Bandiții s-au stilat! Azi dimineață am fost sunată pe telefonul de firmă (nu, nu în sensul de brand-name, ci proprietatea firmei la care lucrez :D) de o persoană care s-a recomandat drept Amalia Ionescu de la Vodafone România, care m-a întrebat dacă am cunoștință de noile reglementări anti-fraudă adoptate de Vodafone. Habar n-aveam despre ce vorbește, așa că individa mi-a cerut voie să-mi ruleze un mesaj pre-înregistrat în care mi s-a explicat despre parteneriatul dintre MAI, serviciul 112 si Vodafone, mi s-a recomandat să nu comunic date personale de pe telefon (CNP, serie și nr. CI etc.), totul presărat cu articole din "codul de procedură" (civilă, penală?!). După asta, mi-a zis că face un sondaj de opinie privind gradul de satisfacție a clienților Vodafone România (repeta obsesiv Vodafone România!) în cadrul căruia nu am fost întrebată nimic despre cât de mulțumită sunt, ci doar dacă am internet mobil de la VDF, servicii 3G etc.
Deja "mirosisem" o înșelătorie, așa că răspundeam monosilabic, dar am vrut să văd unde vrea să ajungă. Și a ajuns la: Felicitări! Numărul acesta de telefon a fost extras ca fiind câștigător, însă, pentru a intra în posesia premiului, trebuie să achitați 24% TVA, așa cum prevede codul fiscal :D Heeeere we are! Când a început să-mi zică de notarul public care trebuie să supervizeze acordarea premiului, care notar are programul de la 8,30 la 20, m-a "pierdut" definitiv. Am întrebat de pamplezir care notar public are așa program de lucru și mi s-a replicat "cel al Vodafone". Serios? Am închis și-mi pare rău că m-am pripit. Era interesant de aflat toate datele. După inedita convorbire, am sunat la VDF să raportez tentativa de fraudă. Oamenii s-au arătat foarte interesați, cu atât mai mult cu cât, până acum, numai agramați erau implicați în așa activități infracționale. În ciuda faptului că am fost sunată de pe un număr secret, VDF are capacitatea să afle exact de pe ce număr am fost sunată. Biiine, mă îndoiesc că cel care a sunat are un abonament pe acel număr, însă, în cazuri grave, chiar și semnalul de pe cartelă poate fi triangulat, atâta timp cât cartela este activă.
Deci, atenție la hoții care îmbracă haina respectabilității, indiferent de la ce firmă pretind că ar fi!