luni, 13 ianuarie 2014

Zara boots

Ieri am ieşit un pic pentru un comision şi, inevitabil, am ajuns iar la mall. La Camaieu sunt reduceri de 70% la multe produse, iar la Zara sunt promoţii care nu-s încă foarte tentante din cauza preţurilor nu foarte scăzute. Totuşi, frumuseţile astea nu m-am putut abţine să nu le cumpăr, cu atât mai mult cu cât era ultima pereche.


Erau reduse 60 de lei şi au costat 109 lei. Nu sunt de piele, însă sunt lucrate foarte frumos şi sunt comode. Sper să mă ţină până mă satur de ele :p

duminică, 12 ianuarie 2014

Cadouri și minuni

Așa cum promiteam ieri, să vă arăt și alte cadouri primite, pe care nu am apucat să vi le arăt.
Cea mai frumoasă surpriză mi-a fost făcută de Lecterița care mi-a trimis un cadou inedit: gulerul-șal. Din păcate, încă nu am avut ocazia să-l port pentru că temperatura se încăpățânează să se mențină peste 0 grade.
Iată-l într-o poză în care nu am reușit nicicum să-i surprind culoarea reală (închipuiți-vă că e un pic mai portocaliu), însoțit de o căciulă la culoare pe care am cumpărat-o special pentru a le purta împreună.


Dacă cu gulerul-șal îmi stă bine, cu căciula arăt de parcă aș fi o persoană cu retard mintal :p Mă gândesc că niște floricele croșetate, aplicate în partea din față a căciulii mă vor face să arăt uman cu ea, doar că nu știu să croșetez floricele și până voi găsi pe cineva care să mi le facă, rămâne în stand-by.

Al doilea cadou pe care vreau să vi-l arăt, vine de la Diana care s-a gândit cât îmi place mie bejul și maroul și, într-o cutie de cadou foarte drăguță, mi-a pus un șal tie dye în culorile astea, un glos Yves Rocher și o mascara.



De la soțul meu am primit o cutie pentru păstrarea ceasurilor, un obiect foarte folositor, pentru că-mi țineam ceasurile în sertarul de la noptieră și când vroiam unul anume, băjbăiam după el prin multitudinea de nimicuri de acolo.

Nu închei înainte de a vă arăta și vouă minunea: ceaiul care înflorește. Poate vă amintiți de ceaiurile pe care le-am cumpărat de Black Friday de la CTS Corner
Printre ele și acesta. Gustul e bun, însă nu extraordinar, eu fiind fan ceaiuri de fructe. Impresia artistică, în schimb, e una deosebită


în plin proces de înflorire

Cam atât pentru azi. Vă pup și vă urez o duminică plăcută!

sâmbătă, 11 ianuarie 2014

Hai, pe cai că se filmează!

Are și lenea o limită, nu? 10 zile din anul 2014 în care n-am scris nici un rând pentru blog. E drept că pe Facebook n-a trecut zi în care să nu evoluez "grațios", dar acolo nu mă vede decât un cerc restrâns.
În schimb, nu mi-a scăpat nici un blog necitit, din cele care mă interesează. Asta ca să se știe :p
Revelionul l-am petrecut la niște vechi prieteni, în ținute casual, menite să ne facă să ne simțim cât mai comod.
cu soțul și Jack, pitbull-ul prietenilor noștri, care e un drăgălaș
Vineri, pe 3 ianuarie, ne-am întors la serviciu, așa că zilele libere n-au fost prea multe.
La finalul anului trecut, cât și la începutul ăstuia, am făcut o groază de cumpărături, majoritatea de la Dorothy Perkins, miniPrix și StrawberryNet. Mi-am cumpărat multe lucruri frumoase, bune, cât și altele, mai nereușite, dar pe care le-am returnat (de la miniPrix, of course!).
Dacă ultimele achiziții de la StrawberryNet vi le-am arătat în ultimul articol din anul trecut, pe cele de la Dorothy Perkins n-am apucat să vi le arăt. Nu am unde să le pun ca să le fac poze avantajoase, așa că aleg să postez poze furate de pe Polyvore :D
rochie din jersey albastru electric, foarte frumoasă și bine lucrată :). A costat 8 lire



bluză din mătase artificială, foarte drăgălașă (la spate, la gât, se leagă cu o fundă neagră). A costat 15 lire

botine de piele cuban heels, mai aurii decât în poză (un pic prea aurii după gustul meu :( ), și care mă nemulțumesc și pentru că au calapodul un pic cam lat și sunt largi la gleznă și nu le pot purta și cu rochii/fuste. Au costat 16 de lire

O bluză superbă pe care mi-au trimis-o cu un număr mai mare, așa că-mi vine cam largă, însă nu-i de nepurtat. Tot 15 lire a costat.
Nu pun link-uri, pentru că s-au epuizat.
De la miniPrix, în schimb, mi-am luat multe lucruri, dintre care vă arăt doar cele la care am găsit poze bune pe net :p

blazer violet, Michele Boyard, calitate f.bună

bluză casual s.Oliver, foarte faină

colier Tally Weijl, cu charm-uri. De efect!

haină oversized cu mâneci 3/4, Piazza Italia.
Drăguță, însă lucrată foarte neglijent (a trebuit să tai eu ațele de la butoniere :( )
fular circular alb, foarte frumos

set colier și cercei foarte frumoși

rochie din tricot de vâscoză, drăguță

rochie din vâscoză și elastan, foarte frumoasă
Astea sunt cam 2/3 din produsele cumpărate și păstrate.
Pe lângă astea, am cumpărat și câteva e-book-uri de la elefant.ro, pentru că n-am putut rezista ofertelor :)
Parte din ele le-am și citit, cea mai cea fiind Poker cu rechinul de Daria Donțova, pe care o așteptam să apară încă de la mijlocul anului trecut și pe care v-o recomand din toată inima. O lectură extrem de tonică și recomfortantă, cu noi aventuri ale Evlampiei Romanova.
Sper să mă mobilizez mâine și să vă arăt și restanțele la cadourile primite.
Până mâine vă doresc o seară frumoasă! :-*

luni, 30 decembrie 2013

Ultima comandă StrawberryNet pe 2013

Astăzi am ridicat de la poştă prima din cele două comenzi lansate recent pe StrawberryNet.

E o comandă micuţă care are doar un cofret Parlez-moi d'amour de la John Galliano şi două Secret Concealer (unul pentru Diana). Sunt mulţumită de achiziţii pentru că, deşi ştiam de corector că e foarte bun, parfumul Galliano l-am comandat dupa review-urile de la Fragrantica. Intuiţia m-a ajutat şi de data asta şi am un parfum care miroase tare bine. Toate produsele au fost mult reduse, făcând obiectul unor campanii de Crăciun.

duminică, 29 decembrie 2013

La sfârșit de an 2013



Iar n-am scris nimic de două săptămâni și nu pentru c-aș fi fost foarte ocupată, ci de lene.
Crăciunul a trecut ca și cum n-ar fi fost, poate și pentru că temperatura exterioară frizează toamna târzie și nicidecum iarna.
Brăduțul a fost împodobit de soțul meu, pentru că eu n-am avut răbdare să-l fac.
Anul ăsta nu m-am mai omorât ca în alți ani să fac bucate peste bucate pe care după câteva zile le aruncam, nici n-am mai scociorât de praf fiecare colț al casei, ci m-am limitat la curățenia obișnuită de sfârșit de săptămână și meniu cu 3 feluri principale. La astea s-au mai adăugat gustări diverse, dulciuri (cozonac, fursecuri, înghețată) și, bineînțeles, fructe. Perfect îndestulător.
Mai mult, n-am primit vizite și nici n-am făcut, ci am stat frumușel la noi acasă și am lenevit în ambele zile de sărbătoare. Vineri, pe 27, am fost la serviciu (pierdere de vreme!), cum va fi și ziua de mâine și cea de marți când mă voi duce la birou ca să am de unde mă întoarce, pentru că mai toată lumea e în vacanța de sfârșit de an.
Cadouri nu am primit prea multe, însă eu sunt mulțumită. De la soț am primit o pereche de bluejeans skinny, o bluză și un ceai grozav de bun, iar de la diverși amici și colaboratori, multe dulciuri și câteva sticle cu băuturi alcoolice :p


cana asta foarte frumoasă mi-am oferit-o eu cadou :p



În plus, am avut eu grijă de suflețelul meu, așa că aștept două comenzi de la StrawberryNet, două de la Dorothy Perkins și tot două de la miniPrix :D
În rest, am văzut tot felul de filme, dintre care cel mai haios a fost unul văzut într-o dimineață la HBO, "Mare și frumos", am văzut episodul Christmas special al sezonului ăsta din Downton Abbey și am citit. Apropo, pentru fetele din campania vALLuntar care au citit "Manichiura pentru mort" de Daria Donțova, țin să le spun că a apărut un alt volum, "Poker cu rechinul", în care Evlampia e la fel de nostimă.
Sper să ne mai vedem zilele astea până la sfârșitul anului! :-*

luni, 16 decembrie 2013

Idei de cadouri de Crăciun

O nouă săptămână a început, ultima înaintea sărbătorilor.
Deja cadourile trebuie cumpărate şi profit de ocazie pentru a vă recomanda câteva locuri cu produse numai bune de pus sub brad
De astăzi, New Yorker dă drumul reducerilor de Crăciun de până la 70%


Am să profit de ocazie şi am să dau o raită pe la magazin.
Deasemeni, la miniPrix găsiţi lucruri drăguţe de dăruit pentru Crăciun şi din toate eu vă recomand papucii de casă Friis&Company (papucipapuci, papuci, papuci sau papucii de casă bărbăteşti Zara ) şi pijamalele Louis&Louisa care trebuie împerecheate de voi bluză + pantaloni sau bluză + pantaloni. Singurul inconvenient e că n-au mai rămas multe mărimi disponibile. O comandă dată astăzi, ajunge sigur până lunea sau marţea viitoare.
La StrawberryNet sunt în continuare multe oferte, însă comandate chiar şi azi, mă îndoiesc că vor ajunge până la Crăciun. Dacă nu-i târziu să ajungă între Crăciun şi Anul Nou, că, nah, Moşul e bătrân şi merge mai greu :p , profitaţi!
Tot de azi apare şi ultima parte a produselor din catalogul de bunătăţi Lidl. Ieri după-amiază a trecut soţul pe la magazin şi aranjau deja marfa pe rafturi.
Să aveţi o săptămână uşoară! :-*

sâmbătă, 14 decembrie 2013

Pregătiri. Plus o cerere de ajutor

Mai sunt 10 zile până la Crăciun și chiar dacă n-am început curățenia mai mult sau mai puțin generală aferentă sărbătorii, de un lucru să fiți siguri: adun ca hârciogul bunătăți de devorat în acele zile de relache.
Când a apărut catalogul glossy Lidl, mi-am făcut însemnări pe el ca o pensionară, însă de ajuns la magazin n-am reușit încă. Azi s-a dus soțul cu pliantul adnotat după el și a reușit să-mi cumpere câteva chestii




Congelatorul dă pe dinafară de plin ce e :p
În plus, tot pentru Crăciun, am cumpărat două vouchere, unul pentru cozonac și unul pentru fursecuri, ambele la o cofetărie deschisă în toamna asta și de la care am mâncat tot felul de prăjituri și au fost foarte bune.
La birou mi-au făcut deja brăduțul,


așa că eu aștept cadourile :D
Singurul meu of la momentul ăsta e că nu găsesc o familie iubitoare pentru micuțul Papillon, pisicul operat care a rămas în 3 lăbuțe.


Este așa de drăgălaș și doritor de mângâieri și alinturi, însă nu-l pot aduce acasă la mine, pentru că Țuțu și Bambu l-ar teroriza =(( Are 2 ani și jumătate, este castrat, știe să folosească litiera,  nu-i mofturos la mâncare și după 4 zile de la operație zburdă ca și cum ar avea toate 4 lăbuțele. Deocamdată e cazat la soacra mea, dar nu e o situație ideală pentru el. Peste o săptămână îl ducem la dr. Liviu Burtan, cel care i-a amputat lăbuța și l-a castrat, pentru a-i scoate firele de la incizie și, după aceea, ar fi grozav dacă l-ar vrea cineva să-i umple viața de iubire. Mă ajutați poate-i găsim căsuță de Crăciun?
Să aveți un weekend frumos! :-*

vineri, 13 decembrie 2013

Vineri 13


De felul meu nu-s superstiţioasă, însă azi dimineaţă m-am trezit cu gândul că-i "vineri 13", aşa că după ce m-am spălat, îmbrăcat, împodobit, primul lucru pe care l-am făcut a fost să sparg o farfurie şi să mă tai la un deget când am adunat cioburile. Şi să şterg uleiul împrăştiat pe jos cu această ocazie. Că doar nu vă îmchipuiaţi că farfuria era curată... :p
După chestia asta, mi-am propus ca azi să stau ascunsă şi să nu fac nimic care mi-ar produce prejudicii de orice fel, însă tot am de punctat câteva acţiuni. 
Cea mai importantă este să-l însoţesc pe soţul meu la spitalul veterinar de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară unde a dus un pisic din cei pe care-i îngrijeşte la grădină, pe motiv că în urma unui accident (?!) avea o labuţă ruptă =(( A fost operat marţi (i-a fost amputată lăbuţa în întregime), iar acum e destul de bine. Mănâncă, bea apă... Deja, ieri a evadat din cuşca în care îl ţin, însă, din fericire, a fost găsit după câteva ore într-o încăpere alăturată celei de post-operator unde este cazat acum. Astăzi îl externează şi până-şi revine îl cazăm într-un balcon încălzit la soacra mea.
Sper să nu mi se mai întâmple nimic rău, cu toate că se spune că, cu cât te gândeşti mai mult la asta, cu atât atragi ghinionul :D
Vă doresc să treceţi de ziua de azi fără evenimente neplăcute ! :-*

miercuri, 11 decembrie 2013

Tag : Sweater Weather

Zilele trecute am primit un tag de la Georgia (Cosmeticopedia) şi m-am gândit că n-am mai făcut de mult aşa ceva, deci să-i dau drumul, nu? Deşi întrebările sunt în limba engleză, am să-mi iau libertatea de a răspunde în limba română :)

1. Favourite candle scent?
    Iasomie
    
2. Coffee, tea or hot chocolate?
    Cafea dimineaţa şi ceai seara

3. What is the best winter memory you have?
     Hmmm, mă gândesc că ar putea fi zăpezile mari de când eram copil, care durau cât era vacanţa de iarnă de mare şi făceau ca nici o zi să nu treacă fără să mă dau cu sania. Şi ar mai fi nerabdarea cu care aşteptam şi căutam mănunchiul de banane învelit într-un ziar şi puse la copt pe şifonier. Şi plăcerea cu care ciuguleam şi o oră dintr-o banană coaptă şi frumos mirositoare, dar atât de greu de procurat :)

4. Which makeup trend do you prefer: dark lips or winged eyes?
     Nici unul din cele două. Prefer machiajul cuminte, nude.

5. Hats or scarves?
    Şi, şi :)

6. Most worn sweater?
    Unul bleumarin, oversized, cu mâneca 3/4, de la Camaieu

7. Favourite autumn nail polish?
    Toamna asta am tot purtat Essence Nude Glam Café Olé 

8  What’s your #1 favourite thing about winter?
     Îmi place iarna numai în preajma Crăciunului pentru că ascult colinde americane, în casă e cald şi miroase a citrice diverse (iubesc clementinele!), aşa că ăsta ar fi  #1 favourite thing :p 

9.  Best Christmas present you received?
     E tableta pe care mi-am făcut-o eu cadou anul trecut de Crăciun :D

10. Favourite season?
      Vara, pentru că iubesc căldura şi marea :)

Dau Tag-ul mai departe 

Dianei
Aurorei
Gărgăriţei (Ladybug)
Anei (Enchanted Ana)
Alinei (lui Brumărel)
Maya

dacă vor, au timp şi chef să-l facă...

marți, 10 decembrie 2013

Missha BB Cream din nou

Un produs recumpărat despre care v-am vorbit aici şi pe care de data asta l-am achiziţionat în variata full size (50 ml.)

Pe lângă crema comandată, vânzătorul de pe ebay mi-a trimis şi 3 mostre de produse. Şi de data asta am luat tot în nuanţa nr. 23 (natural beige), pentru că se adaptează foarte bine culorii tenului, indiferent dacă e bronzat sau nu. M-a costat 12,20 USD, a avut free shipping şi a făcut până la mine două săptămâni.