Eu, bătută de vânt |
Prea multe antichităţi în adevăratul sens al cuvântului, nu erau, însă am văzut multe lucruri frumoase (şi scumpe!)
În accepţia unora dintre expozanţi, antichităţile sunt lucruri fabricate în anii '70 - '80, obiecte care îmi stârnesc cel mult râsul, pentru că erau aşa de comune (şi chiar de prost gust) în copilăria şi tinereţea mea, încât mie mi-ar fi fost jenă să le expun. Le-aş fi fotografiat ca să vi le arăt, însă nu mi-a făcut nici o plăcere să vă arăt celebrii peşti de porţelan, stând în coadă, în care se punea ţuica, expuşi înconjuraţi de 6 peştişori din care, evident că, serveai susnumitul lichid sau sifoane de sticlă din aceeaşi perioadă.
Câteva lucruri mi-au plăcut totuşi. Un scrin pictat, lăcuit
sau câteva lămpi cu abajururi de mătase
La unul din standuri, printre cărţi din perioada stalinistă, tipul vindea şi nişte cosmetice noi pe care a zis că le are de la un prieten tirist care "face" Italia. Yee, right... D-aia avea doar câte un exemplar din fiecare. Am reuşit să-l îmbrobodesc şi am cumpărat două mascara, una Peggy Sage şi una Deborah, şi o pensulă cu două capete (unul e cu bureţel) de la Kiko. Am dat 50 de lei pe toate.
Pe site-ul Kiko, pensula e aproape 14 euro :D
Învârtindu-mă pe acolo am dat de un magazin micuţ cu poşete. Se numeşte Sarah Hechter şi acolo găseşti poşete tare frumuşele. Sunt făcute în China, însă sunt lucrate frumos, iar materialele sunt de mai bună calitate. Poate de aici şi preţurile ceva mai mari. Mi-am cumpărat frumuseţea asta (poza e execrabilă, n-am reuşit să fac una bună), la reducere cu 120 de lei.
E o poşetă tare bună pentru la serviciu, pentru că e încăpătoare. Soţul a zis că pot pleca lejer într-o călătorie numai cu ce-mi încape în ea. Lumi ră! :D
Dacă tot eram pusă pe fapte mari, m-am oprit şi la standul Flormar unde am dat de o vânzătoare tare amabilă. Mi-a arătat tot ce-am vrut eu, mi-a dat şerveţel umed să-mi curăţ multitudinea de swatch-uri făcute de la palme pân' la coate... O dulceaţă de fetiţă! Şi mi-am luat o ojă magnetică 02 şi un tratament Good Bye Cuticles.
Şi m-am enervat cu oja vreo două ceasuri, deşi citisem în prealabil tips-urile date de Miu Miu, după care mi-am şters unghiile şi mi le-am dat cu un lac galben Barry M. Deci nu, oja magnetică nu-i pentru mine! N-am răbdare, nu-mi iese nicicum, mă enervez... Mai bine lipsă.
În drum spre casă ni s-a făcut poftă de pizza, aşa că iat-o
Locul în care mergem de obicei este Pizzeria Alila Cam aşa mi-am petrecut eu ziua de duminică.
Nu pot să închei înainte de a le ura celor două sărbătorite de azi, La mulţi ani cu sănătate şi fericire!
La mulţi ani, Georgi !
La mulţi ani, Georgiana !
Vă pup pi tăţ şi vă doresc să aveţi o săptămână frumoasă !
superb scrinul !
RăspundețiȘtergereNu-i asa? Si mie mi-a placut tare mult, numai ca pentru asa ceva iti trebuie altfel de casa decat apartamentele de la bloc.
ȘtergerePizza....ce bine arata.Visez pentru ca nu am voie.O zi frumoasa!
RăspundețiȘtergereEeeei, o bucăţică, de pofta, cred ca poti manca.
ȘtergereMersi la fel si tie!
Imi place mult geanta, am vazut si la mine in oras una aseamanatoare la 90lei, mi s-a parut cam mult asa ca am spus pas. Vine vara si voi avea nevoie de o geanta mai mica, mai comoda care sa nu imi mai rupa umarul. Esti o scumpa si noua tunsoare te prinde foarte bine. :*
RăspundețiȘtergereMaya, descrie-mi geanta pe care o vrei pentru vara. Multumesc pentru complimente! Venite de la o fata tanara si asa frumoasa ca tine, sunt cu atat mai pretioase :-*
Ștergeremerci mumos, Miki. imi cer scuze de intarzierea cu care raspund, dar n-am primit ping-ul de la tine :((
Ștergereti pup, fată draga!!
Georgi, apare ping de la blogspot?
ȘtergereHaida ca stau bine cu memoria: intrasem sa vad ce mi-ai raspuns la intrebarea cum anume arata frumosul tau poncho pe suprafata plana (e un patrat cu doua orificii pentru brate?). Cum n-am scris intrebarea nu aveai cum sa imi raspunzi, desigur. Asa ca te intreb: e un patrulater? E foarte interesant si imi place cum iti sade cu el!
RăspundețiȘtergereNu-i chiar un poncho. E, de fapt, o jacheta cu maneca scurta si doar partea din fata (x 2) sunt dreptunghiuri ale caror colturi exterioare de sus (de la gat), "cad"(cele care stau la nivelul taliei). Oare ai inteles ceva, pentru ca nu stiu cum sa explic altfel. Si citesc, si sterg, si rescriu si tot degeaba, ca mai bine de atat nu pot sa explic.
ȘtergereCred ca am inteles. Acum sunt in plin proces de creare a unei veste dintr-un cerc.
ȘtergereInteresant! Sa prezinti produsul finit pe blog si, eventual, si procesul de fabricatie
Ștergere