Se afișează postările cu eticheta Soapmill. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Soapmill. Afișați toate postările

miercuri, 13 iunie 2012

Sunt irecuperabilă

și mă paște insolvența!
N-am rezistat și mi-am cumpărat rochia de care vă spuneam aici

rochie Oodji, preț 119 lei  (scuzați că v-o prezint șifonată!)

Tot ieri am fost și la Douglas, pentru că am fost anunțată de o amică că au primit marfă. Însă nu au primit nimic în plus față de ce au avut la deschidere, ba chiar mai puține, așa că m-am limitat la o ojă pentru care pun poză de pe net, că nu mai am chef de făcut poze.

sursă foto


Tot ieri am primit și detergentul lichid de vase Naturo'Matic pe care l-am câștigat la un concurs organizat de SoapMill și aștept produsele Ivatherm pe care am ales să le testez împreună cu o prietenă,  în cadrul campaniei WOM Trender-Ivatherm.
Lecterița are dreptate când îmi spune că am cam multe cosmetice. Și nu numai! Am câteva lucruri pe care le-aș oferi cititoarelor mele care mă urmăresc prin GFC și sper să reușesc să le pozez în cel mai scurt timp, ca să știți cum arată. În caz contrar, risc să mă acopere toate lucrurile cumpărate/primite cadou și nefolosite sau folosite foarte puțin. Să-mi țineți pumnii să mă hărnicesc :D
Să nu iau exemplu de la micuțul leneș

poate vă era dor de Bambu

Vă pup!

sâmbătă, 26 mai 2012

Soapmill lansează Naturo'matic

N-am fost educată să folosesc produse bio, organice, naturale sau cum s-or mai fi chemând acele produse care nu folosesc compuși chimici sintetici care, deși potențează gustul, mirosul, culoarea, în timp afectează, se pare, starea de sănătate. Și, nu-i așa, cum e și zicala românească, sănătatea e cea mai scumpă dintre toate. Însă, de curând, am hotărât să-mi tratez scepticismul care-mi șoptea că produsele naturale sunt scumpe și mai puțin eficiente decât celelalte.
Parcă ghicindu-mi gândurile, Soapmill a anunțat lansarea unor detergenți 100% naturali. Detergentul lichid de rufe poate fi cumpărat în două versiuni de parfum: unul cu eucalipt, mentă și portocale, iar celălalt, pentru hainele bebelușilor și copiilor, cu mușetel roman și lavandă. Detergentul solid Naturo'matic are miros de lavandă și mentă, iar printre ingrediente găsim ulei de cocos, ulei de măsline, sare de la marea Moartă...
Detergentul de vase conține ulei de cocos și de migdale dulci pentru protecția pielii mâinilor, iar  mirosurile sunt de portocale și mentă, lavandă și lămâie.
Mie mi-ar plăcea să încerc detergentul lichid care, pe lângă miros plăcut, are și proprietăți antistatice, calitate extrem de importantă într-o casă cu două pisici care lasă păr peste tot. Nimeni nu vrea să apară în lume cu hainele pline de păr de pisică, nu-i așa?