Se afișează postările cu eticheta hoți. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta hoți. Afișați toate postările

miercuri, 12 decembrie 2012

Life as I live it!

Adică, fetelor, nebunie curată!
Dar să-ncep cu începutul... Duminică pe la prânz m-am gândit eu c-ar fi bine să merg la vot, cu toate că habar n-aveam cine candida în colegiul meu. Ningea abundent, apos, o "frumuseţe" de vreme! Pe drum m-am oprit la un second-hand deschis pe strada mea, acolo unde n-am găsit niciodată nimic care să-mi placă, pentru că prin geam se vedea că-i plin de marfă. Şi de data asta am avut noroc, pentru că am găsit o geantă frumoasă, nouă

culoarea originală e mai vie, cu blitz și reglarea balansului de alb e tot ce am reușit, dat fiind că nu am lumină naturală

şi două baticuri din mătase naturală, noi, made in Japan :D Geanta a costat 29 de lei, iar baticurile, unul 5, iar celălalt 6 lei.

cea din stânga e Tie Rack și are pe etichetă prețul de 69 de lire sterline :D

Eeei, şi aventura începe după ce mi-am exercitat dreptul la vot, atunci când am primit un telefon de la mama care plângea şi-mi spunea că i s-au furat 700 de lei din poşetă. Unde? Acasă la o prietenă de-a ei, acolo unde s-a dus după ce a trecut pe la mine să-i dau banii pe care i-am scos de pe cardul de pensie. Prietena respectivă (sau mai bine zis fosta prietenă!) ţine în gazdă o fată de la ţară, Bianca, elevă în clasa a 10-a la liceul V.Alecsandri, care se pare că e dintr-o familie cu posibilităţi materiale reduse, fapt care a frustrat-o îndeajuns încât să fure pensia mamei mele din poşeta lăsată în holul de la intrare, pe cuier. Am fi putut bănui orice alt făptaş dacă nu ar fi luat doar 700 de lei din 900. Pentru că prietena mamei nici nu a vrut să discute despre acest lucru, am anunţat poliţia care a început investigaţiile în urma plângerii penale formulate de mama. Am rămas surprinse de atitudinea prietenei mamei, care a dat zeci de ani de prietenie pentru a apăra hoaţa, care-i plătește 200 de lei chirie pe lună, asta în condiţiile în care domnişoara a mai pus mâna şi altădata pe nişte bani ai unei musafire a gazdei. Aşa se face că duminica mi-am petrecut-o cu mama la poliţie, completând tot felul de declaraţii, plângeri etc. Ca un final al aventurii, luni dimineaţă mama a primit de la mama fetei suma de 700 de lei, declarând cu ocazia asta că i-a adus banii "chiar dacă fata e posibil să nu fie vinovată, dar o să aflăm noi adevărul!". Din păcate, lucrurile nu stau în puterea noastră, unei plângeri penale dându-i-se curs indiferent dacă pe parcursul cercetării prejudiciul este recuperat. Şi aşa, fata asta s-a ales cu o pată pe cazierul judiciar.
Cu asta m-am ocupat duminică

duminică, 27 noiembrie 2011

Site-ul unor hoți

Tocmai am descoperit un site care-mi copiază cu nerușinare fiecare postare. Și nu numai ale mele, ci și ale altora, aflați sau nu în blogroll-ul meu.