și la ei au apărut în număr dublu) se face reclamă unui nou produs Vaseline, acest spray cu cremă hidratantă. L-am găsit într-un supermarket Dimitra (unul din cele doua lanțuri de supermarketuri din Corfu, celălalt fiind Diellas) și l-am luat. Nu-mi amintesc cât am dat pe el, însă în mod sihgur nu am dat mai mult de 6 euro. Celalalt produs e arhicunoscuta vaselină Vaseline, cremă bună la toate: și de dat pe călcâie, și de dat pe față când îți simți fața uscată... Despre asta îmi amintesc că am dat 2,10 euro pe borcănelul de 100 ml.


Sprayul Vaseline miroase divin și pare să hidrateze destul de bine.
Într-un magazin mic-mic din Roda, printre șlapi și papuci de plajă cu pietre am dat de câteva perechi de espadrile Pipps și, deși nu era nici una mărimea mea, am luat una cu un nr. mai mare, dar care-mi vine destul de bine, cu 5 euro. Sunt atât de comode și datorită tălpii din sfoară de iută nici nu te încălzești la picioare dacă mergi mai mult pe jos. Mai mult, le-am tot testat la drum de aprox. 8 km. de vreo 2 ori și se prezintă în continuare foarte bine, spre deosebire de espadrilele Kelara luate de la miniPrix, ale caror tălpi s-au dezlipit de la prima purtare :(


Cam astea-s toate achizițiile făcute în vacanța asta.
Vă las acum, pentru că, fiind prima zi de lucru după concediu, e de-a dreptul dureroasă întoarcerea la vechea rutină, dar nu am ce mă face, trebuie să mai și muncesc dacă vreau să mai pot pleca în vacanțe :)

duminică, 20 septembrie 2015

A doua vacanță în Grecia

Scriu rar, prost și puțin, dar, na, asta-s eu, o leneșă :D
De la precedentul articol, am mai fost într-o vacanță, Dacă în mai am fost pentru prima dată în Creta, acum m-am reîntors, după 2 ani, la Roda, în Corfu.
Vara asta am tot fost la diverse mări. Ba la Egee/Mediterană, ba la cea Neagră și acum, la Ionică. Recunosc că, în sfârșit, acum că vine toamna, nu mai am regrete pe motiv că nu mi-am luat doza optimă de mare, așa cum mi se-ntâmpla în fiecare an.
Am stat la același hotel din Roda ca și acum doi ani, de data asta, însă, găsind locația ceva mai puțin confortabilă/curată/atrăgătoare. Dar asta e!  Din fericire, am fost singurii români din tot hotelul (v-am mai spus că nu mă dau în vânt după locuri, hoteluri etc. unde sunt români puzderie, nu?), am avut majoritatea vecinilor scoțieni, oameni cu mult bun simț, și doar două familii de needucați cehi nevorbitori de engleză, care, din fericire, au plecat după vreo două zile.
Când am ajuns era soare și extrem de cald, pentru ca în următoarele două zile să treacă o furtună teribilă peste insulă, furtună care ne-a prins undeva în Acharavi (un orășel alăturat Rodei) și cum autobuz nu mai aveam decât peste vreo 2 ore, am înfruntat ploaia torențială mergând pe jos cca. 4 km până la hotelul nostru :)


Vineri, cum a trecut furtuna, ne-am plimbat toată ziua prin capitala insulei, Corfu Town, mai ales că era ziua de naștere a soțului și ne propusesem să vedem locuri deosebite. Și am văzut. Orașul în sine este interesant, asta dacă vă plac orașele vechi. Parte din el a fost construit de venețieni în perioada cât au stăpânit insula. În schimb, orașul avea străzile pline de gunoaie, spațiile verzi neîngrijite, băncile din parc rupte etc.

orașul vechi văzut de pe înălțimile fortăreței noi

Fortăreața veche din Corfu Town și una din marinele orașului

un selfie cu vedere spre portul comercial
 Următoarele zile le-am petrecut exclusiv la Roda, făcând plajă, plimbându-ne pe faleză, minunându-ne că în continuare magazinele lor sunt pline de produse contrafăcute (curele/genți inscripționate Armani/Calvin Klein/Versace/Michael Kors, parfumuri Dior, Armani etc.), deși legislația europeană este foarte clară în privința introducerii în spațiul comunitar și, mai ales, a comercializării acestui gen de produse. Dar cum  pe ei i-a durut dintotdeauna fix "la 100 de metri în fața Acropolelor" de toate recomandările, și chiar de directivele U.E., fac doar așa cum vor.
La restaurant nu am primit niciodata bon fiscal, iar la magazine uneori da, cel mai adesea, ba. Năravul din fire nu se lecuiește cu una, cu două.

apus de soare la Roda, Corfu

plaja din Roda

una din terasele nou deschise in Roda, pe malul mării <3

un velier, pe mare
Am găsit Grecia, în general, și Corfu, în special, plină de oameni nervoși, lipsiți amabilitate, prost îmbrăcați (nu că aș fi remarcat vreo eleganță deosebită în trecut, dar acum erau chiar rufoși!), prețuri mai mari atât la transport, cât și la alimente, băuturi, străzi foarte murdare și indolență, multă indolență peste tot.
Cele 8 zile au trecut destul de repede, așa că miercuri, după 29 de ore de mers cu autocarul, am ajuns acasă, la Iași. Și m-am bucurat că m-am întors cu bine.
A fost frumos că am văzut marea, că am făcut plajă vreo 4 zile, însă nu m-am mai bucurat ca în alte ocazii că sunt în vacanță în Grecia.
Am făcut și câteva cumpărături pe care am să vi le arăt într-un alt articol, zilele astea.

vineri, 30 august 2013

Sfârșit de vară prematur


Iubesc vara! Iubesc soarele! Și-n fiecare început de toamnă sunt în pragul unei depresii și trăiesc cu impresia că parca nici n-a fost vară, că prea repede a trecut sezonul cald... Anul ăsta cu atât mai mult cu cât, în ultima săptămână din luna august a fost... toamnă =(( A plouat, iar diminețile și serile nu-s mai calde de 15, 16, 17 grade.

Singurele lucruri care mă mențin pe linia de plutire sunt serialele pe care le urmăresc (acum mă uit la ultimele episoade din "The Tudors" pe care-l recomand celor cărora le plac filmele istorice) și cărțile mele. Mai nou am avut o ocazie să fiu fericită pentru că, după aproape un an de când o am, pot citi e-book-urile cumpărate pe tabletă. Până acum am avut un reader care, deși spunea că suportă formatul Adobe DRM, de deschis nu mi le deschidea. Și aveam câteva cărți cumpărate sau primite cadou de 8 martie de la Elefant, pe care nu le puteam citi, pentru ca eu nu pot citi cărți pe laptop. Întâmplarea face să aflu că Elefant au propriul reader pe Magazin Play, l-am descărcat, iar acum pot citi "Se numea Sarah" direct de pe tabletă, cu opțiuni diverse ca la un e-reader. Poate o să ziceți că-s nebună, însă, da, pentru mine e un motiv de bucurie să pot sta în pat și să citesc fără a-mi rupe mâinile de greutatea unei cărți. Nu mai spun de faptul că-mi pot pune câte cărți vreau și să le iau cu mine peste tot. Singurul regret e că editurile nu-și dau prea mult interesul pentru a oferi și varianta electronică a unora dintre cărțile pe care acum mi le doresc.
Mai multe nu am a vă spune, așa că vă las aici, nu înainte de a-mi exprima speranța că, totuși, vara nu s-a sfârșit și că vom avea o luna septembrie caldă și însorită. Oare visez?
:-*




luni, 26 august 2013

Pentru zilele călduroase

care, se pare că vor fi și în septembrie, vă recomand o bunătate absolută


Sorbet-ul de pere Cafe Morani, cu bucățele de fruct. Eu l-am cumpărat de la Auchan și m-a costat cca. 12 lei, 500 ml. Urmează să-l încerc și pe cel cu lămâie.
Deși atât ieri, cât și azi e cam înnorat și nu foarte cald, să sperăm că încă nu vine toamna.
Vă las cu o imagine dragă mie: faleza și marea la Roda, în dreptul resortului Afroditi


Să aveți o săptămână pe placul vostru!

marți, 20 august 2013

Cumpărături făcute în vacanță

Așa cum v-am promis, astăzi vă arăt o parte a cumpărăturilor făcute în vacanță.
Din Corfu mi-am cumpărat o pereche de sandale de piele, în amintirea unora asemănătoare pe care le-am purtat ani în șir în tinerețe. Au costat 18 euro și sunt extrem de comode.


Tot de la Roda mi-am cumpărat bluza asta, din saten. A costat 5 euro, redusă de la 23,50. E drăguță, însă mai mult de 10 euro, full price, nu face.


Pe drumul spre casă, din Bulgaria, am cumpărat crema de mâini și săpunelele Rose of Bulgaria. Miros tare frumos și m-au costat 7 lei crema și câte 4 lei săpunelele.


De la București, de data asta, am cumpărat burețelul de mai sus (o chestie umedă care nu-ș ce beneficii aduce tenului, că scrie numa-n chinezește și nu înțeleg, dar a costat 4 lei :D) și pămătuful pentru pudră (deși n-am nici o pudră, dar e roz și drăgălaș și a costat tot 4 lei :p)



 De la DM-Drogerie Markt am cumpărat o groază de batiste Soft und Sicher (pachet de 30 de pachețele cca. 13 lei), 3 săpunuri lichide la ofertă (500 ml. 4 lei), două uleiuri pentru bebeluși reduse cu 50% (1,75 lei bucata), două geluri răcoritoare pentru picioare la 4 lei bucata, un balsam de păr redus cu 50% (6,50 lei), dischete demachiante Ebelin al căror preț nu mi-l amintesc, cumpărate în locul celor mari, ovale, dar care nu erau în magazinul la care am fost eu, și ultimul produs, CC cream Balea în nuanța cea închisă, cea deschisă fiind pentru o piele nebronzată. A fost la ofertă și a costat 12 lei. Am să-i fac un review curând pentru că l-am folosit deja de câteva ori.
Cam astea sunt cumpărăturile din deplasare, și nici la soldurile din mallul meu n-am avut mai mult noroc, că apogeul l-au avut cât am fost eu plecată, așa că la întoarcere n-am mai găsit mai nimic, deci până în ianuarie sufăr din lipsă de solduri.

joi, 15 august 2013

Vacanța visurilor mele - Roda, Corfu

Deși a trecut o săptămână de când m-am întors din Corfu, încă n-am găsit resurse pentru a scrie pe blog.
N-am făcut niciodată o pauză atât de mare, dar poate o să mă iertați și o să mă înțelegeți.
Vă povesteam de acolo cum am ajuns, așa că nu-mi rămâne decât să continui povestea. Pentru că asta a fost pentru mine: o poveste frumoasă!
Trebuie să precizez că această călătorie a fost cu voucher cumpărat de pe Fundeal. Agenția care a vândut biletele (Travel4Fun) a fost cât se poate de OK. Nu am nimic să le reproșez. Poate doar faptul că tolerează în continuare agentul de turism local, pe numele ei Georgia, care ar trebui să asigure servicii pentru turiștii cazați în Roda și Acharavi, deși managerul Vilei Valentinos, la care am stat eu, s-a plâns agenției de neimplicarea doamnei în cauză în problemele turiștilor. Dar doamnei se pare că nu-i pasă și de altceva decât de banii pe care-i face conducând turiști în excursiile opționale.

Valentinos Apartments by night :p
 Cazarea a fost bună, însă în camere nu era foarte curat, asta până m-am plâns pe un forum (rodaonline.org) si cineva de acolo a transmis lui Adonis, managerul hotelului, și așa am avut parte de o nouă repriză de curățenie, după numai două zile, de data asta mai pe îndelete, ocazie cu care a dispărut și jegul de pe chiuveta de la baie :p
Probleme au fost și cu conexiunea wi-fi care ba funcționa foarte slab, ba nu mai funcționa deloc. Ne-am plâns și de acest lucru, pentru că era un serviciu plătit care intra în pachetul de servicii, doar că nu s-a rezolvat nimic, noi bănuind că hotelul are un router foarte slab și prost plasat.

Despre plaje vă pot spune că majoritatea sunt cu pietre, însă noi am avut norocul ca cea din apropierea hotelului nostru (cca. 250 de metri) să fie cu nisip, iar intrarea în mare așa de lină, de trebuia să parcurgem cca. 100 de metri spre larg ca apa să ne vină până la piept. Nu a fost și cazul meu, pentru că nu știu să înot, așa că mă bălăceam la "genunchiul broaștei". Aaaa, să nu vă închipuiți o plajă cu nisip ca pe la noi. Nici vorbă! În primul rând, la Roda nu există scoici (am găsit câteva încă vii aruncate de mare când a fost un pic de furtună), iar algele sunt aidoma unor cepe verzi, care odată moarte, se desfac în niște suvițe maronii care, însă, nu miros când se aduna pe mal. Nisipul ar fi OK dacă cineva ar avea inițiativa de a băga un plug și a ara un pic plaja. Altfel, e bătucit și plaja arată ca un maidan. Însă nu e de nesuportat.

etalându-mi nurii pe plajă în prima zi




Apa mării, după cum se poate vedea și în poze, e de un turcoaz incredibil de frumos, asta datorită nisipului alb și, la adâncimi mai mari, a pietrelor albe. Nu mai spun de faptul că, deși dimineața era un pic mai rece, după-amiaza era atât de caldă (în jur de 27 de grade), încât pur și simplu parcă mă aruncam în cada cu apă caldă.


pe "faleză", de fapt strada de pe țărm care leagă Roda de Acharavi 
 Satul/stațiunea în care am stat (Roda) e destul de aproape de țărmul Albaniei. Când se ridică ceața, se pot vedea înălțimile stâncoase, lipsite aproape integral de vegetație și în mod evident nelocuite, ale coastei albaneze.

un apus de soare cum altul nu a mai fost, pentru ca fiecare apus la Roda e unic

 Cât am stat acolo, am fost fascinată de apusurile de soare superbe, poate și pentru că la noi, la Marea Neagră, poți vedea doar răsărituri pe mare, nu și apusuri.

se întorc pescarii
 Cele 8 zile au trecut ca vântul și iată-mă din nou pe feribot, de la Kerkyra la Igoumemitsa, la început râzând cu gura până la urechi, pentru ca peste puțin timp să mă întristeze până la lacrimi gândul că nu voi mai vedea atâta frumusețe decât, poate, vara viitoare.

pe feribot, la întoarcere, cu decorul asigurat de vasul de croazieră Costa Classica
Drumul spre casă  a durat un pic mai mult pentru că am intrat în Serres, de unde unul dintre șoferi trebuia să-și recupereze permisul reținut de poliție cu o zi înainte.Cu ocazia asta, deși era trecut de 1 noaptea, am putut vedea centrul orașului, unde lumea stătea la terase, deși era marți spre miercuri, iar magazinele (multeeee!) afișau toate reduceri de până la 70% :D

De altfel, într-o postare viitoare, am să vă arăt ce mi-am cumpărat în concediul ăsta.
Cam atât pentru seara asta, însă nu închei până nu vă pun un link către un site unde particip la un concurs cu o poza din Corfu. Dacă vreți și vă place poza am să vă rog să mă votați (se apasă pe "votează") o dată pe zi de pe același IP.
Poza de votat
Mulțumesc! :-*

joi, 1 august 2013

Primele zile în Corfu

Vă salut de pe țărmurile Mării Ionice!
Am prins un pic de net și m-am gândit să postez câteva prime impresii, că poate așteptați un semn de la mine.
Spre Corfu am plecat luni după-amiază la ora 16 cu un "autocar clasificat" asta însemnând, de fapt, un autocar destul de vechi (mijlocul anilor '90), cu un sistem de climatizare absolut nesatisfăcător, cu un sistem audio-video jenant și, bineînțeles, cu locuri pentru persoane  cu înălțime cel mult medie. Eu, la cei 1.77 ai mei, am suferit teribil și, deși cu ajutorul unei măști de dormit și a unor dopuri pentru urechi, am reușit să dorm cca. 4 ore adunate, a doua zi picioarele mele arătau cam așa


Peste noapte s-au dezumflat, însă a doua zi am fost într-o "scurtă" excursie by foot de la Roda la Acharavi și, cu ocazia asta, iar mi-am nenorocit picioarele. Dus-întors, 7 km. :p
Mâine am să încerc să vă mai scriu câte ceva, însă azi închei pentru că mi s-a descărcat bateria de la laptop și n-am sursă de curent la piscină, de unde vă scriu, pentru că-n cameră nici nu văd routerul :(
Vă spuneam de apa de un incredibil turcoaz și v-o și arăt într-o poză făcută de pe feribot.


Vă pup și aveți grijă de voi!