luni, 10 februarie 2014

Diverse


Ieri am ieşit un pic până la Palas, pentru că aveam nevoie să scot nişte bani de la bancomat şi acolo este cel mai apropiat loc în care o pot face.
Bineînţeles, dacă tot m-am "mişcat", am intrat un pic şi în mall şi n-am ieşit cu mâna goală.
De la Zara mi-am mai cumpărat (încă :p) o pereche de balerini din pânză, tot cu 29 de lei.


Am intrat şi la Librarium, m-am uitat un pic la cărţi şi nu m-a atras nimic din cele cu preţuri reduse, însă mi-am cumpărat două tarte Yankee Candle, în aromele favorite.

Mi-am mai cumpărat de la Auchan o pungă cu ceai de fructe foarte bun, însă am uitat s-o pozez şi nici nu am reţinut cum se numeşte (cred că-i cehesc, dar nu-s foarte sigură!).
În rest, n-am făcut mai nimic, înafară de a mă uita la câteva episoade dintr-un serial recomandat de Diana, "Scandal" (o fostă consilieră de la Casa Albă, care a avut o relaţie nepotrivită cu preşedintele :p, are în prezent o firmă care se ocupă de rezolvarea unor situaţii de criză personală, solicitanţii fiind cel mai adesea sus-puşi care vor să scape basma curată din tot felul de clenciuri pe care ei înşişi le provoacă).
Vă pup şi vă doresc o săptămână frumoasă! :)

duminică, 9 februarie 2014

Fără titlu, că nu-mi vine nimic în minte

N-am multe noutăți, așa că mă rezum la a vă arăta noua "căsuță din copac"/zgrepțănătoare a lui Bambu


Iată-l aici pe proprietar, scăldat de razele soarelui cu dinți, în plină acțiune, făcându-și manichiura :p
Frumosul dispozitiv a costat doar 50 de lei (la ofertă!), e luat de la Lidl, și nu e cu nimic mai prejos, calitativ vorbind, de altele asemănătoare cumpărate din magazinele de profil, dar care costă cel puțin dublu.
În altă ordine de idei, azi am aflat de pe pagina de Facebook a editurii Nemira că în martie va apărea un nou roman al lui Kenize Mourad, "În orașul de aur și argint". Bănuiesc că cei cărora le-a plăcut "În numele prințesei moarte", despre care am povestit aici, apreciază lucrul ăsta :)
Cam atât pentru azi, să aveți o duminică frumoasă!


miercuri, 5 februarie 2014

Ce-am mai citit în ultimul timp

Cea mai faină carte dintre toate cele citite de mine în ultima perioadă este, fără îndoială, Poker cu rechinul de Daria Donţova, alte aventuri ale Evlampiei, poate un pic mai puţin spumoase decât cele din prima carte citită de mine, Manichiură pentru mort, dar la fel de captivante. A fost cartea pe care am început-o în ultimele zile ale anului trecut şi până m-am întors la serviciu, am şi terminat-o :) De această dată, eroina romanului are misiunea de a dezlega misterele unui schimb/furt de identitate, cu această ocazie intrând şi în miezul showbiz-ului moscovit. Citiţi-o şi nu veţi regreta, pentru că e tare nostimă!
O altă carte care mi-a plăcut este Ultima fugară de Tracy Chevalier, o scriitoare care până acum nu m-a dezamăgit. Acţiunea romanului se desfăşoară preponderent în America anilor 1850 când sclavii de culoare (e redundantă precizarea?) încercau să fugă spre Canada, iar în ajutorul lor au venit oameni din toate păturile sociale, care au pus la punct ceea ce istoria numeşte Underground Railroad (Calea ferată subterană). Personajul principal al romanului este Honor Bright, o englezoaică plecată peste ocean pentru a-şi însoţi sora care contractase o căsătorie prin corespondenţă cu un englez, care, aidoma lor, făcea parte din rândul quakerilor. Datorită condiţiilor vitrege, în timpul călătoriei pe mare sora ei moare, iar Honor trebuie să se adapteze singură vieţii într-o societate extrem de diferită de cea engleză şi, mai mult, dând un ajutor considerabil la fuga unor sclavi. O recomand!
În sfârşit, ultima carte despre care vreau să vă vorbesc este Iertaţi-mă că nu sunt japonez, scrisă de un fost jurnalist, George Moise. E un fel de autobiografie şi povesteşte perioada în care, odată plecat în Japonia pentru a învăţa limba japoneză şi nu în ultimul rând, pentru a fi alături de fata pe care o cunoscuse în timpul unei croaziere, în timpul căreia a lucrat ca fotograf, încearcă să se adapteze stilului de viaţă nipon, suportând uneori situaţii pe care poate doar dragostea pentru Miwako, fata care-i va deveni într-un final soţie, l-au ajutat să le îndure. Interesanta ca orice altă carte în care ni se prezintă societăţi mult diferite de a noastră, văzute prin ochii unui european.
Înafara acestora, am mai citit nişte chick-lit-uri (vreo 3) de care am să vă vorbesc altă dată.

luni, 3 februarie 2014

Intelectuala de luni

sau de vineri, că atunci am dat comanda :p


Vineri era o ofertă la Libris şi sincer vă spun că nici nu-mi mai amintesc care a fost clenciul cu care m-au prins, dar probabil a fost un discount oarecare, adăugat transportului gratuit prin Cargus.
Pe lângă două cărţi serioase, am adăugat şi un chick-lit pentru zilele grele când n-aş citi altceva.
Ofertele sunt acum comparabile cu elefant şi, în plus, Libris are transport gratuit prin Cargus indiferent de valoarea comenzii, aşa cum ziceam şi mai sus, deci nu-i evitaţi.

sâmbătă, 1 februarie 2014

Restanțe de la StrawberryNet

Mi-am făcut un mic inventar și am descoperit că am omis să vă arăt niște produse cumpărate în ultimul timp de la StrawberryNet.


Este vorba de 4 parfumuri pe care, momentan, nu le iubesc :p și o cremă anti-age de la Serious Skin Care pe care n-am început încă s-o folosesc, dar despre care vă voi vorbi la momentul oportun.




De la stânga la dreapta avem apa de parfum Roccobarocco, apa de parfum Regine's, apa de toaletă Quartz pour femme de la Molyneux și parfum vaporisateur Unforgivable woman de la Sean John (Sean Combs aka Puff Daddy). Faptul că acum nu mă dau în vânt după ele, nu-i elocvent, pentru că și Fleur d'Ombre Violette-Menthe, de la Jean Charles Brosseau, mi-a displăcut inițial, ca după câteva luni, să-l ador.
 Luni merg la poștă pentru că am de ridicat o altă comandă de la StrawberryNet și una de la Dorothy Perkins (da, știu, sunt shoppaholică :p)
Cam atât pentru acum, mă duc să trag cu aspiratorul :(

vineri, 31 ianuarie 2014

Frig, frate, nu glumă!



Azi dimineaţă erau - 19 grade. Hmmm, recunosc că nu mă mai aşteptam ca în iarna asta să avem parte de aşa temperaturi scăzute, dar iată că, după locuitorii continentului american, unde a fost frig de le-a înghețat Niagara =)), a venit și rândul nostru.
Oricum, atâta timp cât în casă e cald, rezerva de ceaiuri este încă destul de mare, cărți de citit mai sunt, se profilează un weekend destul de bun :p

Am uitat să vă spun că am început "50 shades..." scriere ce mai ridică temperatura măcar c-un grad-două ;)


Vă arătam într-un articol trecut cadoul primit de la Lecterița, iar acum vedeți și cum îmi vine, pentru că, în sfârșit, poate fi purtat. Ba chiar, e mană cerească pe gerul ăsta! :)



Se pare că, oricum, gerul nu mai ține prea mult, de săptămâna viitoare temperaturile revenind la obișnuitele -6, -7 grade.
Acum vă las, și mă întorc la vizionarea Brideshead revisited, un film din 2008 cu Emma Thompson într-un rol oarecum secundar.
Să aveți un weekend așa cum vi-l doriți! :-*

luni, 27 ianuarie 2014

Ninge

În sfârşit. Aşteptam să ningă încă de anul trecut, dar n-am avut noroc :p
Azi dimineaţă, datorită faptului că nu se fac cursuri la şcoli, traficul a fost de-a dreptul decent. Un pic mai devreme am auzit chiar un avion, de unde deduc că aeroportul Iaşi e deschis. Deci, în ciuda codului galben, la Iaşi e încă bine.


În altă ordine de idei, sâmbătă am fost la Palas Mall să văd ce solduri mişto găsesc. N-am găsit mai nimic. Probabil că tot ce-au avut de dat cu preţ redus au dat în perioada de promoţii, perioadă care precede perioada de soldare.
Singura achiziţie a fost o pereche de balerini de la Zara


Au costat 29 de lei, reduşi de la 89, preţ care mie mi se pare de-a dreptul aberant, dat fiind faptul că nu-s decât nişte papuci de cârpă. Mă rog, îs frumuşei, iar "cârpa" e uşor catifelată, da' totuşi, 89 de lei?!
Eu am mai multe perechi de balerini dintr-aştia, de la diverse firme, şi încă de când îi cumpăr sunt conştientă că nu-i pot purta mai mult de un sezon-două, fără să arăte nasol, aşa că mai mult de 30 de lei n-aş da nicicum, niciodată.
Mai erau solduri la Camaieu, dar nu m-a tentat nimic (thanks God!), iar la magazinele la care mă aşteptam să găsesc chestii faine (H&M, New Yorker), reducerile erau foarte mici şi numai la lucruri urâţele.
În rest, în week-end-ul ăsta am văzut câteva filme care mi-au plăcut (Diana - o perspectivă nouă asupra ultimilor 2 ani şi ultimelor zile de viaţă ale celebrei prinţese, The Mechanic cu Jason Statham <i love him!> şi Enough Said, ultimul film al regretatului James Gandolfini <Tony Soprano>, un film pe care-l recomand doar fetelor de vârsta mea), cât şi câteva episoade din Sherlock.
Mi-am încheiat duminica cu o baie înmiresmată, ascultând Kenny G., urmată de un pic de vin de Chianti


Să aveţi o săptămână uşoară! :-*

miercuri, 22 ianuarie 2014

Bijuuri de la Dorothy Perkins și miniPrix

Când s-au afișat reduceri de 70% pe site-ul Dorothy Perkins, am intrat cu totul întâmplător, cu ceva timp înainte de a trimite ei newsletter-ele, așa că am prins niște coliere foarte frumoase reduse cu aproape 80%. După circa o oră nu mai era nici urmă de ele pe site.






Triple flower necklace 3 lire

Flower and chain necklace - 3 lire

Metal link collar necklace - 1,50 lire


Navy stone necklace - 3 lire
Ultimul colier îl cumpărasem cu ceva timp în urmă Dianei și știam că e foarte frumos, așa că n-am pregetat să-l cumpăr cu ocazia asta.
Abia acum îmi dau seama că am uitat să pozez unul dintre coliere, așa că mă rezum la o poză făcută cu telefonul. Sorry!
Wire ball necklace - 1 liră
De la miniPrix mi-am cumpărat două coliere foarte drăguțe

poza e făcută tot cu telefonul, așa că nu se văd foarte clar
Vă plac achizițiile mele?

marți, 21 ianuarie 2014

S-a dat startul soldărilor de iarnă



M-am gândit că v-ar interesa lista magazinelor care au dat startul legal al soldărilor, aşa că, din lista apărută în presă, spicuiesc magazinele din Iaşi care au depus notificări de soldare la primărie şi mi se par mie interesante.


De pe 15 ianuarie

Marks&Spencer până pe 1.03
Motivi până pe 28.02
Il Passo până pe 28.02
Staccato până pe 28.02
H&M fără termen final
Bershka până pe 28.02
New Look fără termen final
Oysho până pe 28.02
Zara până pe 28.02
Stradivarius  până pe 28.02
Pull and Bear până pe 28.02
Massimo Dutti până pe 28.02
Humanic până pe 15.04

De pe 28 ianuarie

Bata  până pe 13.03
Celio  până pe 15.03

De pe 1 februarie până pe 17.03 Intersport

Pe lângă aceste firme care au magazine în toată ţara, au mai depus notificări şi magazine mai mici, cele mai multe afaceri locale, care pe mine nu mă interesează pentru că mai toată marfa o aduc din China/Turcia şi nu e de bună calitate.

Happy shopping! :)

luni, 20 ianuarie 2014

Unde vă spun mai mult despre filme

Iar am tras mâța de coadă și n-am mai scris de o săptămână. E drept ca nici n-am răsturnat lumea în astea 7 zile, dar poate v-o fi fost dor de mine. Sau nu :p
Vreau să vă anunț că m-am mobilizat și mă duc la niște tratamente corporale (împachetări UCW) menite să-mi mai subțieze un piculeț talia-mi de silfidă. Mai am o ședință și trag concluziile.
Apoi, am citit cât am putut de mult, m-am uitat la TV (incredibil, nu?) pentru că am aflat cu totul întâmplător că pe postul Euforia se difuzează un serial spaniol făcut după romanul Iubirile  croitoresei de Maria Dueñas. E destul de bine realizat, însă trebuie să recunosc că mi-e destul de greu să urmăresc la televizor de luni până joi, la ora 20, câte un episod întrerupt de calupuri publicitare. Din fericire mai sunt doar 10 episoade din 13.
Pe de altă parte, am văzut câteva din filmele nominalizate la premiile Oscar și musai să vă zic că Gravity mi s-a părut cam degeaba, 12 years a slave destul de slăbuț și, deși se spune că e inspirat dintr-un fapt real, mie-mi vine greu să cred că un negru educat ar fi comis greșeala care a dus la cei 12 ani de sclavie.
În plus, am încercat să văd Saving Mr. Banks și am rezista la doar trei sferturi de oră de manifestări schizoide ale personajului feminim, iar acum încerc să văd La grande belezza, însă s-au derulat deja 20 de minute din film și n-am nici o idee despre ce ar putea fi vorba. Constat apetitul producătorilor pentru filme de minim două ore, iar pe mine filmele lungi mă cam pierd pe traseu dacă nu-s palpitante. Iar cele văzute, după cum am spus, nu sunt nici pe departe așa.
Mi-am mai propus să văd The Wolf of Wall Street imediat cum apare o versiune demnă de a fi urmărită online și Philomena pentru că-i cu Judy Dench și-i "a BBC production", când o apărea pe undeva, că acuma nu-i :(
Ca să vedeți că nu-s total cârcotașă, trebuie să vă spun că totuși au fost două filme care mi-au plăcut mult. E vorba de Frozen și Despicable me2. Da, știu că-s filme de animație, da' ce să fac dacă mie alea mi-au plăcut? :p Bașca coloana sonoră de la Despicable me2 care-i un cântec foarte, dar foarte fain. Believe me!
Ladies & gentlemen, Pharrell Williams with Happy


În rest, șoping la greu de la miniPrix pe sistemul comandat, plătit, returnat, suma înapoiată ca voucher cu care iar comand, iar nu-mi place mai nimic, iar retur... Asta e! Nu-i vina mea că nu dau dimensiunile corecte și nici că unele haine arată de parcă ar fi dormit pe ele câinele firmei (asta în cazul în care au unul, dacă nu, n-au nici scuza asta pentru halul în care arată unele haine. Zău!)
Mai aștept o comandă de la Dorothy Perkins cu bijuuri super soldate care s-au epuizat in jumătate de oră și una de la StrawberryNet cu un parfum și un cadouaș pentru o colegă care mi-e dragă și care sâmbătă aniversează ziua de naștere.
Acu vă pup și mă duc că începe acușica serialul! :)