vineri, 7 decembrie 2012

Vineri, again!

Cu soare şi - 8 grade!

Aproape acelaşi unghi cu poza de ieri, acelaşi moment al zilei, însă ce schimbare!
Să aveţi un weekend frumos!

joi, 6 decembrie 2012

A venit iarna şi-o comanda de la miniPrix

Azi dimineaţă când am ieşit din casă, era un fel de ninsoare care, ajunsă pe asfalt se cam topea pentru că temperatura era de 2 grade C. Eeei, însă cu totul altfel stăteau lucrurile în parcul firmei la care lucrez


Poza-i urâţică, pentru că-i făcută cu telefonul, însă sper c-aţi prin ideea :D
Pe la 2 şi ceva am primit comanda făcută la miniPrix în weekendul trecut, cu reducere de 30% de "caravana reducerilor".
Îmi pare rău că nu vi le pot arăta pozate de mine, însă lumina-i proastă la ora asta şi lucrurile arată cam naşpa pe motiv că-s aşa de şifonate încât, în primă fază, nici nu-ţi dai seama de unde să le apuci. Cine comandă de la miniPrix ştie despre ce vorbesc. M-a deranjat teribil faptul că o cămaşă comandată pentru ca s-o dau cadou soţului, e scoasă din ţiplă şi-i îndoită cu tot cu carton, încât arată ca de la tonete, deşi e o cămaşă de in tare drăguţă, lucrată frumos şi e de fabricaţie portugheză.
Pentru mine am cumpărat

 Căciula Pimkie de blană artificială care arată tare rău acum. Sper ca după un tratament de periat şi un pic de fixativ s-o aduc într-o stare în care să poată fi purtată, că acum arată ca un cuibar de hulubi =))

 Guler/fular circular de blană artificială Pimkie (merge făcut set cu căciula), care arată bine-bine!


Pantaloni scurţi pentru la vară, fără etichetă, pe nasturi scrie F's P jeans, care-s tare faini, însă la prima vedere mi-e că nu-mi vin, deşi sunt mărimea mea :(

Bolero obişnuit din vâscoză, tot pentru vară.
Am mai avut o bluză galbenă de voal care mai este disponibilă în mărimea comandată de mine, însă nu mi-au trimis-o, aşa că trebuie să-mi dea banii înapoi pe ea.
Poze mai mari n-am avut de unde să iau, iar cele de pe site pot fi copiate doar în formatul ăsta miniatural.
Mâine, cu voia Domnului :p, ajunge la mine şi comanda făcută pe 24 noiembrie şi care credeam că n-o mai primesc anul ăsta, după cum puneau problema operatorii miniPrix, aşa că am să revin cu noi informaţii.

duminică, 2 decembrie 2012

Crăciunul la Palas

Cum vă spusesem cu câteva zile în urmă, aseară am fost la Palas la aprinderea luminițelor de Crăciun. Destul de frig și, peste toate, un vânt rece mi-a înghețat capul, drept pentru care azi mă cam resimt și mă îndop cu paracetamol sinus.
Pentru început să vă arăt târgul de Crăciun care se desfășoară la parterul (de fapt nivelul -1) al Atrium-ului


Am cumpărat de acolo niște bomboane fondante și o cutie cu macarons așa de bune, încât sunt nevoită să mai fac niște drumuri până acolo (nu că mi-ar displăcea :D), pentru că firma nu are magazin la Iași.
Pe la 6, când spuneau că or să se aprindă luminile, am ieșit afară, însă n-am rezistat prea mult, pentru că-mi era frig, iar spiciurile cu iz electoral, mult prea lungi. Așa că am intrat înăuntru să-mi continui periplul. La un moment dat, s-a aglomerat atât de tare, de nu mai aveam pe unde trece.


Plecasem cu gândul să-mi folosesc cardul de "reducere" de la H&M, găsit la o revistă, însă era atât de aglomerat și acolo și niște cozi imense la casă, de parcă se dădeau lucruri de pomană. Am pus reducere între ghilimele pentru că, propriu-zis nu e o reducere. În fapt, la 50 de lei cheltuiți pe un bon de casă, ți se adaugă 20 de lei pe un fashion card, pe care-i poți cheltui în perioada 1-24 decembrie (sau așa am înțeles eu). Așa că, e mai mult un card de bonus decât unul de reducere.
La plecare, am căutat luminile de Crăciun grozave care se anunțau a fi, însă n-am găsit decât astea,


frumușele, însă nu impresionante.
Închei aici, cu o poză a mea, pentru a vă arăta ce stare de spirit am, odată ajunsă la mall =))


Ah, uitam să vă zic că toată chestia asta de Crăciun de la Palas au numit-o Crăciunia. Un nume ciudat, care-mi sună ca niște nume de femei puse de părinți mult prea prețioși pentru zilele noastre, și aici mă gândesc la Iunonia, Pompilia și alte asemenea :D

marți, 27 noiembrie 2012

Reclama-i sufletul comerțului

se zicea pe vremuri, și se completa în cazul afacerilor care nu mergeau cu și comerțul, sufletu'.
Cam așa s-ar putea spune și despre oarecum recent renovatul complex Hala Centrală care, cândva, era considerat a fi un complex comercial bunișor, cu mărfuri diverse și prețuri așijderea și destul clienți. Eu, recunosc că nu am mai intrat acolo de câțiva ani (vreo 2-3). Pe atunci, când îmi vizitam soacra, care stă în vecinătate, dădeam și o raită prin magazine.
La un moment dat s-a vehiculat în presa locală faptul că proprietarul clădirii, un fost potentat local cu multiple  și varii biznisuri, acum toate pe chituci, a început să-i spolieze pe comercianți în așa măsură încât mulți au renunțat la spațiile închiriate acolo. Ei, și iată că joi m-am convins cu ochii mei.





3 niveluri în care singurul magazin în care era ceva mișcare era marketul Carrefour și o cafenea, ambele  de la parter. Bine, că nici magazine nu-s prea multe (circa 5-6 pe fiecare etaj), câteva erau deja închise la 6 seara, iar la celelalte erau doar vânzătorii care, uneori, tresăreau când apăream de după vreun colț. Așa de învățați cu clientela sunt, săracii oameni.
Și cum spuneam, referindu-mă la reclamă, promovare, ori cum vă place să-i ziceți, pentru complexul ăsta nu s-a făcut nici un fel de reclamă, cum de altfel nu se face nici pentru un alt complex comercial numit pompos Moldova Mall unde, nici acolo comercianților nu le merge mult mai bine. Și sincer, nici nu prea au ce promova. În cazul Halei Centrale, am intrat într-un magazin unde mi s-au părut drăguțe niște pulovere cu mutre de pisici și am descoperit că, văzute de aproape, erau de calitate destul de proastă, fabricate în China și costau 65 de lei bucata, adică mult prea mult raportat la calitate. Deasemeni, și într-un magazin cu lucruri de copii (haine, jucării, cărucioare etc.) găseai cam aceleași chestii pe care le pot vedea la tonetele din cartierul unde locuiește mama însă, în mod sigur, la preț mult mai mare.
La polul opus este Palas Mall care ne invită pe 1 decembrie, la 6 seara, la aprinderea luminilor de Crăciun, ocazie cu care va avea loc un concert susținut de corul de copii al Operei Române Iași și un recital Mihai Popistașu Band și, desigur, focuri de artificii. Sper să ajung și să vă arăt și vouă frumusețile din grădina Palas.

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Ce mai fac, cum o mai duc, însă numai dacă vă interesează

Din nou am lăsat să treacă mult timp fără să scriu. Sper să mă iertați pentru asta.
Oricum, mare lucru nu mi s-a-ntâmplat săptămâna asta.
Miercuri am reușit să merg la poștă să pun pachetele pentru câștigătoarea concursului și încă 3 participante. Georgianei am să-i înmânez premiul personal, iar Maya nu mi-a scris să-mi spună adresa poștală. Asta e! Nu pot obliga pe nimeni să-mi accepte cadourile.
Joi am reluat ședințele de masaj întrerupte din cauza alunițelor excizate. I'm soooo happy!
Vineri am stat acasă și am bântuit pe net în căutare de oferte tentante de Black Friday. N-a fost să fie decât un antivirus Bit Defender Total Security 2013, cumpărat de la emag cu 36 de lei. Printre firmele care au anunțat reduceri s-a numărat și MiniPrix care, însă, a dezamăgit teribil. Practic oferta de Pink Friday (așa cum au numit ei eventul) a fost secțiunea stock shock care oferea produse reduse cu până la 80% și înainte de această zi. Abia astăzi am văzut lucruri nou adăugate, reduse cu până la 70%, și am dat o mică comandă.
Tot azi am mers și la farmacia Sensiblu de la Palas pentru a ridica, în baza unui voucher descărcat de pe Facebook, un produs Dove din noua gamă Pure&Sensitive. Numai că săpunul pe care l-am primit e dintr-o gamă ceva mai veche (Extra Sensitive) și mirosea a mucegai! N-am discutat cu angajatele de la farmacie în contradictoriu, însă am scris un mesaj firmei. Sunt curioasă dacă-mi vor răspunde și cum vor justifica.
Tot azi am plecat să caut un loc în care să mă tund.
După o tentativă eșuată la salonul din Palas (Donna Carina), unde mi s-a spus să vin mai târziu ("când mai târziu?", " pe la 6, 7...", "la 6, ori la 7", "ăăă, mai bine mâine"), am ieșit frumușel pe la Auchan și am scrutat zarea. Mi-a căzut sub ochi un salon pe lângă fosta tipografie de pe Sf.Lazăr, salonul Xclusive. Am intrat și am avut noroc. M-a preluat imediat doamna Valentina Chilcoș și iată rezultatul


Nu știu cum vi se pare vouă, însă mie-mi place.
Cam atât am avut a vă spune în seara asta și sper să ne reauzim/revedem cât mai curând.

duminică, 18 noiembrie 2012

Rezultatul concursului

Mi-aș fi dorit să participe mai multă lume (ce bloger nu-și dorește asta...), însă sunt mulțumită și așa. Au participat creme de la creme și mi-a fost greu să mă decid. 
Deci, să recapitulăm participanții:

1. Diana-Elena Stoica
2. Enchanted Ana
3. georgiana 
4. Maya
5. Eva
și, deși a spus că nu participă pentru că nu are noroc, la nr. 6 o trec și pe Ladybug.

Pentru premiul prezentat o aleg câștigătoare pe Enchanted Ana.
Doar că asta nu-i tot, pentru că doresc să dau câte un mic premiu fiecărei participante, de aceea vă rog să-mi trimiteți un e-mail pe adresa mikisplayground[at]gmail[dot]com în care să-mi spuneți adresele poștale, nickname-ul și numele real. Fetele care vin periodic la Iași și doresc să se vadă cu mine, le pot înmâna premiul personal. Voi alegeți.
Aștept e-mailurile voastre până marți, 20 noiembrie, când vreau să merg la poștă să pun pachețelele.

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

MiniPrix-ul de săptămâna asta

Ieri am primit comanda făcută luni cu discount de 30%, grație voucherului Groupon.
Bluza din satin subțirel, foarte frumoasă. M-am apucat să scriu articolul și mi-am dat seama că n-am pozat-o, așa că sunt nevoită să preiau foto de pe site. Culorile sunt mai vii decât în foto.

sursa foto www.miniprix.ro
Poșetă roșu-burgund din piele ecologică, zic ei pe site, din piele naturală zic eu, că miroase a oaie de mă dărâmă. Frumoasă, bine lucrată, elegantă.



Mănuși din piele naturală cu un fel de puf/blaniță la interior, și acestea lucrate bine și elegante datorită năstureilor.


După aplicarea discountului am plătit câțiva bănuți peste 100 de lei, încât am beneficiat de transport gratuit.

joi, 15 noiembrie 2012

Musafirul

De câteva zile la noi la firmă a apărut o pisică. Intră în clădire și se plimbă peste tot. Ca oriunde, sunt și persoane foarte deranjate de prezența acesteia, deși nu face nimic rău. E foarte sociabilă, "vorbește" cu cine vorbește la ea... Încă nu știu dacă e fetiță sau băiat, pentru că suntem prieteni, dar nu chiar așa de intimi =)) Suspectăm că e a unui vecin care a dat-o să învețe o meserie :D

e mișto să te uiți afara, unde e frig, de lângă o sursă de căldură

a găsit o gâză

ce-o fi chestia asta?

nah, c-am băgat-o dedesubt!

o amețesc bine...

o observ...

o țin să nu fugă...

eh, scuzați ca-n poza asta m-am mișcat puțin

muncă frate, nu glumă!

acum trag un pui de somn


sunt chiar frumușel când dorm, nu-i așa?
The end.

Take me down to the paradise city

Where the grass is green and the girls are pretty

Take meeeee homeeeeeee!

(Guns N'Roses - Paradise City)


Cu asta m-am trezit eu azi în cap :D

Şi-mi era aşa de somn... 

M-am culcat aseară ceva mai târziu decât de obicei, pentru că am vrut să termin "Visul lui Joy". Şi am terminat-o, în sfârşit. Tare greu am mai citit-o, spre deosebire de prima parte, "Fetele din Shanghai".
În "Visul lui Joy" se urmăreşte călătoria şi viaţa lui Joy, fiica celor două fete frumoase, Pearl şi May, în China proaspăt devenită comunistă. Purtată de acelaşi idealism care, se pare că, s-a manifestat şi printre unii intelectuali ai vremii din România post WW II, lasă totul în urmă şi pleacă din L.A. natal în ţara părinţilor ei, parte şi pentru a-l întâlni pe tatăl ei biologic. Dacă "Fetele din Shanghai"  urmăreşte viaţa celor două surori Chin într-un Shanghai cosmopolit, o perioadă de glorie a oraşului (anii '30) şi, drept urmare mi-a plăcut teribil să o citesc, "Visul lui Joy" ne arată o Chină urâtă, plină de corupţie, deşi infracţiunea era aspru pedepsită, condusă de celebrul Mao, în care toată lumea muncea cât şi cum vroiau celebrii secretari de partid, funcţie potentă prezentă şi în România comunistă, unde totul se rezuma la a se raporta producţii record la hectar, toţi să fie înregimentaţi, urmăriţi, intimidaţi, ostracizaţi şi care doar să muncească pentru a asigura succesul Marelui Salt Înainte, aşa cum este numită perioada. Şi nu în ultimul rând, înfometaţi! Pentru că foametea a fost şi motivul pentru care călătoria lui Joy a luat sfârşit. Visul lui Joy este, de fapt, un coşmar şi, de aceea, eu o recomand mai ales tinerilor care nu ştiu ce a însemnat comunismul decât din ceea ce povestesc alţii. Perioada colectivizării şi foametea care a precedat-o au fost fix ca în România. Atrocităţi s-au produs oriunde în lume unde schimbarea a fost impusă de o mână de oameni, cel mai adesea needucaţi şi doritori de glorie cu orice preţ.
Dar nu vă spun mai mult. pentru a nu vă răpi plăcerea de a descoperi peripeţiile tinerei americance pe tărâmul lui  Mao TseDong.

marți, 13 noiembrie 2012

Ofertă StrawberryNet pentru 1 Decembrie

Ce-i al lor, e al lor! Ştiu să vândă, să tenteze...
Cu ocazia Zilei Naţionale a României, au o ofertă în care, la cumpărături de minim 25 de dolari US, primeşti cadou un luciu de buze Calvin Klein. Am avut de vreo două feluri şi sunt foarte bune.


Oferta este valabilă pentru comenzi lansate până pe 25 noiembrie.
Nu uitaţi de ofertele speciale de Crăciun cu parfumuri. Acum sunt deja două. Vă las link către prima ofertă şi către a doua pentru că e păcat să nu profitaţi.
Aici aveţi un mic ghid despre cum se pot face comenzile la StrawberryNet.