Scriu cât scriu, dar şi cînd n-am chef sau n-am ce spune, fac pauze lungi şi dese "cheia marilor succese" :p
În săptămâna care a trecut, am sărbătorit Paştele catolic (o parte a familiei e de confesiune catolică), dar până a-l sărbători a trebuit să mă pregătesc, apoi duminică am fost la biserică, şi tot aşa, încât timp pentru a scrie articole n-am prea găsit.
Ieri am fost cu
Diana să mâncăm pizza, cu vouchere, la restaurantul Casa Gloria. Diana a scris
un articol extrem de elegant referitor la experienţa asta cu vouchere, însă eu aş mai adăuga în stilu-mi caracteristic că, în mod sigur pizza era deja făcută când am ajuns noi (anunţasem că venim pe la 5) şi ne-a fost servită după ce a fost încălzită un pic. Recunosc că la un moment dat m-am lăsat păgubaşă şi n-am mai încercat să mestec cartonul care se voia a fi "pizza quattro stagioni" sau "quattro stagione" :D după cum era scris în meniul restaurantului., cu aluat subţire şi brânză care nu se prea întindea pe motiv că nu era destul de caldă. În restaurant frig şi întunecos, de a trebuit să rog să aprindă nişte lumini pentru că pur şi simplu nu vedeam să citesc meniul. Chelnerul amabil, dar neinstruit, ne-a indicat să ne aşezăm la o masă de 2 persoane (doar 2 scaune), fără a se oferi să ne ducă hainele la o garderobă, aşa că ne-am aşezat la o alta, cu 3 scaune, pentru a ne pune hainele şi poşetele. Restaurantul era absolut gol. Cât am stat noi acolo a venit o doamna care a mâncat şi ea pizza tot cu voucher. Ce nu mi-a mai plăcut e faptul că, la intrare era recepţionera care a rămas ascunsă după tejghea şi nu a ridicat nici măcar o dată capul atunci când am intrat. Singurul plus a fost limonada ieftină (12 lei pentru 600 de ml.) pe care mi-am preparat-o eu din sucul unei lămâi, miere de albine şi apă plată. În concluzie, cel puţin pentru pizza, nu recomand restaurantul Casa Gloria din Iaşi.
În rest, am bântuit prin Palas Mall în speranţa unor chilipiruri cu cardul de shopping de la Glamour, însă nu m-am ales decât cu un tricou gros, de iarnă, de la New Yorker care era deja la reducere (12 lei), deci nu se mai aplica o reducere. Restul magazinelor care erau în lista reducerilor cu cardul Glamour, aveau produse total neinteresante, cel puţin la preţurile la care le-aş fi cumpărat cu mult prea mica reducere. Prefer să aştept sezonul soldurilor!
Să nu uit să vă spun că am petrecut o după-amiază/seară tare plăcută în compania Dianei. Îmi place fata asta tare mult.
EDITEZ că-i musai: voucherul a costat 9 lei pentru o pizza de 32 de cm. în loc de 20 de lei.
azi găsesc în ușă
Nu știu de ce mâncată acolo ar fi 20 de lei (conform voucher și conform meniu), iar comandată acasă 11 lei, așa că-mi rămâne să trag concluzia finală că fac și ei niște șmecherii în speranța că vor evita colapsul. Mă îndoiesc sincer că vor prospera cu rahaturi de astea jenante. Nu pot decât să spun, să vă fie rușine Casa Gloria!