joi, 6 iulie 2017

Vacanță în Corfu (3) - Excursie în Albania

Așa cum v-am promis, revin cu impresii din scurta excursie făcută în Albania, la Saranda.
Am cumpărat-o de la aceeași agenție de la care am închiriat și mașina (HN Travel Roda), agenție pe care o recomand pentru că face discount-uri la excursii, are mașini noi pe care le închiriază la prețurile cele mai mici dintre toate agențiile din sat. Așa se face că pentru excursia în Albania am plătit câte 15 euro, când peste tot era 20 euro, iar pentru mașină (Kia Picanto cu aprox. 16000 km. la bord), am plătit 30 de euro pe zi (full insurance fără cauciucuri).
Dar să revin la călătoria în Albania și să vă spun că se poate intra în țară doar cu cartea de identitate, deși Albania nu face parte din UE, existând un acord cu UE în acest sens. De altfel, la sosirea în portul Saranda, polițistul de frontieră nu a făcut decât să ne salute, zâmbind, fără a controla documentele.
Am plecat dis de dimineață spre portul Corfu Town cu un autocar al Ionian Cruises și, odată ajunși acolo, am fost îndrumați către controlul de frontieră. Trecerea se face cam ca la aeroport, respectiv îți pui bagajele pe bandă, treci prin poartă și apoi îți este scanat documentul de identitate.
Am călătorit spre Saranda cu un vas care se numea Christina :) Uitam să vă spun că pe vas, chiar la urcare, ni s-a cerut o taxă de 10 euro de care fusesem înștiințată, reprezentând, spun ei, taxă portuară. Natura mea ușor conflictuală nu mi-a îngăduit să-i "iert", chiar dacă eram în vacanță, și ne-am contrat un pic referitor la faptul că voiau să-mi rețină chitanța care atesta că am plătit excursia. Le-am spus că e singurul document care dovedește că am plătit excursia, poate fi deductibilă (ei, da, blufam!), așa că nu văd de ce strâng aceste chitanțe. De fapt, bănui că le returnau agențiilor, care le ștornau, iar banii îi împărțeau între ei. Poate nu toate, însă o parte, sigur. Mai mult, nu le-a picat prea bine că am declinat oferta de a vizita Butrintul, deci nu am mai plătit încă 23 de euro, cât costa excursia asta. 


După aproximativ o oră și 10-20 de minute am ajuns în portul Saranda. Orașul se profila de pe mare ca fiind tare frumușel, terasat pe un versant, cu clădiri care arătau destul de bine.

Saranda, văzut de pe mare


De cum am debarcat, pentru că era deja 10 și ceva și ne era foame, am decis împreună cu prietena mea, Lușa, să mâncăm micul dejun undeva pe malul mării. Ne-am oprit la un restaurant pe malul mării unde am mâncat câte o salată grecească (bună și în cantitate foarte mare, aprox. 2 euro), câte o cafea turcească (foarte proastă!) și câte un fresh de portocale (bun).



Total 12 euro, adică foarte puțin față de prețurile din Grecia, unde doar o salată grecească într-o mult mai mică cantitate costă minim 5 euro.


După ce am mâncat, am pornit să hoinărim prin oraș. Frumușel, însă oamenii foarte prost îmbrăcați, nevorbitori de engleză (nici chiar basic),  mulți dubioși... Cum era sâmbătă la prânz,  cele mai multe magazine erau închise, însă, oricum, nici nu am fi avut ce să cumpărăm, pentru că absolut toate, chiar și cele mai cu ștaif vând doar haine și încălțăminte tip bazar. Am intrat într-un outlet care vindea Zara, Bershka etc. și era destul de populat cu clienți.

strada Flamurit transformată recent în stradă pietonală




La un moment dat am obosit, era și cald, și ne-am oprit să ne odihnim pe o bancă lângă Geamia Saranda, care avea lângă intrare un părculeț umbrit, cu bănci și... o pisică extrem de prietenoasă :)

Saranda Mosque






Cum plecarea era la ora 5 jumătate (greek time, Albania fiind cu o oră în urmă!), ne-am mai plimbat un pic, însă deja orașul era amorțit de căldură, oameni pe stradă vedeai doar ici și colo câte unul,



așa că, după câteva poze, am decis să ne întoarcem la restaurantul la care mâncasem dimineață și să luăm un prânz târziu, înainte de a ne întoarce în port.


Am mâncat câte o musaca enormă, gătită ca în România (adică cu multă carne și fără vinete), eu am băut o bere albaneză, iar prietena mea un pahar de vin, totul costând 16 euro.
Excursia asta a fost o experiență destul de plăcută care, însă, nu mi-a satisfăcut latura de shoppaholică, singura achiziție fiind o soluție pentru lentile de contact la oferta  (una full size+una travel size) și câteva fructe și legume care arătau chiar bio. Câte curiozități: în Saranda am întâlnit o mulțime de magazine tip aprozar cu fructe și legume care arătau ca și cum ar fi fost culese din grădină. Deși este evident că nu-s tocmai înstăriți, pe străzi se văd doar mașini Mercedes, Audi, BMW și doar câteva biete VW Golf. Nici vorbă de hârburile pe care le vezi pe toate drumurile Greciei.

parcare pe o stradă nu tocmai din centru

Moneda albaneză este leka, iar 1 euro = 133-140 leka, depinde de persoana care transformă :P  La cursul oficial, 1 euro e 133 leka



Ăștia-s ultimii bani, pe care i-am cheltuit gândindu-ne că sunt slabe șanse să mai revenim curând, ca să-i putem folosi.

În port, înainte de a ne îmbarca, n-am scăpat ocazia de a mă poza cu vasul Christina :D 


apoi, bye, bye, Albania!


Sper că v-a plăcut relatarea mea despre Albania. Am de gând să mai scriu un articol (final! :P) despre Corfu în care pomenesc și despre revistele cu cadou, așa că vă aștept să mai dați pe aici.

marți, 4 iulie 2017

Vacanță în Corfu (2)

În următoarele zile, înafara orelor de plajă, am închiriat o Kia Picanto și am bifat vizite la Paleokastritsa și celebrul Canal d'Amour aflat în stațiunea Sidari, acesta din urmă fiind o mare dezamăgire. În toate pozele de pe internet acest loc apare ca fiind spectaculos, ceea ce-l face să fie trecut pe lista de "musai de văzut", însă la locul faptei am găsit o mică plajă murdară, plină de alge împuțite, un restaurant fără clienți și cam atât. 
Paleokastrisa, pe de altă parte, e un loc pitoresc, cu peisaje foarte frumoase, situată pe un versant, lucru care dacă ar fi fost să stau acolo nu m-ar fi încântat, pentru că dacă coborârea multelor scări spre plajă e ușoară, la întoarcere, în plin soare nemilos, nu mai e așa plăcut. Poate dacă aș fi mai tânără... În plus, drumurile sunt extrem de înguste, fără trotuare în majoritatea cazurilor și cum eu sunt o anxioasă pe teme rutiere, conchid ca locul ăla nu-i de mine.


o scurtă oprire pe drum

Paleokastritsa

una din plajele de la Paleokastritsa
Alipa Beach

Canal d'Amour

Canal d'Amour, din  alt unghi
Pe la mijlocul sejurului, într-o după-amiază, a plouat. Doar că era așa de cald, încât la plimbarea de seară era deja totul uscat, doar că nu mai era așa mult praf :)

vedere de la balcon

vedere de pe terasa Restaurantului Navigator


plaja de la Afroditi, după ploaie

minuscula și drăgălașa terasă a restaurantului Ammos, acolo
unde am mâncat cel mai bun pita gyros de pui
În timpul acestui sejur am fost de două ori și în capitala insulei, Corfu Town, o dată cu autobuzul doar noi, fetele, iar a doua oară împreună cu soțul cu mașina.

în spatele meu e clopotnița cu ceas a bisericii Sf. Spiridon din Corfu Town

în parcul de lângă vechea fortăreață

un magazin cu decor drăguț în zona pietonală a centrului Corfu Town

insula Vidos văzută de pe faleza  Old Town

restaurant in cartierul Faliraki

Old Fortress

o mică plajă publică în Old Town
Singurul regret pe care îl am e că nici anul ăsta nu am ajuns la Achilleion.
Mâine sper să reușesc să vă povestesc cum a fost în excursia de la Saranda, Albania.

luni, 3 iulie 2017

Vacanță în Corfu (1)

N-am mai dat de mult timp pe aici, însă am zis să vă spun cum a fost în Corfu, mai ales că erau câteva persoane pe Facebook care păreau interesate.
Pentru că e mult de spus, ca după timpul petrecut acolo (două săptămâni), am decis să fac un "serial" cu impresiile mele :)
Așadar, am plecat din nou către Roda, pentru a treia oară. De data asta, am ales să facem rezervare prin booking.com la Summerlife Apartments, o proprietate cotată cu 9.2, pentru 14 nopți, ca să ne săturăm de mare, măcar pentru o perioadă.
Cum n-am găsit transport cu avionul convenabil (opera doar Aegean la niște prețuri foarte mari), am rezervat transport cu Memento Bus, 80 €/pers.  dus/întors 
Drumul a fost greu, pentru că se merge cca. 16 ore, bineînțeles, cu opririle pe care le fac toate autocarele (Baikal, "La steaguri", "La bomboane", și cele două Olympic Plaza, în Grecia). Am plecat la ora 14:30 din București și la ora 6 dimineața am ajuns în portul Igoumenitsa, de unde am luat feribotul spre Corfu Town. După aproximativ 2 ore, am ajuns în portul Corfu Town, loc în care ne-am luat bagajele din cala autocarului, și am pornit pe cont propriu spre Roda.
Mă interesasem pe net de căile prin care putem ajunge repede și ieftin în nordul insulei, așa că, am ieșit din port, am traversat strada și am așteptat (foarte puțin!) autobuzul 15 (blue bus-local bus) care ne-a dus contra sumei de 1,7 €/pers. la Central Green Bus Station. Acolo am luat biletele pentru Roda (4 €/pers.), și cum era doar ora 9, ne-am plimbat câte puțin fiecare, prin rotație ca măcar unul să stea cu bagajele,  prin supermarketul Lidl aflat în imediata apropiere. Cu ocazia asta am și cumpărat chestii pe care să le mâncăm/bem/gătim odată ajunși la locul cazării :D
La ora 11 am plecat spre Roda și, după aprox. 1 oră jumătate, am ajuns la Summerlife Apartments și ne-am cazat. Apartamentul rezervat ne-a plăcut și am ajuns la concluzia că prezentarea făcută pe Booking.com este una onestă și reală.






După ce am făcut un duș, am mâncat câte ceva și ne-am dat cu cremă cu spf, am plecat să-i prezint satul și plajele, prietenei mele, Lușa, cea care ne-a însoțit în această vacanță, pe mine și pe soțul meu.





Spre seară am căutat un loc unde să mâncăm, și așa am ajuns la restaurantul Navigator, aflat pe drumul de coastă spre Acharavi. Am mâncat mousaka, care a fost destul de bună, și am băut bere :)




Și așa s-a încheiat prima zi în minunatul sat Roda, acolo unde nici un apus nu seamănă cu altul


Mâine voi publica un alt apisod al serialului Corfu.
Să aveți o săptămână bună! :)



luni, 15 mai 2017

Am testat LIVECOM

Prin amabilitatea Brander.ro si Ayurmed am inceput sa folosesc suplimentul alimentar LIVECOM, destinat protectiei ficatului.



După cum este menționat și pe site-ul producătorului, tabletele LIVECOM contribuie la mentinerea starii de sanatate a ficatului, splinei si sangelui in conditiile unei alimentatii dezechilibrate sau prezenta unor hepatotoxice (alcool, medicamente toxice, droguri), sustinerea ficatului in procesele de metabolizare, stocare si transformare a tuturor substantelor care patrund in organism si eliminarea toxinelor pe cale naturala, protejarea celulelor hepatice de stresul oxidativ si la mentinerea procesului fiziologic de regenerare a celulelor hepatice, diminuarea efectelor proceselor inflamatorii hepatice acute si cronice, cât și în sustinerea procesului de digestie si asimilare a substantelor nutritive in organism contribuind astfel la sanatatea si vitalitatea organismului in conditii de stres, suprasolicitare, oboseala, convalescenta.
Cu ceva timp în urmă vă spuneam că ultimele analize medicale mi-au relevat faptul că, în ciuda dietei fără grăsimi și dulciuri în exces, nivelul colesterolului și trigliceridelor nu a scăzut, ba, din contră, a crescut :( Așa se face că am început să iau Lipantil Nano, un medicament care m-a ajutat ca trigliceridele să scadă de la 410 la 149, dar care, pe de altă parte a făcut ca nivelul enzimelor hepatice să crească ușor peste normal, un efect secundar care are loc frecvent în cazul pacienților care iau Lipantil Nano.
Cum LIVECOM este recomandat și pentru diminuarea efectelor unei medicații toxice pentru ficat, nici nu se putea să pice mai bine propunerea de a testa acest produs. 
Se iau cate 1-2 tablete de 3 ori pe zi, inainte de masa si la urmatoarele analize, sper ca TGP/TGO sa fie normale :)

joi, 13 aprilie 2017

Recomandări de beauty și fashion

Azi, în joia Paștelui, când lumea moare de atâta treabă, eu m-am gândit să vă mai zic una-alta, de citit în pauzele în care vă trageți sufletul între fazele curățeniei, vopsitul ouălor și frământatul cozonacilor :D  Nu e cazul meu, că înafara curățeniei uzuale de sfârșit de săptămână și prepararea unei ciorbe, a unei fripturi la tavă și a încă unui fel intermediar la care mă mai gândesc, nu fac nimic. Cozonac am comandat, iar ouă pictez cu niște vopsele luate de la Lidl pe care scrie că pot fi folosite și de copii, iar din poză se vede că ar trebui să iasă niște ouă în culori pastelate. We'll see...
Aaaaa, și în plus, mi-am propus să schimb perdelele cu cele de sezon cald și foarte însorit. La cât am de călcat la ele, Doamne-Doamne să mă ajute!
Să continuăm, deci, cu recomandările ;)
De la magazinul meu preferat, H&M, cumpăr câte ceva aproape săptămânal, cu atât mai mult cu cât au tot fost coduri de reducere + costuri de livrare 0. Vă arăt doar ce mi-a plăcut și ar mai fi dispo
Skinny Regular Jeans - 50 de lei
Buni, de calitate. Singurul minus ar fi că atunci când îi îmbrac, la fiecare 2-3 ore trebuie să mă spăl pe mâini, pentru că se ia culoarea de pe ei și mâinile mele devin vineții. Sper să se rezolve după prima spălare :)
Fustă-creion din jerseu - 30 de lei
 Fustă elastică foarte șic care, deși nu este căptușită, nu se electrizează de ciorapi. Mărimea M a fost perfectă pentru mine.
Pijama cu bluză și șort - 54 de lei
Pijamaua asta e tare drăguță. Sper să fie și comodă. Am cumpărat mărimea L și e cam mare, însă, fiind pijama, nu deranjează tare mult.
Restul lucrurilor cumpărate nu mai sunt dispo, așa că nu are rost să vi le mai arăt. 
La capitolul beauty, am mai bifat două parfumuri: un Casmir de la Chopard, mic-mic de 30 de ml., luat de la AORO cu 78 de lei, și un Gucci Gracious Tuberose de 100 de ml. luat de la StrawberryNet cu vreo 150 de lei, preț reieșit după un cumul de discounturi.



Pe ambele mi le doream de mult, le cunoșteam, deci nu m-au dezamăgit :x
Nu pot să închei înainte de a vă mai recomanda ceva: minunatele săpunuri-cremă lichid de la Dove.


Am primit spre testare minunățiile astea în cadrul unei campanii organizată de BUZZStore și Dove. Părerea mea este, însă, cât se poate se obiectivă: porodusele astea sunt o adevărată încântare! Miros tare plăcut, nu usucă mâinile, indiferent de cât de des te speli pe mâini, iar prețul este accesibil. Recomand! : – b d
Închei urându-vă să aveți un Paște fericit!

marți, 11 aprilie 2017

Review Facial Massage Cream

Grație bunei colaborări pe care o am cu Brander.ro, am primit spre testare Facial Massage Cream de la Ayurmed


Recunosc că, datorită problemei pe care o am cu dermatita periorală, am început testarea cremei cu un pic de teamă, ca nu cumva să-mi apară iritațiile uzuale cauzate de folosirea cremelor nepotrivite.
Din fericire, nu s-a intâmplat nimic rău cu tenul meu. Ba, dimpotrivă, aș zice :) Am fost surprinsă încă de la prima folosire de textura densă a cremei, grasă, dar nu la modul neplăcut. Poate că tenul meu uscat, matur, era dorit de așa o cremă, pentru că la mine nu durează foarte mult până e absorbită aproape complet de piele. E drept că o aplic într-un strat mai subțire încât să nu fie nevoie să îndepărtez surplusul. După ce am folosit-o o săptămână pot spune că e o cremă bună, care nu-mi irită tenul. Desigur, beneficiile le voi vedea după un timp mai îndelungat de folosire, însă până acum e totul OK.


Eu nu mă pricep să citesc INCI-ul unui produs cosmetic și de aceea l-am pozat pentru cine este interesat. Dacă aș fi întrebată, aș spune că s-ar putea renunța ușor la parfum și colorant, culoarea neavând nici o relevanță atunci când crema e bună, iar parfumul, zic eu, nu face nici un serviciu acestui produs. Cred că fără parfum crema ar fi mai ușor de folosit, mie personal, mirosul dulceag al acestei creme neplăcându-mi în mod deosebit.


Și să nu uit să vă spun că eu o folosesc și pe zona din jurul ochilor și imediat după ce o aplic prin masaj ușor, ridurile sunt muuuult diminuate. Pentru cele care au folosit serumul Genifique de la Lancome, vă spun că efectul asupra ridurilor este exact același!
Tot ce-mi mai rămâne de spus e că recomand din toată inima această cremă, care nu doar că este bună, ci are și un preț accesibil (18 lei) Mai mult, zilele acestea magazinul online Ayurmed are o campanie promoțională în care produsele pot fi achiziționate în formula 2+1 gratuit, 3+1 gratuit... Eu sunt tentată de cel puțin 2 produse pe care mi-am propus să le achiziționez zilele astea: Almond Under Eye Cream si Acne Cream, ultima pentru a o folosi pe decolteu, vara, când datorită căldurii și transpirației, îmi mai apar mici "monștri acneici" :)

luni, 27 martie 2017

Cadou SEPHORA pentru zi de naștere + review

Ca deținătoare de card Gold, de ziua mea, Sephora România mi-a trimis un voucher în valoare de 100 de lei (am uitat să-l pozez și a rămas la magazin) cu care să-mi cumpăr ceva din magazinele lor.
Recunosc că nu am nevoie de nimic cosmetic în momentul ăsta, așa că am ales să folosesc voucherul pentru achiziționarea a două mini-parfumuri pentru poșetă.
Am ales Narciso Rodriguez For Her EDT (link fragrantica) și Chloe EDP (fragrantica), ambele fiind parfumuri florale. Am pus și linkuri către Fragrantica pentru că site-ul Sephora nu oferă decât niște info sumare privind notele parfumurilor :(



Fiecare miniatură a costat 65 de lei. Pe lângă produsele cumpărate, ca de obicei, am primit pentru testare câteva mostre cu Advanced Night Repair de la Estee Lauder și câteva cu fondul de ten+concealer 2 in 1 Beyond Perfecting de la Clinique.
Cu fondul de ten m-am dat azi, ocazie cu care am constatat următoarele:
1. nuanța Ivory este foarte închisă pentru mine
2. are acoperire foarte bună (medie spre mare)
3. nu oxidează
4. nu se transferă pe telefon :D
5. are consistență foarte densă și poate de asta cam intră in liniile ridurilor
Totuși, dacă ar fi fost nuanța potrivită pentru mine, cred că mi-ar fi plăcut destul de mult
Las aici și o poză din care se poate vedea lesne diferența de nuanță a pielii de pe decolteu versus cea a feței acoperită de fdt, deși am încercat să-l mai șterg pentru a mai estompa efectul.


Excluzând multiplele riduri din jurul ochilor, oarecum explicabile tinând cont de cei 49 de ani împliniți mai acum 3 săptămâni, eu zic că fondul ăsta de ten arată destul de bine, nu?
Pe lângă acestea am mai primit și un piculeț de Meteorites Baby Glow, un fond de ten iluminator de la Guerlain, pe care l-am remarcat în magazin, însă, din câte se pare, nu e dispo și în magazinul online al Sephora. Am să revin cu o părere când am să-l folosesc :)

joi, 23 martie 2017

Cutiuța Mami te iubește!


Prietenilor de pe Facebook le-am zis deja că alaltăieri am primit  un e-mail de la revista Mami (a kind of spam, i think, dar folositor în acest caz) care mă anunța că lansează și ei propria cutie cu beauty/goodies stuff, pentru pitici și mămici, numită "Mami te iubește!" How cute! <3
Prețul ei este de 69 de lei, inclusiv transportul, un preț care mi se pare onest.
Azi am primit-o via Cargus și trebuie să vă spun că-mi place tare mult. Pe lângă câteva produse care pot fi folosite exclusiv de bebeluși, restul pot fi folosite cu succes și de orice persoana matură, mamă sau ne-mamă :)
Mai este disponibilă, așa că încă o mai puteți comanda.



luni, 13 martie 2017

Am testat Spirulina Star

 









Prin amabilitatea Brander.ro, am fost selectată pentru ca Ayurmed să-mi trimită spre testare produsul Spirulina Star



Spirulina are o compoziţie  bogată în proteine, vitamine din complexul B (B1, B2, B6, acid folic), beta-caroten, vitamina E, săruri minerale (fier, calciu, zinc, potasiu, magneziu, seleniu, cupru şi sodiu), acizi graşi, phycocianină, clorofilă etc.

Spirulina are un continut ridicat de proteine vegetale (50-63%) si multiple vitamine care lipsesc in mod normal in cazul unei diete vegetariene. Nu este cazul meu, însă, eu neconsumând exclusiv produse vegetale. Spirulina conține, de asemenea, minerale (fier, potasiu, sodiu, magneziu, fosfor, calciu etc.), are un nivel important de betacaroten ce are rolul de a proteja celulele (de 5 ori mai mare decât morcovii și de 40 de ori mai mare decât spanacul), un volum crescut de acid gama-linoleic (care reduce colesterolul și previne apariția bolilor de inimă).
Contraindicații
Spirulina de calitate este non-toxica si nu are efecte secundare. Cu toate acestea, datorită conținutului de iod, spirulina este containdicată persoanelor alergice sau sensibile la iod, precum și celor care suferă de hipertiroidism. De asemenea, suplimentele cu spirulină nu sunt indicate persoanelor sensibile sau alergice la fructe de mare, diabeticilor dependenți de insulină (inclusiv diabet de tip 2) și nici persoanelor cu febră.
Se impune precauție la dozaj persoanelor cu boli hepatice. Nu se depașește la inceput doza de 1 gram pe zi.

Pentru uz cosmetic, însă, nu există nici un fel de contraindicații! :) 
Pulberea de spirulină, obținută în acest caz prin pisarea tabletelor, se poate adauga in preparatele cosmetice deja existente ori în cele preparate acasă. Inainte de a amesteca pulberea obținută din spirulină cu celelalte ingrediente, praful de spirulină trebuie dizolvat in apă și nu in alcool sau in ulei. Pentru o mai bună aderență a pulberii in compoziția cremei/măștii, diluati-o mai intâi intr-o cantitate mică de apă, până când devine omogenă, urmând ca ulterior să o amestecați cu restul ingredientelor. 
Cum în ianuarie și februarie am luat Bio-Seleniu+Zinc și sunt de părere că ce e prea mult strică, chiar și în cazul suplimentelor alimentare, am ales să folosesc Spirulina Star exclusiv pentru măști cosmetice.


Într-o cocotte am pisat câteva tablete de Spirulina Star și praful rezultat l-am amestecat cu apă de trandafiri și 2 lingurițe de miere de albine de salcâm.


O parte din amestec am întins-o pe față și, după circa un sfert de oră, am îndepărtat-o cu apă caldă cu ajutorul unui burețel de celuloză.
În cealaltă parte rămasă am amestecat și un gălbenuș de ou și masca rezultată am întins-o pe păr și scalp, menținând-o circa 15 minute, după care am clătit părul foarte bine până când apa nu mai avea nuanța de verde specifică spirulinei ;)
Ca efecte imediate, tenul pare mai hidratat, cu riduri mai puțin pregnante, iar părul pare să aibă un fir mai plin, după uscarea naturală nefiind necesar să-l aranjez în vreun fel, pentru că stă bine și coafura are volum.
Mi-am produs să fac masca de față săptămânal, iar cea de păr, o dată la două săptămâni, și să vă țin la curent cu efectele.